operele
"operele" rezultate au fost gasite 8
O scrisoare pierdută – I.L.Caragiale |
|
"I.L. Caragiale, unul din cei mai populari autori din literatura noastră,este descendentul unei familiide precursoriai tetrului românesc (Costachi şi Iorgu Caragiale au fost actori, autori dramatici şi conducători de trupe de tetru). A publicat mai multe comedii, o dramă, nuvele, momente şi schiţe: O noapte furtunoasă – 1879, Con Leonida faţă cu reacţiunea – 1880, O scrisoare pierdută – 1884,D-ale carnavalului-1898,drama Năpasta-1890,Ca făclie de paşti-1889,Două loturi-1898,la hanul lui Mânjoală-1898-nuvela,volumul de schiţe Momente-1901,etc.
Clasic al literaturii române şi universale,Caragiale constitue un model perpetuu atât în comedie, cât şi în proză. Capodopera comediei româneşti şi una din capodoperele universale, O scrisoare pierdută este este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie.........." . O scrisoare pierdut?, i, l, caragiale, moravuri, subiectul, ac?iunea, nae ca?avencu, zaharia trahanache, tip?tescu, zoe trahanache, sensul, comicului, personajele, limbajul, c?linescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
O scrisoare pierdută – I.L.Caragiale |
|
"I.L. Caragiale, unul din cei mai populari autori din literatura noastră,este descendentul unei familiide precursoriai tetrului românesc (Costachi şi Iorgu Caragiale au fost actori, autori dramatici şi conducători de trupe de tetru). A publicat mai multe comedii, o dramă, nuvele, momente şi schiţe: O noapte furtunoasă – 1879, Con Leonida faţă cu reacţiunea – 1880, O scrisoare pierdută – 1884,D-ale carnavalului-1898,drama Năpasta-1890,Ca făclie de paşti-1889,Două loturi-1898,la hanul lui Mânjoală-1898-nuvela,volumul de schiţe Momente-1901,etc.
Clasic al literaturii române şi universale,Caragiale constitue un model perpetuu atât în comedie, cât şi în proză. Capodopera comediei româneşti şi una din capodoperele universale, O scrisoare pierdută este este o comedie de moravuri, dezvăluind viaţa publică şi de familie.........." . O scrisoare pierdut?, i, l, caragiale, moravuri, subiectul, ac?iunea, nae ca?avencu, zaharia trahanache, tip?tescu, zoe trahanache, sensul, comicului, personajele, limbajul, c?linescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Mihail Sadoveanu - Fratii Jderi |
|
"Inca de acum cateva decenii se cauta a se face o distinctie neteda intre o seama de capodopere sadoveniene si alte multe opere remarcabile sau cel putin interesante, in ansamblul unei activitati deose¬bit de fecunde.
Astazi, avem o perspectiva mai larga, mai distantata pentru o apreciere estetica mai valabila a unei creatii asa de bogate. Se poate spune ca, in intregimea ei, opera lui Sadoveanu este un monument impunator al literaturii romane, dar totusi cateva din operele sale — Hanu-Ancutei, Zodia Cancerului, Fratii Jderi, Creanga de aur, Tara de dincolo de neguri, Divanul persian, Nicoara Potcoava — reprezinta floarea suprema a creatiei lui Mihail Sadoveanu, in care s-a realizat, intr-o forma muzicala si plastica unica, fuziunea dintre lirism si epos, dintre observatia realista si legenda, caracteristica artei sadoveniene in esenta ei. Propunand acest criteriu, am putea spune, cu subiectivitatea si aproximatia legate de orice judecata de valoare, ca operele de frunte apartin deopotriva marelui povestitor si poet in proza, evocatorului trecutului si al peisajului national, apartin, in paginile cele mai realizate, simbiozei dintre arta de narator si vibratia lrica. Nu mai este posibila astazi eroarea de-a aprecia romanele lui Sadoveanu in functie de formula balzaciana, el creand, cu spargerea vechilor tipare, romane sau mai degraba ample povestiri baladesti, creatii epico-lirice ale unui mare rapsod. Sadoveanu nu poate fi considerat nici numai un poet liric in proza, el izbutind sa creeze la nivelul cel mai Inalt, mai ales cand densitatea epica se armonizeaza organic c-un lirism stapanit. Este demn de luat in considerare ca............." . Mihail, sadoveanu, fratii, jedri |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
Tudor Vianu, Tezele unei filosofii a operei |
|
"Munca şi opera
Prima lumină pe care o putem obţine asupra esenţei operei o dobândim actualizând reprezentările implicate de cuvântul care o denumeşte, mai cu seamă dacă alăturăm acest cuvânt de termeni apropiaţi şi pe care vorbirea curentă îi asociază adeseori. Desigur, opera este produsul muncii, un rezultat al ei. Nu orice muncă produce însă opere. Există munci inproductive, activităţi care se desfăşoară în van: opera nu le încunună. Dar, chiar muncile productive, ca, de pildă, acele cu rol pozitiv în economia unei societăţi, nu se concretizează, până la urmă, într-o operă. Munca unui salahor, a unui muncitor care controlează şi face să funcţioneze o maşină, nu produce o operă. Opera este produsul singurelor munci capabile să sfârşească într-un rezultat concret şi relativ durabil. Vorbim, apoi, de munca organismului, dar nu de opera lui. Inima munceşte din greu în timpul ascensiunilor laborioase. Vorbim apoi, printr-o metaforă abia simţită, şi de munca unei maşini. Dacă vorbim de munca organismului şi de aceea a maşinilor, dar nu de opera lor, împrejurarea provine nu numai din lipsa rezultatului concret şi durabil, dar şi din aceea a finalităţii sau a agentului moral sau a valorii. Nu asociem cu munca unei maşini sau a unui organ, ideea unei cauze finale, adică a reprezentării unui scop care ar călăuzi-o în timpul efortului său. Fiziologii vorbesc de mecanismul inimii; ipoteza finalistă le este inutilă pentru a explica modul în care muşchiul cardiac absoarbe şi respinge lichidul sanguin. Desigur, activitatea inimii face parte din unitatea funcţională a unui agent fizic şi maşina nu lucrează decât supravegheată de un lucrător. Agentul fizic nu este însă şi unul moral, şi lucrătorul, cu însuşirile lui de atenţie, conştiinciozitate şi abilitate, rămâne exterior muncii însăşi a maşinii. Când vorbim de munca maşinii, iar nu de aceea a lucrătorului care o conduce, nu ne reprezentăm în ea o prezentă umană, calitatea morală a unei persoane. Deşi, din maşină pot ieşi obiecte concrete, durabile şi valoroase, lipsa calităţii, ei de persoană, de agent moral, ne împiedică a vorbi despre operele ei. Tot astfel, cu toate că şi organismul, prin produsele lui, poate produce unele obiecte concrete şi de o oarecare durabilitate, lipsa de valoare a acestora ne opreşte a vorbi despre opera lui. Lipsa unuia singur din atributele amintite, produs concret şi durabil, finalist, al unui agent moral, posedând o valoare, retrage rezultatului unei munci calitatea unei opere. Opera întruneşte, însă, toate aceste atribute. Prelungind aceste prime indicaţii, furnizate de analiza vorbirii, putem obţine o definiţie a operei...................." . Tudor, vianu, teze, filosofie, munca, opera, morala, materie, definitie, creator, auguste, comte, pictor, sculptor, unitas multiplex, valoarea, natura, cuvinte, sunete, miscari, linie, forme, volume, culori, inteles, simbolul, artistic, originalitate, arta, unitar, multiplu, cauzalitate, finala, material, obiect, calitativ, nou, original, imutabil, ilimitat, simbolic |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Evul Mediu |
| "In conditii favorabile pe plan international, fara de amestecul ungar si amenintarea tatarilor, in secolul XIV au luat nastere la sud si est de Carpati, statele romanesti de sine statatoare, Valahia Maior (Muntenia) si Valahia Minor (Moldova). Acest lucru a deschis calea unei vieti politice a provinciilor romanesti, care va fi ilustrata de-a lungul istoriei prin mari valori create intr-una sau intr-alta dintre acestea si unei afirmari internationale. ". Plan, international, evul, mediu, unguri, tatari, sec, xiv, sud, est, carpati, state, romanesti, valahia maior, muntenia, valahia minor, moldova, vieti, politice, provincii, istorie, valori, afirmari, deplasari, permanente, populatiei, conditii, politice, socio, legaturile, economice, politice, culturale, unitatii, etnice, transilvania, romaneasca, tara, independent, stat, unitar, domnitorii, mircea cel batran, secolul, xiv, conducatori, apararea, aliante, schimbarea, alexandru cel bun, iancu de hunedoara, stefan cel mare, ioan voda cel cumplit, mihai viteazul, asigurarea, militare, cooperarii, dacii, mihai viteazul, domn al munteniei, transilvaniei si moldovei, calugareni, pace, bizantul, dominatia, otomana, ridicarea, rusiei, avangarda, crestinatatii, ortodoxe, scut, bisericii, rasaritene, literaturii, bisericesti, carti, bisericesti, neagoe basarab, matei basarab, vasile lupu, constantin brancoveanu, traditiei, bizantine, cancelariile, operele, arta, picturile, arhitectura, originalitate, medievale, imperiului rus, imperiului austriac, poarta otomana, regimul fanariot, autonomie, politica, reformatoare, stapanirea, habsburgica, structurilor, feudale, dezintegrarea, xviii, productie, capitaliste, scoala ardeleana, marea, rascoala, taranilor, modernizare, 1784, 1821, tudor vladimirescu, xix, transilvaneni |
|
Istorie Numar pagini: 2
|
11. Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) |
|
"Născut în 1868 într-un sat din Mehedinţi, Constantin Rădulescu-Motru studiază dreptul şi filosofia la Universitatea din Bucureşti, desăvârşindu-şi studiile în Franţa şi Germania. Deşi a suferit influenţa lui Kant, Wundt şi Ostwald, reuşeşte să-şi păstreze independenţa de gândire, aducând, prin operele sale, o importantă contribuţie la dezvoltarea filosofiei româneşti.
La început a simţit nevoia să mediteze asupra specificului metafizicii, delimitând-o de ştiinţă, artă şi religie. În acest sens, el consideră că fiecare dintre ştiinţele particulare studiază realitatea dintr-un anume punct de vedere dar privirea de ansamblu, unitatea supremă a realităţii, nici una dintre ele, nici toate la un loc nu sunt capabile s-o realizeze; ea cade în sarcina metafizicii. Aceasta din urmă, deşi nu are metode proprii şi le foloseşte pe cele ale ştiinţelor, le utilizează comparativ şi astfel îşi atinge scopul............" BIBLIOGRAFIE 1. Constantin Rădulescu-Motru, Personalismul energetic şi alte scrieri, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1984 2. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1992 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Constantin, radulescu-motru, specificul, metafizicii, stiinta, arta, religie, logica, gandirii, personalism, energetic, personalitatea, umana, eul, cunoasterea, vocatia, conceptia, dinamica, materia, spiritul, romanismul, catehismul unei noi spiritualitati, materialist, mecanicista, viziunea, nationalism, antisemitism, xenofobism, titu maiorescu, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, Valoarea estetică |
|
"Recunoscând în frumosul artistic obiectul propriu al esteticii, am situat cercetarea noastră în domeniul teoriei valorilor. Frumosul artistic este, în adevăr, o valoare, valoarea estetică. Dar, valoarea estetică nu trebuie confundată cu opera de artă, adică cu obiectul sau cu bunul estetic. Un obiect nu devine pentru noi estetic decât atunci când îl gândesc în sfera valorii respective. Acelaşi obiect poate fi introdus printr-un act de gândire în sfera altor valori, caracterul lui schimbându-se în consecinţă.
[...] În ce priveşte valoarea estetică, deşi bunurile pe care le determină par a fi supuse mobilităţii şi felurimii istorice, caracterul acesta [...] decurge din imixtiunea unor elemente extraestetice, în timp ce ceea ce rămâne specific estetic în ele posedă un caracter absolut. Obiecte foarte depărtate prin spaţiul şi locul în care au apărut pot fi încă înţelese de noi ca opere de artă şi preţuite ca atare, chiar dacă interesul pe care ele îl inspirau contemporanilor prin particularităţile conţinutului lor, de pildă, prin tendinţele lor sociale sau politice, nu mai este al nostru. O comedie de Aristofan nu mai poate avea în conştiinţa noastră răsunetul politic pe care îl trezea în sufletul unui grec din antichitate. Dar, ea poate fi înţeleasă şi resimţită şi de noi ca o operă de artă. operele de artă par, astfel, a îmbătrâni numai prin ceea ce este eteronomic în ele. Prin ceea ce ele cuprind autonom-estetic, operele artei înfruntă timpul...................." . Valoarea, estetica, tudor, vianu, introducere, teoria, valorilor, observarea, constiintei, frumosul, artistic, valori, opera, arta, comedie, aristofan, actiune religioasa, fapta omeneasca, moral, religios, teoretic, tabloul, jocul artistului, artist, dramatic, liric, dansator, virtuos, suflet, patos, etos, lirism, intrunirea artelor, individualitate, originalitate |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
Condiţia omului de geniu în creaţia eminesciană |
|
"Capodoperele eminesciene “ Cugetările sărmanului Dionis “ , “Glossă” şi “Luceafărul” pun în valoare marea capacitate de sinteza filozofică şi de creaţie , ceea ce a determinat variate analize , unele exhaustive , altele parţiale. Interesul pentru aceste capodopere , ce reprezintă treapta cea mai înaltă şi care încununează întreaga operă a poetului , este dat şi de faptul că aceste creaţii se situează ca geneză în perioade apropiate.
Teme aproape comune : condiţia omului de geniu , cosmogonia , timpul şi perfecţiunea artistică. Geniul romantic – ceea ce adus nou romantismul în dezvolatrea conceptului de geniu a fost explicitarea opoziţiei între geniu şi talent , precum şi latura socială a problemei : geniul este , în ordine , umană , un nefericit , un neînteles , aflat în veşnică opoziţie cu omul comun . Inadaptarea la regulie de convieţuire obişnuite îl izolează şi are drept urmare nefericirea..........." . Mihai, eminescu, sarmanul dionis, conditia, omului, de, geniu, creatie, eminesciana, glossa, luceafarul, talent, nefericit, neînteles, opozitie, comun, inadaptarea, cod, etic, filosofia, shopenhaueriana, hyperion |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
"operele" rezultate au fost gasite 8
