Inregistreaza | Ai uitat parola?

stele

  

Alege conditiile

Cautare precisa:
Subiect:
Tip:
Format:



"stele" rezultate au fost gasite 12


Comunicarea managerialǎ în structurile administ. publice

Deficienţele în comunicarea managerială cauzate în principal de mentalitatea personalului din administraţia publică sunt unele specifice tranziţiei de la climatul centralist la cel descentralizat din fostele state socialiste şi nu sunt unele care să se poată remedia prin achiziţionarea de tehnică de calcul, sau prin modificarea grilei de organizare. Aspectele întâlnite sunt mult mai sensibile şi foarte greu de remediat, drept pentru care solicită timp, sacrificii profesionale şi un management laborios, pentru a aplana toate conflictele pe care o astfel de încercare le creează. Este însă singura soluţie care poate aduce o schimbare în bine în actualul climat. Condiţiile actuale, starea politică şi socială ne obligă însă să facem aceste eforturi pentru a transforma aparatul administraţiei publice în unul funcţional, adaptat la cerinţele Uniunii Europene.
Este foarte important ca în aparatul de conducere a administraţiei publice să existe oameni care să prevadă cu adevărat necesitatea acestei schimbări. Fără o deschidere pe termen lung, fără o imagine de ansamblu asupra punctelor spre care ne îndreptăm şi fără planuri concrete pe care să le aplicăm spre a atinge to ceea ce ne-am propus, nu putem ajunge la scopurile pe care le dorim îndeplinite. Indiferent de eforturile pe care le facem, de sacrificiile pe care astfel de scopuri ni le cer, dacă nu înţelegem faptul că de modul în care astăzi acţionăm depinde viitorul celor care vor veni după noi precum şi modul în care aceştia vor gândi, lipsa de perspectivă ne condamnă la dezinteres şi la rutină.
Menţinerea stării de fapt reprezintă condamnarea conceptuală a generaţiilor care ne urmează şi obligarea acestora la compromisurile zilnice pe care noi astăzi le facem.
. Comunicarea organiza?ional?, etic?, administra?ia public?, ameliorarea comunic?rii organiza?ionale, dezvoltarea administra?iei publice, organizatiile private, teoriei profitului, barierele de comunicare, sindromul aprob?rilor
Relatii publice
Numar pagini: 39

Adolescenta

Pubertatea

Corpurile noastre se schimba din momentul în care ne nastem si continua sa se schimbe pe parcursul vietii. Se schimba deoarece tot ceea ce este viu creste si se dezvolta.
Câteodata, între vârstele de 9 si 15 ani fetele si baietii fac mai mult decât sa creasca în înaltime si în greutate asa cum au facut de la nastere. Fetele încep sa devina femei, iar baietii încep sa devina barbati.
Aceasta perioada este numita pubertate. Cuvâtul pubertate vine de la cuvântul latinesc “pubertas” care înseamna adult. Când oamenii folosesc cuvântul pubertate, de obicei se refera la toate modificarile fizice ce au loc în corpul unui copil în aceasta perioada. Majoritatea acestor schimbari dau posibilitatea unei femei si unui barbat sa conceapa un copil.
Celalalt cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta. Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamna a creste. Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care devin tineri adulti.
. Adolescenta, pubertate, schimbari, sex
Biologie
Numar pagini: 6

Luceafarul

. Stele, luceafar, tablou, luna, catalina | LUCEAF?RUL-comentariu literar Luceaf?rul reprezint? momentul de maxim? eleva?ie a lirismului eminescian, capodopera geniului creator al poetului, o admirabil? sintez? a temelor ?i motivelor, a atitudinilor poetice eminesciene. Criticii literari v?d ?n „Luceaf?rul” o „cheie de bolt?” a universului poetic eminescian.?nt?lnim toate marile teme ?i motive ale crea?iei marelui poet:geniul, dragostea,natura, filozofia, demonul, titanul, elementul neptunic, cadrul nocturn. Poemul a fost publicat ...
Limba si literatura romana
Numar pagini: 5

Plantele si oamenii, Ecologia, Regnul vegetal

Regnul vegetal cuprinde aproximativ 260000 de specii cunoscute de plante (muschi,licheni,ferigi,ierbacee,plante lemnoase , tufisuri, copaci ) . Plantele se gasesc atat pe pamant,cat si in apa ,si au diferite dimensiuni(mici-muschi,arbori gigantici-sequoia).
Diferentierea de alte regne
Peretele celular
Protoplastele
Vacuolele
Plastidele
Mitocondria
Ribozomii,aparatul Golgi si Reticolul endoplasmatic
Nucleul
Sistemul tisular
Sistemul dermal
Sistemul vascular
Xilemul
Floemul
Organele plantei
Radacina
Tulpina
Frunzele
Ecologia
Plantele si oamenii
. Plantele, oamenii, ecologia, regnul, vegetal, diferentierea, fungii, algelor, animal, briofitele, traheofitele, peretele, celular, protoplastele, vacuolele, plastidele, mitocondria, ribozomii, aparatul, golgi, reticolul, endoplasmatic, nucleul, sistemul, tisular, dermal, epiderma, vascular, xilemul, floemul, organele, plantei, radacina, tulpina, frunzele, ecologia, oamenii
Biologie
Numar pagini: 9

Pirati si corsari in Mediterana si Atlantic

"In tentativa de a transforma Mediterana „intr-un loc spaniol,”Carol Quintul s-a ciocnit cu puterea in declin a Venetiei, cu darzenia Frantei, dar maiales cu forta Imperiului Otoman. Stapan pe trei continente, cu granite maritime intinse, acesta dispunea de o flota puternica, iar corsarii sai triumfasera in disputa cu spaniolii pentru coastele nordice ale Africii. Poate mai mult decat orice, antagonismul hispano-otoman din Mediteranaa contribuit la alianta dintre Soliman Magnificul si Francisc I (1535).........."
. Pirati, corsari, mediterana, atlantic, carol quintul, venetia, imperiul otoman, egiptul, barbaros, haireddin, preveza, turgut-reis, andrea doria, filip al ii-lea, giovanni verrazzano, china, terra nova, newfoundland, elisabeta, john hawkins, plymouth, franius drake, piratul de fier, eldorado, walter raleigh
Istorie
Numar pagini: 6

Apostol Bologa intr-o anumita interpretare

"Primul nostru romancier in sensul modern al cuvantului, creatorul epic al unor opere decisive ca „Ion", „Padurea spanzuratilor" si „Ralscoala", prin care romanul romanesc a intrat in circuitul literaturii universale, omul inalt cu ochi albastri ce parea prietenilor lui o figura sculptata intr-o marmora pura, cu sufletul nobil, inaltat „aproape de puritatea stelelor", cum l-a vazut George Calinescu, — Liviu Rebreanu a fost adesea inspirat de experienta tragica a razboiului, imprumutand eroilor sai principali (ca Remus Lunceanu din povestea „Calvarul") o parte din fiinta sa sufleteasca de om tanar, ravasit de razboi.
Se stie ca „Padurea spanzuratilor" e proiectia in fictiune a dramelor absurde ale razboiului, petrecute pe fronturile hibridului si tiranicului stat austro-ungar. Geneza romanului, luminand o drama din familia scriitorului, indica realitatea concret-istorica si zbuciumul uman profund din care a izvorat seva romanului. Dar a considera romanul o copie a unui caz particular ar fi o mare eroare.
Framantarile dramatice ale lui Apostol Bologa sunt ale generatiei lui Rebreanu si mai ales ale lui insusi. Romanul e o creatie in care s-au topit zbuciumarile si indoielile, visele si sperantele lui Liviu Rebreanu si ale camarazilor lui de generatie.
Considerat dezertor din armata austro-ungara, Liviu Rebreanu a fost arestat din ordinul Comandamentului armatei germane ce ocupase Capitala si urma sa fie trimis sub escorta la Budapesta, unde trebuia sa fie judecat dupa regulile justitiei martiale. El s-a azvarlit cu energia disperarii asupra soldatului ce-1 pazea, a inchis usa cu cheia pe dinafara si mergand incet ca sa nu atraga atentia s-a adapostit la libraria Steinberg. Cu ajutorul unui bun prieten, pictorul Jean Steriade, odiseea lui Rebreanu [de om cu groaza con¬damnarii la moarte din anii 1916-1918, evocata in nuvela ,Calvarul" (1919)] a luat sfarsit prin fuga bine organizata spre Moldova refugiului.
Biografia lui Emil Rebreanu, ca si a autorului insusi, a imprumutat numai elemente ale particularului, necesare pentru a da culoare generalului, tipizarii unui personaj ca Apostol Bologa, un tanar de 20 de ani „avand ceva din infatisarea tinerilor de la ince¬putul secolului gata sa moara pentru un dor".
Emil Rebreanu, fratele marelui scriitor, fusese condamnat la moarte pentru ca.....................". Liviu, rebreanu, padurea, spanzuratilor, apostol, bologa
Limba si literatura romana
Numar pagini: 5

Radioastronomia

" Radioastronomia este o ramură a astronomiei . Ea studiază obiectele cereşti cu ajutorul radioundelor emise de acestea . Radioastronomia a luat fiinţă în 1931 când în urma cercetăriilor iniţale pentru originea diferitior paraziti radio a fost identificata radiaţia radio a Caii Lactee . În 1942 s-a descoperit radiaţia radio a Soarelui , iar în 1946 a fost descoperită prima radiosursă cerească .
Primii astronomi urmăreau cerul cu ochiul liber . În secolul al XVII-lea au fost inventate instrumentele optice : luneta şi telescopul . Primul care a folosit luneta pentru a observa cerul a fost italianul Galileo Galilei . Primul telescop a fost realizat în 1961 de Isaac Newton . Astăzi , cel mai frecvent aştrii nu sunt observaţi în mod direct .
Fotografierea stelelor este folosită de la sfarşitul secolului al XIX-lea . Faţă de ochi aceasta are un mare avantaj : o placă sau o peliculă fotografică acumulează puţin câte puţin lumină primită.........." . Radioastronomie, isaac newton, energia, radia?iei, electromagnetice, atmosfer?, p?mânt, planete, spectroscop, obiectivul, imaginea, lup?, ocularul, undele, radio, sincrotron, electronii
Fizica
Numar pagini: 2

Plumb

Poezia "Plumb" de George Bacovia (1881 - 1957) deschide volumul de debut, cu acelaşi nume, apărut în 1916, care a trecut aproape neobservat în epocă, mai întâi pentru că România se pregătea să intre în primul război mondial, apoi deoarece majoritatea poeziilor din acest volum fuseseră deja publicate în revistele vremii.. Plumb, poezie, comentariu, george bacovia, bacovia
Romana
Numar pagini: 2

Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

"Stefan Gheorghidiu se autoanalizeaza in doua mari ipostaze, iubirea si razboiul. Esenta lui sufleteasca este eminesciana. Intransigenta lui etica, pasiunea lui absoluta si puritatea lui, profunda neadaptare a unei „sensibilitati nazdravane" (cum o numeste una din eroine) la compromisuri, apartin psihologiei eminesciene. „Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt". „Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi", sunt franturi din marturisirile lui Stefan Gheorghidiu adresate lui Orisan. El exclude posibilitatea tradarii, ca si Eminescu care cerea „credinta pe toti vecii". „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma" declara Gheorghidiu, proclamand unicitatea iubirii, forta ei de iluzie care ridica fiinta scumpa pe un piedestal ideal, unic. „In organizarea si ierarhia constiintei mele, femeia mea era mai vie si mai reala decat stelele distrugator de uriase". Cu atat mai grea e caderea de la asemenea inaltimi, a lui Stefan Gheorghidiu, ca si a lui Hyperion. Camil Petrescu este eminescian prin trairea unei iubiri coplesitoare cu gustul amar al mortii. El aplica absolutul la o iubire care se dovedeste fragila. Eroul lui bea „pana la fund voluptatea mortii!". Romanul realizeaza in planul lui specific povestea lui Hyperion si Catalin, ca o variatie moderna a celor doua mari teme ale liricii: iubirea si moartea.". Camil, petres, ultima noapte, de, dragoste, itaia noapte de, razboi, stefan, gheorghidiu
Limba si literatura romana
Numar pagini: 6

3. Reflecţii de tip filosofic în primele scrieri ale literaturii culte române

" Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie constituie cel mai vechi monument literar românesc cunoscut în epoca feudală, cu un conţinut esenţialmente politic şi moral, deşi totul se proiectează pe un fundal religios. Învăţăturile… se înscriu printre lucrările în care se teoretizează politica domnească autoritară şi centralizatoare, lucrări oboşnuite pentru acel timp, aşa cum au fost Il Principe, a lui Miachiavelli, scrisă în 1513, adică pe timpul domniei luii Neagoe în Ţara Românească (1512-1521) sau lucrarea lui Peresvetov care, la mijlocul sec. XVI, a scris Învăţături adresate lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, atribuite însă lui Petru Rareş, domnul Moldovei.
Scrisă în limba slavonă, această lucrare este reprezentativă pentru filosofia şi cultura religioasă medievală creştină de nuanţă bizantino-slavă, în care sunt prezente importante elemente ale stoicismului. A trăi conform raţiunii, a fi înţelept, adomina afestele şi pasiunile, a avea o atitudine fermă în faţa vicisitudinilor vieţii, sunt imperative morale susţinute de Neagoe pentru modul de viaţă al conducătorilor, care-l apropie de marele împărat Marc Aureliu..........."

BIBLIOGRAFIE


1. Basarab, Neagoe, Învăţăturile către Theodosie, Buc., Ed. Minerva, 1970

. Reflectii, tip, filosofic, primele, scrieri, literatura, culta, romana, invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau theodosie, il principe, miachiavelli, neagoe, tara romaneasca, ivan cel groaznic, petru rares, slavona, dumnezeu, omul, politic, lume, viata, dualista, conceptia, mintea, gandire, guvernari, centralizate, nicolaus olahus, huniazilor, hungaria, grigore ureche, letopisetul tarii moldovei, miron costin, letopisetul tarii moldovei de la aaron voda incoace, de unde este parasitu de ureche vornicu?, viata lumii, nicolae milescu, biblia, despre ratiunea dominanta, josephus flavius, constantin cantacuzino stolnicul, basarab, neagoe, invataturile catre theodosie
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

Motivul lunii in opera eminesciana

"Lui Eminescu i se cuvin toate lacrimile noastre." (Tudor Arghezi)
Mihai Eminescu, "sfantu preacurat al ghiersului romanesc"(T.Arghezi), este poetul nostru national exprimand si intruchipand in opera sa geniala, intr-o sinteza de mare profunzime, trasaturile poporului roman. El este cel mai mare poet din literatura noastra si ultimul poet romantic din literatura universala. Numele sau sta alaturi de marii romantici: Hugo, Lamartine, Musset, Vigny, Goethe, Schiller, Heine, Byron.
Chiar daca in creatia lui Eminescu se pot intalni multe poezii care au inclinatii spre meditatie, spre moarte, spre prezentul decazut in care traieste poetul, totusi majoritatea poeziilor lui se refera la iubire .
Natura si iubirea sunt temele preferate ale poeziei eminesciene, ele gasindu-se mereu alaturate: unde este iubire, intotdeauna va fi o padure care sa ofere iubitilor intimitate, vor fi stele, va fi luna.
Astul romanticilor este luna. Poezia romantica apare o data cu lunatismul, cu acea atractie spre luna exprimata printr-o levitatie mentala sau fictiv reala. Contemplatia romantica a lunii anuleaza in total ori in parte simtul gravitatiei pe pamant. Anticii au evocat luna..............". Eminescu, motiv, luna, opera, eminescuana, tema, romantism, romantic
Limba si literatura romana
Numar pagini: 6

Modul de hranire in mediul acvatic

Rechini si chiscari
Boroastele testoase
Crocodili si aligatori
Focile
Balenele
Delfinii si porcii de mare
+
poze la toate categoriile
. Modul, hranire, mediul, acvatic, rechini, chiscari, boroastele, testoase, crocodili, aligatori, focile, foca, balenele, delfinii, porcii, mare
Biologie
Numar pagini: 5


"stele" rezultate au fost gasite 12