patru
"patru" rezultate au fost gasite 22
Gaze rare |
|
"In vreme ce principalele elemente chimice din grupa halogenilor (Cl,I,Br si F) au fost descoperite in vreme de 120 ani, elementele principale din grupa gazelor rare(He,Ar,Ne,Kr,Xe)au fost descoperite in numai 30 ani, iar facand abstractie de heliu care fusese descoperit in Soare pe cale spectrala, celelalte 4 elemente au fost izolate in numai patru ani(1894-1898)."
Argonul Heliul Kriptonul si Neonul Xenonul . Argonul, heliul, kriptonul, neonul, xenon, he, ar, ne, kr, xe, cl, i, br, f, sir j, w, s rayleight, sir w, ramsay, mendeleev, g, claude, xef2, tetrafluorura, xef, bioxid, xe o2, n, bartlett, hexafluoroplatinatul difluorura de xenon, morre, ch, moureu, j, blake, h, cavendish, l, gmelin, j, berzelius, j, stas, w, prout, protylul lui aristotel, john william stuart, lord rayleigh, williams ramsey, pierre i, c, janssen, j, n, locker, w, hillerand, morris william travers, r, pictet, l, p, calletet, c, linde, w, hampson, limba greaca, ascuns, neon, grecescul, noul ludwig mond |
|
Chimie Numar pagini: 6
|
Ion Barbu: Isarlik |
|
"Ion Barbu a fost exceptional si ca matematician si ca poet. Profesor universitar, matematicianul Dan Barbilian si-a luat ca scriitor numele bunicului dinspre tata, Ion Barbu (zidar in mahalaua bucuresteana „Omul de piatra"), caruia ii datora atmosfera balcanica din o seama de poezii: „I-am luat numele, deci eram dator sa las ca glasul lui sa se faca auzit".
Interpret subtil al propriei poezii, Ion Barbu a marturisit ca, in cautarea unei Helade vesnice, locas al poeziei elevate, a poposit intr-o a doua faza a activitatii poetice, dupa ciclul parnasian, intr-un univers fabulos, definit prin „pitorescul si umorul balcanic". Cautand o imagine mai directa a vechii Grecii, el creeaza un univers halucinant, imagineaza o cetate alba a Isarlikului, ca un cuib de piatra si leguma, asezata la mijloc Intre rau si bun, intr-o atmosfera fantastica., plina de culoare, invadata de lumina puternica a soarelui, patrunsa de sunete line............." . Ion, barbu, isarlik, natratin, domnisoara hus, matei caragiale, crai, de, curte, veche |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
Afectiunile cardiovasculare |
| Inima, pompa care asigura circulatia sângelui în organism, este un organ musculos, gol pe dinauntru, alcatuit din patru cavitati, doua superioare (atrii) si doua inferioare (ventricule). Fiecare atriu comunica cu ventriculul de aceeasi parte printr-un orificiu prevazut cu valvule ce au functia de supape; valvulele permit circulatia sângelui în sens unic, si anume dinspre atrii înspre ventricule. Orificiul din partea dreapta are trei valvule iar cel din partea stânga numai doua. Unele boli inflamatorii, cel mai frecvent reumatismul, se pot solda cu lezarea acestor valvule: strâmtorarea orificiului, stenoza, stânjenindu-se astfel scurgerea sângelui din atriu în ventricul sau împiedicarea etanseitatii în momentul închiderii valvulelor, insuficienta, ceea ce are ca rezultat revenirea sângelui în sens invers, din ventricul în atriu; uneori ambele tipuri de leziuni se pot asocia.. Afectiunile, cardiovasculare, inima, atriu, ventricule, sânge, angina, pectorala, infarct, miocardic, cardiopatie, ischiemica, pericardul, valvulele, miocardul, coronare, dispneea |
|
Biologie Numar pagini: 6
|
Gazele rare |
|
In vreme ce principalele elemente chimice din grupa halogenilor (Cl,I,Br si F) au fost descoperite in vreme de 120 ani, elementele principale din grupa gazelor rare(He,Ar,Ne,Kr,Xe)au fost descoperite in numai 30 ani, iar facand abstractie de heliu care fusese descoperit in Soare pe cale spectrala, celelalte 4 elemente au fost izolate in numai patru ani(1894-1898)...........................
Argonul Heliul Kriptonul si Neonul Xenonul . Gazele, rare, argonul, heliul, kriptonul, neonul, xenonul |
|
Chimie Numar pagini: 6
|
Aluminiul |
| Cel mai apropiat analog al borului – aluminiul – ocupă după răspândirea lui în natură locul al patrulea (după O, H şi Si), reprezentând aproximativ 5,5% din numărul total de atomi ai scoarţei pământului. În istoria lui geochimică, aluminiul este strâns legat de oxigen şi siliciu. Cea mai mare cantitate de aluminiu este concentrată în silicaţii de aluminiu (X § 4). Un produs foarte răspândit de alterare a rocilor formate din acest mineral este argila, a cărei compoziţie fundamentală (corespunzătoare mineralului caolin), corespunde formulei Al2O3•2SiO2•2H2O. Dintre celelalte minerale de aluminiu, cele mai importante sunt bauxitul (Al2O3•xH2O) şi criolitul (AlF3•3NaF).. Aluminiul, borului, criolitul, caolin, silicatii, duraluminiul, aer, apa, oxigenul, aluminotermia, termitul, oxidul, reactia, acizi, halogenurilor, sulfatul, fosfatul |
|
Chimie Numar pagini: 3
|
Fosforul |
| In anul 1669, un negustor de chimicale din Hamburg, fost militar si apoi medic, pe nume Hennig Brand, era si el printre pasionatii cercetarilor alchimice cautand, ca si sutele de predecesori ai sai, \\\\\\\\\\\\\\\"piatra filozofala\\\\\\\\\\\\\\\" si \\\\\\\\\\\\\\\"elixirul vietii\\\\\\\\\\\\\\\". Astfel, el s-a gandit sa caute \\\\\\\\\\\\\\\"piatra filozofala\\\\\\\\\\\\\\\" chiar in omul insusi, realizand urmatorul experiment: a fiert urina umana in absenta aerului -o idee cu adevarat geniala- si a distilat in prezenta nisipului zeci de litri, poate sute pana ce lichidul ramas s-a concentrat, a devenit siropos, iar dupa ce l-a lasat sa se raceasca si a facut sa patrunda aer in retorta de distilare spre marea lui surpriza, a aparut o luminozitate deosebita, pe care a numit-o \\\\\\\\\\\\\\\"focul rece\\\\\\\\\\\\\\\". Aceasta descoperire a lui Brand era cea mai spectaculoasa din toata perioada alchimica. Simbolul P este atribuit fosforului dupa numele elementului in limba greaca \\\\\\\\\\\\\\\"phosphoros\\\\\\\\\\\\\\\", care inseamna purtator de lumina (o varietate a fosforului este fosforescenta, emite lumina). Etimologie: phos=lumina, pherein=a purta........................................ Fosfor |
|
Chimie Numar pagini: 2
|
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
Formarea principatului Transilvaniei |
|
Sistemul politic al principatului
Continutul social-juridic al celor trei natiuni Sistemul politic al principatului Notiunea de natiune romana . Formarea, principat, transilvania, sistem, politic, continut, socia-juridic, trei, natiuni, notiune, natiune, romana, 1437 unio, trium, nationum, fraternam, unionem, nobiles, saxones, siculi, turda, 1438, congregatiei, generale, 1459, medias, universi, nobiles, siculi, et, saxones, universitas, siculorum, saxonum, taranii, rasculati, hungarorum, et, valachorum, 1289, ladislau, nobiles, vungaros, saxones, et, syculos, partis, transsiluanae, nobili, ungari, universitas, trium, nationum, transylvamcarum, nobilium, videlicet, siculorum, atque, saxonum, matei, corvin, 26 aprilie 1463, 1506, textul, dietei, sighisoara, tres, notiones, nobiles, videlicent, siculi, et, saxones, universitas, regnicolae, nobilii, secuii, sasii, comitatele, pamantul, tara, secuilor, terra, siculorum, regesc, regius, fundus, arduas, causas, cluj, iobagi, proceres, magnates, domini, urak, diete, comitatul, nemes, szekely, nemzet, nobiles, privilegiati, reforma, catolicismul, calvina, luterana, unitariana, 1572, patru, religiile, legale, receptae, recepta, religiok, 1595, voievozi, cneji, minerit, fierarit, aramarit, feudala, ortodoxe, tarii romanesti, patriarhiei, constantinopol, schismatici, textele, cronicaresti, valachi, populus, gens, 1291, 1387, alba iulia, banul severinului, andrei al ii-lea |
|
Istorie Numar pagini: 6
|
26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
INIMA |
|
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.
Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.. Inima, referat, biologie, structura inimii, func?iile inimii, ciclul cardiac, generarea b?t?ilor inimii, controlul frecven?ei cardiace, debitul cardiac, Îngrijirea inimii |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
INIMA |
|
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.
Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.. Inima, referat, biologie, structura inimii, func?iile inimii, ciclul cardiac, generarea b?t?ilor inimii, controlul frecven?ei cardiace, debitul cardiac, Îngrijirea inimii |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
Iona - Marin Sorescu |
|
Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste, drama “Iona” da nastere, de-a lungul celor patru tablouri, la interogatii existentiale grave, privitoare la: viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura, ea se incadreaza in teatrul de idei, devenind un adevarat poem dramatic al nelinistii metafizice.
La o prima lectura, actiunea ar putea fi rezumata astfel: Un pescar sarac, Iona, pe care norocul mereu il ocoleste, sta in gura unui peste urias si isi arunca navodul intr-o mare ostila, care refuza sa-i dea macar un peste (sau, poate, si-a pierdut capacitatea genetica originara)................................. . Iona, marin sorescu, gura de peste |
|
Romana Numar pagini: 3
|
Alimentele toxice |
| Intrate insidios in viata noastra de zi cu zi, alimentele toxice au devenit atat de "firesti", incat aproape nimeni nu mai sesizeaza pericolul pe care ele il reprezinta in mod real. Multor oameni le-ar parea deplasat acum sa renunte la zaharul alb, la margarina, la alimente cu amelioratori de aroma, coloranti sintetici s.a.m.d. Deghizata in tot felul de ambalaje si reclame ademenitoare, in culori pastelate si cu mirosuri agresiv-apetisante, alimentatia chimizata a patruns in existenta fiecaruia dintre noi. Covarsitoarea majoritate a oamenilor a adoptat deja, de voie, de nevoie, acest tip de alimentatie, avand in vedere ca efectele nocive nu se vad nici dupa o luna si nici dupa un an, ci dupa perioade mari de timp. Se aud, ce-i drept, in ultima vreme voci care cer din ce in ce mai insistent si cu..... . Alimentele, toxice, zaharul, margarina, coloranti, cancerigena, sodiu, benzoat |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
Formule alegebra |
|
Ecuatia de gradul doi
Functia de gradul doi Progresii aritmetice Progresii geometrice Numere complexe Elemente de combinatorica Formule de logaritmi Probabilitatea unui eveniment Legi de compozitie Relatiile lui Viete pentru ecuatia de gradul trei Relatiile lui Viete pentru ecuatia de gradul patru . Ecuatie, viete, functie, progresii, numre complexe, logaritmi, probabilitate |
|
Matematica Numar pagini: 4
|
Stanica Ratiu - caracterizare |
| Intre Costache Giurgiuveanu si Aglae Tulea se asaza avocatul Stanica Ratiu, ipostaza a patrunderii in viata “cu o mare lacomie de a-si face o situatie prin familie”. Omul are oroare de meserii lucrative, multumindu-se “cu mediocritatea lui libera si sigura, in asteptarea unei lovituri”. Rudele ii considerau speranta legitima, fiind de parere ca totdeauna “casatoria unui barbat trebuie conditionata numai de avere”.. Stanica ratiu, caracterizare, enigma otiliei, avocat fara procese |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
10. P.P.Negulescu (1872-1951) |
|
" Născut în actombrie 1872 la Ploieşti, P.P.Negulescu face Facultatea de Filosofie la Bucureşti, unde-l are ca profesor pe Titu Miorescu şi-şi continuă studiile la Paris şi Berlin. A profesat apoi filosofia la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
Pentru început, P.P.Negulescu se ocupă de aşa-numita problemă gnoseologică, în lucrarea Critica apriorismului şi empirismului. Considerând formele a priori ale sensibilităţii ca temelie a criticismului kantian, el supune unui sever examen critic acest apriorism. Luând pe rând cele patru argumente pe care Kant le aduce pentru a dovedi aprioritatea şi intuitivitatea spaţiului, P.P.Negulescu încearcă să demonstreze netemeinicia acestora, evidenţiind anumite erori de logică şi contraargumentând cu aspecte ale experienţei comune sau cu dovezi ale noii ştiinţe. În plus, el pune în evidenţă contradicţia pe care o săvârşeşte Kant şi atunci când este vorba de rolul categoriei de cauzalitate, despre care spune că nu se aplică decât fenomenelor, în vreme ce, pe de altă parte, consideră că lucrul în sine este cauza senzaţiilor noastre..........." BIBLIOGRAFIE 1. P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Negulescu, critica apriorismului si empirismului, kant, aprioritatea, intuitivitatea, spatiul, empirism, john stuart mill, idealism, problema, ontologica, stiintele, evolutia, intelectuala, destinul omenirii, religia, discernamantul, creatia, maiorescian, formatia, estetica, filosofia renasterii, scepticism, omenirea, nicolae bagdasar, antimetafizica, scientista, pozitivista, evolutionista, ion ianosi, gheorghe vladutescu, gh, al, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Familia de Hohenzollern |
|
Carol I
Ferdinand Carol al II-lea . Ferdinand, josefina, contele de filip de flandra, principatelor unite, ion c, bratianu, germania, dinastiei, elisabeta de wied, maria, scarlatina, razboi, independenta, proclamarea, independentei, romaniei, rege, 1881, titlul, regat, proclamarea, carol de hohenzollern-sigmaringen, i, ferdinand, fiul, fratelui, mai, mare, nicolae, iorga, istoria, romanilor, vasta, cultura, botanist, greaca, veche, ebraica, principelui, leopold, de, universitatii, din, lipsca, scolii, superioare, stiinte, de, politice, economice, tubingen, bucuresti, elena, vacarescu, consiliului, ministri, maria, de, edinborough, febra, tifoida, iasi, 1916, principele, mircea, saselea, copil, puterile, centrale, romania, 1918, romania mare, odessa, ioana lambrino, elena, 1923, mihai, elena lupescu, cancer, colon, reforma, agrara, regel, taranilor, al, constitutia, fiica, regelui, constantin al greciei, controversat, patru, regi, carol al ii-lea, sinaia, zizi, mircea, fiul, nelegitim, magda, iuliu, maniu, dizolvat, partidele, politice, abolit, regimul, dictatura, personala, propria, abdicare, anglia, franta, 1940, destramarea, ocuparea, basarabiei, rusi, transilvainei, ungaria, ion antonescu, cancer, portugalia, gh tatarascu, stabilit |
|
Istorie Numar pagini: 3
|
Sifilisul |
| Sifilisul (luesul) este cea mai grava boala venerica. De-a lungul a patru secole de la aparitia acestei boli in Europa -adusa de marinarii lui Cristofor Columb din Haiti- aceasta a purtat mai multe denumiri: boala napolitana, malum francorum, malo galico, ciuma veneriana sau denumiri inspirate de nationalitatea femeii de la care s-a contactat boala. J de Bethancourt denumeste boala cu termenul de lues venera ( lues in limba latina inesmnand plaga). In jurul anului 1530, medicul italian G. Francastro inlocuieste termenul cu denumirea de sifilis. Considerata la inceput ca find rezultat al desfraului, boala a fost neglijata. Contaminabila si prin alte moduri, ca rezultat al promiscuitatii sau ignorantei, originea bolii a fost considerata a fi putrefactia, caldura excesiva........................ Sifilisul, luesul, boala, venerica, schaudin, hoffman, wassermann, microbul, transmiterea, treponema, sange, saliva, lapte, lichid spermatic, secundar, tertiar, diagnosticul |
|
Biologie Numar pagini: 3
|
Energia nucleară şi efectele sale |
| Vreme de decenii, radiaţiile ionizate au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscută numai câtorva iniţiaţi. Descoperirea radioactivităţii artificiale şi apoi aceea a fisiunii uraniuli, în deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetărilor de fizică nucleară. Pentru marele public, energia nucleară a ieşit însă din anonimat abia după aruncarea celor două bombe atomice în 1945 asupra Japoniei................................... . Energie, nucleara, efect, poluare, radioactivite, radiatii, reactori, contaminare, radioactiva, hiroshima, nagasaki, somatice, stochastice, genetice |
|
Chimie Numar pagini: 4
|
16-18. LUCIAN BLAGA (1895-1961) |
|
"Născut în comuna Lancrăm, judeţul Alba, Blaga urmează filosofia la Viena, parcurge apoi o carieră diplomatică în strinătate şi în 1938 se întoarce în ţară, unde predă la Universitatea din Cluj filosofia culturii. Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga a reuşit să ne ofere şi un sistem filosofic original, pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.
Viziunea lui general filosofică este aplicată unor probleme filosofice diverse, a căror rezolvare capătă în felul acesta o importantă notă de originalitate. Un exemplu grăitor este poziţia lui Blaga privind progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziţii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga îşi conturează propriul punct de vedere întemeindu-l pe concepţia sa asupra omului, iar aceasta, la rândul său, este integrată în sistemul său filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia/ontologia dar care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizică a istoriei. Astfel, argumentaţia pe care o desfăşoară Blaga pentru a-şi demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică iar gradul de rigoare, coerenţa precum şi forţa ei de sugestie se imprimă automat şi asupra celei dintâi, care nu este decât o aplicaţie la o problemă punctuală, arătând, o dată în plus, funcţionalitatea sistemului în cazuri particulare............" BIBLIOGRAFIE 1. Lucian Blaga, Fiinţa istorică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977 2. Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985 3. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988 4. Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Ed. Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, 1943 5. Mircea Florian, „Schimbare-evoluţie, progres”, în: Recesivitatea ca structură a lumii, Vol. II, Buc., Ed. Eminescu, 1987 . Blaga, lucian, absolut, demon, divin, omul, marele anonim, marele absolut, misterul, existentei, progresul, istoric, permanenta, preistorie, geneza metaforei si sensul culturii arta, orizontul, cognitiv, fizic, cunoastere, adecvata, realitate, stiinta, filosofie, cusanus, bruno, spinoza, fichte, hegel, platon, descartes, kant, trezire, spiritul, mircea florian |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Evanghelos Moutsopolous, Prolegomene la un sistem al categoriilor estetice |
|
"§1. Dacă, din punct de vedere filosofic, vom considera obiect tot ceea ce constituie pentru conştiinţă un termen de referinţă, exterior sau interior, prin urmare şi termen de experienţă trăită; dacă în aceeaşi ordine de idei vom defini ca obiect estetic acel obiect amintit care, întâlnit în natură sau în artă, ori realmente creat printr-un elan al lumii spirituale a artistului, este capabil........"
"§2. Dezavantajul respectiv s-a făcut curând remarcat, însă Kant a fost cu siguranţă cel dintâi care a trecut la depăşirea terminologiei aristotelice, prin atribuirea unui nou înţeles cuvântului ,,categorie", adică semnificaţia de concept mai general şi fundamental al gândirii ce nu trimite la vreun alt concept; el a distins un sistem de douăsprezece categorii formând patru clase, iar acesta........." "§3. Din perspectiva echivalenţei unicităţii unui obiect estetic cu posibilităţile lexicale de determinare şi interpretare a acesteia, se poate susţine că orice adjectiv poate folosi la numirea unei categorii estetice, presupunând că aceasta va caracteriza un obiect estetic. În faţa acestui număr nedeterminat de categorii estetice, apare primejdia unei totale fărâmiţări a nuanţelor estetice........." "§4. Este firesc ca o estetică liberală sau deschisă să tindă spre adoptarea de sisteme ale categoriilor estetice desprinse de orice exigenţă de ierarhizare. Desigur, aici se pune problema dialecticii între tendinţa către fărâmiţare a valorilor estetice şi nevoia stăvilirii acestei fărâmiţări. Oricum, criteriul, în cazul de faţă, nu poate fi decât distincţia severă între categoriile autentic estetice şi categoriile nonestetice; acesta permite reunirea de categorii independente între ele, adică nesupuse unei ierarhizări, aşa cum se întâmplă, bunăoară, în sistemul compus din douăzeci şi patru de categorii............." . Evanghelos moutsopolous, prolegomene, sistem, categorii, estetice, axiologie, obiect, estetic, artist, a, cournot, kant, filosofia post-kantiana, e, boutroux, platon, burke, lalo, souriau, tolstoi |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
Octavian Goga - Oltul |
|
"Capodopera liricii patriotice a lui Goga este o lunga si patetica personificare a celui mai legendar dintre raurile romanesti, frecvent deopotriva in poezia populara cat si in cea culta. Batranul si vijeliosul Olt apare aici ca un pretext al exprimarii suferintelor nationale, dar si ca simbol al unei continuitati istorice. Adresandu-i-se, poetul invoca o comuniune adanca, intemeiata de veacuri, intre destinul unui neam si acela al apelor tacute si involburate, ce dobandesc o maretie si o solemnitate aparte, de zeu. Intreaga prima parte a poeziei detaliaza legaturile de totdeauna dintre romani si Olt prin scene de semnificatie simbolica, relatate la randul lor prin indicii verbali ai unui prezent etern. Cele patru strofe la care ne referim urmeaza o atenta gradatie de la expresia originilor indepartate ale infratirii........"
"Aparute in conditiile istorice binecunoascute, poeziile lui Goga au reprezentat o forta impresionanta, incendiara. Judecate mai presus de orice limite de timp, ele dobandesc valoarea unui ecou al unei suferinte inefabile, de neinlaturat, intocmai ca verdictele destinului din tragedia elina, care-l inalta pe Oedip de pilda la rangul unui exponent al conditiei umane dincolo de imprejurarile particulare ale nenorocirii sale. Se produce asadar fenomenul caracteristic artei in genere al ridicarii faptului la universalitate prin sublimarea motivelor sale cele mai adanci si indepartarea reziduurilor goalei empirii si a elementelor accidentale si superficiale ale trairii immediate. O atare imprejurare l-a facut pe G. Calinescu sa-i apropie in esenta lor pe Eminescu si Goga intr-o interpretare de mare acuitate, care este in acelasi timp si o judecata de valoare ce arunca lumini nebanuite asupra operei celui din urma, deconcertanta adesea prin simplitatea ei aparenta: “Si Eminescu si Goga canta un inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata, de popor stravechi, imbatranit in experienta cruda a vietii, ajuns la bocetul ritual, transmis fara explicarea sensului. De aceea poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atat de straniu si zguduitor. Dupa Eminescu si Macedonski, Goga e intaiul poet mare din epoca moderna, sortit prin simplitatea aparenta a liricii lui sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii, poet national totodata si pur ca si Eminescu”.". Octavian, goga, oltul |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
"patru" rezultate au fost gasite 22
