Inregistreaza | Ai uitat parola?

petru cel mare

  

Alege conditiile

Cautare precisa:
Subiect:
Tip:
Format:



"petru cel mare" rezultate au fost gasite 4


4. Dimitrie Cantemir

"Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 la Silişteni, ca fiu al serdarului Constantin şi al Anei, o femeie de o largă cultură. Tatăl, deşi analfabet, ajunge domn şi le asigură celor doi copii, Antioh şi Dimitrie, condiţii alese de învăţătură. Dimitrie a învăţat la curtea domnească din Iaşi, cu preotul grec Irimie Cacavela, atât filosofia cât şi limbile latină, greacă, slavonă, ajungând până la urmă să stăpânească în jur de 20 de limbi. La 15 ani, Dimitrie Cantemir este trimis ostatic la Constantinopol, zălog al tatălui pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani în capitala otomană şi va face studii diverse, cu vestiţi profesori ai epocii, la Academia Grecească. Din punct de vedere filosofic însă, acolo nu ajunsese încă influenţa celei mai înaintate filosofii a timpului, astfel încât pregătirea lui Cantemir în acest domeniu a fost totuşi din start depăşită, îngustându-i orizontul, ceea ce i-a diminuat capacitatea creatoare şi, mai ales, originalitatea...............". Dimitrie, cantemir, academia greceasca, domn, moldova, serban cantacuzino, casandra, lutk, petru cel mare, ion neculce, harcov, moscova, dimitrievska, divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, icoana de nezugravit a stiintei sacre, micul compendiu de logica generala, tratatul de muzica turceasca, istoria cresterii si descresterii imperiului otoman, cercetare naturala a monarhiilor, descrierea moldovei, hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, aristotel, fizica, facerea, istoria ieroglifica, cercetare naturala a monarhiilor gnoseologica
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 6

1917 - Revolutia bolsevica

"Intensificarea exploatării, ruina economică, mizeria şi foametea, situaţia grea de pe fronturi, lipsa oricăror drepturi şi libertăţi sporeau nemulţumirile şi spiritul de revoltă în straturile cele mai adânci ale poporului rus. În oraşe, numărul grevelor muncitorilor era în continuă creştere (1914 – 70 de greve, cuprinzând 35.000 de oameni; 1915 – 1000 de greve, cu peste 500.000 de participanţi; 1916 – 1500 de greve, antrenând circa 1.000.000 de muncitori). La sate, ţăranii se ridicau şi puneau mâna pe grânele şi utilajul agricol al moşierilor, deseori zările fiind împurpurate de para incendiilor ce mistuiau conacele nobililor. Tot mai puternic răsuna glasul popoarelor care, pe lângă jugul asupririi sociale, îl purtau şi pe acela al asupririi naţionale. Sub înrâurirea mişcării revoluţionare, a stării de spirit din ţară , luau amploare acţiunile soldaţilor; sporea permanent numărul celor care refuzau să execute ordinele sau părăseau frontul."

ÎN ZILELE REVOLUŢIEI DIN FEBRUARIE
23 FEBRUARIE
24 FEBRUARIE
25 FEBRUARIE
26 FEBRUARIE
27 FEBRUARIE
2 MARTIE
„TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR !“
3 APRILIE
CONTRAOFENSIVA
3 IUNIE
18 IUNIE
4 IULIE
ASALTUL PALATULUI DE IARNĂ
24 OCTOMBRIE
25 OCTOMBRIE
ŞI A FOST ZIUA ÎNTÂI
. Revolutia, bolsevica, partid, comunist, lenin, marx, engels, teoria, popor, muncitor, balerina, kse?inskaia, petrograd, greva, generala, putilov, absolutism, insurectie, hbalov, alexeev, piata, znamenskaia, brusilov, proletariat, autocratia, tarista, rasturnata, tavriceski, duma, gucikov, sulghin, nicolae al ii-lea, pskov, marele, cartier, general, abdica, duce, mihail, dinastia, ramonivilor, print lvov, despre sarcinile proletariatului în actuala revolu?ie, teze din aprilie, toat? puterea sovietelor, organizatii, taranesti, kerenski, mensevism, coalitie, garzi, rosii, kronstadtul, cheiul, nevei, ziar, pravda, trud, smolnîi, marele stat major, fortareata, petru, pavel, consiliul comisarilor poporului al republicii ruse, n, d, cocea, marele, octombrie, capitalism, socialism, trecere
Istorie
Numar pagini: 8

3. Reflecţii de tip filosofic în primele scrieri ale literaturii culte române

" Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie constituie cel mai vechi monument literar românesc cunoscut în epoca feudală, cu un conţinut esenţialmente politic şi moral, deşi totul se proiectează pe un fundal religios. Învăţăturile… se înscriu printre lucrările în care se teoretizează politica domnească autoritară şi centralizatoare, lucrări oboşnuite pentru acel timp, aşa cum au fost Il Principe, a lui Miachiavelli, scrisă în 1513, adică pe timpul domniei luii Neagoe în Ţara Românească (1512-1521) sau lucrarea lui Peresvetov care, la mijlocul sec. XVI, a scris Învăţături adresate lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, atribuite însă lui petru Rareş, domnul Moldovei.
Scrisă în limba slavonă, această lucrare este reprezentativă pentru filosofia şi cultura religioasă medievală creştină de nuanţă bizantino-slavă, în care sunt prezente importante elemente ale stoicismului. A trăi conform raţiunii, a fi înţelept, adomina afestele şi pasiunile, a avea o atitudine fermă în faţa vicisitudinilor vieţii, sunt imperative morale susţinute de Neagoe pentru modul de viaţă al conducătorilor, care-l apropie de marele împărat Marc Aureliu..........."

BIBLIOGRAFIE


1. Basarab, Neagoe, Învăţăturile către Theodosie, Buc., Ed. Minerva, 1970

. Reflectii, tip, filosofic, primele, scrieri, literatura, culta, romana, invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau theodosie, il principe, miachiavelli, neagoe, tara romaneasca, ivan cel groaznic, petru rares, slavona, dumnezeu, omul, politic, lume, viata, dualista, conceptia, mintea, gandire, guvernari, centralizate, nicolaus olahus, huniazilor, hungaria, grigore ureche, letopisetul tarii moldovei, miron costin, letopisetul tarii moldovei de la aaron voda incoace, de unde este parasitu de ureche vornicu?, viata lumii, nicolae milescu, biblia, despre ratiunea dominanta, josephus flavius, constantin cantacuzino stolnicul, basarab, neagoe, invataturile catre theodosie
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

Fratii Jderi

Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a
Problematica romanului
Subiectul
Realitate. Legendă. Mit
Personajele

. Fratii, jderi, mihail sadoveanu, partea, i, ii, iii, problematica, roman, subiect, realitate, legenda, mit, personaje, gr, ureche, neculce, v, alecsandri, eminescu, delavrancea, ucenicia lui ionu?, izvorul alb, oamenii m?riei sale, petru aron, ?tefan cel mare, ?ara moldovei, ?tefan, ionu? jder, simion jder, În?eleptul nicoar?, damian, cristea, manole p?r-negru, ilisafta, samoil? c?liman, onofrei c?liman, nechifor c?liman, tolstoi, z, sângeorzan
Limba si literatura romana
Numar pagini: 5


"petru cel mare" rezultate au fost gasite 4