originea limbajului
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 8. Limbajul drept cheie a înţelegerii omului în antropologia lui Herder |
|
"Contemporan cu Kant, Herder joacă un rol proeminent în antropologia filosofică. Antropologia lui Herder va fi dezvoltată pornind de la problema limbajului. Herder ajunge la teza sa, potrivit căreia limbajul este un monopol al omului, prin critica îndreptată împotriva a două puncte de vedere răspândite în vremea lui privind originea limbii. Prima, cea teologică, consideră că din perfecţiunea gramaticală şi logică a limbajului se poate deduce că Dumnezeu este Creatorul său. Herder susţine că omul dispune de un bogat „limbaj al senzaţiilor” care nu poate fi transcris în mod univoc în litere. Interjecţiile sunt involuntare, legate de context şi totodată au putere de comunicare, adică pot fi înţelese de semeni. Cu toate aces¬tea, „limbajul senzaţiilor” este comun oamenilor şi animalelor:
Interjecţiile sunt nespecifice doar atâta vreme cât sunt considerate în mod abstract, într-o situaţie concretă, „oh”-ul unui îndrăgostit ce oftează se deosebeşte net de „oh”-ul care exprimă surprinderea. Herder respinge aşadar teza teologică privind originea limbaju¬lui prin referirea la interjecţii. Dar, în acelaşi timp, o va continua cu presupunerea că Dumnezeu i-a dat omului raţiunea. Aceasta însă are nevoie de limbă pentru a se putea dezivolta................." BIBLIOGRAFIE 1. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Limbajul, cheie, intelegere, omul, antropologia, herder, kant, teologic, dumnezeu, creatorul, teza, aporie, senzualista, condillac, rousseau, omul, reflectie, chibzuinta, sentimente, senzatii, vis, recunoastere, organizare, simturi, omenesti, auzul, vazul, pipaitul, legile evolutiei, perfectibilitatii, exprimare, reglare, nevoi, sociabilitate, individualizare, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 4
|
7. Titu Maiorescu (1840-1917) |
|
"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române. Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................" BIBLIOGRAFIE 1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|