tatari
Tudor Vianu, Estetica este ştiinţa frumosului artistic |
|
Estetica este ştiinţa frumosului artistic. Această precizare este cu atât mai importantă cu cât aproape de-a lungul întregii dezvoltări a doctrinelor de estetică, obiectul ştiinţei noastre era întrevăzut deopotrivă în frumosul artistic, cât şi în frumosul natural. Cel din urmă nu părea a fi decât modelul mai frust şi mai imperfect al celui dintâi; după cum acesta era considerat a fi replica mai desăvârşită şi mai pură a celui din urmă. Chiar un estetician ca Hegel, care înţelegea să-şi menţină speculaţia sa în domeniul exclusiv al artei, nu putea să se împiedice de a recunoaşte anticipaţia ei în frumuseţea naturii. ,,Obiectul ştiinţei despre care tratăm, scrie el, este frumosul în artă. Frumosul în natură nu ocupă un loc decât ca primă formă a frumosului... Necesitatea frumosului în artă decurge din imperfecţiunile realităţii". [...]
. Tudor, vianu, estetica, stiinta, frumosul, artistic, frumos, arta, necesitate, imperfectiunile realitatii, hegel, valoarea, economica, teoretica, politica, morala, religioasa, estetica, creatia, artistica, opera, metodele, esteticii, norme, constatari, prescriptii, artist, contemplatia, amatorului, gustav theodor fechner, kant, geniul, artistic, contemplatia artistica, autonoma, eteoronomic, r, muller-freienfels, spontaneitate, constiinta, contemplator, lipps, a posteriori, sainte-beuve, shakespeare, ronsard, renastere |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
Evul Mediu |
| "In conditii favorabile pe plan international, fara de amestecul ungar si amenintarea tatarilor, in secolul XIV au luat nastere la sud si est de Carpati, statele romanesti de sine statatoare, Valahia Maior (Muntenia) si Valahia Minor (Moldova). Acest lucru a deschis calea unei vieti politice a provinciilor romanesti, care va fi ilustrata de-a lungul istoriei prin mari valori create intr-una sau intr-alta dintre acestea si unei afirmari internationale. ". Plan, international, evul, mediu, unguri, tatari, sec, xiv, sud, est, carpati, state, romanesti, valahia maior, muntenia, valahia minor, moldova, vieti, politice, provincii, istorie, valori, afirmari, deplasari, permanente, populatiei, conditii, politice, socio, legaturile, economice, politice, culturale, unitatii, etnice, transilvania, romaneasca, tara, independent, stat, unitar, domnitorii, mircea cel batran, secolul, xiv, conducatori, apararea, aliante, schimbarea, alexandru cel bun, iancu de hunedoara, stefan cel mare, ioan voda cel cumplit, mihai viteazul, asigurarea, militare, cooperarii, dacii, mihai viteazul, domn al munteniei, transilvaniei si moldovei, calugareni, pace, bizantul, dominatia, otomana, ridicarea, rusiei, avangarda, crestinatatii, ortodoxe, scut, bisericii, rasaritene, literaturii, bisericesti, carti, bisericesti, neagoe basarab, matei basarab, vasile lupu, constantin brancoveanu, traditiei, bizantine, cancelariile, operele, arta, picturile, arhitectura, originalitate, medievale, imperiului rus, imperiului austriac, poarta otomana, regimul fanariot, autonomie, politica, reformatoare, stapanirea, habsburgica, structurilor, feudale, dezintegrarea, xviii, productie, capitaliste, scoala ardeleana, marea, rascoala, taranilor, modernizare, 1784, 1821, tudor vladimirescu, xix, transilvaneni |
|
Istorie Numar pagini: 2
|