scop
INTERCULTURALITATE CERCETARI SI PERSPECTIVE ROMANESTI |
|
Minorităţi etnice, naţionale sau multiculturalism?
Totuşi, această primă distincţie între etnie şi cultură nu ne permite să evităm o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică, cu nimic mai satisfăcător, deoarece el este de două ori exclusiv. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conforme uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Dată fiind istoria constituirii României ca stat naţional, aceste apelative riscă astfel să creeze mai multă confuzie şi frustrări decât să le rezolve. Dacă ţinem cont, între altele, de noţiunea de minoritate, aşa cum este ea cel mai frecvent utilizată în Europa occidentală, în contextul imigraţiei, opunând noii veniţi cetăţenilor mai vechi, ceea ce nu este deloc cazul României, sau utilizarea sa în America de Nord şi în Australia, cuvântul îşi pierde sensul. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul « multicultural » şi propune distingerea a două forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel de-a face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte « naţionale », şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul « multicultural » ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru ? Se întâmplă însă că în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul « multicultural » să fie asociat cu ceea ce a devenit « multiculturalismul 3». Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Este vorba în principal de multiculturalismul nord-american aşa cum este el practicat, revendicat şi discutat în Statele Unite, în Canada şi în Australia de aproximativ treizeci de ani, în opoziţie cu vechiul şi tradiţionalul mono-culturalism bine cunoscut sub numele de « melting-pot ». Or istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de « model » multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995), împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de « poli-etnic » şi să uite « multinaţionalul », adică populaţiile autohtone colonizate. Aceasta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul « pluri-cultural » ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Iată de ce i-am preferat termenul de « intercultural » ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau « naţiuni » în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte. Cum unul dintre scopurile demersului nostru este tocmai aprofundarea şi sistematizarea cercetărilor îm domeniul relaţiilor între comunităţile culturale din România, ni se pare legitim să recurgem la termenul de « intercultural » ceea ce ne permite 3 A se vedea pe acest subiect Ch. Taylor, Multiculturalisme, Paris 1994 6 simultan evitarea importării prea rapide – deşi comode – a unor modele inadecvate, legate atât de analiză, cât şi de practici. Se cuvine subliniat aici că, dezbaterea asupra terminologiei nu a avut loc în manieră formală între partenerii proiectului şi că nu am dorit impunerea unei terminologii celor ce au contribuit la cercetările cuprinse în acest volum. Este interesant în final de observat, în anchetele ce fac referire directă la aceste diferite « minorităţi »4, cum sunt percepute mai exact apartenenţele la naţiune şi la « minoritate ». Este evident că această reflecţie va trebui făcută în faza a doua a proiectului şi că ea va putea reprezenta un câştig pentru cercetare. . Interculturalitate cercetari si perspective romanesti, - multiculturalismul normativ, relatii interetnice, etnicitate, minoritate etnic?, valori identitare |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 204
|
Telescopul |
|
Telescopul
I. Telescoape Optice Telescoape refractatoare Telescoape reflectătoare A. Rezoluţia B. Interferenţa optică C. Înregistrarea imaginilor II. Telescoape radio Radio – interferometria III.Telescoapele cu infraroşu IV. Telescopul cu ultraviolete V. Telescopul cu raze x VI. Telescopul cu raze gama Istoria telescopului Bibliografie . Telescop, optic, refractator, reflectato, rezolutie, interfata, optica, inregistrare, imagini, telescoape, radio, interferometria, infrarosu, ultraviolete, raze x, raze, gama, istorie |
|
Fizica Numar pagini: 14
|
Drogurile si alcoolul |
|
Alcoolul
Efectele alcoolului asupra organismului Existã si alte teorii. Dependenta de bãuturile alcoolice Cafeaua Utilitatea medicalã a cofeinei Nicotina Utilizarea in scop medical a nicotinei Heroina Marijuana Întrebuintarea medicalã a marijuanei Efectul marijuanei asupra corpului omenesc Dependenta de marijuana Amfetaminele . Bauturile, alcoolice, vin, vechiul, testament, osiris, grecii, alexandru, mare, persii, dependenta, alcoolul, abuzul, efectele, cofeina, teofilina, heroina, cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul, droguri, psihoactive, nicotina, utilizarea, tutunul, pcp, angel, dust, ecstasy, canabis, efectul, dependenta, amfetaminele, speed |
|
Biologie Numar pagini: 10
|
OSCILOSCOPUL NUMERIC |
|
Prezentare generala
Schema bloc a OSC-N este alcatuita din 2 canale • Prelucrari de semnal la osciloscopul numeric Avantajele ale osciloscopului numeric . Osn, osciloscop, numeric | OSCILOSCOPUL NUMERIC (OSC-N) Prezentare generala Acest aparat a aparut din necesitatea de a include un osciloscop ?ntr-un sistem automat de masurare controlat de un calculator. OSC-N ?mbina principiul de functionare al oscilocopului analogic cu a) posibilitatea memorarii numerice a imaginii si b) prelucrarea numerica (cu ajutorul unui microcalculator ?ncorporat) a informatiei achizitionate. Schema bloc a OSC-N este alcatuita din 2 canale Fiecare canal (... |
|
Tehnica de calcul Numar pagini: 2
|
PIATA VALUTARA |
|
Referat
ROLUL PIETEI VALUTARE Operatiunile de pe piata valutara Aspecte ale relatiilor financiar – valutare Operatiuni pe piata valutara 1. Motivatia operatiunilor pe piata valutara 2. Participantii la piata valutara Operatiuni valutare asiguratorii Operatiunile la vedere in scop speculativ PRINCIPALELE OPERATIUNI CE SE DESFASOARA PE PIATA VALUTARA Alte genuri de operatiuni valutare Operatiuni desfasurate de bancile romanesti pe pietele valutare MECANISMUL CURSULUI VALUTAR 1. Cursul valutar – raportul dintre monedele nationale si internationale . Piata, valutara, rol, operatiuni, aspecte, relatii, financiar, valutare, motivatie, participanti, asiguratorii, speculativ, scop, mecanism, curs, valutar, monede, nationale, internationale, raport |
|
M A C R O E C O N O M I E Numar pagini: 12
|
PIATA VALUTARA |
|
Piata valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare prin intermediul caruia se desfasoara vanzarea si cumpararea de valuta efectiva sau in cont precum si vanzarea-cumpararea de devize (trate si bilete la ordin) exprimate in moneda straina.
Aceasta activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen specific de comert, iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o marfa. Aceasta piata valutara trebuie reprezentata si de institutiile: bancile autorizate sa participe la acest comert specific (autorizarea se face de catre Banca Centrala) casele de schimb autorizate alte institutii financiar-valutare abilitate in acest sens. Ceea ce rezulta in urma acestui comert este un pret (cursul valutar) ce depinde de conditiile de cerere si oferta existente pe piata, acest pret putand fi limitat din punct de vedere legal. Piata valutara este supusa unor reglementari nationale (piata valutara din Romania este diferita de piata valutara din Franta, de exemplu), dar pe langa aceste piete valutare nationale care au o legislatie specifica apar si situatii in care pietele valutare au caracter international, deservind interesele unor zone ( zone economice de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York). Aceste piete cu caracter international reprezinta exceptari de la legislatia nationala (se dereglementeaza), fapt ce le face atractive.. Piata valutara, speculatia valutara, arbitrajul valutar, interventia statului, operatiuni spot, operatiuni la termen, cursul valutar, operatiunile de tip swap, operatiuni valutare asiguratorii, operatiunile la vedere in scop speculativ |
|
Macroeconomie Numar pagini: 11
|
PIATA VALUTARA |
|
Piata valutara reprezinta sistemul de relatii financiar-valutare prin intermediul caruia se desfasoara vanzarea si cumpararea de valuta efectiva sau in cont precum si vanzarea-cumpararea de devize (trate si bilete la ordin) exprimate in moneda straina.
Aceasta activitate de vanzare-cumparare de valute/devize reprezinta un gen specific de comert, iar in cazul acestui gen, moneda este tratata ca o marfa. Aceasta piata valutara trebuie reprezentata si de institutiile: bancile autorizate sa participe la acest comert specific (autorizarea se face de catre Banca Centrala) casele de schimb autorizate alte institutii financiar-valutare abilitate in acest sens. Ceea ce rezulta in urma acestui comert este un pret (cursul valutar) ce depinde de conditiile de cerere si oferta existente pe piata, acest pret putand fi limitat din punct de vedere legal. Piata valutara este supusa unor reglementari nationale (piata valutara din Romania este diferita de piata valutara din Franta, de exemplu), dar pe langa aceste piete valutare nationale care au o legislatie specifica apar si situatii in care pietele valutare au caracter international, deservind interesele unor zone ( zone economice de mare interes: Frankfurt, Tokyo, Londra, New York). Aceste piete cu caracter international reprezinta exceptari de la legislatia nationala (se dereglementeaza), fapt ce le face atractive.. Piata valutara, speculatia valutara, arbitrajul valutar, interventia statului, operatiuni spot, operatiuni la termen, cursul valutar, operatiunile de tip swap, operatiuni valutare asiguratorii, operatiunile la vedere in scop speculativ |
|
Macroeconomie Numar pagini: 11
|
Aristotel |
|
Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt “practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”, deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul că posedă raţiune şi putere de gândire. Oamenii “conţin ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înăuntrul nostru”. Într-adevăr fiecare dintre noi este un adevărat intelect, “căci el [intelectul] reprezintă ceea ce natura umană are mai nobil şi mai elevat”........... . Aristotel, politica, etica nicomahica?, oamenii, animale, ratiune, putere, gândire, activitatea, intelectuala, indivizi, izolati, aforism, teorie, stat, libertate, restrictie, totalitarism, jonathan barnes |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
Despre dinozauri |
|
Ce sunt dinozaurii ?
Descoperirea Ordinul Ornitischia Dinozaurii Saurischieni Dinozaurii-animale cu sange cald ? Disparitia dinozaurilor-ipoteze . Dinozauri, dinozaur, reptile, triasicului, apatosaurus, tiranosaurus, descoperirea, richard, owen, dinosauria, seeley, ornitischia, saurischieni, termoreglare, disparitia, meteorit, yucatan, collar, cancer |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
Osciloscopul numeric (OSC-N) |
|
A. Prezentare generala
B. Metode de esantionare C. Prelucrari de semnal la osciloscopul numeric D. Avantajele ale osciloscopului numeric . Osciloscop, numeric, osc-n, prezentare, generala, metode, esantionare, prelucrari, semnal, avantaje |
|
Masurari si TraductoareT Numar pagini: 2
|
Primul instrument astronomic, gnomonul |
| Cu incepere de la Galileo Galilei - mai precis, din anul 1611 - astronomia este asociata cu luneta sau cu telescopul, instrumente de observare considerate indispensabile pentru observarea corpurilor si sistemelor cosmice. Aceste instrumente vor fi prezentate intr-un alt capitol. Aici vrem sa atragem atentia cititorului asupra unui fapt deloc neglijabil, dar din pacate de multe ori neglijat: pasul decisiv, de la imaginea Universului oferita de simturile noastre - asa-numita "conceptie geocentrica" - la o imagine mai realista ("conceptia heliocentrica") a fost facut de omenire pe baza observatiilor astronomice efectuate cu instrumente extraordinar de simple, aproape cu "ochiul liber"............... Primul, instrument, astronomic, gnomonul, importanta, actualitatea, observatiilor, galilei, astronomia, telescopul, conceptie, geocentrica, conceptia, heliocentrica, kepler, masuratori, miscarea, aparenta, diurna, soarelui, lumina, determinarea, meridianei, variatia, anuala, inaltimii, soarelui, amiaza, activitati, practice |
|
Geografie Numar pagini: 7
|
Pestera Ursilor |
|
"Cea mai spectaculoasă din punct de vedere fosilifer.Se găseşte la marginea satului Chişinău,comuna
Pietroasa,judeţul Bihor. Peştera a fost descoperită în anul 1975,ca urmare a deschiderii artificiale a golului subteran în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului în cariera de la Chişinău.În puţul deschis a coborât minerul Traian Curta care a parcus galeria de acces până la Sala Mare.Prima exploatare completă a fost realizată la 20 septembrie 1975 de către cercul.........". Pestera, ursilor, chi?in?u pietroasa, bihor, speodava, stalactite, galeria lumân?rilor, galeria, emil racovi?? |
|
Geografie Numar pagini: 3
|
Testoasele cu tample rosii. Perusii |
|
Originare din Florida, denumirea ştiinţifică a ţestoaselor cu tâmple roşii este Chrysemys scripta elegans. Această specie a fost descoperită şi descrisă de Wied, în 1839. Trăind în libertate, ajung până la 30-40 de ani, dar în captivitate nu depăşesc 4-5 ani.
.................................. Peruşii sunt originari din Australia centrală, fiind aduşi în Anglia cu peste 150 de ani în urmă de către omul de ştiinţă John Gould. Denumirea lor ştiinţifică este Melopscittacus undulatus Shaw ( melos = cântec; pscittacus = papagal; undulatus = linie ondulată; Shaw este numele celui care a descris pentru prima oară aceste păsări şi le-a botezat). ............................... Rosii, testoasele, tample, perusii |
|
Biologie Numar pagini: 3
|
Radioastronomia |
|
" Radioastronomia este o ramură a astronomiei . Ea studiază obiectele cereşti cu ajutorul radioundelor emise de acestea . Radioastronomia a luat fiinţă în 1931 când în urma cercetăriilor iniţale pentru originea diferitior paraziti radio a fost identificata radiaţia radio a Caii Lactee . În 1942 s-a descoperit radiaţia radio a Soarelui , iar în 1946 a fost descoperită prima radiosursă cerească .
Primii astronomi urmăreau cerul cu ochiul liber . În secolul al XVII-lea au fost inventate instrumentele optice : luneta şi telescopul . Primul care a folosit luneta pentru a observa cerul a fost italianul Galileo Galilei . Primul telescop a fost realizat în 1961 de Isaac Newton . Astăzi , cel mai frecvent aştrii nu sunt observaţi în mod direct . Fotografierea stelelor este folosită de la sfarşitul secolului al XIX-lea . Faţă de ochi aceasta are un mare avantaj : o placă sau o peliculă fotografică acumulează puţin câte puţin lumină primită.........." . Radioastronomie, isaac newton, energia, radia?iei, electromagnetice, atmosfer?, p?mânt, planete, spectroscop, obiectivul, imaginea, lup?, ocularul, undele, radio, sincrotron, electronii |
|
Fizica Numar pagini: 2
|
Sarmanul Dionis - Eseu |
|
"Fara a insista asupra impresiei de extravaganta pe care ar fi produs-o nuvela asupra Junimii, dupa marturia lui G.PANU , absent insa din procesul verbal al sedintei de lectura din 1 septembrie 1872 , impresie altfel firesca daca ne gandim la caracterul de pionirat al operei eminesciene , ceea ce se poate retine din insemnarile memorialistului este caracterizarea lui , continand cel putin o obiectie fundamentala : ’’ Necontestat ca Sarmanul Dionis are o conceptiune puternica si ca este iesita dintr-un cap numai ca acela al lui Eminescu , dar e numai conceptiune .Ca nuvela , ca descriere adica , ca intrare in detalii , ca punere in relief de caractere , ca viata traitoare , ea este slaba de tot ’’ . H. SANIELEVICI a replicat la acesta ca ‘’ Panu aplica nuvelei Sarmanul Dionis un criteriu de judecata realist ‘’ .Dar memorialistul Junimii merge chiar mai departe si contesta valoare poeziei lui Eminescu si din punct de vedere al modalitatilor artei fantastice , caci iata ce scrie el in continuarea pasajului de mai sus : ‘’ Se vede de departe ca Eminescu nu mistuie bine ceea ce citise si ca nu izbutise sa dea Sarmanului Dionis macar caracterul unei nuvele fantastice … ‘’
Primul lucru care trebiua asa dar demonstrat , daca fireste textul o permite , este valoarea de arta a acestei opere eminesciene , operatie cu atat mai necesara cu cat analizele se invartesc de obicei in jurul implicatiilor filozifice , studiindu-le in sine si prin raportare la sursele kantiene si schopenhaueriene si nu, asa cum totusi e mai normal ca epifenomene ale fictiunii literare.Fie in poezie , fie in proza , meditatia filozofica nu poate constitui un scop in sine , ea trebuie sa serveasca puterii de viata si de sensibilitate a operei , altfel , oricat de interesanta ar fi , dauneaza conditiei estetice . Nu e greu de observat de altfel ca in Sarmanul Dionis , ca si in poemele lui Eminescu, meditatia nu e una propiu-zisa filozofica , neavand nici precizia..........". Sarmanul, dionis, geniu, pustiu, eseu, mihai, eminescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
28. Mircea Eliade |
|
"Ca filosof al culturii, Mircea Eliade a sesizat cu acuitate profunda consonanţă tematică şi, până la un punct, de abordare a problematicii, dintre mit şi filosofie; în plus, datorită deosebitei sale familiarităţi cu ambele domenii ale spiritului uman, a putut să o şi ilstreze apelând la cazuri concrete revelatoare. «Enigma» timpului este tocmai unul dintre acestea. Pentru a-şi expune punctul de vedere, Eliade porneşte şi el de la eterogenitatea timpului, de la diversitatea trăirilor lui, care este o caracteristică a omului de oriunde şi de oricând. Numai că Eliade ştie să facă diferenţe în cadrul acestei trăsături general umane, descoperindu-ne faptul că există deosebiri radicale între omul modern, nereligios, şi omul religios al societăţilor primitive – în ceea ce priveşte trăirea discontinuă a timpului. Desigur, şi omul nereligios contemporan „cunoaşte o oarecare discontinuitate şi eterogenitate a Timpului. Există şi pentru el, în afara timpului monoton al muncii, timpul răgazului şi al spectacolelor, «timpul festiv»; şi el trăieşte conform unor ritmuri temporale diferite şi cunoaşte timpuri de intensitate variabilă; atunci când ascultă muzica preferată sau, îndrăgostit, aşteaptă ori întâlneşte persoana iubită, el simte, evident, un alt ritm temporal decât acela în care munceşte sau se plictiseşte.” Totuşi, pentru el timpul nu prezintă denivelări radicale în interiorul propriei esenţe ci are o singură natură, în armonie cu structura fiinţei sale şi de aceea „constituie cea mai profundă dimensiune existenţială, este legat de însăşi existenţa umană, are deci un început şi un sfârşit, care este moartea, stingerea existenţei. În pofida multiplicităţii ritmurilor temporale pe care le simte şi a intensităţii lor diferite, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu se poate insera nici o prezenţă divină.”
BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, traducere de Rodica Chira, Humanitas, Bucureşti, 1992 2. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, Humanitas, Bucureşti, 1992 3. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere de Doina Cornea, Dacia, Cluj-Napoca, 1990 4. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. I-III, traducere de Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică,1991 5. Filosofia greacă până la Platon, Vol. I, partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979 6. Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon, Opere, Vol. VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993 7. Wilhelm Dilthey, Théorie des conceptions du monde. Essai d’une philosophie de la philosophie, trad. par Louis Sauzin, P.U.F., Paris, 1946 8. Vasile Tonoiu, Ontologii arhaice în actualitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 9. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie general㸠Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 . Mircea, eliade, filosof, cultura, enigma, mit, filosofie, spirit, uman, timp, omul nereligios, eterogenitate, discontinuitate, ritmuri, temporale, timpul profan, desacralizat, timpul mitic, revenire, inceput, platon, timaios, phaeton, helios, pamant, timpul, circular, marele timp, fiinta, timpul sacru, responsabilitate pe plan cosmic, timpul originii, obsesia ontologica, prezenta zeilor, lumea puternica si pura, parmenidian, receptacol, loc natural, neant, timpul forte, eternitatea, omul religios arhaic, sacrul si profanul, tratat de istorie a religiilor, incercarea labirintului, istoria credintelor si ideilor religioase, victor kernbach, vasile tonoiu, wilhelm dilthey |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 8
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
11. Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) |
|
"Născut în 1868 într-un sat din Mehedinţi, Constantin Rădulescu-Motru studiază dreptul şi filosofia la Universitatea din Bucureşti, desăvârşindu-şi studiile în Franţa şi Germania. Deşi a suferit influenţa lui Kant, Wundt şi Ostwald, reuşeşte să-şi păstreze independenţa de gândire, aducând, prin operele sale, o importantă contribuţie la dezvoltarea filosofiei româneşti.
La început a simţit nevoia să mediteze asupra specificului metafizicii, delimitând-o de ştiinţă, artă şi religie. În acest sens, el consideră că fiecare dintre ştiinţele particulare studiază realitatea dintr-un anume punct de vedere dar privirea de ansamblu, unitatea supremă a realităţii, nici una dintre ele, nici toate la un loc nu sunt capabile s-o realizeze; ea cade în sarcina metafizicii. Aceasta din urmă, deşi nu are metode proprii şi le foloseşte pe cele ale ştiinţelor, le utilizează comparativ şi astfel îşi atinge scopul............" BIBLIOGRAFIE 1. Constantin Rădulescu-Motru, Personalismul energetic şi alte scrieri, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1984 2. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1992 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Constantin, radulescu-motru, specificul, metafizicii, stiinta, arta, religie, logica, gandirii, personalism, energetic, personalitatea, umana, eul, cunoasterea, vocatia, conceptia, dinamica, materia, spiritul, romanismul, catehismul unei noi spiritualitati, materialist, mecanicista, viziunea, nationalism, antisemitism, xenofobism, titu maiorescu, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Costache Giurgiuveanu - Caracterizare |
| Referatul il prezinta pe Costache Giugiuveanu ca un impatimit al banilor: "Pentru mos Costache banul reprezinta un scop in sine, el fiind reprezentativ, ca personaj, pentru tipul burghezului avar.". Costache giurgiuveanu, caracterizare, enigma otiliei, tipul, avar, pompiliu constantinescu, al, piru, dumitru micu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 6
|
Creativitatea ca formaţiune complexă de personalitate |
| Capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluenţa ideaţională, o inteligenţă generală superioară, sensibilitatea la probleme, legată de un mai pronunţat spirit de observaţie şi de o mai bună receptivitate sau ,,deschidere la experienţă”, curiozitate, încredere în sine, dispoziţia de a-şi asuma scopuri îndepărtate şi autoimpuse, perseverenţă în urmărirea lor, nevoia de a realiza ceva, independenţă în gândire sunt câteva dintre trăsăturile de personalitate mai des asociate cu capacitatea creativă.. Creativitate, creativitatea pedagogic?, pedagogie, motivatie, creativitatea expresiv?, imaginatie, c, w, taylor, creativitatea inovatoare, creativitatea emergent?, procesul creativ |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 6
|
Creativitatea ca formaţiune complexă de personalitate |
| Capacitatea de a gândi abstract, flexibilitatea gândirii, fluenţa ideaţională, o inteligenţă generală superioară, sensibilitatea la probleme, legată de un mai pronunţat spirit de observaţie şi de o mai bună receptivitate sau ,,deschidere la experienţă”, curiozitate, încredere în sine, dispoziţia de a-şi asuma scopuri îndepărtate şi autoimpuse, perseverenţă în urmărirea lor, nevoia de a realiza ceva, independenţă în gândire sunt câteva dintre trăsăturile de personalitate mai des asociate cu capacitatea creativă.. Creativitate, creativitatea pedagogic?, pedagogie, motivatie, creativitatea expresiv?, imaginatie, c, w, taylor, creativitatea inovatoare, creativitatea emergent?, procesul creativ |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 6
|
Bacterii si celule de combustie |
|
Bateriile constau dintr-un număr de pile electrice conectate intre ele, de obicei pentru a produce un voltaj (tensiune electrică) mai mare decât o singură pilă electrică. În mod greşit, unii numesc baterii şi pile electrice simple. Broaştele moarte au condus la inventarea pilelor şi bateriilor electrice. În 1786, omul de ştiinţă italian Luigi Galvani a descoperit că broaştele disecate se contractau când le atingea cu bisturiul său. Apoi din întâmplare el a descoperit că picioarele puteau fi făcute să se mişte doar prin atingerea lor de metal. Galvani era pus în încurcătură în ceea ce privea natura acestui fenomen, şi sursa lui. . Baterii, celule, combustie, pile, electrice, volta, pila, electrica |
|
Biologie Numar pagini: 2
|
Tudor Vianu, Tezele unei filosofii a operei |
|
"Munca şi opera
Prima lumină pe care o putem obţine asupra esenţei operei o dobândim actualizând reprezentările implicate de cuvântul care o denumeşte, mai cu seamă dacă alăturăm acest cuvânt de termeni apropiaţi şi pe care vorbirea curentă îi asociază adeseori. Desigur, opera este produsul muncii, un rezultat al ei. Nu orice muncă produce însă opere. Există munci inproductive, activităţi care se desfăşoară în van: opera nu le încunună. Dar, chiar muncile productive, ca, de pildă, acele cu rol pozitiv în economia unei societăţi, nu se concretizează, până la urmă, într-o operă. Munca unui salahor, a unui muncitor care controlează şi face să funcţioneze o maşină, nu produce o operă. Opera este produsul singurelor munci capabile să sfârşească într-un rezultat concret şi relativ durabil. Vorbim, apoi, de munca organismului, dar nu de opera lui. Inima munceşte din greu în timpul ascensiunilor laborioase. Vorbim apoi, printr-o metaforă abia simţită, şi de munca unei maşini. Dacă vorbim de munca organismului şi de aceea a maşinilor, dar nu de opera lor, împrejurarea provine nu numai din lipsa rezultatului concret şi durabil, dar şi din aceea a finalităţii sau a agentului moral sau a valorii. Nu asociem cu munca unei maşini sau a unui organ, ideea unei cauze finale, adică a reprezentării unui scop care ar călăuzi-o în timpul efortului său. Fiziologii vorbesc de mecanismul inimii; ipoteza finalistă le este inutilă pentru a explica modul în care muşchiul cardiac absoarbe şi respinge lichidul sanguin. Desigur, activitatea inimii face parte din unitatea funcţională a unui agent fizic şi maşina nu lucrează decât supravegheată de un lucrător. Agentul fizic nu este însă şi unul moral, şi lucrătorul, cu însuşirile lui de atenţie, conştiinciozitate şi abilitate, rămâne exterior muncii însăşi a maşinii. Când vorbim de munca maşinii, iar nu de aceea a lucrătorului care o conduce, nu ne reprezentăm în ea o prezentă umană, calitatea morală a unei persoane. Deşi, din maşină pot ieşi obiecte concrete, durabile şi valoroase, lipsa calităţii, ei de persoană, de agent moral, ne împiedică a vorbi despre operele ei. Tot astfel, cu toate că şi organismul, prin produsele lui, poate produce unele obiecte concrete şi de o oarecare durabilitate, lipsa de valoare a acestora ne opreşte a vorbi despre opera lui. Lipsa unuia singur din atributele amintite, produs concret şi durabil, finalist, al unui agent moral, posedând o valoare, retrage rezultatului unei munci calitatea unei opere. Opera întruneşte, însă, toate aceste atribute. Prelungind aceste prime indicaţii, furnizate de analiza vorbirii, putem obţine o definiţie a operei...................." . Tudor, vianu, teze, filosofie, munca, opera, morala, materie, definitie, creator, auguste, comte, pictor, sculptor, unitas multiplex, valoarea, natura, cuvinte, sunete, miscari, linie, forme, volume, culori, inteles, simbolul, artistic, originalitate, arta, unitar, multiplu, cauzalitate, finala, material, obiect, calitativ, nou, original, imutabil, ilimitat, simbolic |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
1 decembrie 1918, proclamarea Marii Uniri Naţionale |
|
"De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia.
Nu erau însa şi nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoştinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţişa Unirea aceasta în aşa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc........." . 1 decembrie 1918, proclamarea marii uniri na?ionale adun?rii na?ionale de alba, iulia, ferdinand i, unirea, 1918, eminescu, scrisoarea iii, 1914, sarajevo, sofia de chotek, gavril prinkipo, transilvania, bucovina, basarabia, sinaia, consiliu, de, coroana, 3 august 1914, 4/17 august 1916, fran?a, marea britanie, tratatul, alian??, italia, rusia, austro-ungaria, puterile aliate, cotroceni, 14/27 august 1916, ion i, c, br?tianu, 15/28 august 1916, turtucaia, sibiu, neajlov, moldova, robert de flers, germania, monkéwitz |
|
Istorie Numar pagini: 6
|
Proteinele |
|
"Proteinele au fost descoperite pentru prima oara în 1838 si sunt considerate ca fiind cele mai importante componente ale celulei, ele reprezentând peste 50% din masa corpului animalelor."
Structura proteinelor I. PROTEINELE FIBROASE II. PROTEINELE GLOBULARE . Proteine, structura, fibroase, globulare, grecescul, proteios, primar, structura, primara, secundara, tertiara, cuaternala, colagenul, keratina, fibriogenul, enzime, hormoni, proteici, anticorpi, imunoglobulele |
|
Chimie Numar pagini: 2
|
Mikel Dufrenne, Categorii estetice - categorii afective |
| " Calităţile afective dezvăluie, într-adevăr, un aspect important care trebuie pus acum în discuţie. Ele constituie, mai întâi, a priori-urile care suntem şi, de asemenea, pe cele pe care le cunoaştem. În general, cunoaştem deja a priori-urile corporale, intelectuale sau afective şi trăim având ca temei această cunoaştere ce precede orice achiziţie. Le cunoaştem, adică, înaintea oricărei experienţe. Să precizăm însă că e vorba de o cunoaştere care poate să rămână implicită, chiar dacă acţionează, dar care, în momentul explicitării, se traduce în propoziţii care forţează asentimentul. Chiar dacă a priori-urile sunt indefinibile, aşa cum am văzut în cazul calităţilor afective, ele sunt, totuşi, cunoscute. E vorba de o cunoaştere care nu înşeală. A priori -urile prezenţei apar, mai întâi, ca insesizabile: cum să exprimăm modul singular în care un organism singular, potrivit constituţiei proprii, se raportează la un mediu, se instalează în el şi i se ajustează, trăieşte şi moare? Şi totuşi, ştim să recunoaştem imediat o fiinţă vie şi să-i înţelegem demersurile. Pe temeiul acestei cunoaşteri a priori, biologia şi psihologia comprehensivă - cărora Goldstein le-a trasat programul - pot institui o ştiinţă a comportamentului, pot arăta în ce fel fiinţa vie îşi utilizează corpul potrivit modului în care utilizează.........." . Mikel dufrenne, fenomenologia experientei estetice, perceptia estetica, calitatile, afective, a priori, stiinta, comportament, biologia, psihologia, comprehensiva, goldstein, heidegger, racine, tragicul, pateticul, beethoven, seninatatea, bach, kant, frumosul, adevarul, estetic, valori, estetice, frumos, sublim, amuzant gratios, esente, reflexive, etienne, souriau, ethosul, a posteriori, scop, victor basch, bayer, cvintetul, franck, el greco, cvartete, faure, oda funebra, mozart, fedra, rembrandt, ecce homo |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Bacteriile |
|
Bacteriile sunt unele dintre cele mai mici organisme microscopice. Sunt raspandite in mii de specii si in numar colosal de indivizi, pe tot pamantul, in apa, in sol, in aerul atmosferic, pe organisme vii sau moarte (1 gram de sol contine circa 50-100 de milioane de bacterii). Aceasta raspandire extraordinara se datoreaza capacitatii bacteriilor de a se inmulti in timp foarte scurt, apoi, dimensiunilor mici, usurimii lor si adaptabilitatii lor la multiple feluri de nutritie, precumsi a rezistentei.... . Bacteriile, raspandire, marimea, forma, structura, membrana, protoplasma, miscarea, nutritia, inmultirea, bipartitie |
|
Biologie Numar pagini: 2
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Al. Macedonski - Noaptea de decemvrie |
| “Noaptea de decemvrie” apare in felul acesta ca tragedia unei ratari exprimate prin intermediul unei parabole lirice cu sensuri etico-sociale mai mult decat transparente. Nu treapta inalta a conditiei umane o vizeaza poemul de vreme ce Meka nu e inaccesibila oricui, si treapta imediata a existentei umane in lupta ei pentru afirmare si implinire. Selectia indivizilor vrea sa sugereze Macedonski, nu se face totdeauna conform cu propria lor inzestrare si mijloacele nu au decat valoarea de a inlesni atingerea scopului, indiferent de calitatea si indreptatirea lor. “Noaptea de decemvrie” este asadar poemul revoltei sociale din perspectiva antiburgheza a artistului condamnat la o existenta precara in mijlocul unei societati in care scopul scuza mijloacele. Felul invaluit, parabolic in care procedeaza insa Macedonski aici, spre deosebire de pilda de “Noaptea de ianuarie” sau “Noaptea de februarie” sau “Noaptea de noiemvrie”, ridica poezia la conditia pamfletului si a satirei directe la inaltimea simbolului universal al esecului social.. Macedonski, noaptea, de, decemvrie |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Osciloscopul analogic |
|
Osciloscopul
Osciloscopul analogic Tubul catodic Schema de principiu a OSC-A Blocul de deflexie pe verticala Blocul pentru baza de timp si sincronizare (BBTS) Moduri de multiplexare în timp Modul alternat (sau alternativ) Modul comutat (cu choppare) . Osciloscop, analogic, tub, catodic, schema, osc-a, bloc, deflexie, verticala, baza, timp, sincronizare, bbts, multiplexare, alternat, comutat, choppare |
|
Masurari si TraductoareT Numar pagini: 2
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 5. Descoperirea tragismului existenţei umane (Pascal) |
|
"Dar Renaşterea, insistând atâta asupra forţei omului, a capacităţii lui de a-şi depăşi limitele, a introdus un puternic germene destabilizator. Încrederea în măreţia omului se sprijinea pe credinţa într-o ordine fermă a lumii, stabilită de către Dumnezeu, în care omul avea sau îşi cucerea un loc şi un rost care-i confereau sens existenţei. Stabilitatea universului îl ferea pe om de nelinişte şi el putea să creadă că este centrul lumii. La un moment dat, este formulată teza infinităţii lumilor şi ea a răsturnat toate principiile socotite până atunci sigure, lăsând omul pradă derutei. Sentimentul de nesiguranţă a sporit şi mai mult în secolul al XVI-lea care, datorită Reformei, a cunoscut o răsturnare a valorilor şi o zguduire a ordinii sociale.
Cu acest sentiment de criză a omului începe epoca modernă şi el este sugestiv exprimat de Blaise Pascal (secolul al XVII-lea), care arată că omul, în raport cu infinitatea universului, este un nimic, un neant dar în raport cu infinitul mic........" BIBLIOGRAFIE 1.Pascal, Cugetări, trad. Maria Ivănescu, Cezar Ivănescu, Oradea, Ed. Aion, 2000 2. François Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magnard, Omul. Sinteze filosofice, trad. din fr., Oradea, Editura Antet, 1999 . Descoperire, tragismul, existenta, umana, pascal, blaise pascal, criza, epoca, moderna, viata, amenintare, infinitul, fericire, epicurieni, ratiune, mizeria, maretia, grandoarea, antropologie, paradox, orgoliul, slabiciunile, virtutea, vicii, omul, moral, adaptare, maleabilitate, intelepciune, dumnezeu, adam, iisus, hristos, mantuire, cugetari, françois cavallier, jean paul ferrand, philippe ducat, pierre magnard |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Nutritia plantelor si animalelor aflate in simbioza |
|
\\\"In lumea vie sunt raspandite 2 modalitati de nutritie: autotrof, care este cel mai raspandit mod de nutritie in regnul vegetal, heterotrof, care este intalnit atat la plante cat si la animale.
Plantele autotrofe, datorita procesului de fotosinteza si chimiosinteza (capacitatea unor plante de a realiza sinteza substantelor organice din substante minerale cu ajutorul energiei chimice eliberate in procesele de oxidare a unor substante organice ca H2, H2S, Fe, NH3, HNO3), se hranesc cu substante anorganice, pe cand nutritia heterotrofa este intalnita la plantele lipsite de corofila, deci care nu sunt capabile sa anihileze carbonul mineral din CO2. In natura traiesc 2 grupe mari de plante heterotrofe: saprofite – plante care se hranesc cu substante organice din cadavrele plantelor si animalelor, parazite – plante care se hranesc cu substante organice luate de la organismele vii.\\\" . Nutritie, autotrof, heterotrof, autotrofe, fotosinteza, chimiosinteza, h2, h2s, fe, nh3, hno3, substante, anorganice, saprofite, parazite, mixta, morfologice, licheni, pleurococcus, ciuperca, frunze, lobaria, cruste, xantoria, trompete, cladonia, barbi, usnea, coarne, cetraria, conifere, pavetta, klebsiella, ectotrofe, endotrofe, coacazul, bruckenthalia, orhideele, liliacee, scilofagi, epifitele, ochiul telescopic al caracatitei, furnici, afide, terra |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
Nutritia plantelor si animalelor aflate in simbioza |
|
"In lumea vie sunt raspandite 2 modalitati de nutritie: autotrof, care este cel mai raspandit mod de nutritie in regnul vegetal, heterotrof, care este intalnit atat la plante cat si la animale.
Plantele autotrofe, datorita procesului de fotosinteza si chimiosinteza (capacitatea unor plante de a realiza sinteza substantelor organice din substante minerale cu ajutorul energiei chimice eliberate in procesele de oxidare a unor substante organice ca H2, H2S, Fe, NH3, HNO3), se hranesc cu substante anorganice, pe cand nutritia heterotrofa este intalnita la plantele lipsite de corofila, deci care nu sunt capabile sa anihileze carbonul mineral din CO2. In natura traiesc 2 grupe mari de plante heterotrofe: saprofite – plante care se hranesc cu substante organice din cadavrele plantelor si animalelor, parazite – plante care se hranesc cu substante organice luate de la organismele vii." . Nutritie, autotrof, heterotrof, autotrofe, fotosinteza, chimiosinteza, h2, h2s, fe, nh3, hno3, substante, anorganice, saprofite, parazite, mixta, morfologice, licheni, pleurococcus, ciuperca, frunze, lobaria, cruste, xantoria, trompete, cladonia, barbi, usnea, coarne, cetraria, conifere, pavetta, klebsiella, ectotrofe, endotrofe, coacazul, bruckenthalia, orhideele, liliacee, scilofagi, epifitele, ochiul telescopic al caracatitei, furnici, afide, terra |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
Semnificatia invatarii in contextul scolar |
|
Eseu
"Invatarea reprezinta, din punct de vedere pedagogic, activitatea proiectata de cadrul didactic pentru a determina schimbari comportamentale la nivelul personalitatii prescolarului, elevului, studentului prin valorificarea capacitatii acestora de dobandire a cunostintelor, a deprinderilor, a strategiilor si a atitudinilor cognitive. Invatarea, in calitate de activitate umana fundamentala, are un scop propriu, angajat la nivel de finalitate adaptativa, transmisa..........". Invatarea, context, scolar |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
19. Trăirismul şi gândirismul |
|
"Inaugurat prin seria de articole pe care, începînd cu anul 1926, Nae Ionescu le publică în Cuvântul, trăirismul s-a închegat într-o doctrină filosofică şi politică la sfîrşitul deceniului al 3-lea şi, îndeosebi, în anii 30 se cristalizează teoreticeşte ca un spiritualism ortodoxist şi iraţionalist (străbătut însă şi de motive ale filosofiei vieţii sau existenţialiste), iar doctrina sa politică se orientează profascist.
Reprezentanţii trăirismului au preluat subiectivismul şi iraţionalismul filosofiei vieţii, misticismul medie¬val ori contemporan, nominalismul şi agnosticismul, filosofia ortodoxistă a lui Berdiaev şi Şestov, antimarxismul şi anticomunismul. După închegarea sa ca doctrină, scopul orientării trăiriste a fost încercarea de a impune lumii un model subiectivist în al cărui context filosofia era, adeseori, identificată cu religia; cunoaşterea, la rîndul ei, în sensul de cunoaşterea raţională, a fost, mai ales în lucrările lui N. Ionescu, înlocuită cu revelaţia............" BIBLIOGRAFIE 1. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Trairism, gandirism, nae ionescu, cuvantul, subiectivism, irationalism, misticism, medieval, contemporan, nominalism, agnosticism, filosofia, ortodoxista, berdiaev, sestov, antimarxism, anticomunism, model, subiectivist, religia, cunoasterea, rationala, revelatia, problema dumnezeirii, metafizica, istoria logicii, fenomenologie, keyserling, bergson, heraclit, platon, aristotel, toma d\'aquino, jacob bohme, nietzsche, schopenhauer, kierkegaard, diethey, keyserling, biblie, pur, philosophia perenis, factor, personal, realitate, traita, act, de, viata, traire, cosmos, individul, subiectivism, pur, gnosticism, traditionalism, pozitivism, doctrina, kantiana, joseph de maistre, de bonald, lammenais, antiscientista, kant, hegel, cunoasterea, autentica, intelegerea, trairea, intuitia, fuziunea, totala, ontologie, ortodoxism, abnorma, porunca vremii, universul, curentul, calendarul, sfarma piatra, n, crainic, criza, mântuire, ion ianosi, gheorghe vladutescu, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Elemente de teorie a organizatiilor |
|
M-am decis să strudiez managementul organizaţiei, modul de conducere a unei inteprinderi, instituţii etc. din punct de vedere sistemic, datorită faptului că:
sistemul a fost apreciat de Aristotel ca fiind mai mult decât suma părţilor (compartimentelor); el reprezintă un ansamblu unitar de elemente aflate într-o permanentă legătură, urmărind înfăptuirea unui scop; aşa cum arată Mircea Maliţa în cartea sa AURUL CENUŞIU - Eseuri Rostite - "Sistemele sunt de două feluri: unele care pot să fie nemijlocit controlate de om şi altele care pot fi numai mijlocit controlate de om"; ştiinţa managementului devine una din ştiinţele cele mai importante, oferind metode raţionale, sigure de tratare a unor probleme; întregul univers este compus din sisteme simple sau complexe sub şi/sau supraordonate. . Elemente, teorie, teorie a organizatiilor, managementul organiza?iei, mircea malita, aurul cenusiu, teoriile clasice, taylor, fayol, elton mayo, dikson, roethlisberger |
|
Economia intreprinderii Numar pagini: 5
|
Elemente de teorie a organizatiilor |
|
M-am decis să strudiez managementul organizaţiei, modul de conducere a unei inteprinderi, instituţii etc. din punct de vedere sistemic, datorită faptului că:
sistemul a fost apreciat de Aristotel ca fiind mai mult decât suma părţilor (compartimentelor); el reprezintă un ansamblu unitar de elemente aflate într-o permanentă legătură, urmărind înfăptuirea unui scop; aşa cum arată Mircea Maliţa în cartea sa AURUL CENUŞIU - Eseuri Rostite - \\\"Sistemele sunt de două feluri: unele care pot să fie nemijlocit controlate de om şi altele care pot fi numai mijlocit controlate de om\\\"; ştiinţa managementului devine una din ştiinţele cele mai importante, oferind metode raţionale, sigure de tratare a unor probleme; întregul univers este compus din sisteme simple sau complexe sub şi/sau supraordonate. Acestea reprezintă principalele motivaţii care m-au condus la luarea deciziei de a studia managementul organizaţiei, arta de a conduce, din punct de vedere sistemic. . Elemente, teorie, teorie a organizatiilor, managementul organiza?iei, mircea malita, aurul cenusiu, teoriile clasice, taylor, fayol, elton mayo, dikson, roethlisberger |
|
Economia intreprinderii Numar pagini: 5
|
Protectia mediului |
|
Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii. Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic. Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant. . Protectia, mediului, exploziei demografice, materie prima, energie, productia, industrializare, cresterea productiei, mediul ambiant, aer, apa, sol, ploile acide, dioxid de sulf, oxizi de azot, carbon, negru de fum, saruri, oxizi, mediul inconjurator, resurse naturale, neregenerabile, regenerabile, permanente, energie solara, eoliana, geotermala, terra, alvin toffler, natura, poluarea |
|
Biologie Numar pagini: 3
|
Pestii sanitari |
| Unui cercetător americană, Konrad Limbo, îi datorăm descoperirea pe ţărmurile Californiei de Sud în primăvara anului 1949, a unei „instituţii” submarine de un extraordinar interes ştiinţific. Este vorba de serviciul de asistenţă sanitară pe care unele fiinţe marine le acordă semenilor lor ori de câte ori aceştia sunt atacaţi de paraziţi şi bacterii.............. Pestii, sanitari, konrad, limbo, california, asistenta, sanitara, paraziti, bacterii, specii, creveti, crab, opris, tudor |
|
Biologie Numar pagini: 2
|
De la monarhia constitutionala la dictatura iacobina |
|
DECLARATIA DREPURILOR OMULUI SI CETATEANULUI
CONSTITUTIA DIN 1791 GUVERNAREA GIRONDINA GRUPAREA IACOBINA DIRECTORATUL . Monarhie, constitutionala, dictatura iacobina, declaratia, drepturilor, omului, si, cetateanului, constitutia, din, 1791, guvernarea, girodina, gruparea, iacobina, directoratul, 26, august, 1789, adunarea, constituanta, libertatea, proprietatea, rezistenta, presiune, legea, egali, suveranitatea, natiune, proprietatea, sacra, inviolabila, desfintarea, cenzurii, libertatea, presei, refuzul, regelui, sanctiona, decretele, august, miscare, mase, versailles, ludovic, xvi, paris, clerul, episcopii, alesi, franta, principiului, separarii, puterilor, in, stat, puterea, executiva, puterea, legislativa, 83, departamente, comune, cantoane, cluburi, revolutionare, 1791, austria, prusia, 11 august, 1792, comuna, insurectionala, din, paris, 21, septembrie, 1792, republica, 20 sept, 1792, valmy, tarile de jos, belgia, brissot, calendarul republican, ghilotinat, vendeea, danton, robespierre, just, saint, comitetul, salvarii, publice, guvern, comitetul sigurantei generale, politie, tribunalele, revolutionare, reprezentantii, in, misiune, psihoza, tradarii, revolutiei, instaurarea, terorii, sept, 1793, condamnat, moarte, plan, extern, iunie, 1794, coalitia, straina, moderatilor, radicalilor, fericirea, generala, votul, thermidoriana, guvernarea, universal |
|
Istorie Numar pagini: 3
|
Gaze rare |
|
"In vreme ce principalele elemente chimice din grupa halogenilor (Cl,I,Br si F) au fost descoperite in vreme de 120 ani, elementele principale din grupa gazelor rare(He,Ar,Ne,Kr,Xe)au fost descoperite in numai 30 ani, iar facand abstractie de heliu care fusese descoperit in Soare pe cale spectrala, celelalte 4 elemente au fost izolate in numai patru ani(1894-1898)."
Argonul Heliul Kriptonul si Neonul Xenonul . Argonul, heliul, kriptonul, neonul, xenon, he, ar, ne, kr, xe, cl, i, br, f, sir j, w, s rayleight, sir w, ramsay, mendeleev, g, claude, xef2, tetrafluorura, xef, bioxid, xe o2, n, bartlett, hexafluoroplatinatul difluorura de xenon, morre, ch, moureu, j, blake, h, cavendish, l, gmelin, j, berzelius, j, stas, w, prout, protylul lui aristotel, john william stuart, lord rayleigh, williams ramsey, pierre i, c, janssen, j, n, locker, w, hillerand, morris william travers, r, pictet, l, p, calletet, c, linde, w, hampson, limba greaca, ascuns, neon, grecescul, noul ludwig mond |
|
Chimie Numar pagini: 6
|
Uploading Your Brain |
| "I'm sorry, Jim, but I just don't think it's right for a man's atoms to be scattered all over creation and then brought back together again. It's just not right." (Character, Dr. Leonard McCoy, original Star Trek series) I wonder what Bones would have to say about swallowing, or being injected with billions of microscopic robots, or nanobots, to enter into a three dimensional cyberspace - a virtual reality environment or to enable him to live forever?. Brain, upload |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Determinarea căldurii specifice a unui metal |
|
Prin această lucrare de laborator se urmăreşte aflarea căldurii specifice a unui metal, în acest scop folosindu-se metoda calorimetriei. . Caldura, specifica, metal | Determinarea c?ldurii specifice a unui metal Prin aceast? lucrare de laborator se urm?re?te aflarea c?ldurii specifice a unui metal, ?n acest scop folosindu-se metoda calorimetriei. Pentru a realiza acest experiment au fost folosite urm?toarele instrumente: ap?, t 1 , m a M,c Al t 2 > t 1 , m corp , c=? cilindru gradat calorimetru (confec?ionat din aluminiu) termometru cu mercur un corp metalic, de care este legat un fir ap? vas cu ap? ?nc?lzit? (?n care se afl? ?i corpul metalic) V a Modul... |
|
Fizica Numar pagini: 2
|
Anxietatea |
|
Anxietatea este o permanenţă a modului de fiinţare uman,existând în spaţiul dialogului dintre sine şi eu, fiind incitată de contactul de orice fel între eu şi lume.Este la temeiul oricărei puneri în act a omului, la temeiul oricărei trăiri, iar trăirea aceasta vine la rândul ei să o întemeieze.Ambiguitatea anxietăţii ,ca atitudine primară ,în primă instanţă autosuficientăse răsfrânge asupra individului uman ,modelându-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportată, totodată intimă şi străină individului,creând şi distrugând.
Existenţialismul este cel care revelează anxietatea şi este în stare să o asume, descoperindu-I relaţia esenţială cu existenţa. Existenţa (lat. Ex-în afară, sistere-a sta) este faptul de a apărea şi de a se manifesta în afară,a te confrunta cu faptul prezenţei şi participării la o lume schimbătoare şi potenţial primejdioasă. Condiţia individului concret este una de anxietate , rezultată din înţelegerea inevitabilei sale libertăţi de opta între posibilităţi, din necunoaşterea viitorului, din apropierea morţii, din finitudinea unei existenţe care a fost precedată de neant. . Anxietatea, kierkegaard, existentialismul |
|
Filozofie Numar pagini: 6
|
Regnul Fungi |
|
1. Introducere
2. Caracteristici generale 3. Alcătuire 4. Hrănire 5. Reproducere 6. Importanţă; Ştiaţi că.... Bibliografie . Regnul, fungi, ciupercile, arhimicete, zigomicete, ascomicete, bazidomicete, organisme, eucariote, unicelulare, pluricelulare, microscopice, macroscopice, miceliu, a l c a t u i r e, h r a n i r e, r e p r o d u c e r e, i m p o r t a n t a |
|
Biologie Numar pagini: 6
|
Mikel Dufrenne, Atitudinile în faţa frumosului şi adevărului |
| "Respectul pe care-l impune obiectul estetic e comparabil cu atitudinea pe care o solicită adevărul? Ni se pare că, oricare ar fi apropierea dintre frumos şi adevăr, aceste două atitudini diferă sub trei aspecte. Nu stăpânim în acelaşi fel, mai întâi, adevărul şi frumosul. Evident, şi unul şi altul pot să apară ca un dat; sunt tot atât de dezarmat şi de convins prin evidenţa raţională cât şi prin evidenţa estetică, astfel încât pot spune deopotrivă: verum index sui şi pulchrum index sui. Şi dacă se pretinde că adevărul presupune, spre deosebire de frumos, o activitate care nu e deloc scutită de ambiţie sau de avariţie, ne putem aştepta la protestul apostolilor cunoaşterii dezinteresate şi care consideră cunoaşterea ca ultim scop al contemplării. Trebuie să dezvoltăm, totuşi, această diferenţă: chiar când parvine la acel punct maxim de puritate, în abdicarea puterii, cercetarea adevărului vizează o apropiere, operaţiune ce se pretează la manevre care o opun frumosului. Contemplarea adevărului rămâne întotdeauna preţul unei asceze: plăcerea pe care o încerc e aceea a unei cuceriri. Adevărul poate să mi se impună ca o graţie - ,,atenţia este o rugăciune naturală" - şi a trebuit............" . Mikel dufrenne, atitudinile, frumosul, adevarul, fenomenologia experientei estetice, perceptia estetica, obiectul, estetic, verum index sui, pulchrum index sui, experienta, estetica, judecata, universalitatea |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
Totul sau aproape totul despre dinozauri |
|
Ce sunt dinozaurii ?
Descoperirea Ordinul Ornitischia Dinozaurii Saurischieni Dinozaurii-animale cu sange cald ? Disparitia dinozaurilor-ipoteze Dinozaurii actuali-animale de casa? . Dinozauri, descoperire, ornitischia, saurischieni, disparitie, ipoteze |
|
Biologie Numar pagini: 5
|