uman
"uman" rezultate au fost gasite 114
![[1]](images/icons/m_1.gif "Mine lehele: [1]"){kind=icon} ![[1]](images/icons/n_2.gif "Mine lehele: [1]"){kind=icon} | ![[2]](images/icons/n_1.gif "Mine lehele: [2]"){kind=icon} ![[3]](images/icons/m_2.gif "Mine lehele: [3]"){kind=icon} |
Curs I - Bazele Tehnologiei Informatiei |
|
ARHITECTURA SISTEMELOR DE CALCUL
1.1. Sisteme electronice de calcul Clasificarea sistemelor de calcul Conceptul de microcalculator 1.2. Modelul von Neumann. 1.3. UNITATEA CENTRALĂ – STRUCTURĂ ŞI FUNCŢIONARE 1.4. TIPURI DE MEMORIE 1.4.1 Memoria Internă 1.4.2. Memoria externă 1.5. DISPOZITIVE DE INTRARE 1.6. DISPOZITIVE DE IEŞIRE 1.7. DISPOZITIVE PERIFERICE DE COMUNICAŢII 1.8. MICROPROCESOARE – EVOLUŢIE ŞI CARACTERIZARE foarte multe fig.. Arhitectura, sisteme, calcul, bazele, tehnologiei, informatiei, electronice, clasificare, concept, microcalculator, model, von neumann, unitate, centrala, structura, functionare, tipuri, memorie, interna, externa, dispozitive, intrare, iesire, periferice, comunicatii, microprocesoare, evolutie, caracterizare |
|
I N F O R M A T I C Ă E C O N O M I C Ă Numar pagini: 25
|
27. Tudor Vianu |
|
"În ţara noastră, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei culturii este Tudor Vianu (1897-1964). Cursul lui de Filosofia culturii, primul curs pe această temă predat în universitatea românească, începând din 1929, a însemnat un moment important în viaţa intelectuală a epocii. Filosofia culturii avea să rămână lucrarea fundamentală a lui Tudor Vianu în acest domeniu. În ea sunt puse mai toate problemele şi enunţate sau schiţate aproape toate ideile care definesc concepţia lui despre cultură.
Aici, Vianu încearcă mai întâi să dis¬tingă elementele constitutive ale noţiunii de cultură. Acestea ar fi: voinţa culturală, convingerea că temele culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini mari înaintea ei şi că sufletul omenesc srăpâneşte mijloacele de a se apropia de aceste ţeluri; valoarea ; bunul cultural ; actul cultural obiectiv şi actul cultural subiectiv. Între acestea, locul central îl ocupă valoarea: ea dirijează voinţa culturală. Întruparea efec¬tivă a valorii într-un obiect (care devine astfel bun cultural) constituie actul cultural obiectiv, actul cultural subiectiv fiind acela prin care introducem un obiect numai mental, nu efectiv, în sfera unei valori (primul act este de creaţie, al doilea – de receptare sau de valorizare).................." BIBLIOGRAFIE 1. Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. Ianoşi, Ion, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. George Gană, Studiu Introductiv la Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 . Tudor, vianu, filosofia culturii, cultura, vointa culturala, convingerea, omenirea, valoarea, bun cultural, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, valoarea, criza culturii moderne, constiinta, individuala, rationalista, istorista, nietzsche, prometeu, autonomism, goethe, byron, shelley, natura, bagdasar nicolae, ianosi, ion |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
28. Mircea Eliade |
|
"Ca filosof al culturii, Mircea Eliade a sesizat cu acuitate profunda consonanţă tematică şi, până la un punct, de abordare a problematicii, dintre mit şi filosofie; în plus, datorită deosebitei sale familiarităţi cu ambele domenii ale spiritului uman, a putut să o şi ilstreze apelând la cazuri concrete revelatoare. «Enigma» timpului este tocmai unul dintre acestea. Pentru a-şi expune punctul de vedere, Eliade porneşte şi el de la eterogenitatea timpului, de la diversitatea trăirilor lui, care este o caracteristică a omului de oriunde şi de oricând. Numai că Eliade ştie să facă diferenţe în cadrul acestei trăsături general umane, descoperindu-ne faptul că există deosebiri radicale între omul modern, nereligios, şi omul religios al societăţilor primitive – în ceea ce priveşte trăirea discontinuă a timpului. Desigur, şi omul nereligios contemporan „cunoaşte o oarecare discontinuitate şi eterogenitate a Timpului. Există şi pentru el, în afara timpului monoton al muncii, timpul răgazului şi al spectacolelor, «timpul festiv»; şi el trăieşte conform unor ritmuri temporale diferite şi cunoaşte timpuri de intensitate variabilă; atunci când ascultă muzica preferată sau, îndrăgostit, aşteaptă ori întâlneşte persoana iubită, el simte, evident, un alt ritm temporal decât acela în care munceşte sau se plictiseşte.” Totuşi, pentru el timpul nu prezintă denivelări radicale în interiorul propriei esenţe ci are o singură natură, în armonie cu structura fiinţei sale şi de aceea „constituie cea mai profundă dimensiune existenţială, este legat de însăşi existenţa umană, are deci un început şi un sfârşit, care este moartea, stingerea existenţei. În pofida multiplicităţii ritmurilor temporale pe care le simte şi a intensităţii lor diferite, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu se poate insera nici o prezenţă divină.”
BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, traducere de Rodica Chira, Humanitas, Bucureşti, 1992 2. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, Humanitas, Bucureşti, 1992 3. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere de Doina Cornea, Dacia, Cluj-Napoca, 1990 4. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. I-III, traducere de Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică,1991 5. Filosofia greacă până la Platon, Vol. I, partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979 6. Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon, Opere, Vol. VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993 7. Wilhelm Dilthey, Théorie des conceptions du monde. Essai d’une philosophie de la philosophie, trad. par Louis Sauzin, P.U.F., Paris, 1946 8. Vasile Tonoiu, Ontologii arhaice în actualitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 9. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie general㸠Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 . Mircea, eliade, filosof, cultura, enigma, mit, filosofie, spirit, uman, timp, omul nereligios, eterogenitate, discontinuitate, ritmuri, temporale, timpul profan, desacralizat, timpul mitic, revenire, inceput, platon, timaios, phaeton, helios, pamant, timpul, circular, marele timp, fiinta, timpul sacru, responsabilitate pe plan cosmic, timpul originii, obsesia ontologica, prezenta zeilor, lumea puternica si pura, parmenidian, receptacol, loc natural, neant, timpul forte, eternitatea, omul religios arhaic, sacrul si profanul, tratat de istorie a religiilor, incercarea labirintului, istoria credintelor si ideilor religioase, victor kernbach, vasile tonoiu, wilhelm dilthey |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 8
|
Apa in organismul uman |
|
"Nu încape nici o îdoială , că dintre toate substanţele care intră în corpul omenesc şi în cel al animalelor , apa stă pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea . Fiziologul Claude Bernard este primul care a încercat , încă din secolul trecut să calculeze proporţia de apă din organismul uman . Cum a procedat ? El a cântărit mumiile egiptene - care erau complet dezhidratate . Apoi a comparat greutatea acestor mumii cu greutatea unor oameni vii de aceeaşi înlţime si cu trăsături fizice cât mai asemănătoare mumiilor respective . prin acest procedeu , el a determinat că apa are o proporţie de 90 % în organismul uman . Cifra este prea ridicată . Acest lucru se explică pentru că uscarea prelungită a mumiilor a dus şi la pierdera unor substanţe solide din corpul lor alături de apa .
Ulterior s-au făcut cercetări mai precise , care au arătat nu numai câtă apă este în organismul uman , dar şi chiar câtă apă conţin ţesuturile din care este alcătuit . În medie , un om care cântăreşte 65 de kilograme poate fi sigur că aproximativ 41 de kilograme ( 63-70 % ) din organismul său este apă . Această proporţie este valabilă şi pentru alte animale : câine , pisică , iepure , în general animalele cu sânge cald au aceeaşi proporţie de apă în organism ca şi omul şi mai mult au aceeaşi proporţie de apă în ţesuturi ca şi omul ." Rolul apei în organism Introducerea şi eliminarea apei din organism Starea şi reglarea metabolismului apei . Apa, organismul uman, claude bernard, rolul, apei, introducere, eliminare, starea, reglarea, metabolism |
|
Chimie Numar pagini: 2
|
21.Emil Cioran (1911-1995) |
|
"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani. Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru Cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, Cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................." BIBLIOGRAFIE 1. Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 2. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 3. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Ion – Liviu Rebreanu |
|
Romanul este social şi realist
viaţa satului obiceiuri şi tradiţii populare instituţiile de stat familia ca instituţie socială destine umane individuale Romanul este modern şi obiectiv formula realistă obiectivarea romanului românesc tehnicile compoziţionale Subiectul romanului Limbajul artistic Caracterizarea personajului . Ion, liviu rebreanu, george calinescu, social, realist, roman, via?a satului, obiceiuri, tradi?ii populare, institu?iile de stat, familia, ca institu?ie social?, destine umane individuale, modern, obiectiv formula realist?, obiectivarea romanului românesc tehnicile compozi?ionale subiectul romanului limbajul artistic caracterizare, personaj |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Istoriografia în limba română Formaţia umanistă a cronicarilor. umanismul |
|
Umanismul
Contribuţia istoriografiei din secolul al XVII-lea la dezvoltarea limbii şi literaturii române Grigore Ureche Miron Costin Interpretarea umanistă a istoriei Arta portretului literar şi a descrierii Arta narativă Contribuţii la dezvoltarea limbii literare Ion Neculce O samă de cuvinte Ion Neculce, cel dintâi povestitor-artist al literaturii noastre Dimitrie Cantemir Opera literară Demonstraţia că Moldova este parte Integrantă a Europei. . Istoriografie, limba, romana, formatia, umanista, cronicari, umanismul, literatura, grogore, ureche, miron, costin, interpretare, umanista, istorie, arta, portret, literar, descriere, narativa, contributie, ion, neculce, o sama de cuvinte, dimitrie, contemir, moldova, europa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 9
|
Apostol Bologa intr-o anumita interpretare |
|
"Primul nostru romancier in sensul modern al cuvantului, creatorul epic al unor opere decisive ca „Ion", „Padurea spanzuratilor" si „Ralscoala", prin care romanul romanesc a intrat in circuitul literaturii universale, omul inalt cu ochi albastri ce parea prietenilor lui o figura sculptata intr-o marmora pura, cu sufletul nobil, inaltat „aproape de puritatea stelelor", cum l-a vazut George Calinescu, — Liviu Rebreanu a fost adesea inspirat de experienta tragica a razboiului, imprumutand eroilor sai principali (ca Remus Lunceanu din povestea „Calvarul") o parte din fiinta sa sufleteasca de om tanar, ravasit de razboi.
Se stie ca „Padurea spanzuratilor" e proiectia in fictiune a dramelor absurde ale razboiului, petrecute pe fronturile hibridului si tiranicului stat austro-ungar. Geneza romanului, luminand o drama din familia scriitorului, indica realitatea concret-istorica si zbuciumul uman profund din care a izvorat seva romanului. Dar a considera romanul o copie a unui caz particular ar fi o mare eroare. Framantarile dramatice ale lui Apostol Bologa sunt ale generatiei lui Rebreanu si mai ales ale lui insusi. Romanul e o creatie in care s-au topit zbuciumarile si indoielile, visele si sperantele lui Liviu Rebreanu si ale camarazilor lui de generatie. Considerat dezertor din armata austro-ungara, Liviu Rebreanu a fost arestat din ordinul Comandamentului armatei germane ce ocupase Capitala si urma sa fie trimis sub escorta la Budapesta, unde trebuia sa fie judecat dupa regulile justitiei martiale. El s-a azvarlit cu energia disperarii asupra soldatului ce-1 pazea, a inchis usa cu cheia pe dinafara si mergand incet ca sa nu atraga atentia s-a adapostit la libraria Steinberg. Cu ajutorul unui bun prieten, pictorul Jean Steriade, odiseea lui Rebreanu [de om cu groaza con¬damnarii la moarte din anii 1916-1918, evocata in nuvela ,Calvarul" (1919)] a luat sfarsit prin fuga bine organizata spre Moldova refugiului. Biografia lui Emil Rebreanu, ca si a autorului insusi, a imprumutat numai elemente ale particularului, necesare pentru a da culoare generalului, tipizarii unui personaj ca Apostol Bologa, un tanar de 20 de ani „avand ceva din infatisarea tinerilor de la ince¬putul secolului gata sa moara pentru un dor". Emil Rebreanu, fratele marelui scriitor, fusese condamnat la moarte pentru ca.....................". Liviu, rebreanu, padurea, spanzuratilor, apostol, bologa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
I. 1. Concepţii antice despre natura umană |
|
"Toate marile teme ale filosofiei se leagă, în mod mai mult sau mai puţin direct, de om. Filosofii, chiar dacă n-au avut mereu conştiinţa clară a acestui lucru, şi-au abordat întotdeauna problematica în vederea omului, ţinând invariabil cont de el – ţinta, mai mult sau mai puţin îndepărtată a oricărei concepţii.
În ceea ce priveşte filosofia greacă, aceasta, încă din prima ei fază, intens cosmologică, în care urmărea să găsească temeiul lumii şi să construiască un scenariu raţional de apariţie a ei din Principiu, ne oferă în acelaşi timp şi un model de înţelegere a omului (άνθρωπος). Vechii filosofi au pus constant în evidenţă, fiecare în modalitate proprie, natura lui duală: faptul că, pe de o parte, prin corpul său, este asemenea tuturor lucrurilor din univers, iar pe de altă parte, prin suflet este ceva distinct. În acelaşi timp, ei s-au străduit să conceapă principiul tuturor lucrurilor luând drept model raţionalitatea umană, ceea ce însemna deopotrivă efort de integrare a cosmică a omului şi recunoaştere a unui loc privilegiat pentru el în univers............" . Conceptie, antice, natura, umana, filosofia, greaca, heraclit, focul, socrate, amintirile despre socrate, xenofon, platon, sofisti, protagoras, despre starea originara a omului, prometeu, aristotel, protagoras, de rerum natura, lucretiu, gheorghe vladutescu, w, k, guthrie |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Enigma Otiliei - Balzacianismul |
| Eseu preluat din critica literara a lui Ion Balu, evidentiaza trasaturile "balzaciene" ale romanului Enigma Otiliei.. Enigma otiliei, ion balu, balzacianism, simetrie, trasaturi, dominante, descrieri, tipuri umane, citate, george calinescu, balzac, le cousin pons, cateva cuvinte despre roman, la rebouilleuse, la cousine bette, aglae, titi, stanica ratiu, pascalopol, felix sima, otilia marculescu, giurgiuveanu, tulea |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Viata si opera lui Albert Einstein |
|
"Atunci când unei persoane i se cere să numească un fizician, aproape întotdeauna numele care îi vine in gând este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de ştiinţa al secolului 20. Cunoscut pentru crearea şi dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativităţii, ca şi pentru indrăzneaţa sa ipoteză cu privire la natura luminii, Einstein a fost fără îndoiala una din cele mai stralucite minţi ştiinţifice ale umanităţii."
Primele lucrari ştiinţifice Teoria specială a relativităţii Primele reacţii Teoria generalizată a relativităţii Cetăţean al lumii . Via?a, opera, einstein, albert, fizician, om de ?tiin?a, secolul, 20, natura, luminii, ipotez?, origine, german?, ulm, munchen, geometrie, euclidiana, milano, arrau, elve?ia, politehnica, zurich, biroul de patente din berna, mileva, maric, lucrari, ?tiin?ifice, doctoratul, dizerta?ie, teoretic?, dimensiunii, moleculelor, miscarea browniana, energia, radia?iei, constanta, universal?, constanta lui planck, robert andrews millikan, teoria special? a relativit??ii, electrodinamicii, corpurilor, mi?care, newton, savanti, max planck, kaiser wilhelm, relativit??ii, teoria, cuantica, dualismului, und?-particul?, hitler, germania, emigreze, statele, unite, princeton, new jersey, franklin delano, roosevelt, bombe, atomice, despre sionism, constructori ai universului, de ce r?zboi, sigmund freud, din ultimii mei ani, evolu?ia fizicii, lumea a?a cum o v?d eu |
|
Fizica Numar pagini: 4
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Bolivia |
|
Aşezare
Cadrul natural. Principalele râuri şi lacuri. Clima. Resurse naturale. Populaţia şi aşezările umane. Economia. . Asezare, bolivia, cadru, natural, rauri, lacuri, clima, resurse, naturale, papulatie, asezari, umane, economie |
|
Geografie Numar pagini: 2
|
II. Tipuri istorice de umanism - 3. umanismul renascentist |
|
"Opunându-se acestei valorizări negative a omului şi a vieţii sale terestre, Renaşterea manifestă, ca una din tendinţele sale fundamentale, antropocentrismul, care reprezintă o schimbare radicală în perceperea condiţiei umane. Deşi epoca nu renunţă la credinţă şi omul este văzut în continuare drept legătura privilegiată dintre pământ şi cer, în filosofie se manifestă panteismul, care socoteşte divinul ca imanent lumii iar lumea, în consecinţă, este preţuită ca parte a lui Dumnezeu. În acest context se subliniază şi forţa omului, nu slăbiciunile lui, însuşirile pozitive nu cele negative, voinţa, curajul, capacitatea de a şti şi de a face în virtutea propriei sale condiţii. Asemenea lui Dumnezeu, omul este privit prin prisma rolului de creator iar opera sa întemeietoare în cadrul lumii este calificată drept „a doua creaţie”.
Renaşterea continuă practic idei pe care gânditorii evului mediu deja le formulaseră dar într-o formă în care locul întâi era acordat mereu lui Dumnezeu. Renaşterea schimbă accentele, exprimând mult mai clar conştiinţa de sine a omului încrezător în propriile sale..........." BIBLIOGRAFIE 1. Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, trad. Dan Negrescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1981 2. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Umanismul, renascentist, renasterea, antropocentrismul, dumnezeu, gianozzo manetti, giovanni pico della mirandola, mijlocitor, cunoastere, cuprinzatoare, toma din aquino, augustin, vechiul testament, geneza, timaios, creatorul, demiurgic, libertatea, pax philosophica, eirene, kant, toleranta, nicolaus cusanus, de pace fidei, demnitatea, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
19. Trăirismul şi gândirismul |
|
"Inaugurat prin seria de articole pe care, începînd cu anul 1926, Nae Ionescu le publică în Cuvântul, trăirismul s-a închegat într-o doctrină filosofică şi politică la sfîrşitul deceniului al 3-lea şi, îndeosebi, în anii 30 se cristalizează teoreticeşte ca un spiritualism ortodoxist şi iraţionalist (străbătut însă şi de motive ale filosofiei vieţii sau existenţialiste), iar doctrina sa politică se orientează profascist.
Reprezentanţii trăirismului au preluat subiectivismul şi iraţionalismul filosofiei vieţii, misticismul medie¬val ori contemporan, nominalismul şi agnosticismul, filosofia ortodoxistă a lui Berdiaev şi Şestov, antimarxismul şi anticomunismul. După închegarea sa ca doctrină, scopul orientării trăiriste a fost încercarea de a impune lumii un model subiectivist în al cărui context filosofia era, adeseori, identificată cu religia; cunoaşterea, la rîndul ei, în sensul de cunoaşterea raţională, a fost, mai ales în lucrările lui N. Ionescu, înlocuită cu revelaţia............" BIBLIOGRAFIE 1. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Trairism, gandirism, nae ionescu, cuvantul, subiectivism, irationalism, misticism, medieval, contemporan, nominalism, agnosticism, filosofia, ortodoxista, berdiaev, sestov, antimarxism, anticomunism, model, subiectivist, religia, cunoasterea, rationala, revelatia, problema dumnezeirii, metafizica, istoria logicii, fenomenologie, keyserling, bergson, heraclit, platon, aristotel, toma d\'aquino, jacob bohme, nietzsche, schopenhauer, kierkegaard, diethey, keyserling, biblie, pur, philosophia perenis, factor, personal, realitate, traita, act, de, viata, traire, cosmos, individul, subiectivism, pur, gnosticism, traditionalism, pozitivism, doctrina, kantiana, joseph de maistre, de bonald, lammenais, antiscientista, kant, hegel, cunoasterea, autentica, intelegerea, trairea, intuitia, fuziunea, totala, ontologie, ortodoxism, abnorma, porunca vremii, universul, curentul, calendarul, sfarma piatra, n, crainic, criza, mântuire, ion ianosi, gheorghe vladutescu, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
22.Constantin Noica (1909-1987) |
|
"Constantin Noica s-a născut în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Urmează cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti, apoi, între 1928 şi 1931 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A urmat studii pentru specializare în Franţa 1938-1939. Îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată în acelaşi an, 1940). În anii războiului este referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin. Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi august 1964 este deţinut politic. Din 1965 este cercetator principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va pensiona în 1975. În 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.
O preocupare constantă a lui Noica a fost de a pune în discuţie statutul filosofiei. Astfel, în Încercare asupra filosofiei tradiţionale el socoteşte că filosofia se opune ştiinţei. Ştiinţa e teoretică, obiectivă, un univers închis. Filosofia reacţionează împotriva teoreticului pur, se întoarce spre concret, coboară pe pământ, îşi asumă un univers deschis. Certitudinile ştiinţei sunt incertitudinile filosofiei. Mai important este însă reversul. Filosofia obţine din incertitudinile sale trei tipuri de certitudine: 1) întâlnirea cu sinele (nu cu lucrul) conştiinţa existenţei omului. 2) întâlnirea cu îngrădirea omului – conştiinţa existenţei îngiăciite, 3) întâlnirea cu un dincolo de sine – conştiinţa posibilităţii de a depăşi îngrădirea................." BIBLIOGRAFIE 1. Noica, Constantin, Sentimentul românesc al fiinţei, Buc., Ed. Humanitas, 1996 2. Noica, Constantin, Devenirea întru fiinţă, Buc., Ed. Şt. şi Enciclopedică, 1980 3. Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Buc., Ed. Eminescu, 1987 4. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Noica Constantin, Scrisori despre logica lui Hermes, Buc., Ed. Cartea românească, 1986 2. Noica, Constantin, Modelul cultural european, Buc., Ed. Humanitas, 1993 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Constantin, noica, incercare asupra filosofiei traditionale, ingradirea, omului, constiinta, dincolo, de, sine, criza, omului, heraclt, parmenide, ratiunea, libertatea, supunere, adevar, infinitate, hegel, kant, teza, parmenide, heraclit, actul, estetic, frumosul, ambivalent, arta, ambigua, umila, precara, fiinta, fiinta din sanul realului, spatialitate, temporalitate, camp, natura, eterogena, haosul, fiinta autentica, antropomorfizare, modelul cultural european, platon, unu, multiplu, cunoasterea libera, bizantul, niceea, spengler, frobenius, toynbee, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Problema determinismului în ştiintele contemporane ale naturii |
|
"Cercetarea categoriilor care constată şi explică caracterul determinat al proceselor reale (materiale şi spirituale sau rezultând din împletirea materialului cu spiritualul) şi mecanismele determinării ne permite să privim asupra teoriei determinismului, gândită sub două aspecte:
ca determinism universal, căruia i se înglobează determinismele parţiale ale diferitelor nivele ale existenţei din punctul de vedere ale determinismelor complexe, proprii fiecărui nivel de structurare a existenţei în parte Se poate vorbi de aceea, la nivelul actual al cercetărilor, şi de un determinism global, caracteristic fiecărui nivel de organizare a existenţei în veşnică devenire, şi apoi de corelaţiile dintre ele, semnificative mai ales pentru nivelele superioare, înglobatoare. Cele mai esenţiale verigi ale explicării deterministe le reprezintă nivelul fizic (incluzând oarecum pe cel chimic), nivelul biologic şi cel al activităţii umane, în care se desprinde raportarea omului al determinismul global, cosmic şi includerea sa în determinismul cel mai complex din câte ne-a fost dat să cunoaştem, determinismul social..........." . Determinism |
|
Fizica Numar pagini: 6
|
Condiţia omului de geniu în creaţia eminesciană |
|
"Capodoperele eminesciene “ Cugetările sărmanului Dionis “ , “Glossă” şi “Luceafărul” pun în valoare marea capacitate de sinteza filozofică şi de creaţie , ceea ce a determinat variate analize , unele exhaustive , altele parţiale. Interesul pentru aceste capodopere , ce reprezintă treapta cea mai înaltă şi care încununează întreaga operă a poetului , este dat şi de faptul că aceste creaţii se situează ca geneză în perioade apropiate.
Teme aproape comune : condiţia omului de geniu , cosmogonia , timpul şi perfecţiunea artistică. Geniul romantic – ceea ce adus nou romantismul în dezvolatrea conceptului de geniu a fost explicitarea opoziţiei între geniu şi talent , precum şi latura socială a problemei : geniul este , în ordine , umană , un nefericit , un neînteles , aflat în veşnică opoziţie cu omul comun . Inadaptarea la regulie de convieţuire obişnuite îl izolează şi are drept urmare nefericirea..........." . Mihai, eminescu, sarmanul dionis, conditia, omului, de, geniu, creatie, eminesciana, glossa, luceafarul, talent, nefericit, neînteles, opozitie, comun, inadaptarea, cod, etic, filosofia, shopenhaueriana, hyperion |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Mikel Dufrenne, Gustul şi publicul |
|
"Gustul şi publicul
Opera formează, în primul rând, gustul. Mai înainte însă de a dezvolta această idee, trebuie să distingem două concepţii asupra gustului. În general, gustul exprimă subiectivitatea în ceea ce acesta are mai arbitrar şi mai imperios: în înclinaţiile şi preferinţele sale. E un fapt că muzicii romantice îi prefer muzica clasică, după cum tot aşa, e un fapt că prefer carnea bine friptă şi vinul sec: non disputandum. O psihanaliză existenţială ar putea arăta, probabil, că fiecare alegere exprimă şi confirmă o manieră unică de a fi în lume, alegere atemporală care îmi pecetluieşte destinul: gusturile mele sunt ireductibil pentru că ele participă la însuşi ireductibilul care este, în fond, natura mea şi mărturia finitudinii mele. Dar, astfel înţeleasă, şi chiar dacă încă se defineşte ca proiect al unei lumi - subiectivitatea se recunoaşte în conţinuturile sau în reacţiile sale: ea se referă la sine mai curând decât la lume. În acest fel, gusturile estetice exprimă reacţia naturii mele în raport cu obiectul estetic; ele presupun faptul că trebuie să fiu mai atent la mine, decât la obiect - mai atent, în primul rând, la plăcerea mea - căci ele se măsoară prin plăcerea pe care o găsesc în experienţa estetică, plăcere care nu-şi are obârşia, ca atare, în obiect cât în mine sau, mai degrabă, în acordul meu cu obiectul, în sentimentul pe care îl încerc, şi anume acela de a fi confirmat în fiinţa mea sau de a fi relevat mie însumi. Judecata de gust decide asupra a ceea ce prefer, în virtutea a ceea ce sunt..............." . Mikel dufrenne, gustul si publicul, gustul, publicul, subiectivitatea, înclinatiile, preferintele, muzica, clasica, carnea, fripta, vinul, sec, non disputandum, psihanaliza, existentiala, sentimentul, înstrainarii, obiectul, estetic, kant, arta, autentica, opera, martorul, lectura, relatii, interumane, comte, marx, scheler, a iubi, sociabilitatea, umanitate, planul, statut |
|
Estetică Numar pagini: 5
|
20. Mircea Vulcănescu (1904-1952) |
|
"
Format la şcoala lui Gusti şi cea a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai „tinerei generaţii” interbelice. El s-a impus ca filosof, sociolog, economist, profesor de etică, realizându-se ca o personalitate complexă a culturii române. Deschiderea sa filosofică a mers de la filosofia antică, prin cea medievală şi cea modernă, până la filosofia contemporană, de la cea universală la cea românească, de la istoria filosofiei la filosofia sistematică, de la metafizică la etică sau la filosofia religiei, de la ontologia generală la ontologia regională. Rădăcinile concepţiei filosofice a lui Mircea Vulcănescu se află în lumea românească; el se străduieşte să contribuie la determinarea ontologică a „omului românesc", a „ispitelor" acestuia, a fundamentelor perene pe care se înalţă şi devine această lume românească, a specificului ei în ansamblul umanităţii............" BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Buc., Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1991 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Neconvenţional despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. II, 1980 . Mircea, vulcanescu, nae ionescu, c, radulescu-motru, dumitru draghicescu, vasile parvan, lucian blaga, dan botta, vasile bancila, stefan barsanescu, ovidiu papadima, anton dumitriu, athanase joja, orientare, trairista, dinamism, vital, spiritualitate, criza, morala, cultura, spirituala, evului mediu, renastere, protestantism, filosofia, romantica, germana, fichte, schelling, nietzsche, bergson, sestov, unamuno, kant, goethe, marx, dumnezeirea, sfintenia, patericul, regulile, sf, pahomie, sf, vasile, filocalia, consolatiile spirituale, eckhardt, podoaba nuntilor spirituale, ruysbroeck, istorism, prin, resemnare, cultura, exaltarilor, anarhice, negatie, ispita, dacica, existenta, concreta, omul, de, maine, omul romanesc, ernst robert curtius, max scheler, max weber, metoda, fenomenologica, studierea, limbajul, cosmos, aici, dincolo, prezenta, neprezenta, atunci, acum, vesnicie, vama, firea, fiintei, insusire, faptul, felul, tagaduirea, vladutescu, gheorghe |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
25. A.D. Xenopol şi Nicolae Iorga |
|
"Născut în1847, la Iaşi, Xenopol face studiile se¬cundare în acelaşi oraş, apoi, în 1867, cu ajutorul unei burse acordată de Societatea „Junimea”, pleacă în Germania, la Berlin, unde urmează regulat prelegeri filosofice, juridice şi istorice. La istorie el audiaza pe Mommsen, Curtius, Ranke şi Gervinus, adică pe cei mai reputaţi istorici ai Germaniei din acea vreme. În 1871 îşi dă şi doctoratul în drept şi doctoratul în istorie. Întors în ţară, el este numit în acelaşi an procuror de secţie la Tribunalul din Iaşi, în 1876 fiind înaintat prim procuror la acelaşi tribunal. În 1878, Xenopol se retrage din magistratură din cauza unei neînţelegeri cu procurorul general, dedicându-se profesiunii de avocat, pentru ca, în 1883, să fie numit profesor de Istoria românilor la Universitatea din Iaşi.
Prin opera sa filosofică, Ale¬xandru Xenopol stabileşte contactul indiscutabil între filosofia românească şi cea străină. Istoric şi gânditor de reală valoare, ne-a dat una din cele mai de seamă cercetări a fundamentelor istoriei. Făcînd deose¬bire principială între structura teoretică a ştiinţelor istorice, Xenopol se apropie în concepţia sa de filosofii germani Windelband şi Rickert............." "Un alt istoric preocupat de teoria istoriei a fost Nicolae Iorga. El s-a născut la 1871 la Botoşani. De o uimitoare precocitate, înzestrat cu o memorie şi o putere de muncă rare, N. Iorga urmează cursul liceal în oraşul natal, apoi se înscrie la Universitatea din Iaşi, unde, la vîrsta de19 ani, îşi ia licenţa. Pleacă apoi în străinătate, îşi dă doctoratul la Universitatea din Leipzig iar la Paris îşi ia diploma la „Ecole de Hautes Etudes”. Întors în ţară, e profesor pentru puţin timp la liceul din Ploieşti, apoi reuşeşte la concursul pentru catedra de Istorie Univer¬sală de la Facultatea de Filosofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Bucureşti. De acum înainte, N. Iorga desfăşoară o prodigioasă activitate. De la istorie propriu-zisă, sfera lui de acti¬vitate se extinde an de an la filosofia istoriei, impresii din călătorie, critică literară, la ziaristică, politică, versuri, artă dramatică, memorii. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Insti¬tutului Franţei, al Academiei sârbe, polone şi suedeze, doctor honoris causa al mai multor universităţi străine, N. Iorga este personalitatea cu cea mai covârşitoare activitate pe care a produs-o poporul român............." BIBLIOGRAFIE 1. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Buc., Ed. Şt., 1967 2. Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice. Lecţii de deschidere şi cuvântări , Bucureşti, 1933 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 5. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Filosofia, istoriei, sociala, xenopol, nicolae, iorga, alexandru, windelband, rickert, existenta, empirica, cunostinta, realitatii, reproducerea, intelectuala, univers, spatiu, timpul, forme a priori, sensibilitate, kant, proces, prefaceri, materie, suflet, fizica, chimia, astronomia, biologia, fiziologia, matematica, psihologia, logica, economia, politica, dreptul, sociologia, geologia, paleontologia, teoria descendentei, istoria, carol i, hohenzollern, traian, dacia, generalitatii cu privire la studiile istorice, lectii de deschidere si cuvantari, popor, umanitatea, trecut, tot, unitar, utilitate, istoriei, adevarul, cunoastere a lumii, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, Tezele unei filosofii a operei |
|
"Munca şi opera
Prima lumină pe care o putem obţine asupra esenţei operei o dobândim actualizând reprezentările implicate de cuvântul care o denumeşte, mai cu seamă dacă alăturăm acest cuvânt de termeni apropiaţi şi pe care vorbirea curentă îi asociază adeseori. Desigur, opera este produsul muncii, un rezultat al ei. Nu orice muncă produce însă opere. Există munci inproductive, activităţi care se desfăşoară în van: opera nu le încunună. Dar, chiar muncile productive, ca, de pildă, acele cu rol pozitiv în economia unei societăţi, nu se concretizează, până la urmă, într-o operă. Munca unui salahor, a unui muncitor care controlează şi face să funcţioneze o maşină, nu produce o operă. Opera este produsul singurelor munci capabile să sfârşească într-un rezultat concret şi relativ durabil. Vorbim, apoi, de munca organismului, dar nu de opera lui. Inima munceşte din greu în timpul ascensiunilor laborioase. Vorbim apoi, printr-o metaforă abia simţită, şi de munca unei maşini. Dacă vorbim de munca organismului şi de aceea a maşinilor, dar nu de opera lor, împrejurarea provine nu numai din lipsa rezultatului concret şi durabil, dar şi din aceea a finalităţii sau a agentului moral sau a valorii. Nu asociem cu munca unei maşini sau a unui organ, ideea unei cauze finale, adică a reprezentării unui scop care ar călăuzi-o în timpul efortului său. Fiziologii vorbesc de mecanismul inimii; ipoteza finalistă le este inutilă pentru a explica modul în care muşchiul cardiac absoarbe şi respinge lichidul sanguin. Desigur, activitatea inimii face parte din unitatea funcţională a unui agent fizic şi maşina nu lucrează decât supravegheată de un lucrător. Agentul fizic nu este însă şi unul moral, şi lucrătorul, cu însuşirile lui de atenţie, conştiinciozitate şi abilitate, rămâne exterior muncii însăşi a maşinii. Când vorbim de munca maşinii, iar nu de aceea a lucrătorului care o conduce, nu ne reprezentăm în ea o prezentă umană, calitatea morală a unei persoane. Deşi, din maşină pot ieşi obiecte concrete, durabile şi valoroase, lipsa calităţii, ei de persoană, de agent moral, ne împiedică a vorbi despre operele ei. Tot astfel, cu toate că şi organismul, prin produsele lui, poate produce unele obiecte concrete şi de o oarecare durabilitate, lipsa de valoare a acestora ne opreşte a vorbi despre opera lui. Lipsa unuia singur din atributele amintite, produs concret şi durabil, finalist, al unui agent moral, posedând o valoare, retrage rezultatului unei munci calitatea unei opere. Opera întruneşte, însă, toate aceste atribute. Prelungind aceste prime indicaţii, furnizate de analiza vorbirii, putem obţine o definiţie a operei...................." . Tudor, vianu, teze, filosofie, munca, opera, morala, materie, definitie, creator, auguste, comte, pictor, sculptor, unitas multiplex, valoarea, natura, cuvinte, sunete, miscari, linie, forme, volume, culori, inteles, simbolul, artistic, originalitate, arta, unitar, multiplu, cauzalitate, finala, material, obiect, calitativ, nou, original, imutabil, ilimitat, simbolic |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular |
|
"Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universală a timpului ci şi al întregii spiritualităţi a poporului român, care s-a format de-a lungul evului mediu şi a epoci moderne. Cultura noastră populară reprezintă deci una din premisele fundamentale ale filosofiei româneşti. În cadrul acesteia întâlnim o viziune specifică despre lume şi viaţă, valori etice şi estetice care i-au influenţat mai mult sau mai puţin direct pe filosofii români.
Cultura populară românească are o latură extrem de arhaică, provenită din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, aşa încât, în evidenţierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei româneşti nu putem face abstracţie de spiritualitatea dacă. Informaţii asupra acesteia le avem, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. de la diverşi istorici, filosofi şi scriitori antici şi chiar din primele secole creştine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Filozofia legendelor cosmogonice româneşti, Buc., Ed. Minerva, 1982 . Premise, istorice, culturale, gândire, filosofice, romanesti, geto-daci, cantemir, valente, filosofie, cultura, romana, tip, popular, gandire, arhaica, herodot, hecateu, strabon, pomponius, mela, dio cassius, porphyrius, iamblichos, jordanes, burebista, religie, henoteista, zalmoxis, zeul, suprem, mitul, nemurire, suflet, charmides, platon, crestina, bizantina, civilizatie, mesterul manole, miorita, dumnezeu, diavol, completare, creatie, creatorul, prim, obosit, conflictul, lumea, umana, divina, geneza, pamantul, cosmogonie, apa sambetei, ethos, colectiv, basmul, individualizat, balada, destin, uman, absurd, cathartica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
11. Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) |
|
"Născut în 1868 într-un sat din Mehedinţi, Constantin Rădulescu-Motru studiază dreptul şi filosofia la Universitatea din Bucureşti, desăvârşindu-şi studiile în Franţa şi Germania. Deşi a suferit influenţa lui Kant, Wundt şi Ostwald, reuşeşte să-şi păstreze independenţa de gândire, aducând, prin operele sale, o importantă contribuţie la dezvoltarea filosofiei româneşti.
La început a simţit nevoia să mediteze asupra specificului metafizicii, delimitând-o de ştiinţă, artă şi religie. În acest sens, el consideră că fiecare dintre ştiinţele particulare studiază realitatea dintr-un anume punct de vedere dar privirea de ansamblu, unitatea supremă a realităţii, nici una dintre ele, nici toate la un loc nu sunt capabile s-o realizeze; ea cade în sarcina metafizicii. Aceasta din urmă, deşi nu are metode proprii şi le foloseşte pe cele ale ştiinţelor, le utilizează comparativ şi astfel îşi atinge scopul............" BIBLIOGRAFIE 1. Constantin Rădulescu-Motru, Personalismul energetic şi alte scrieri, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1984 2. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1992 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Constantin, radulescu-motru, specificul, metafizicii, stiinta, arta, religie, logica, gandirii, personalism, energetic, personalitatea, umana, eul, cunoasterea, vocatia, conceptia, dinamica, materia, spiritul, romanismul, catehismul unei noi spiritualitati, materialist, mecanicista, viziunea, nationalism, antisemitism, xenofobism, titu maiorescu, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Ion Ianoşi, Tragicul ca ,,frumuseţe inversată" |
|
"Ion Ianoşi, Tragicul ca ,,frumuseţe inversată"
Să pornim de la premisa simplă: tragicul presupune pieirea unor valori umane. Iniţiativele nobile se prăbuşesc, posibilităţi (abstract) reale nu se pot (concret) realiza, idealurile se împlinesc prin imense jertfe sau - în ciuda acestora - nu se împlinesc, este înfrânt cel sortit victoriei, dreptatea e nedreptăţită, îşi pierde locul sub soare tocmai omul (pentru familie, pentru clasă, pentru naţiune, pentru umanitate) de neînlocuit! Cu cât fuseseră mai viguroase calităţile şi prăbuşirea lor mai ineluctabilă, cu atât mai aprigă ne va fi durerea, cu atât mai puternică ne va fi revolta faţă de puterile nemiloase, vinovate de catastrofă. Vom fi cuprinşi de un protest vehement faţă de o întâmplare pe care va trebui în cele din urmă s-o recunoaştem neîntâmplătoare, faţă de inexplicabil prin numeroşi factori explicat. Te striveşte gândul că nenorocirea ar fi putut să nu se petreacă, deşi eşti conştient că trebuia să se fi produs: accidentul nu e accidental, hazardul exprimă legea! Această dialectică a întâmplării şi a necesităţii, mai voalată în existenţa cotidiană, artiştii o scot la lumină şi o fac până la capăt simţită..............." . Ion, ianosi, tragicul, frumusete, inversata, hegel, nicolai hartmann, aporiile, vraja estetica a tragicului, transfigurare, uman, kant, libertatea |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Realismul |
|
"Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.
Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice............" . Realismul, curent, literar, existenta, reala, sociala, personajele, tipice, balzac, stendhal, charles dickens, gogol, flaubert, l, tolstoi, h, ibsen, ioan luca caragiale, ioan slavici, liviu rebreanu, george calinescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
Aristotel |
|
Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt “practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”, deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul că posedă raţiune şi putere de gândire. Oamenii “conţin ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înăuntrul nostru”. Într-adevăr fiecare dintre noi este un adevărat intelect, “căci el [intelectul] reprezintă ceea ce natura umană are mai nobil şi mai elevat”........... . Aristotel, politica, etica nicomahica?, oamenii, animale, ratiune, putere, gândire, activitatea, intelectuala, indivizi, izolati, aforism, teorie, stat, libertate, restrictie, totalitarism, jonathan barnes |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
Descartes |
|
Opere
Despre natura spiritului uman şi că el este mult mai uşor de cunoscut decât corpul Caracteristicile sufletului . Descartes, opere, natura, spirit, om, suflet | Descartes Opere: 1637: Discurs asupra metodei corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este s?tul de logica ?i de ?tiin?a aristotelic?. 1641: Medita?iile metafizice ?n latin?; concep?ia metafizic? a lui Descartes. Metafizica este cuno?tin?a primelor principii. Pentru a cl?di o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie s? fie absolut certe. Descartes ??i d? perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune ?n ?n... |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger |
|
"Luând poziţie critică faţă de orientarea speculativă, abstractă a gândirii filosofice şi etice, existenţialismul va face din „concretul" fiinţei umane obiectul central al reflec¬ţiei filosofice. Referindu-se la natura preocupărilor şi la valoarea rezultatelor obţinute de filosofia contemporană în problema omului, unul din principalii reprezentanţi ai existenţialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epocă nu a avut atâtea cunoştinţe variate despre om câte are cea actuală. Nici o epocă nu a putut obţine atât de repede şi atât de uşor aceste cunoştinţe, precum cea actuală. Şi totuşi, nici o epocă nu a ştiut atât de puţin ce este omul, ca epoca actuală. Niciodată omul nu a constituit în aşa măsură o problemă, ca în epoca noastră".
Constituie, fără îndoială, unul din meritele remarcabile ale existenţialismului faptul de a fi analizat cu atâta patos şi pregnanţă condiţia fiinţei umane şi, implicit, problema raportului dintre individ şi societate. După cum se ştie, existenţialismul s-a dezvoltat în două direcţii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ş.a.) şi alta religioasă (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ş.a.), comportând nuanţe particulare în tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existenţei, aceea a libertăţii etc............." BIBLIOGRAFIE 1. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, loc, deschidere, fiinta, martin, heidegger, existentialismul, constiinta, originalitate, omul, lumea, fiinta si timp, ontologie, fiintare, dasein, incertitudine, eu, neant, existent, obiect, liniste, tentatie, impotmolire, decadere, angoasa, sentiment, tragic, pesimism, existentialist, jaspers, moartea, fatalitate, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Opoziţia dintre determinismul dialectic şi cel mecanicist în înţelegerea libertăţii |
| "Orice cercetare a determinismului în fizică porneşte de la caracterizarea determinismului mecanic laplacean ca teorie a necesităţii absolute, a legilor de fier, a identităţii desăvârşite dintre efect şi cauză, a explicării relaţiilor dintre obiecte şi a succesiunii stărilor printr-o liniaritate perfectă sub acţiunea unor cauze exclusiv exterioare. În evoluţia gândirii fizice, teoria electromagnetismului a întărit ideea materialităţii relaţiei cauzale prin reliefarea acţiunii din aproape în aproape, iar teoria restrânsă a relativităţii a reliefat dependenţa efectului de cauză. Ambele teorii rămân compatibile, cu tezele cauzalităţii liniare, a necesităţii în succesiune şi în repetarea fenomenelor, teze susţinute de determinismul mecanic. Ideea necesităţii absolute în desfăşurarea evenimentelor fizice a fost zdruncinată începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea de studiul fenomenelor calorice, studiu care evidenţia natura statistică a celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Este adevărat că sub influenţa gândirii predominant metafizice, din care fizica nu se smulsese încă, staticitatea fenomenelor termodinamice a fost multă vreme interpretată ca rezultat al ignoranţei umane, deci în spiritul materialismul metafizic, continuând să domine speranţa unei reductibilităţi a comportamentului statistic la cel dinamic...........". Determinism |
|
Fizica Numar pagini: 4
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 5. Descoperirea tragismului existenţei umane (Pascal) |
|
"Dar Renaşterea, insistând atâta asupra forţei omului, a capacităţii lui de a-şi depăşi limitele, a introdus un puternic germene destabilizator. Încrederea în măreţia omului se sprijinea pe credinţa într-o ordine fermă a lumii, stabilită de către Dumnezeu, în care omul avea sau îşi cucerea un loc şi un rost care-i confereau sens existenţei. Stabilitatea universului îl ferea pe om de nelinişte şi el putea să creadă că este centrul lumii. La un moment dat, este formulată teza infinităţii lumilor şi ea a răsturnat toate principiile socotite până atunci sigure, lăsând omul pradă derutei. Sentimentul de nesiguranţă a sporit şi mai mult în secolul al XVI-lea care, datorită Reformei, a cunoscut o răsturnare a valorilor şi o zguduire a ordinii sociale.
Cu acest sentiment de criză a omului începe epoca modernă şi el este sugestiv exprimat de Blaise Pascal (secolul al XVII-lea), care arată că omul, în raport cu infinitatea universului, este un nimic, un neant dar în raport cu infinitul mic........" BIBLIOGRAFIE 1.Pascal, Cugetări, trad. Maria Ivănescu, Cezar Ivănescu, Oradea, Ed. Aion, 2000 2. François Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magnard, Omul. Sinteze filosofice, trad. din fr., Oradea, Editura Antet, 1999 . Descoperire, tragismul, existenta, umana, pascal, blaise pascal, criza, epoca, moderna, viata, amenintare, infinitul, fericire, epicurieni, ratiune, mizeria, maretia, grandoarea, antropologie, paradox, orgoliul, slabiciunile, virtutea, vicii, omul, moral, adaptare, maleabilitate, intelepciune, dumnezeu, adam, iisus, hristos, mantuire, cugetari, françois cavallier, jean paul ferrand, philippe ducat, pierre magnard |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Tipuri de microprocesoare/ Arhitectura microprocesoarelor/ Limbaje de programare |
|
Tipuri de microprocesoare
Arhitectura microprocesoarelor a) Arhitectura Von Neumann b) Arhitectura Harvard c) Arhitectura Super Harvard Limbaje de programare . Tipuri, microprocesoare, arhitectura, von neumann, harvard, super harvard, limbaje, programare |
|
SMP - Sisteme cu microprocesoare Numar pagini: 4
|
Razboiul rece |
| "Expresia “razboi rece” apare pentru prima data dupa al doilea razboi mondial si e necesar a-I cunoaste intelesul. Pornind de la contrariul sau, “razboi cald sau fierbinte” (care ar trebui sa fie cel intretinut cu armele, pe campul de lupta), razboiul rece devine cel al nervilor (macinator si el intr-un anumit fel de vieti omenesti), cum a fost si “razboiul de pozitii” ( de transee ) din primul razboi mondial pe frontul de vest.". Rece, al, doilea, razboi, mondial, marile puteri occidentale, s, u, a, anglia, franta, germania occidentala, dictaturi, pace, tratate, totalitare, winston churchill, 1946, discurs, comunism, democratiile occidentale, fulton, politica, ofensiva, defensiva, democrat-populare, turcia, grecia, planul marshall, doctina truman, republica federala germana, republica democrata germana, blocuri, militare, anglia, canada, franta, italia, belgia, olanda, luxembourg (benelux), danemarca, islanda, portugalia, n, a, t, o, organizatia, tratatului, atlanticului, de, nord, la, washington, san francisco, anzus, australia, noua zeelanda, filipine, thailanda, pakistan, organizatia, pactului, central, irak, iran, pactul de la bagdad |
|
Istorie Numar pagini: 2
|
N. Hartmann, Unitatea şi convergenţa întregii arte mari |
|
"Straturile ontic superioare se află ascunse mai adânc în interiorul operei de artă şi apar numai în transparenţa straturilor exterioare. Lucrul acesta îşi are temeiul lui ontic: artele se îndreaptă spre simţuri, simţurile sunt însă legate de lucrul fizic, şi numai prin mijlocirea acestuia pot face sesizabil un conţinut ulterior. Punctul acesta de inserţie nu poate fi dat la o parte sau schimbat. Simţurile, în adevăr, nu mijlocesc direct nici elementul sufletesc, nici viaţa, ci cu desăvârşire numai ceea ce ţine de lucruri - ceea ce aparţine domeniilor largi ale fizicului. De aceea, straturile ontic mai înalte trebuie să fie cele estetic ,,mai adânci". Nici din acest raport nu se poate elimina nimic. El este valabil, numai cu puţine schimbări, pentru toate domeniile artei. Şi pentru frumosul uman şi pentru frumosul naturii.
Rezultă de aici ceva remarcabil. Diferite sunt pretutindeni............". Hartmann, unitatea, convergenta, arte, mari, creatie, artistice, diversitate, simturi, henric al iv-lea, shakespeare, partenonul, arta fugii, falstaff, rembrandt, apollo, simfonia a cincea, simfonia a saptea, beethoven, bach, michelangelo |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 6. Rousseau şi ideea reîntoarcerii omului la starea sa naturală |
|
"Dacă Pascal încă mai credea cu ardoare în ajutorul divin pentru salvarea genului uman, secolul al XVIII-lea, intens raţionalist, dă naştere concepţiei rousseauiste a omului lipsit de orice raport esenţial cu absolutul, liber şi bun de la natură, care printr-un mecanism firesc al evoluţiei şi-a creat pretutindeni lanţuri înrobitoare, de care nu va putea scăpa decât prin întoarcerea, în condiţiile ireversibile ale societăţii, la valorile originare.
Printr-o anumită înclinaţie proprie naturii sale, Rousseau e un contemplativ, o fire visătoare, puţin predispusă la efort metodic şi acţiune efectivă. Dar inerţia, voluptatea sentimentului cultivată în izolare, acel individualism orgolios care se traduce în dispreţul tuturor regulilor şi convenţiilor pe care înţelpciunea umană le consideră indispensabile vieţii sociale, nu a reprezentat de fapt decât forma indirectă, deghizată, mai mult sau mai puţin conştientă, a unui protest........" BIBLIOGRAFIE 1. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Rousseau, ideea, reintoarcerii, om, starea, naturala, pasca, l rationalist, rousseauiste, conceptie, liber, bun, contemplativ, revolutia, 1789, teza, raul, discursul, stiinte, arte, discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni, montaigne, locke, contractul social, dumnezeu, libertatea, onoarea, viata, bunurile, vointa generala, hobbes, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, Atitudinea estetică şi estetismul |
| "Posibilitatea de a subordona oricare din aspectele realului în sfera valorii estetice, despre care am amintit mai înainte, determină aşa-numita atitudine estetică în faţa lumii şi a vieţii. Atitudinea estetică trebuie însă limpede distinsă de estetism, cu care confuzia este adeseori făcută. Estetismul este acea atitudine care reactivează în realitate numai valori de artă, rămânând într-acestea închisă celorlalte valori ale culturii sau profesând chiar o anumită ostilitate faţă de ele. Stăpâneşte un punct de vedere estetic acela care în faţa unei opere ştiinţifice, în loc să se intereseze de substanţa cercetării, de justeţea sau profunzimea adevărurilor pe care le atinge, judecă numai darul de scriitor al cercetătorului. Estetismul inspiră pe acela care apreciază în conduitele practice ale vieţii nu valoarea lor morală, binele sau răul pe care ele îl pot conţine, ci pitorescul lor, forţa plastică a unui gest sau atitudini, caracterul sugestiv al unui cuvânt exprimat într-o anumită împrejurare concretă. Dintr-un punct de vedere estetic se aşează acela care, din complexul de valori al religiei, reţine şi preţuieşte numai frumuseţea ceremoniilor şi a cadrului în care ele se desfăşoară. Nici adevărul, nici binele, nici sacrul nu au un preţ adevărat pentru estet. ,,Lumea nu este justificabilă decât ca fenomen estetic", spunea odată Fr. Nietzsche, un om care avea de altfel în sine o posibilitate mai largă de îmbrăţişare a lumii. Lupta unul Flaubert cu formele burgheze ale societăţii timpului său, fanatismul său estetic provenea poate dintr-o antipatie radicală faţă de toate valorile extraestetice care se întrunesc în cuprinsul vieţii sociale. ,,Nimic din ce se întâmplă cu adevărat n-ar o importanţă cât de mică", scria odată Oscar Wilde. Şi altădată: ,,Mulţi oameni acţionează bine, dar foarte puţini vorbesc la fel, ceea ce înseamnă că a vorbi este cu mult mai greu şi în acelaşi timp mai frumos". ..................... Tudor, vianu, atitudinea, estetica, estetismul, valori, arta, adevarul, binele, sacrul, nietzsche, flaubert, oscar wilde, j, j, weiss, umanitatea, egoismul, frumos, excentric, spranger, formele vietii, banausi, religie, omul, artistul |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
Creaţii epice – balada Mioriţa |
|
Momentele subiectului
Expoziţiunea Intriga Desfăşurarea acţiunii Punctul culminant Deznodământul Motive populare Motivul transhumanţei Motivul complotului Motivul mioarei năzdrăvane Motivul testamentului Motivul alegoriei moarte-nuntă Motivul măicuţei bătrâne Limbajul artistic . Creatii, epice, balada, miorita, motive, populare, trashumanta, complot, mioara, nazdravana, testament, alegorie, moarte-nunta, maicuta, batrana, limbaj, artistic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 13. Omul ca libertate absolută la Sartre |
|
"În numele concepţiei sale despre existenţa concretă, existenţialismul reproşează raţionalismului optimismul ontologic, acea filosofie care, pe urmele lui Hegel, tinde să afirme că în miezul său „realul e raţional”. Împotriva acestui punct de vedere, filosofii existenţialişti vor invoca existenţa răului şi absurdului, a neantului chiar, impli¬cat în inima existenţei. Raţiunea tinde la stabilirea unor adevăruri universale, ea caută să demonstreze şi să explice, preocupată a scoate în relief legăturile logice dintre fenomene. Dar logica - susţine existenţialismul - e un instrument superficial şi artifi¬cial, care, urmărind a organiza fenomenele în clase omogene, ignoră trăsăturile lor particulare, originalitatea lor proprie. Caracterelor generale care constituie esenţa trebuie să li se substituie particularităţile concrete, proprii fiecărui lucru, fiecărui fenomen....................."
BIBLIOGRAFIE 1. Jean Paul Sartre, Fiinţa şi neantul, trad. Adriana Neacşu, Piteşti-Bucureşti, Ed. Paralela 45, 2004 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, libertate, absoluta, sartre, existenta, concreta, existentialism, rationalism, optimism, ontologic, hegel, ratiune, logica, caractere, universul, realitatea, sentiment, izolare, anxietate, angoasa, greata, fiinta si neantul, temperamentul, structura, mentala, libertate, elita, les salauds, conformism, fariseii, lasii, morala, traditionala, credinciosul, indragostitul, burghezul, omul, rea-credinta, l\'etre-pour-la-mort, condamnat la libertate, conditia, umana, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Gabriel Liiceanu, Determinarea tragicului în limitele geografiei fiinţei |
|
"§ 1
Registrele fiinţei se determină în raport cu conceptul de limită: animalitatea reprezintă limita care nu se cunoaşte pe sine; supra-umanul este conştiinţa de sine a limitei. § 2 Cu tragicul ne aşezăm într-o zonă a fiinţei populată de existenţe finite şi conştiente. Situaţia tragică nu este compatibilă decât cu fiinţe conştiente finite confruntate cu limita. § 3 Dacă tragicul se înscrie în zona dialogului între conştiinţă şi limită, înseamnă că terminarea lui nu se poate face decât prin determinarea calităţii limitei. O fenomenologie a limitei poate fi întreprinsă pornind de la o ierarhie a gazdelor de posibilitate în depăşirea limitei devine la limită, o limită principal nedepăşibilă. § 4 Singura limită de nedepăşit este finitudinea însăşi. Tragicul trebuie căutat în întâlnirea unei fiinţe conştiente cu propria sa finitudine percepută ca limită.........." "............§ 23 Există două modalităţi majore de anulare a tragicului descris în limitele peratologiei: a) relativizarea limitei absolute, care trimite la anularea tragicului existenţial prin postularea unui paradis extramundan; b) absolutizarea limitei relative, care trimite la anularea tragicului istoriei prin ,,îngheţarea" istoriei şi postularea unui paradis terestru. § 24 Orice tentativă de anulare a tragicului reprezintă o formă a desolidarizării fiinţei conştiente finite de propriul ei statut ontologic, respectiv un refuz al omului de a-şi trăi viaţa, şi al omenirii, istoria. § 25 Tragicul deci s-ar putea defini: dacă-ţi depăşeşti limitele, eşti ,,pedepsit"; dacă nu ţi le depăşeşti, nu eşti om..........." . Fiinta, constiinta, gabriel, liiceanu, determinare, tragic, limite, fenomenologie, animalitatea, supra-umanul, finitudinea, moartea, individ, istoria, omenirea, opera, pesimismul |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Semnificatia invatarii in contextul scolar |
|
Eseu
"Invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. Invatarea, in calitate de activitate umana fundamentala, are un scop propriu, angajat la nivel de finalitate adaptativa, transmisa..........". Invatarea, context, scolar |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
A Character Sketch of Joe Gargary |
|
"Joe Gargery might not be the smartest or wisest of
Dickens' characters, but he is definitely one of the kindest and most humane. Although Miss Havisham gets much attention for being different, I think that you will soon be convinced that Joe, however simple he may be, is definitely a unique character." . Character, sketch, joe gargary, charles dickens |
|
Engleza Numar pagini: 1
|
Creaţii epice – balada Mioriţa |
|
Momentele subiectului
Expoziţiunea Intriga Desfăşurarea acţiunii Punctul culminant Deznodământul Motive populare Motivul transhumanţei Motivul complotului Motivul mioarei năzdrăvane Motivul testamentului Motivul alegoriei moarte-nuntă Motivul măicuţei bătrâne Limbajul artistic . Creatii, epice, balada, miorita, motive, populare, trashumanta, complot, mioara, nazdravana, testament, alegorie, moarte-nunta, maicuta, batrana, limbaj, artistic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
| | |
"uman" rezultate au fost gasite 114
