sufletul
"sufletul" rezultate au fost gasite 19
Mihai Eminescu - Floare albastra |
| "Creator genial de dimensiuni universale, Eminescu a asimilat influentele romantismului german in puternica lui personalitate artistica. Romantismul lui poarta pecetea sensibilitatii sufletului national si imprumuta adesea imagini din vistieria folclorului, culori din basmele populare. Ideea romantica a geniului singuratic, pe pamant, intruchipata intr-un astru, din “Luceafarul”, si aceea a umanitatii comune si trecatoare, a turnat-o in forma unui basm in care totul se petrece intr-un timp nedeterminat, intr-un poem fundamental (oricat ar incerca unii critici ca Ion Negoitescu sa-l considere “construit didactic”), pregatit de “Fata in gradina de aur”. “Floare albastra” este inca un exemplu, ca multe altele, de puterea artistica a poetului de a prelucra in mod creator unele motive ale romantismului german, topindu-le in structure originale. Tudor Vianu, in “Poezia lui Eminescu”, Buc. 1930, deosebea fundamental simbolul florii albastre din romanul lui Novalis “Heinrich von Ofterdingen” de floarea albastra din poezia lui Eminescu. “Eroul lui Novalis porneste sa caute floarea albastra, adica infinitul, ea reprezinta simbolul unei aspiratii tulburatoare, al nostalgiei catre indepartata patrie a poeziei”. La Eminescu, floarea albastra e simbolul iubiri pierdute, dorul orientat catre trecut, una din atitudinile de capetenie ale eroticii lui Eminescu. Nu numai atat. Zoe Dumitrescu-Busulenga a urmarit simbolul minunatei flori in mai multe poezii ale lui Eminescu. In “Calin – file de poveste” Eminescu realizeaza un tablou feeric al naturii, al padurii de argint, cadru, ca de-atatea ori in creatia lui, al iubirii, aici al nuntii lui Calin cu fata de imparat, regasita. In padurea vrajita vazduhul e “tamaiet” de flori albastre, iar mireasa insasi, aparitie de basm, poarta o stea in frunte, iar in par flori albastre. Zanele din poemul „Miron si frumoasa fara corp” poarta, la fel, flori albastre in plete, ca-n basmele populare.". Eminescu, mihai, floare, albastra |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
George Bacovia - Universul poetic |
|
"Coborarea in infern a lui Bacovia este adanca, dar nu totala, nostalgia paradisului o strabate si uneori o insenineaza. Universul lui de plumb e predominant, dar nu complet, ii copleseste cerul, dar nu-l anuleaza.
Exasperanta chemare a unui maret viitor, persistenta culoare alba, claritatea campiei si azurul vazduhului, vibratia violetelor si a violinii sunt tot atatea mangaieri pentru sufletul ulcerat care a daruit poeziei romane si universale un sunet unic, irepetabil. Creatorul unei atmosfere lirice inedite, sufocante, in care nu lipsesc eforturi de descatusare, printr-o mare putere de sugestie muzicala, de concentrare maxima a expresiei poetice pana la scormonirea esentelor, este sugestiv pana si in alegerea titlurilor care adesea dezvaluie semnificatii fundamentale..............." . Bacovia |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Aurica Tulea - caracterizare |
|
Personajul penduleaza constant intre comic si grotesc. Isi doreste cu o ardoare de neexplicat pianul Otiliei, desi nu stie sa cante, dar e convinsa ca o fata fara pian in casa nu se poate marita usor. Mos Costache moare, averea lui intra in parte in familia Tulea, dar Aurica nu isi va vedea realizat unicul ei vis. Uratenia sufletului se converteste mereu in uratenie a trupului.
. Aurica, tulea, enigma otiliei, caracterizare, george, calinescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
27. Tudor Vianu |
|
"În ţara noastră, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei culturii este Tudor Vianu (1897-1964). Cursul lui de Filosofia culturii, primul curs pe această temă predat în universitatea românească, începând din 1929, a însemnat un moment important în viaţa intelectuală a epocii. Filosofia culturii avea să rămână lucrarea fundamentală a lui Tudor Vianu în acest domeniu. În ea sunt puse mai toate problemele şi enunţate sau schiţate aproape toate ideile care definesc concepţia lui despre cultură.
Aici, Vianu încearcă mai întâi să dis¬tingă elementele constitutive ale noţiunii de cultură. Acestea ar fi: voinţa culturală, convingerea că temele culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini mari înaintea ei şi că sufletul omenesc srăpâneşte mijloacele de a se apropia de aceste ţeluri; valoarea ; bunul cultural ; actul cultural obiectiv şi actul cultural subiectiv. Între acestea, locul central îl ocupă valoarea: ea dirijează voinţa culturală. Întruparea efec¬tivă a valorii într-un obiect (care devine astfel bun cultural) constituie actul cultural obiectiv, actul cultural subiectiv fiind acela prin care introducem un obiect numai mental, nu efectiv, în sfera unei valori (primul act este de creaţie, al doilea – de receptare sau de valorizare).................." BIBLIOGRAFIE 1. Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. Ianoşi, Ion, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. George Gană, Studiu Introductiv la Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 . Tudor, vianu, filosofia culturii, cultura, vointa culturala, convingerea, omenirea, valoarea, bun cultural, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, valoarea, criza culturii moderne, constiinta, individuala, rationalista, istorista, nietzsche, prometeu, autonomism, goethe, byron, shelley, natura, bagdasar nicolae, ianosi, ion |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Apostol Bologa intr-o anumita interpretare |
|
"Primul nostru romancier in sensul modern al cuvantului, creatorul epic al unor opere decisive ca „Ion", „Padurea spanzuratilor" si „Ralscoala", prin care romanul romanesc a intrat in circuitul literaturii universale, omul inalt cu ochi albastri ce parea prietenilor lui o figura sculptata intr-o marmora pura, cu sufletul nobil, inaltat „aproape de puritatea stelelor", cum l-a vazut George Calinescu, — Liviu Rebreanu a fost adesea inspirat de experienta tragica a razboiului, imprumutand eroilor sai principali (ca Remus Lunceanu din povestea „Calvarul") o parte din fiinta sa sufleteasca de om tanar, ravasit de razboi.
Se stie ca „Padurea spanzuratilor" e proiectia in fictiune a dramelor absurde ale razboiului, petrecute pe fronturile hibridului si tiranicului stat austro-ungar. Geneza romanului, luminand o drama din familia scriitorului, indica realitatea concret-istorica si zbuciumul uman profund din care a izvorat seva romanului. Dar a considera romanul o copie a unui caz particular ar fi o mare eroare. Framantarile dramatice ale lui Apostol Bologa sunt ale generatiei lui Rebreanu si mai ales ale lui insusi. Romanul e o creatie in care s-au topit zbuciumarile si indoielile, visele si sperantele lui Liviu Rebreanu si ale camarazilor lui de generatie. Considerat dezertor din armata austro-ungara, Liviu Rebreanu a fost arestat din ordinul Comandamentului armatei germane ce ocupase Capitala si urma sa fie trimis sub escorta la Budapesta, unde trebuia sa fie judecat dupa regulile justitiei martiale. El s-a azvarlit cu energia disperarii asupra soldatului ce-1 pazea, a inchis usa cu cheia pe dinafara si mergand incet ca sa nu atraga atentia s-a adapostit la libraria Steinberg. Cu ajutorul unui bun prieten, pictorul Jean Steriade, odiseea lui Rebreanu [de om cu groaza con¬damnarii la moarte din anii 1916-1918, evocata in nuvela ,Calvarul" (1919)] a luat sfarsit prin fuga bine organizata spre Moldova refugiului. Biografia lui Emil Rebreanu, ca si a autorului insusi, a imprumutat numai elemente ale particularului, necesare pentru a da culoare generalului, tipizarii unui personaj ca Apostol Bologa, un tanar de 20 de ani „avand ceva din infatisarea tinerilor de la ince¬putul secolului gata sa moara pentru un dor". Emil Rebreanu, fratele marelui scriitor, fusese condamnat la moarte pentru ca.....................". Liviu, rebreanu, padurea, spanzuratilor, apostol, bologa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
4. Dimitrie Cantemir |
| "Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 la Silişteni, ca fiu al serdarului Constantin şi al Anei, o femeie de o largă cultură. Tatăl, deşi analfabet, ajunge domn şi le asigură celor doi copii, Antioh şi Dimitrie, condiţii alese de învăţătură. Dimitrie a învăţat la curtea domnească din Iaşi, cu preotul grec Irimie Cacavela, atât filosofia cât şi limbile latină, greacă, slavonă, ajungând până la urmă să stăpânească în jur de 20 de limbi. La 15 ani, Dimitrie Cantemir este trimis ostatic la Constantinopol, zălog al tatălui pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani în capitala otomană şi va face studii diverse, cu vestiţi profesori ai epocii, la Academia Grecească. Din punct de vedere filosofic însă, acolo nu ajunsese încă influenţa celei mai înaintate filosofii a timpului, astfel încât pregătirea lui Cantemir în acest domeniu a fost totuşi din start depăşită, îngustându-i orizontul, ceea ce i-a diminuat capacitatea creatoare şi, mai ales, originalitatea...............". Dimitrie, cantemir, academia greceasca, domn, moldova, serban cantacuzino, casandra, lutk, petru cel mare, ion neculce, harcov, moscova, dimitrievska, divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, icoana de nezugravit a stiintei sacre, micul compendiu de logica generala, tratatul de muzica turceasca, istoria cresterii si descresterii imperiului otoman, cercetare naturala a monarhiilor, descrierea moldovei, hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, aristotel, fizica, facerea, istoria ieroglifica, cercetare naturala a monarhiilor gnoseologica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Descartes |
|
Opere
Despre natura spiritului uman şi că el este mult mai uşor de cunoscut decât corpul Caracteristicile sufletului . Descartes, opere, natura, spirit, om, suflet | Descartes Opere: 1637: Discurs asupra metodei corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este s?tul de logica ?i de ?tiin?a aristotelic?. 1641: Medita?iile metafizice ?n latin?; concep?ia metafizic? a lui Descartes. Metafizica este cuno?tin?a primelor principii. Pentru a cl?di o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie s? fie absolut certe. Descartes ??i d? perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune ?n ?n... |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
1 decembrie 1918, proclamarea Marii Uniri Naţionale |
|
"De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia.
Nu erau însa şi nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoştinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţişa Unirea aceasta în aşa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc........." . 1 decembrie 1918, proclamarea marii uniri na?ionale adun?rii na?ionale de alba, iulia, ferdinand i, unirea, 1918, eminescu, scrisoarea iii, 1914, sarajevo, sofia de chotek, gavril prinkipo, transilvania, bucovina, basarabia, sinaia, consiliu, de, coroana, 3 august 1914, 4/17 august 1916, fran?a, marea britanie, tratatul, alian??, italia, rusia, austro-ungaria, puterile aliate, cotroceni, 14/27 august 1916, ion i, c, br?tianu, 15/28 august 1916, turtucaia, sibiu, neajlov, moldova, robert de flers, germania, monkéwitz |
|
Istorie Numar pagini: 6
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, De la sentimentul tragic al vieţii la estetica tragicului |
| "Cine a pierdut, de pildă, o fiinţă de care îl lega o mare iubire, nu poate ajunge uşor la ideea că faptul aparţine structurii totalitare a lumii, unităţii ei de stil. Căci, această din urmă recunoaştere presupune pietate faţă de aşezarea lucrurilor, pe când deocamdată, şi chiar dacă lupta este pierdută, în sufletul nostru stăruie revolta. Nu consimţim să cedăm ordinii universale fiinţa pe care am iubit-o din tot sufletul şi pe care continuăm s-o socotim răpită cu injustiţie şi brutalitate. Căci, dacă am recunoaşte în acest fapt un aspect al ordinii nezdruncinate a lucrurilor, ar trebui să tăiem şi ultimul fir care ne mai ţine de fiinţa iubită şi anume, acela al dragostei noastre în revoltă! Şi multă vreme sufletul nostru nu consimte să reteze acest fir preţios. Abia după revoltă şi luptă, după dispreţ şi deznădejde, intervine ideea destinului, care trebuie acceptat ca singura soluţie într-o luptă în care puterile noastre ameninţă să se zdrobească................" . Tudor, vianu, sentiment, tragic, vieta, estetica, tragicului, acceptarea, destinului, sufletul, revolta, lupta, dispret, deznadejde, nietzsche, iubirea, amor fati, antinomie, destin, vointa, viata omeneasca, durere, umana, metafizica, omul, starea, mistica, stoici, johannes volkelt, cerinta, esentiala, fondul, pesimist, eschil, sofocle, shakespeare, goethe, schiller, vischer, sistem de estetica, stare de spirit, pesimista, forte, salutare, funeste, oportune, inoportune, pozitive, negative, ratiune, nonratiune, rational, irational, hegel, kant |
|
Estetică Numar pagini: 5
|
Baltagul - Vitoria Lipan - Caracterizare |
|
"În tot ce face şi spune este dragoste şi inteligenţă nativă şi o vitalitate care este a naturii însăşi. Vitoria Lipan este exemplară prin tărie şi perseverenţă.
Conform unui calendar natural ea îşi dă seama că întârzierea soţului său are o singură explicaţie: moartea. Ea se adresează preotului, face vrăji, apelează la autorităţi, dar experienţa o învaţă că trebuie să se bazeze pe ea însăşi, pentru că la ea e durerea. În adâncul sufletului ei e convinsă de moartea soţului, dar dragostea, omenia, datoria nescrisă îi dictează că trebuie să-l caute şi să-i dea ultima cinstire cuvenită. Dragostea ei este profundă, păstrată de-a lungul anilor, după propria mărturisire: ca banul cel vechi. Ştie să-şi rânduiască treburile gospodăriei, înainte de........." . Mihail, sadoveanu, baltagul, vitoria, lipan, caracterizare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, Valoarea estetică |
|
"Recunoscând în frumosul artistic obiectul propriu al esteticii, am situat cercetarea noastră în domeniul teoriei valorilor. Frumosul artistic este, în adevăr, o valoare, valoarea estetică. Dar, valoarea estetică nu trebuie confundată cu opera de artă, adică cu obiectul sau cu bunul estetic. Un obiect nu devine pentru noi estetic decât atunci când îl gândesc în sfera valorii respective. Acelaşi obiect poate fi introdus printr-un act de gândire în sfera altor valori, caracterul lui schimbându-se în consecinţă.
[...] În ce priveşte valoarea estetică, deşi bunurile pe care le determină par a fi supuse mobilităţii şi felurimii istorice, caracterul acesta [...] decurge din imixtiunea unor elemente extraestetice, în timp ce ceea ce rămâne specific estetic în ele posedă un caracter absolut. Obiecte foarte depărtate prin spaţiul şi locul în care au apărut pot fi încă înţelese de noi ca opere de artă şi preţuite ca atare, chiar dacă interesul pe care ele îl inspirau contemporanilor prin particularităţile conţinutului lor, de pildă, prin tendinţele lor sociale sau politice, nu mai este al nostru. O comedie de Aristofan nu mai poate avea în conştiinţa noastră răsunetul politic pe care îl trezea în sufletul unui grec din antichitate. Dar, ea poate fi înţeleasă şi resimţită şi de noi ca o operă de artă. Operele de artă par, astfel, a îmbătrâni numai prin ceea ce este eteronomic în ele. Prin ceea ce ele cuprind autonom-estetic, operele artei înfruntă timpul...................." . Valoarea, estetica, tudor, vianu, introducere, teoria, valorilor, observarea, constiintei, frumosul, artistic, valori, opera, arta, comedie, aristofan, actiune religioasa, fapta omeneasca, moral, religios, teoretic, tabloul, jocul artistului, artist, dramatic, liric, dansator, virtuos, suflet, patos, etos, lirism, intrunirea artelor, individualitate, originalitate |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Martisor de Ion Pillat pastel – demonstratie |
|
Ion Pillat (1891 – 1945) este, asemenea lui Vasile Alecsandri, un iubitor de privelisti pe care le-a “imobilizat” cu talentul unui pictor in poeziile sale.
Poezia “Martisor” face parte din volumul “Limpezimi”, fiind prima din suita de pasteluri in “Calendarul viei”; poetul construieste un tablou al primaverii, incantator si sugestiv din punct de vedere vizual. Aceasta specie literara se numara printre preferatele lui Pillat care marturiseste “Un pastel devine o partitura”. Cristian Livescu afirma: “In interiorul acestor privelisti sufletesti, <timpul muzical> apare ca o sublimare a timpului real, devenit convenabil in poezie”.. Martisor, ion pillat, pastel, demonstratie, privelisti sufletesti, vestitor, sufletul poetului, privelisti campenesti, epitete, personificari, metafora, inversiuni, repetitie, imagini auditive |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Martisor de Ion Pillat pastel – demonstratie |
|
Ion Pillat (1891 – 1945) este, asemenea lui Vasile Alecsandri, un iubitor de privelisti pe care le-a “imobilizat” cu talentul unui pictor in poeziile sale.
Poezia “Martisor” face parte din volumul “Limpezimi”, fiind prima din suita de pasteluri in “Calendarul viei”; poetul construieste un tablou al primaverii, incantator si sugestiv din punct de vedere vizual. Aceasta specie literara se numara printre preferatele lui Pillat care marturiseste “Un pastel devine o partitura”. Cristian Livescu afirma: “In interiorul acestor privelisti sufletesti, <timpul muzical> apare ca o sublimare a timpului real, devenit convenabil in poezie”.. Martisor, ion pillat, pastel, demonstratie, privelisti sufletesti, vestitor, sufletul poetului, privelisti campenesti, epitete, personificari, metafora, inversiuni, repetitie, imagini auditive |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Octavian Goga - Oltul |
|
"Capodopera liricii patriotice a lui Goga este o lunga si patetica personificare a celui mai legendar dintre raurile romanesti, frecvent deopotriva in poezia populara cat si in cea culta. Batranul si vijeliosul Olt apare aici ca un pretext al exprimarii suferintelor nationale, dar si ca simbol al unei continuitati istorice. Adresandu-i-se, poetul invoca o comuniune adanca, intemeiata de veacuri, intre destinul unui neam si acela al apelor tacute si involburate, ce dobandesc o maretie si o solemnitate aparte, de zeu. Intreaga prima parte a poeziei detaliaza legaturile de totdeauna dintre romani si Olt prin scene de semnificatie simbolica, relatate la randul lor prin indicii verbali ai unui prezent etern. Cele patru strofe la care ne referim urmeaza o atenta gradatie de la expresia originilor indepartate ale infratirii........"
"Aparute in conditiile istorice binecunoascute, poeziile lui Goga au reprezentat o forta impresionanta, incendiara. Judecate mai presus de orice limite de timp, ele dobandesc valoarea unui ecou al unei suferinte inefabile, de neinlaturat, intocmai ca verdictele destinului din tragedia elina, care-l inalta pe Oedip de pilda la rangul unui exponent al conditiei umane dincolo de imprejurarile particulare ale nenorocirii sale. Se produce asadar fenomenul caracteristic artei in genere al ridicarii faptului la universalitate prin sublimarea motivelor sale cele mai adanci si indepartarea reziduurilor goalei empirii si a elementelor accidentale si superficiale ale trairii immediate. O atare imprejurare l-a facut pe G. Calinescu sa-i apropie in esenta lor pe Eminescu si Goga intr-o interpretare de mare acuitate, care este in acelasi timp si o judecata de valoare ce arunca lumini nebanuite asupra operei celui din urma, deconcertanta adesea prin simplitatea ei aparenta: “Si Eminescu si Goga canta un inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata, de popor stravechi, imbatranit in experienta cruda a vietii, ajuns la bocetul ritual, transmis fara explicarea sensului. De aceea poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atat de straniu si zguduitor. Dupa Eminescu si Macedonski, Goga e intaiul poet mare din epoca moderna, sortit prin simplitatea aparenta a liricii lui sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii, poet national totodata si pur ca si Eminescu”.". Octavian, goga, oltul |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
"sufletul" rezultate au fost gasite 19
