strat
INTERCULTURALITATE CERCETARI SI PERSPECTIVE ROMANESTI |
|
Minorităţi etnice, naţionale sau multiculturalism?
Totuşi, această primă distincţie între etnie şi cultură nu ne permite să evităm o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică, cu nimic mai satisfăcător, deoarece el este de două ori exclusiv. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conforme uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Dată fiind istoria constituirii României ca stat naţional, aceste apelative riscă astfel să creeze mai multă confuzie şi frustrări decât să le rezolve. Dacă ţinem cont, între altele, de noţiunea de minoritate, aşa cum este ea cel mai frecvent utilizată în Europa occidentală, în contextul imigraţiei, opunând noii veniţi cetăţenilor mai vechi, ceea ce nu este deloc cazul României, sau utilizarea sa în America de Nord şi în Australia, cuvântul îşi pierde sensul. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul « multicultural » şi propune distingerea a două forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel de-a face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte « naţionale », şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul « multicultural » ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru ? Se întâmplă însă că în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul « multicultural » să fie asociat cu ceea ce a devenit « multiculturalismul 3». Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Este vorba în principal de multiculturalismul nord-american aşa cum este el practicat, revendicat şi discutat în Statele Unite, în Canada şi în Australia de aproximativ treizeci de ani, în opoziţie cu vechiul şi tradiţionalul mono-culturalism bine cunoscut sub numele de « melting-pot ». Or istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de « model » multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995), împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de « poli-etnic » şi să uite « multinaţionalul », adică populaţiile autohtone colonizate. Aceasta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul « pluri-cultural » ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Iată de ce i-am preferat termenul de « intercultural » ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau « naţiuni » în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte. Cum unul dintre scopurile demersului nostru este tocmai aprofundarea şi sistematizarea cercetărilor îm domeniul relaţiilor între comunităţile culturale din România, ni se pare legitim să recurgem la termenul de « intercultural » ceea ce ne permite 3 A se vedea pe acest subiect Ch. Taylor, Multiculturalisme, Paris 1994 6 simultan evitarea importării prea rapide – deşi comode – a unor modele inadecvate, legate atât de analiză, cât şi de practici. Se cuvine subliniat aici că, dezbaterea asupra terminologiei nu a avut loc în manieră formală între partenerii proiectului şi că nu am dorit impunerea unei terminologii celor ce au contribuit la cercetările cuprinse în acest volum. Este interesant în final de observat, în anchetele ce fac referire directă la aceste diferite « minorităţi »4, cum sunt percepute mai exact apartenenţele la naţiune şi la « minoritate ». Este evident că această reflecţie va trebui făcută în faza a doua a proiectului şi că ea va putea reprezenta un câştig pentru cercetare. . Interculturalitate cercetari si perspective romanesti, - multiculturalismul normativ, relatii interetnice, etnicitate, minoritate etnic?, valori identitare |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 204
|
Sistem financiar contabil |
|
Cuprins
CAPITOLUL 1 DESPRE SISTEME 3 1. DEFINIŢII 3 1.1. Teoria sistemelor 5 1.2. Metodologia sistemelor 7 1.3. Aplicarea sistemelor 7 1.4. Analiza sistemelor 8 2. COMPONENTELE UNUI SISTEM 8 3. FUNCŢIONALITATEA SISTEMELOR 8 4. CARACTERISTICI ALE SISTEMELOR 9 5. EVALUAREA UNUI SISTEM 11 6. CLASIFICĂRI ALE SISTEMELOR 12 CAPITOLUL 2 INFORMAŢIA 18 1. DEFINIŢII ALE INFORMAŢIEI 18 1.1. Ştiinţa şi teoriile informaţiei 22 1.2. Dată, informaţie, cunoştinţă 22 1.3. Comunicarea informaţiei şi transmisia informaţiei 25 2. TIPOLOGIA INFORMAŢIILOR 27 3. CALITATEA INFORMAŢIEI 28 CAPITOLUL 3 32 CONTABILITATEA 32 1. Definirea obiectului şi metodei contabilităţii 32 2. Metoda contabilităţii 33 Procedeele metodei contabilităţii 33 3. PRINCIPII CONTABILE 34 CAPITOLUL 4 SISTEME INFORMAŢIONALE 37 1. DEFINIŢII 37 2. TIPOLOGIA SISTEMELOR INFORMAŢIONALE 37 2.1. SISTEME DE PRELUCRARE A TRANZACŢIILOR (SPT) 43 2.1.2 Schimbul electronic al documentelor 47 2.2. BIROTICA ŞI SISTEMELE GRUPURILOR DE LUCRU 48 2.3. Sistemele de informare a conducerii (SIC) 50 2.4. Sisteme de sprijinire a procesului decizional (SSPD) 51 2.5. Sisteme informaţionale pentru conducerea strategică (SICS) 54 2.6. Sisteme informaţionale funcţionale 55 CAPITOLUL 5 ANALIZA SISTEMELOR INFORMAŢIONALE 58 1. INIŢIEREA ŞI PLANIFICAREA SISTEMELOR INFORMAŢIONALE 59 2. ANALIZA DE SISTEM 62 2.1. Analiza organizaţională 64 2.2. Analiza sistemului existent 64 2.3. Analiza fezabilităţii 64 2.4. Alte activităţi 65 3. Culegerea informaţiilor despre sistemul existent 67 3.1. Tehnici de investigare a sistemului 69 4. DETERMINAREA NECESARULUI DE INFORMAŢII ŞI A CERINŢELOR 71 5. ELABORAREA VARIANTELOR DE REALIZARE A SISTEMULUI INFORMATIC 73 . Suport de curs sistemul informational financiar contabil |
|
Informatica economica Numar pagini: 42
|
SGBDR ORACLE |
|
6.1. Universul ORACLE
6.1.1. Oracle Company 6.1.2. Scurt Istoric ORACLE 6.1.3. Oracle Romania 6.2. Relatia ORACLE – Banci 6.3. Sarcinile unui administrator al BD Oracle 6.4. Produsele si serviciile Oracle 6.5. Conceptul de Grid Computing 6.6. Arhitectura bazei de date Oracle. Structuri intalnite. 6.7. Structura memoriei Oracle 6. 8. Structura proceselor bazei de date Oracle 6.9. Administrarea unei instante Oracle 6.10. Pornirea unei baze de date Oracle 6.11. Oprirea unei baze de date Oracle . Sgbdr, oracle, univers, company, scurt, istoric, romania, relatie, banci, sarcini, administrator, bd, produse, servicii, concept, grid computing, arhitectura, procese, instante, administrare, pornire, oprire |
|
Baze de date Numar pagini: 26
|
Tranzistorul MOS |
| In materialul de faţă se analizează fenomenele fizice specifice tranzistorului MOS. Se deduc expresii pentru tensiunea de prag şi caracteristica curent-tensiune la tranzistorul MOS cu canal indus, având substratul polarizat faţă de sursă (tranzistorul cu două porţi).. Tranzistor mos |
|
Masurari si TraductoareT Numar pagini: 13
|
Stratul de ozon |
| ...... Ozon | Stratul de ozon - distrugerea stratului de ozon si consecinte Distrugerea stratului de ozon si consecintele lui In toposfera (pana la atitudinea de 10 km) sub actiunea radiatiilor ultraviolete cu lungimea de unda ?<242 nm, emanate de Soare, oxigenul molecular este scindat in atomi: O2 O + O (1) Atomii de oxigen (foarte reactivi), in prezenta unui martor (M) care preia excesul de energie, reactioneaza cu molecule de oxigen si formeaza ozon: O2 + O+ M ?O3+ M (2) La randul sau si ozonul este d... |
|
Chimie Numar pagini: 4
|
CURS: Retorică şi hermeneutică filosofică |
|
Retorică
Retorica ca „psychagoge” Structura discursului Dialectică şi retorică Retorica filosofică Retorică şi dialectică Caracteristici comune retoricii şi dialecticii Diferenţe dintre retorică şi dialectică Definiţii ale dialecticii Definiţii ale retoricii Metoda dialectică Raţionamentul dialectic Structura argumentelor dialectice Mijloacele dialectice Mijloacele retorice Genurile retoricii Dovezi comune tuturor genurilor de discurs Entimemele Tipuri de entimeme Retorica actuală. Argumentarea ca strategie retorică Schemele argumentative ca tehnici retorice discursive şi dialogale. Abordarea lui Perelman şi Olbrechts-Tyteca Tipologia schemelor argumentative Scheme cvasi-logice Argumente ale tranzitivităţii Argumente ale reciprocităţii Argumente care folosesc relaţii logice Argumente ale precedentului Argumente ale diviziunii Argumentele statistice Argumente care fac apel la „realitate” Teoria locurilor comune. Locuri ale cantităţii, calităţii şi existentului . Rotorica, hermeneutica, psychagoge, structura, discurs, dialectica, caracteristici, diferente, definitii, metoda, rationament, structura, argument, mihloace, genuri, entimene, tehnici, discursive, dialogale, platon, aristotel, perelman, olbrechts-tyteca, tipologie, scheme, cvasi-logice, tranzivitate, reciprocitate, precedent, diviziune, statistice, realitate, locuri comune, cantitatii, calitatii, existentului |
|
Retorică şi hermeneutică Numar pagini: 17
|
Structura Atomului |
|
1.Particulele elementare ale atomului
2.Nucleul atomic 3.Invelisul electronic . Structura, atom, particulele, elementare, nucleu, invelis, electronic, model, dalton, thomson, rutherford, bohr-sommerfeld, foton, electron, proton, neutron, bozoni, leptoni, nucleoni, nuclid, transformari, nucleale, radioactivitate, strat, nivel, energetic |
|
Chimie Numar pagini: 2
|
Teorema lui Rolle |
|
Enunt
Demonstratie Cazul I Cazul II Cazul III Interpretare geometrica APLICATII. Teorema, rolle, enunt, demonstratie, interpretare, geometrica, aplicatii | TEOREMA LUI ROLLE Enunt: Fie f:[a,b](R ,af(a)=f(b) OBS! Toate conditiile din teorema lui Rolle sunt necesare. Daca se renunta la una din conditii atunci teorema nu mai este valabila. APLICATII Sa ... |
|
Matematica Numar pagini: 9
|
Teorema lui Cauchy |
|
Enuntul teoremei
interpretare geometrica demonstratia teoremei aplicatii. Teorema, cauchy, enunt, interpretare, geometrica, aplicatii, demonstratie | ( enuntul teoremei ( demonstratia teoremei ( interpretare geometrica ( aplicatii ( ENUNTUL TEOREMEI Fie f si g doua functii, f,g:[a,b](R, cu proprietatile: f si g continue pe [a,b] f si g derivabile pe (a,b) g(x)=0 atunci g(a)=g(b) si (?) cel putin un punct c?(a,b) a.i. ( DEMONSTRATIA TEOREMEI ( INTERPRETARE GEOMETRICA... |
|
Matematica Numar pagini: 9
|
Metoda de integrare prin parti |
|
Teorema
Exercitii Demonstratie . Metoda, integrare, prin, parti, teorema, exercitii, demonstratie | Metoda de integrare prin parti Teorema: Daca f, g: J ( R sunt functii derivabile cu derivatele continue, atunci functiile fg ,fg si fg admit primitive si multimile lor de primitive sunt legate prin relatia: Demonstratie Exercitii Sa se calculeze: Utilizarea metodei integrarii prin parti la calculul integralelor recurente |
|
Matematica Numar pagini: 10
|
D-l Goe - demonstratie |
|
Motto: “Toata arta lui Caragiale tinde catre prezentarea directa a omului. Viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. Adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o sorbim din paginile sale.”
I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste a fi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul “Momente si schite”: “Lantul slabiciunilor” , “Vizita”, “Domnul Goe”. Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentionate in text sunt putine, dar semnificative.. D-l goe, domnul goe, i, l, caragiale, momente si schite, cadrul desfasurarii actiunii, atitudine ironica, narator, discursul naratorului, naratiunea |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Masele plastice |
|
\\\" Se numesc mase plastice materialele produse pe baza de polimeri, capabile de a capata la incalzire forma ce li se da si de a o pastra dupa racier. Dupa cantitatea in care se produc ele ocupa primul loc printer materialele polimere. Ele se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica mare, densitate mica, stabilitate chimica inalta, proprietati termoizolante si electroizolante etc. Masele plastice se fabrica din materii prime usor accesibile, din ele pot fi confectionate usor cele mai felurite articole. Toate aceste avantaje au determinat utilizarea lor in diversele ramuri ale economiei nationale si ale tehnicii, in viata de toate zilele.\\\"
POLIETILENA POLIPROPILENA POLISTIRENUL MASELE PLASTICE FENOLFORMALDEHIDE . Liant, plastifianti, stabilizatori, antioxidanti, fotostabilizatori, polimer termoplastici, termoreactivi, karl ziegler, macromolecule, giulio natta, monomeri, fibre, sticla, grafit, fibre de azbest, ranforsare, armare, olimerizare, ch3, clorura de polivinil, hidrocarburi saturate, nesaturate, penopolistirenul, rezistent, lovire, rasina, fenol, ch2, pulberi de presare, materialele, fibre, straturi lemnoase, textolitul de sticla, industria, ambalaje, constructii, electrotehnica, electronica, masini, agricultura, aerospatiala, nucleara, chimica, electronica, aditivare, electronic, tip ionic |
|
Chimie Numar pagini: 9
|
Proiect didactic |
|
PROIECT DIDACTIC
COLEGIUL NATIONAL „ANASTASESCU”, Rosiorii de Vede, jud. Teleorman Disciplina: INFORMATICA Clasa: a-XII-a C Profesor: Popescu Floarea Unitatea de invatare: Limbaj de marcare a hipertextului. Tema: Formatare text, introducere culori si imagini, legaturi. Tipul lectiei- recapitulare si sistematizarea cunostintelor. Locul de desfasurare: Laboratorul de informatica. Nivelul initial al clasei: -elevii si-au insusit toate notiunile teoretice legate de proiectarea unei pagini WEB . -elevii utilizeaza corect notiunile invatate in realizarea paginilor WEB....................... Obiective Strategii Fise . Proiect, metode d predare |
|
Pedagogie Modul I Numar pagini: 4
|
Curs IX - Analiza şi proiectarea unei aplicaţii informatice |
|
Consideraţii generale privind strategia de proiectare
Selectarea alternativelor privind aria de întindere şi nivelul de informatizare Definirea mediului de dezvoltare al aplicaţiilor Alternativa sistem centralizat/sistem distribuit . Analiza, proiectarea, aplicatie, informatica, consideratii, generale, strategie, proiectare, selectare, alternative, aria, intindere, nivel, informatizare, definire, mediu, dezvoltare, aplicatii, sistem, centralizat, distribuit |
|
Informatica economica Numar pagini: 9
|
Analiza si conceperea sistemelor informatice |
|
\\\"...........Sistemul informational este ansamblul de elemente implicate în procesul de colectare, transmisie, prelucrare, etc. de informatii.
Rolul sistemului informational este de a transmite informatia între diferite elemente . De exemplu, în cadrul unei unitati economice, roulul sistemului informational este de a asigura persoanele din conducere cu informatii necesare pentru luarea diferitelor decizii economice sau de alta natura.. În cadrul sistemului informational se regasesc : informatia vehiculata, documentele purtatoare de informatii, personalul, mijloace de comunicare, sisteme de prelucrare a informatiei, etc...........\\\" Sistemele informatice Siteme specializate Sisteme de uz general Sisteme locale Sisteme pe retea Cu date centralizate Cu date distribuite Cu prelucrari centralizate Cu prelucrari distribuite Pentru conducerea proceselor tehnologice Pentru prelucrari stiintifice De baze de date ............ Asigurarea unicitatii introducerii datelor Antrenarea beneficiarului la realizarea sistemului Posibilitatea de dezvoltare ulterioara. Strategia ascendenta Strategia descendenta Analiza sistemului existent Proiectarea sistemului informatic Proiectarea de ansamblu Proiectarea de detaliu Elaborarea programelor Implementarea sistemului Exploatarea si întretinerea sistemului . Analiza, concepere, sisteme informatice |
|
Informatica Numar pagini: 6
|
Sarmanul Dionis - Eseu |
|
"Fara a insista asupra impresiei de extravaganta pe care ar fi produs-o nuvela asupra Junimii, dupa marturia lui G.PANU , absent insa din procesul verbal al sedintei de lectura din 1 septembrie 1872 , impresie altfel firesca daca ne gandim la caracterul de pionirat al operei eminesciene , ceea ce se poate retine din insemnarile memorialistului este caracterizarea lui , continand cel putin o obiectie fundamentala : ’’ Necontestat ca Sarmanul Dionis are o conceptiune puternica si ca este iesita dintr-un cap numai ca acela al lui Eminescu , dar e numai conceptiune .Ca nuvela , ca descriere adica , ca intrare in detalii , ca punere in relief de caractere , ca viata traitoare , ea este slaba de tot ’’ . H. SANIELEVICI a replicat la acesta ca ‘’ Panu aplica nuvelei Sarmanul Dionis un criteriu de judecata realist ‘’ .Dar memorialistul Junimii merge chiar mai departe si contesta valoare poeziei lui Eminescu si din punct de vedere al modalitatilor artei fantastice , caci iata ce scrie el in continuarea pasajului de mai sus : ‘’ Se vede de departe ca Eminescu nu mistuie bine ceea ce citise si ca nu izbutise sa dea Sarmanului Dionis macar caracterul unei nuvele fantastice … ‘’
Primul lucru care trebiua asa dar demonstrat , daca fireste textul o permite , este valoarea de arta a acestei opere eminesciene , operatie cu atat mai necesara cu cat analizele se invartesc de obicei in jurul implicatiilor filozifice , studiindu-le in sine si prin raportare la sursele kantiene si schopenhaueriene si nu, asa cum totusi e mai normal ca epifenomene ale fictiunii literare.Fie in poezie , fie in proza , meditatia filozofica nu poate constitui un scop in sine , ea trebuie sa serveasca puterii de viata si de sensibilitate a operei , altfel , oricat de interesanta ar fi , dauneaza conditiei estetice . Nu e greu de observat de altfel ca in Sarmanul Dionis , ca si in poemele lui Eminescu, meditatia nu e una propiu-zisa filozofica , neavand nici precizia..........". Sarmanul, dionis, geniu, pustiu, eseu, mihai, eminescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Bivolul si cotofana - demonstratie |
|
George Topirceanu este unul dintre cei mai importanti poeti romani. Un loc aparte in creatia sa il au fabulele printre care si “Bivolul si cotofana”, inclusa in volumul “Fabule pentru copii”.
Fabula este o specie in versuri sau proza a genului epic, in care personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti. Fabula “Bivolul si cotofana” povesteste o intamplare la care iau parte trei personaje: un bivol, o cotofana si un catel.. Bivolul si cotofana, fabula, demonstratie, george topirceanu, personificarea, modul de expunere, naratiunea, ritmul povestirii, echilibrul compozitiei, figuri de stil, locutiuni si expresii populare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
COMPETENTA DIDACTICA-NUCLEU AL PERSONALITATII |
|
Competenta didactica profesionala presupune cunostinte temeinice,pregatire metidica si psihopedagogica deosebite,presupune stil pedagogic si tehnici pedagogice,maiestrie didactica.Acestea sunt singurele care confera autoritate profesionala.
Un plus de atentie trebuie sa se acorde raportului optim dintre informativ si formativ cu preocuparea realizarii feed-back-lui educator-educat. ATITUDINEA PROFESIONALA este una dintre calitati si cere maxima responsabilitate,prezenta placuta si impunatoare,calitati vocale excelente(vorbire fluenta,clara si coerenta,expresiva,ritm adecvat),tinuta ireprosabila si punctualitate,stil de predare stimulativ.Un cadru didactic competent are abilitatea de a relationa cu copiii creand o atmosfera relaxanta prietenoasa si productiva folosindu-se de comunicarea verbala si nonverbala,verticala si orizontala in permanenta. CAPACITATEA DE REFLECTIE SI CONSTIENTIZARE este o alta calitate care urmareste capacitatea cadrului didactic de a fi pe deplin cooperant cu cei din jur realizand fees-back-ul constructiv in cadrul activitatilor desfasurate sugerand cai de imbunatatire a prestatiei didactice cadrelor didactice,parintilor,altor factori implicati. ADECVAREA LA SITUATIE.Capacitatea de a se adapta si de a improviza este una din calitati care cere flexibilitate si competenta de a face fata neprevazutului adoptand o alta strategie decat cea planificata si modificarea cursului unei activitati care nu pare sa fie eficienta. SURSA,RESURSA SI MODEL DE INVATARE.Cadrul didactic prin fisa postului trebuie sa ofere competenta in calitatea proiectarii activitatii didactice si activitatii extracurriculare,calitatea comportamentului de predare si evaluare reprezentand o conditie esentiala pentru realizarea managementului procesului de invatamant contemporan. ABILITATEA DE A REZOLVA CONFLICTE.Fiind inerenta aparitia conflictelor,cadrul didactic trebuie sa aiba competenta de rezolvare a lor prin mentinerea unei relatii pozitive,prin ascultare activa,focalizarea pe problema si nu pe persoana,prin utilizarea intrebarilor deschise pentru clarificarea ,mesajelor si evitarea invinovatirii si etichetarii.. Competenta profesionala, atitudinea profesionala, capacitatea de reflectie si constientizare, adecvarea la situatie, sursa, resursa si model de invatare, abilitatea de a rezolva conflicte, competente psiho-sociale, competente manageriale, competente de relationare si de comunicare, competente evaluative |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 7
|
COMPETENTA DIDACTICA-NUCLEU AL PERSONALITATII |
|
Competenta didactica profesionala presupune cunostinte temeinice,pregatire metidica si psihopedagogica deosebite,presupune stil pedagogic si tehnici pedagogice,maiestrie didactica.Acestea sunt singurele care confera autoritate profesionala.
Un plus de atentie trebuie sa se acorde raportului optim dintre informativ si formativ cu preocuparea realizarii feed-back-lui educator-educat. ATITUDINEA PROFESIONALA este una dintre calitati si cere maxima responsabilitate,prezenta placuta si impunatoare,calitati vocale excelente(vorbire fluenta,clara si coerenta,expresiva,ritm adecvat),tinuta ireprosabila si punctualitate,stil de predare stimulativ.Un cadru didactic competent are abilitatea de a relationa cu copiii creand o atmosfera relaxanta prietenoasa si productiva folosindu-se de comunicarea verbala si nonverbala,verticala si orizontala in permanenta. CAPACITATEA DE REFLECTIE SI CONSTIENTIZARE este o alta calitate care urmareste capacitatea cadrului didactic de a fi pe deplin cooperant cu cei din jur realizand fees-back-ul constructiv in cadrul activitatilor desfasurate sugerand cai de imbunatatire a prestatiei didactice cadrelor didactice,parintilor,altor factori implicati. ADECVAREA LA SITUATIE.Capacitatea de a se adapta si de a improviza este una din calitati care cere flexibilitate si competenta de a face fata neprevazutului adoptand o alta strategie decat cea planificata si modificarea cursului unei activitati care nu pare sa fie eficienta. SURSA,RESURSA SI MODEL DE INVATARE.Cadrul didactic prin fisa postului trebuie sa ofere competenta in calitatea proiectarii activitatii didactice si activitatii extracurriculare,calitatea comportamentului de predare si evaluare reprezentand o conditie esentiala pentru realizarea managementului procesului de invatamant contemporan. ABILITATEA DE A REZOLVA CONFLICTE.Fiind inerenta aparitia conflictelor,cadrul didactic trebuie sa aiba competenta de rezolvare a lor prin mentinerea unei relatii pozitive,prin ascultare activa,focalizarea pe problema si nu pe persoana,prin utilizarea intrebarilor deschise pentru clarificarea ,mesajelor si evitarea invinovatirii si etichetarii.. Competenta profesionala, atitudinea profesionala, capacitatea de reflectie si constientizare, adecvarea la situatie, sursa, resursa si model de invatare, abilitatea de a rezolva conflicte, competente psiho-sociale, competente manageriale, competente de relationare si de comunicare, competente evaluative |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 7
|
Région Bretagne |
| Région Bretagne, Administration, Linguistique, Géographie, transports, Climat, Économie, . Région bretagne | |
|
Franceza Numar pagini: 5
|
O scrisoare pierduta - demonstratie |
|
I. L. Caragiale a imbogatit literatura romana atat cu opere in proza (nuvele, povestiri), cat si cu creatiile sale dramatice, una dintre cele mai reprezentative comedii ale sale fiind “O scrisoare pierduta”, jucata pentru prima data la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Fiind o comedie, aceasta opera literara intruneste atat conditiile generale ale unei creatii dramatice cat si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustreaza.. O scrisoare pierduta, comedie, creatie dramatica, comic de situatie, comic de moravuri, comic de nume |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
O scrisoare pierduta - demonstratie |
|
I. L. Caragiale a imbogatit literatura romana atat cu opere in proza (nuvele, povestiri), cat si cu creatiile sale dramatice, una dintre cele mai reprezentative comedii ale sale fiind “O scrisoare pierduta”, jucata pentru prima data la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Fiind o comedie, aceasta opera literara intruneste atat conditiile generale ale unei creatii dramatice cat si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustreaza.. O scrisoare pierduta, comedie, creatie dramatica, comic de situatie, comic de moravuri, comic de nume |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Bivolul si cotofana - demonstratie |
|
George Topirceanu este unul dintre cei mai importanti poeti romani. Un loc aparte in creatia sa il au fabulele printre care si “Bivolul si cotofana”, inclusa in volumul “Fabule pentru copii”.
Fabula este o specie in versuri sau proza a genului epic, in care personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti. Fabula “Bivolul si cotofana” povesteste o intamplare la care iau parte trei personaje: un bivol, o cotofana si un catel.. Bivolul si cotofana, fabula, demonstratie, george topirceanu, personificarea, modul de expunere, naratiunea, ritmul povestirii, echilibrul compozitiei, figuri de stil, locutiuni si expresii populare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Plato versus Aristotle |
| "Plato and Aristotle, two philosophers in the 4th century, hold polar views on politics and philosophy in general. This fact is very cleverly illustrated by Raphael's "School of Athens" (1510-11; Stanza della Segnatura, Vatican), where Plato is portrayed looking up to the higher forms; and Aristotle is pointing down because he supports the natural sciences." . Plato, platon, aristotle, aristotel, polar views, versus |
|
Engleza Numar pagini: 3
|
1917 - Revolutia bolsevica |
|
"Intensificarea exploatării, ruina economică, mizeria şi foametea, situaţia grea de pe fronturi, lipsa oricăror drepturi şi libertăţi sporeau nemulţumirile şi spiritul de revoltă în straturile cele mai adânci ale poporului rus. În oraşe, numărul grevelor muncitorilor era în continuă creştere (1914 – 70 de greve, cuprinzând 35.000 de oameni; 1915 – 1000 de greve, cu peste 500.000 de participanţi; 1916 – 1500 de greve, antrenând circa 1.000.000 de muncitori). La sate, ţăranii se ridicau şi puneau mâna pe grânele şi utilajul agricol al moşierilor, deseori zările fiind împurpurate de para incendiilor ce mistuiau conacele nobililor. Tot mai puternic răsuna glasul popoarelor care, pe lângă jugul asupririi sociale, îl purtau şi pe acela al asupririi naţionale. Sub înrâurirea mişcării revoluţionare, a stării de spirit din ţară , luau amploare acţiunile soldaţilor; sporea permanent numărul celor care refuzau să execute ordinele sau părăseau frontul."
ÎN ZILELE REVOLUŢIEI DIN FEBRUARIE 23 FEBRUARIE 24 FEBRUARIE 25 FEBRUARIE 26 FEBRUARIE 27 FEBRUARIE 2 MARTIE „TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR !“ 3 APRILIE CONTRAOFENSIVA 3 IUNIE 18 IUNIE 4 IULIE ASALTUL PALATULUI DE IARNĂ 24 OCTOMBRIE 25 OCTOMBRIE ŞI A FOST ZIUA ÎNTÂI . Revolutia, bolsevica, partid, comunist, lenin, marx, engels, teoria, popor, muncitor, balerina, kse?inskaia, petrograd, greva, generala, putilov, absolutism, insurectie, hbalov, alexeev, piata, znamenskaia, brusilov, proletariat, autocratia, tarista, rasturnata, tavriceski, duma, gucikov, sulghin, nicolae al ii-lea, pskov, marele, cartier, general, abdica, duce, mihail, dinastia, ramonivilor, print lvov, despre sarcinile proletariatului în actuala revolu?ie, teze din aprilie, toat? puterea sovietelor, organizatii, taranesti, kerenski, mensevism, coalitie, garzi, rosii, kronstadtul, cheiul, nevei, ziar, pravda, trud, smolnîi, marele stat major, fortareata, petru, pavel, consiliul comisarilor poporului al republicii ruse, n, d, cocea, marele, octombrie, capitalism, socialism, trecere |
|
Istorie Numar pagini: 8
|
Sarmanul Dionis - Mihai Eminescu |
|
"Fara a insista asupra impresiei de extravaganta pe care ar fi produs-o nuvela asupra Junimii, dupa marturia lui G. Panu, absent insa din procesul verbal al sedintei de lectura din 1 septembrie 1872, impresie altfel fireasca data ne gandim la caracterul de pionierat al operei eminesciene, ceea ce se poate retine din insemnarile memorialistului este caracterizarea lui continand cel putin o obiectie fundamentala: „Necontestat ca Sarmanul Dionis are o con¬ceptiune puternica si ca este iesita dintr-un cap numai ca acela al lui Eminescu, dar e numai conceptiune. Ca nuvela, ca descriere adica, ca intrare in detalii, ca punere in relief de caractere, ca viata traitoare, ea este slaba de tot". H. Sanielevici a replicat la acestea ca „Panu aplica nuvelei Sarmanul Dionis un criteriu de judecata realist". Dar memorialistul Junimii merge chiar mai departe si contesta valoarea prozei lui Eminescu si din punctul de vedere al mo¬dalitatilor artei fantastice, caci iata ce scrie el in continuarea pasajului de mai sus: ,,Se vede de departe ca Eminescu nu mistuise bine ceea ce citise si ca nu izbutise sa dea Sarmanului Dionis macar caracterul unei nuvele fantastice ..."
Primul lucru care trebuie asadar demonstrat, daca fireste textul o permite................". Mihai, eminescu, sarmanul, dionis, proza, relativitate, timp, spatiu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Zaharia Stancu sau poezia prozei |
|
"Formula realismului liric sub care a fost inregistrata contributia lui Zaharia Stancu la dezvoltarea prozei noastre contemporane se dovedeste in cazul lui extrem de aproximativa, printr-o cuprindere prea larga pentru particularitatile artistice pe care are pretentia de a le identifica. Orice formula se cuvine dealtfel concretizata si detaliata printr-o analiza la obiect. Nu e cu putinta sa ne multumim a-1 asocia pe Zaharia Stancu unor scriitori ca Mihail Sadoveanu, George Mihail Zamfirescu sau Ionel Teodoreanu. Gestul firesc pe care trebuie sa-1 adaugam este disocierea.
Sa amintim intai de toate ca infuzia lirismului in proza era considerata de Lovinescu drept un fenomen de imaturitate, sensul evolutiei moderne reprezentindu-1 dimpotriva obiectivarea. Ceea ce criticului i se paruse a fi un anacronism avea sa devina insa, dincolo de orice previziune nascuta din considerente de sistem, o realitate constrangatoare a prozei romanesti (si nu numai!) de dupa ultimul razboi. Ceea ce Lovinescu se complacuse sa ignore era faptul ca genurile literare evolueaza si se revitalizeaza nu numai prin purificarea esentei lor, dar si prin hibridare. In conditiile date, departe de a fi un element de disolutie, lirismul poate contribui din plin la amplificarea efectelor naratiunii. Chiar daca, principial, ideea puritatii genurilor nu poate fi infirmata, rezultatele efortului artistic se apreciaza dupa calitatea operei concrete si nu dupa corespondenta ei cu normele preexistente. Implicatiile lirismului in proza obliga insa la o clarificare teoretica si mai importanta. Ca domeniu al subiectivitatii umane, aplicate fireste la obiect, adica, in termeni lukácsieni, al autoconstiintei umane, arta este in intregimea ei lirism si nu poate fi altfel. Trebuie prevenit impotriva confuziei destul de raspandite intre lirism si poezie sau, cum zice Croce, liricitate. Deosebirea, in literatura artistica, dintre poezie si proza nu e de substanta, ci de modalitati, lirismului direct opunandu-i-se, desigur conventional, lirismul indirect, intermediat." . Zaharia, stancu, lirism, proza, satra, descult, darie, zile, de, lagar, padurea, nebuna |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Ion – Liviu Rebreanu - caracterizare |
|
"Romanul apare în 1920.
Geneza scrierii se poate urmări după mărturisirile lui Rebreanu însuşi. Procesul creator a fost îndelungat şi esenţa lui constă în sudarea într-o viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăită, distanţate între ele prin ani şi fără legătură cauzală de la una la alta. Prima dintre experienţe a fost uimirea pe care a simţit-o Rebreanu, într-una din primăverile tinereţii sale, când ieşise la răsăritul soarelui cu arma pe un colnic la vânat de porumbei a observat cum un ţăran, socotindu-se nevăzut de nimeni a sărutat pământul jilav de rouă, cu înfocare, ca pe o iubită. Gestul a fost înregistrat pentru pitorescul lui în sine, fără a i se atribui o semnificaţie precisă..........." . Ion, liviu rebreanu, caracterizare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Stilurile limbii române (definire, caracteristici) |
|
Stil
Clasificarea stilurilor Calităţile generale ale stilului Calităţile particulare ale stilului Stilul administrativ Procesul verbal Memoriul de activitate Curriculum vitae Scrisoarea Recenzia . Stil, clasificare, stiluri, calitati, generale, particulare, stilul administrativ, procesul verbal, memoriul de activitate, curriculum vitae, scrisoarea, recenzia |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Hegel, Estetica este filosofia artei |
| Aceste prelegeri sunt dedicate esteticii; obiectul ei este întinsa împărăţie a frumosului; mai exact: domeniul ei este arta, şi anume artele frumoase. Bineînţeles, numele de estetică la drept vorbind nu se potriveşte întocmai acestui obiect. Deoarece ,,estetică" înseamnă mai precis ştiinţa simţurilor, a perceperii; cu acest înţeles a luat naştere ea ca ştiinţă nouă - sau, mai curând, ca ceva ce urma abia să devină o disciplină filozofică - în şcoala lui Wolf, pe timpul când în Germania obiectele de artă erau privite ţinându-se seama de sentimentele pe care ele trebuiau să le trezească, ca, de exemplu, sentimentul agreabilului, al admiraţiei, al fricii, al milei etc. Dată fiind nepotrivirea sau, mai propriu, caracterul superficial al acestui nume, unii au încercat să făurească alte nume, de exemplu numele de calistică. Cu toate acestea, şi termenul acesta se dovedeşte a fi nesatisfăcător, căci ştiinţa care se înţelege prin el nu tratează despre frumos în general, ci numai despre frumosul artistic. Din acest motiv, noi voim să rămânem la numele de ,,estetică", deoarece ca simplu nume ne este indiferent, şi-n afară de aceasta el a pătruns între timp atât de mult în limbajul curent, încât ca nume el poate fi păstrat. Totuşi, adevărata expresie care poate servi de nume ştiinţei noastre este: ,,filozofia artei" şi, mai exact, ,,filozofia artelor frumoase". . Hegel, estetica, filosofia, artei, georg wilhelm friedrich hegel, prelegeri, frumosul, perceptie, calistica, artistic, natura, limitare, frumoasa, frumos, soarele, materia, medica, spiritul, sensibil, arta, expresie, infatisare, esenta |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
The Importance of Literacy |
| Try and imagine our society without a common language. This could be quite a hard idea to fathom. Allow me to assist you. If this hypothetical idea were in fact true, a typical conversation between two individuals would be as follows: one of the two would begin the conversation by making noises representing their language, the other person would not understand these noises and respond with unrecognizable noises to the first individual. As you can well imagine, this would get quite frustrating. Rita Mae Brown describes literacy as, \\\"a social contract, an agreed upon representation of certain symbols\\\" (420). If the symbol\\\'s (letters) meanings are not agreed upon by those attempting to communicate, then interpreting one another becomes difficult. Simply stated, literacy is very important. Society has proven time and time again, it will reward those individuals who are competent and impede those who are not, whether expressed in terms of employment opportunities (job success) or just on a social level.. Literacy |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
14. Mihail Ralea (1896-1964) |
|
"Născut la Bucureşti, M. Ralea şi-a petrecut copilăria la Huşi, unde părintele său Dimitrie era magistrat. Studiile secundare le-a făcut la Liceul internat din Iaşi, distingându-se ca premiant al secţiei clasice, cursul superior 1-a aA*ut ca profesor pe G. Ibrâileanu, —fapt crucial : avea să determine adeziunea sa la concepţiile poporaniste şi devotamentul fără margini faţă de destinele „Vieţii româneşti”. Tot în această perioadă, a luat şi un prim contact cu marxismul, datorită împrejurării că în biblioteca liceului se găsea rezumatul francez al Capitalului lui Marx. Ralea a studiat dreptul şi literele la Universitatea din Bucureşti.
Intrarea României în război a însemnat în viaţa sa un moment de cotitură. Timp de un an, Ralea a urmat întâi la Iaşi, apoi la Botoşani, cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie. La sfîrşitul anului 1917 a fost mobilizat la un regiment de apărare antiaeriană. După demobilizare şi-a reluat studiile întrerupte la Universitatea din Iaşi, dându-şi în toamna anului (1919 licenţa în drept şi cea în litere şi filosofie............." BIBLIOGRAFIE 1. Mihail Ralea, Scrieri din trecut, Vol. I-II, E.S.P.L.A., f.a., 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Mihail, ralea, razboi, proudhon, sa conception du progres et son attitude sociale, l\'ide\'e de revolution dans les doctrines socialistes, etude sur l?evolution de la tactique revolutionnaire, osiris, curs de psihologie sociala, obstacol, universal, obstacol si infinit, datului, dialectica, construitul, explicarea omului, natura, materia, factor, prim, materialitatea, numen, infinitul, importan?a sociologica a lui gabriel tarde, istoria sociala, zeletin, hegel, sociologia si teoria cunoasterii, stiinta, credinta, parti pris-uri, istorism, dualismul culturii europene si conceptia omului total, fenomenul romanesc, spirit, tranzactional, compromis, oswald spengler, lucien romier, kierkegaard, heidegger, sein und zeit, apocalipsul, sincronismul, cultural, cultura, civilizatie, durkheim, sacru, profan, eliade radulescu, morala, religioasa, deosebiri, discontinuitati, om, animal, animalista, complet, integral, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Alternanta sublim-comic in opera lui Hogas |
|
\\\"In opera sa, „Arta prozatorilor romani\\\", Tudor Vianu il integra pe Calistrat Hogas in categoria ironistilor si umoristilor, ca pe o personalitate viguroasa cu o atitudine noua de poet comic, cu o veselie temperamentala in care s-a introdus, cultura clasicista. Foarte putin aminteste de poetul naturii, mai mult de amatorul de calatorii prin natura salbateca., iar in capitolul despre Sadoveanu, cand se opreste indelung si binemeritat asupra marii arte descriptive sadoveniene nu face nici o referire la Hogas, ca mai inainte Ibraileanu.
Ilustrul profesor, mai tarziu, cand discutand despre semnificatia poeziei tragice a lui Bacovia, stabileste ca Moldova literara confi¬gureaza dualismul sugerat de prietenia epocala dintre melancolicul Eminescu si jovialul Creanga: pe de o parte poeti ca Stefan Petica si Bacovia cu atmosfera mihnita a targurilor moldovenesti de odi¬nioara, pe de alta parte imaginea joviala a asezarilor provinciale din povestirile lui Hogas. Se pare ca atitudinea lui Tudor Vianu n-ar reprezenta numai o calificare psihologica redusa la jovialitate, in traditia lui Creanga, a personalitatii artistice a lui Hogas, ci o subevaluare a canta¬retului peisajului de munte, o anumita. judecata de valoare estetica minimalizatoare Credem mai indreptatita o alta imagine.......................\\\". Sublim, comic, hogas, calistrat, kant, muntii neamtului, singur, volkelt, serban cioculescu, pe sestina, etienne souriau, satira |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Martisor de Ion Pillat pastel – demonstratie |
|
Ion Pillat (1891 – 1945) este, asemenea lui Vasile Alecsandri, un iubitor de privelisti pe care le-a “imobilizat” cu talentul unui pictor in poeziile sale.
Poezia “Martisor” face parte din volumul “Limpezimi”, fiind prima din suita de pasteluri in “Calendarul viei”; poetul construieste un tablou al primaverii, incantator si sugestiv din punct de vedere vizual. Aceasta specie literara se numara printre preferatele lui Pillat care marturiseste “Un pastel devine o partitura”. Cristian Livescu afirma: “In interiorul acestor privelisti sufletesti, <timpul muzical> apare ca o sublimare a timpului real, devenit convenabil in poezie”.. Martisor, ion pillat, pastel, demonstratie, privelisti sufletesti, vestitor, sufletul poetului, privelisti campenesti, epitete, personificari, metafora, inversiuni, repetitie, imagini auditive |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Martisor de Ion Pillat pastel – demonstratie |
|
Ion Pillat (1891 – 1945) este, asemenea lui Vasile Alecsandri, un iubitor de privelisti pe care le-a “imobilizat” cu talentul unui pictor in poeziile sale.
Poezia “Martisor” face parte din volumul “Limpezimi”, fiind prima din suita de pasteluri in “Calendarul viei”; poetul construieste un tablou al primaverii, incantator si sugestiv din punct de vedere vizual. Aceasta specie literara se numara printre preferatele lui Pillat care marturiseste “Un pastel devine o partitura”. Cristian Livescu afirma: “In interiorul acestor privelisti sufletesti, <timpul muzical> apare ca o sublimare a timpului real, devenit convenabil in poezie”.. Martisor, ion pillat, pastel, demonstratie, privelisti sufletesti, vestitor, sufletul poetului, privelisti campenesti, epitete, personificari, metafora, inversiuni, repetitie, imagini auditive |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Cerebelul |
|
Sistemul nervos receptioneaza, transmite si intergreaza informatiile din mediul extern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii.
Sistemul nervos , unitar ca structura si functie, este subimpartit in 1). Sistemul nervos al vietii de realtie ( somatic ) 2). Sistemul nervos al vietii vegetative Sistemul nervos central ( SNC ) sau nevraxul, este alcatuit din: maduva spinarii, trunchiul cerebral, cerebel, diencefal si emisferele cerebrale. In prezenta lucrare ne vom ocupa de cerebel............. . Sistemul, nervos, somatic, central, cerebel, encefal, emisfere, cerebrale, metencefal, lobul, anterior, posterior, floculonodular, arhicerebelul, paleocerebelul, neocerebelul, stratul, molecular, intermediar, granular, fibrele, intrinseci, extrinseci, functiile, atonie, astenie |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
Drogurile |
|
HIV se imprastie prin ace sau seringi, de obicei prin uzul acestor droguri administrate intravenos, care rezulta in directa expunere a sangelui printr-un individ contaminat.
Abuzurile de droguri, prin lege, sunt interzise publicului larg. Majoritatea tarilor restrang uzul catorva droguri recreationale, ceea ce este legal si nu variaza in limite largi. Pozitia legala in orice tara va depinde de atitudinile istorice si culturale fata de drogul respectiv, si in multe tari este o chestiune de continua controversa. In Marea Britanie aproape toate drogurile care afecteaza creierul sau schimba dispozitia sunt controlate, cu exceptia alcoolului. Drogurile sunt divizate in trei clase-A, B si C-in ordinea descendenta a gravitatii: abuzurile privind clasa A de droguri atrag cele mai severe comentarii....... . Drogurile, hiv, morfina, heroina, cocaina, lsd, amfetamine, cannabis, opium, sedative, posesiunea, importul, exportul, dependenta, psihologica, psihica, poppy, opioizii, hipnotice, barbituricele, stimulantii, valium, librium, coca, halucinogenele, peniciclidina, pcp, marijuana, inhalantii, tratament |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
Baltagul - Vitoria Lipan - Caracterizare |
|
"În tot ce face şi spune este dragoste şi inteligenţă nativă şi o vitalitate care este a naturii însăşi. Vitoria Lipan este exemplară prin tărie şi perseverenţă.
Conform unui calendar natural ea îşi dă seama că întârzierea soţului său are o singură explicaţie: moartea. Ea se adresează preotului, face vrăji, apelează la autorităţi, dar experienţa o învaţă că trebuie să se bazeze pe ea însăşi, pentru că la ea e durerea. În adâncul sufletului ei e convinsă de moartea soţului, dar dragostea, omenia, datoria nescrisă îi dictează că trebuie să-l caute şi să-i dea ultima cinstire cuvenită. Dragostea ei este profundă, păstrată de-a lungul anilor, după propria mărturisire: ca banul cel vechi. Ştie să-şi rânduiască treburile gospodăriei, înainte de........." . Mihail, sadoveanu, baltagul, vitoria, lipan, caracterizare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
9. C. Dobrogeanu Gherea şi curentul marxist |
|
"La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a afirmat şi în ţara noastră curentul marxist. Pătrunderea, răspîndirea şi dezvoltarea marxismului în România au fost intim legate de numele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Personalitate de mare prestigiu, înzestrat cu o mare forţă de în¬ţelegere a semnificaţiilor diferitelor concepţii filosofice, etice, estetice, economice, dotat cu putere de asimilare şi discernămînt a direcţiilor literare din ţară sau din străinătate, Dobrogeanu-Gherea a influenţat şi direcţionat, pentru o perioadă de peste trei decenii, mişcarea muncito¬rească de la noi şi filosofia ei, gîndirea social-politică şi economică din România..........."
BIBLIOGRAFIE 1. C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde şi Raicu Ionescu-Rion, fragmente din scrieri în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 282-332 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Dobrogeanu, gherea, curentul, marxist, constantin, miscarea, muncitoreasca, filosofia, gandirea, social, politica, economica, din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, conceptia materialista a istoriei, neoiobagia, studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, asupra socialismului in tarile inapoiate, anarhismul, revizionismul, economismul, ideologia germana, marx, engels, anarhia cugetarii, metafizica, finalitatea, reactionara, junimist, i mediul social ca factor patologic, darwin si malthus in etiologie, incercari asupra patologiei si patogenezei in diverse epoci istorice, impaludismul si profilaxia sa, dialectica in medicina, serviciul sanitar, medicii de plasa, proletariatul medical, stinca, etiologia, rion, idealism, scoala naturalista, spencer, lombroso, lassalle, bacunin, libertate, absoluta, capitalist, influenta, mediului, social, asupra, omului, revolutia, burgheza, ion ianosi |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
25. A.D. Xenopol şi Nicolae Iorga |
|
"Născut în1847, la Iaşi, Xenopol face studiile se¬cundare în acelaşi oraş, apoi, în 1867, cu ajutorul unei burse acordată de Societatea „Junimea”, pleacă în Germania, la Berlin, unde urmează regulat prelegeri filosofice, juridice şi istorice. La istorie el audiaza pe Mommsen, Curtius, Ranke şi Gervinus, adică pe cei mai reputaţi istorici ai Germaniei din acea vreme. În 1871 îşi dă şi doctoratul în drept şi doctoratul în istorie. Întors în ţară, el este numit în acelaşi an procuror de secţie la Tribunalul din Iaşi, în 1876 fiind înaintat prim procuror la acelaşi tribunal. În 1878, Xenopol se retrage din magistratură din cauza unei neînţelegeri cu procurorul general, dedicându-se profesiunii de avocat, pentru ca, în 1883, să fie numit profesor de Istoria românilor la Universitatea din Iaşi.
Prin opera sa filosofică, Ale¬xandru Xenopol stabileşte contactul indiscutabil între filosofia românească şi cea străină. Istoric şi gânditor de reală valoare, ne-a dat una din cele mai de seamă cercetări a fundamentelor istoriei. Făcînd deose¬bire principială între structura teoretică a ştiinţelor istorice, Xenopol se apropie în concepţia sa de filosofii germani Windelband şi Rickert............." "Un alt istoric preocupat de teoria istoriei a fost Nicolae Iorga. El s-a născut la 1871 la Botoşani. De o uimitoare precocitate, înzestrat cu o memorie şi o putere de muncă rare, N. Iorga urmează cursul liceal în oraşul natal, apoi se înscrie la Universitatea din Iaşi, unde, la vîrsta de19 ani, îşi ia licenţa. Pleacă apoi în străinătate, îşi dă doctoratul la Universitatea din Leipzig iar la Paris îşi ia diploma la „Ecole de Hautes Etudes”. Întors în ţară, e profesor pentru puţin timp la liceul din Ploieşti, apoi reuşeşte la concursul pentru catedra de Istorie Univer¬sală de la Facultatea de Filosofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Bucureşti. De acum înainte, N. Iorga desfăşoară o prodigioasă activitate. De la istorie propriu-zisă, sfera lui de acti¬vitate se extinde an de an la filosofia istoriei, impresii din călătorie, critică literară, la ziaristică, politică, versuri, artă dramatică, memorii. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Insti¬tutului Franţei, al Academiei sârbe, polone şi suedeze, doctor honoris causa al mai multor universităţi străine, N. Iorga este personalitatea cu cea mai covârşitoare activitate pe care a produs-o poporul român............." BIBLIOGRAFIE 1. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Buc., Ed. Şt., 1967 2. Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice. Lecţii de deschidere şi cuvântări , Bucureşti, 1933 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 5. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Filosofia, istoriei, sociala, xenopol, nicolae, iorga, alexandru, windelband, rickert, existenta, empirica, cunostinta, realitatii, reproducerea, intelectuala, univers, spatiu, timpul, forme a priori, sensibilitate, kant, proces, prefaceri, materie, suflet, fizica, chimia, astronomia, biologia, fiziologia, matematica, psihologia, logica, economia, politica, dreptul, sociologia, geologia, paleontologia, teoria descendentei, istoria, carol i, hohenzollern, traian, dacia, generalitatii cu privire la studiile istorice, lectii de deschidere si cuvantari, popor, umanitatea, trecut, tot, unitar, utilitate, istoriei, adevarul, cunoastere a lumii, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Alcoolul |
|
Prin unele date stintifice ; literale sau artistice la alcoolism , acesta a insotit omenirea facand parte integrata din viata societati omenesti. Consumul de alcool este pastrat sub forma “laica” chiar si in zilele noastre in timpul unor mese festive ; petreceri; e.t.c.
Paracelsus este socotit primul care a dat numerele de Alckhol substantei volatile obtinute la distilarea vinului.Cel mai vechi document scris care contine referiri la vin si la bere este considerat a fi papirusul lui Eber scris in anul 1500 i.e.n. si care contine si prescripti medicale.Consumul..... . Platon, consumul, alcoolism, paracelsus, alckhol, homer, herodot, aristotel, alcoolul |
|
Biologie Numar pagini: 2
|
N. Hartmann, Unitatea şi convergenţa întregii arte mari |
|
"Straturile ontic superioare se află ascunse mai adânc în interiorul operei de artă şi apar numai în transparenţa straturilor exterioare. Lucrul acesta îşi are temeiul lui ontic: artele se îndreaptă spre simţuri, simţurile sunt însă legate de lucrul fizic, şi numai prin mijlocirea acestuia pot face sesizabil un conţinut ulterior. Punctul acesta de inserţie nu poate fi dat la o parte sau schimbat. Simţurile, în adevăr, nu mijlocesc direct nici elementul sufletesc, nici viaţa, ci cu desăvârşire numai ceea ce ţine de lucruri - ceea ce aparţine domeniilor largi ale fizicului. De aceea, straturile ontic mai înalte trebuie să fie cele estetic ,,mai adânci". Nici din acest raport nu se poate elimina nimic. El este valabil, numai cu puţine schimbări, pentru toate domeniile artei. Şi pentru frumosul uman şi pentru frumosul naturii.
Rezultă de aici ceva remarcabil. Diferite sunt pretutindeni............". Hartmann, unitatea, convergenta, arte, mari, creatie, artistice, diversitate, simturi, henric al iv-lea, shakespeare, partenonul, arta fugii, falstaff, rembrandt, apollo, simfonia a cincea, simfonia a saptea, beethoven, bach, michelangelo |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
Mijloace de invatare |
|
Mijloace de învatamânt
Mijloace de învatamânt = Instrumente pedagogice Mijloacele de învatamânt reprezinta ansamblul de obiecte, dispozitive, aparate care contribuie la desfasurarea eficienta a activitatii didactice. Ele sunt resurse materiale ale procesului de învatamânt, selectionate din realitate, modificate sau confectionate în vederea atingerii unor obiective pedagogice. Mijloace de învatamânt, strategiile didactice, forme de organizare a activitatii, metoda didactica |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Mijloace de invatare |
|
Mijloace de învatamânt
Mijloace de învatamânt = Instrumente pedagogice Mijloacele de învatamânt reprezinta ansamblul de obiecte, dispozitive, aparate care contribuie la desfasurarea eficienta a activitatii didactice. Ele sunt resurse materiale ale procesului de învatamânt, selectionate din realitate, modificate sau confectionate în vederea atingerii unor obiective pedagogice. Mijloace de învatamânt, strategiile didactice, forme de organizare a activitatii, metoda didactica |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Enigma Otiliei |
|
'George Călinescu a fost un mare scriitor, poet şi romancier strălucit, critic şi istoric literar, un spirit enciclopedic, cu o operă multilaterală.
George Călinescu a înzestrat cultura românească cu lucrări remarcabile: poezii „Lauda lucrărilor“; romane „Cartea nunţii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul negru“; eseuri şi critică literară „Principii de estetică, Estetica basmului“; monografii „Viaţa lui M.Eminescu, Viaţa lui I.Creangă“; istorie literară „Istoria literaturii române de la origini până în prezent“ apărută în 1941. Ca romancier George Călinescu deşcinde din Ion Ghica şi Nicolae Filimon. „Enigma Otiliei“ este al II-lea roman al lui George Călinescu (1938) după „Cartea nunţii“ (1933). Romanul Enigma Otiliei reprezintă opera literară clasică a lui George Călinescu şi unul din romanele cele mai valoroase ale literaturii noastre dintre cele două războaie. George Călinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin Enigma.Otiliei el aduce o viziune originală, modernă.............." . Enigma otiliei, comentariu, titlu, gerge, calinecscu, tema, balzac, personaje, caracterizare, tulea, aglae, titi, aurica, simion, leonida, pascalopol, costache giurgiuveanu, otilia, marculescu, felix, sima |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Semnificatia invatarii in contextul scolar |
|
Eseu
"Invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. Invatarea, in calitate de activitate umana fundamentala, are un scop propriu, angajat la nivel de finalitate adaptativa, transmisa..........". Invatarea, context, scolar |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Semnificatia invatarii in contextul scolar |
| Invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. . Semnificatia invatarii, contextul scolar, produsul invatarii, factorii activitatii de invatare, capacitate cognitiva, comportament |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Semnificatia invatarii in contextul scolar |
| Invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. . Semnificatia invatarii, contextul scolar, produsul invatarii, factorii activitatii de invatare, capacitate cognitiva, comportament |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Tabelul periodic al elementelor |
|
\\\"Au existat in decursul timpului mai multe tentative ale chimistilor de clasificare a elementelor chimice: in metale si nemetale, acizi si baze, in functie de valenta sau de alte proprietati. Aplicarea acestor metode facea insa ca o serie de elemente sa se regaseasca in mai multe grupe concomitent. O clasificare mai detaliata si mai utila s-a bazat la inceput pe greutatea atomica si apoi pe numarul atomic. Aceasta clasificare a condus la ceea ce cunoastem astazi sub denumirea de sistemul periodic, inclus in tabelul periodic care ilustreaza grafic legaturile dintre diferite elemente.\\\"
Notatia atomica 1. Scurt istoric 2. Gruparea elementelor in tabelul periodic 2.1 Perioade 2.2 Grupe 2.3 Legaturi pe diagonala 3. Blocurile de elemente de tip s, p, d si f 3.1 Elemente de tip bloc s 3.2 Elementele de tip bloc p 3.3 Elemente de tip bloc d 3.4 Elemente de tip bloc f . Tabelul periodic al elementelor, notatia, atomica, scurt, istoric, grupare, elemente, perioade, grupe, legaturi, diagonala, blocuri, tip s, p, d, f, numarul, atomic, de masa, triadele lui döbereiner, legea, octavelor, dmitry mendeleyev, strat de valenta, raza, atomica, metalele, alcaline, alcalino-pamintoase, electropozitive, electronegative, halogenii, cationi, anioni, orbitali, nemetale, metaloizii, carbonul, nitrogenul, oxigenul, gazele, nobile, tranzitionale, lantanidele, actinidele, legaturi, ionice |
|
Chimie Numar pagini: 10
|
Evul Mediu |
| "In conditii favorabile pe plan international, fara de amestecul ungar si amenintarea tatarilor, in secolul XIV au luat nastere la sud si est de Carpati, statele romanesti de sine statatoare, Valahia Maior (Muntenia) si Valahia Minor (Moldova). Acest lucru a deschis calea unei vieti politice a provinciilor romanesti, care va fi ilustrata de-a lungul istoriei prin mari valori create intr-una sau intr-alta dintre acestea si unei afirmari internationale. ". Plan, international, evul, mediu, unguri, tatari, sec, xiv, sud, est, carpati, state, romanesti, valahia maior, muntenia, valahia minor, moldova, vieti, politice, provincii, istorie, valori, afirmari, deplasari, permanente, populatiei, conditii, politice, socio, legaturile, economice, politice, culturale, unitatii, etnice, transilvania, romaneasca, tara, independent, stat, unitar, domnitorii, mircea cel batran, secolul, xiv, conducatori, apararea, aliante, schimbarea, alexandru cel bun, iancu de hunedoara, stefan cel mare, ioan voda cel cumplit, mihai viteazul, asigurarea, militare, cooperarii, dacii, mihai viteazul, domn al munteniei, transilvaniei si moldovei, calugareni, pace, bizantul, dominatia, otomana, ridicarea, rusiei, avangarda, crestinatatii, ortodoxe, scut, bisericii, rasaritene, literaturii, bisericesti, carti, bisericesti, neagoe basarab, matei basarab, vasile lupu, constantin brancoveanu, traditiei, bizantine, cancelariile, operele, arta, picturile, arhitectura, originalitate, medievale, imperiului rus, imperiului austriac, poarta otomana, regimul fanariot, autonomie, politica, reformatoare, stapanirea, habsburgica, structurilor, feudale, dezintegrarea, xviii, productie, capitaliste, scoala ardeleana, marea, rascoala, taranilor, modernizare, 1784, 1821, tudor vladimirescu, xix, transilvaneni |
|
Istorie Numar pagini: 2
|