moderne
"moderne" rezultate au fost gasite 23
Culturi in vitro-curs |
|
Culturile in vitro constituie modele experimentale si cercetarile moderne de
biologie vegetala . Culturi, in vitro, in vivo | |
|
Biologie Numar pagini: 62
|
Culturi in vitro-lucrari practice |
|
Culturile in vitro constituie modele experimentale si cercetarile moderne de
biologie vegetala . Culturi, in vitro, in vivo | |
|
Biologie Numar pagini: 32
|
Introducere |
|
Sistemele cu microprocesoare vor fi abordate ín acest curs, ín principal, din punctul de
vedere al inginerului automatist; astfel, sistemele cu microprocesoare stau la baza sistemelor moderne de conducere. Conducerea METODOLOGII DE CONDUCERE A. Conducerea cu mijloace tradiþionale B. Conducerea cu ajutorul calculatoarelor de proces Limitárile structurilor clasice de calculatoare de proces Structuri moderne de sisteme de conducere . Smp, sisteme, microprocesoare, introducere, conducere, metodologii, mijloace, traditionale, calculatoare, proces, structuri, moderne |
|
SMP - Sisteme cu microprocesoare Numar pagini: 7
|
Curs 22 Filosofia teoretică a lui Kant |
|
1. Date biografice şi bibliografice
2. Între empirism şi raţionalism 3. Sensibilitate şi intelect 4. Judecăţile sintetice a priori 5. Posibilitatea matematicii şi fizicii 6. Posibilitatea metafizicii ca ştiinţă 7. Regulativ – constitutiv în cunoaştere 8. Distincţia fenomen – lucru în sine 9. Realitatea lucrului în sine . Filosofia, teoretica, kant, antiteza, locke, hume, immanuel kant, date, biografice, bibliografice, despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei inteligibile, critica ratiunii pure, prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea înfatisa drept stiinta, intemeierea metafizicii moravurilor, primele principii metafizice ale stiintelor naturii, critica ratiunii practice, ; critica facultatii de judecare, religia în limitele simplei ratiuni, spre pacea eterna, metafizica moravurilor, antropologia din perspectiva pragmatica, empirism, rationalism, sensibilitate, intelect, forma, judecatile, sintetice, a priori, analitice, cunoasterea, a posteriori, matematica, timpul, aritmetica, geometria, fizica, newtoniana, experienta, contingenta, particulara, universala, metoda, transcendentala, regulativ, constitutiv, metafizica, psihologia, cosmologia, teologia, libertatea, ideal, argumentul, ontologic, distinctia, fenomen, lucru, phaenomena, prolegomene, disertatia, lumea, substante, principiu, realitatea, quaestiones, diputates, alois riehl, h, cohen, moralistul, h, vaihinger, e, boutroux, platon, constantin noica, dasein, wirklichkeit, sensibil, inteligibil, quantum, existent, fenomen |
|
Istoria filosofiei moderne Numar pagini: 15
|
27. Tudor Vianu |
|
"În ţara noastră, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei culturii este Tudor Vianu (1897-1964). Cursul lui de Filosofia culturii, primul curs pe această temă predat în universitatea românească, începând din 1929, a însemnat un moment important în viaţa intelectuală a epocii. Filosofia culturii avea să rămână lucrarea fundamentală a lui Tudor Vianu în acest domeniu. În ea sunt puse mai toate problemele şi enunţate sau schiţate aproape toate ideile care definesc concepţia lui despre cultură.
Aici, Vianu încearcă mai întâi să dis¬tingă elementele constitutive ale noţiunii de cultură. Acestea ar fi: voinţa culturală, convingerea că temele culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini mari înaintea ei şi că sufletul omenesc srăpâneşte mijloacele de a se apropia de aceste ţeluri; valoarea ; bunul cultural ; actul cultural obiectiv şi actul cultural subiectiv. Între acestea, locul central îl ocupă valoarea: ea dirijează voinţa culturală. Întruparea efec¬tivă a valorii într-un obiect (care devine astfel bun cultural) constituie actul cultural obiectiv, actul cultural subiectiv fiind acela prin care introducem un obiect numai mental, nu efectiv, în sfera unei valori (primul act este de creaţie, al doilea – de receptare sau de valorizare).................." BIBLIOGRAFIE 1. Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. Ianoşi, Ion, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. George Gană, Studiu Introductiv la Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 . Tudor, vianu, filosofia culturii, cultura, vointa culturala, convingerea, omenirea, valoarea, bun cultural, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, valoarea, criza culturii moderne, constiinta, individuala, rationalista, istorista, nietzsche, prometeu, autonomism, goethe, byron, shelley, natura, bagdasar nicolae, ianosi, ion |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Curs VI |
|
Cuprinde continuarea cursului V:
2.4 Alte arhitecturi 2.4.1 Arhitecturi CISC şi arhitecturi RISC 2.4.2 Principiile proiectarii calculatoarelor moderne 2.4.3 Prelucrare paralelă 2.4.3.1 Paralelismul la nivelul instrucţiunilor 2.4.3.2 Paralelism la nivel de procesor . Alte, arhitecturi, cisc, risc, principiile, proiectarii, calculatoarelor, moderne, prelucrare, paralela, paralelismul, nivelul, instructiunilor, procesor |
|
Arhitectura calculatoarelor Numar pagini: 11
|
Jacques Maritain |
| Umanism, integral. Jacques, maritain | 1. Via?a ?i opera Filozof francez, n?scut la Paris ?n anul 1882. A fost fiul celebrului om politic Jules Favre. A murit la Toulouse la 28 aprilie 1973, posed?nd din plin mijloace intelectuale. Dup? studiile sale de la liceul Henri al IV-lea, urmeaz? cursurile de la Sorbona, unde o va cunoa?te pe Ra?ssa Oumancoff, t?n?r? evreic? de origine rus?, cu care se va c?s?tori la 22 de ani. Aceasta avea, al?turi de el, posesiunea certitudinii absolute, pe care o c?utau prin orice mijloace. Filozofia sc... |
|
Istoria filosofiei moderne Numar pagini: 5
|
IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN ACTIVITATEA INTREPRINDERII moderne |
|
Firma isi organizeaza si desfasoara activitatea sa sub impactul
conditiilor concrete ale mediului sau ambiant. Mediul ambiant reprezinta un ansamblu de factori eterogeni de natura economica, sociala, politica, stiintifico-tehnica, juridica, geografica si demografica ce actioneaza pe plan national si international asupra intreprinderii, influentand relatiile de piata. Intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, este o componenta economica a acestuia. . Implicarea factorilor de mediu, activitatea intreprinderii moderne, mediul ambiant, firma, micromediul, mezomediul, macromediul, mediul demografic, mediul economic, mediul tehnologic, mediul cultural, mediul politic, mediul institutional, mediul natural |
|
Economie Numar pagini: 9
|
Le travail en équipe |
| Les situations rencontrées au quotidien par les collaborateurs de l'entreprise deviennent de plus en plus complexes. Le nombre de paramètres à prendre en compte est toujours plus grand. Le travail en équipe devient de ce fait la seule solution viable pour faire face à cette complexité, le collaborateur seul ne pouvant plus en gérer tous les aspects, faute d'avoir les compétences techniques dans tous les domaines. Le travail en équipe devient la pierre essentielle du fonctionnement de l'entreprise moderne.. Le travail en équipe, l?organisation du travail, la structure de l?équipe, le contexte, la maîtrise partagée des processus, travail en équipe et team-building |
|
Franceza Numar pagini: 3
|
Le travail en équipe |
| Les situations rencontrées au quotidien par les collaborateurs de l'entreprise deviennent de plus en plus complexes. Le nombre de paramètres à prendre en compte est toujours plus grand. Le travail en équipe devient de ce fait la seule solution viable pour faire face à cette complexité, le collaborateur seul ne pouvant plus en gérer tous les aspects, faute d'avoir les compétences techniques dans tous les domaines. Le travail en équipe devient la pierre essentielle du fonctionnement de l'entreprise moderne.. Le travail en équipe, l?organisation du travail, la structure de l?équipe, le contexte, la maîtrise partagée des processus, travail en équipe et team-building |
|
Franceza Numar pagini: 3
|
IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU IN ACTIVITATEA INTREPRINDERII moderne |
|
Firma isi organizeaza si desfasoara activitatea sa sub impactul conditiilor concrete ale mediului sau ambiant. Mediul ambiant reprezinta un ansamblu de factori eterogeni de natura economica, sociala, politica, stiintifico-tehnica, juridica, geografica si demografica ce actioneaza pe plan national si international asupra intreprinderii, influentand relatiile de piata.
Intreprinderea este parte integranta a mediului ambiant, este o componenta economica a acestuia. . Referat, economie, implicarea factorilor de mediu, activitatea intreprinderii moderne, consideratii generale, relatia intreprindere ? medi ambiant, medi ambiant, componentele mediului ambiant al intreprinderii, micromediul, mezomediul, macromediul, piata marfurilor, piata capitalului, piata fortei de munca, - relatii precontractuale, relatii contractuale, relatii postcontractuale |
|
Economie Numar pagini: 8
|
Sarmanul Dionis |
|
"Proza lui Eminescu este mai redusă ca număr decît poezia dar ca şi în poezie şi în proză, Eminescu este un deschizător de drumuri.
Eminescu este creatorul basmului cult prin Făt Frumos din lacrimă. Apoi este creatorul prozei fantastice Sărmanul Dionis în care realizează nu numai o nuvela fantastică ci şi una filosofică. Valorificînd idei filosofice antice cît şi idei moderne. În afara de acest tip de proză Eminescu a scris şi proză de dragoste estetică ca în Cezara la aniversara. Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel..........." . Sarmanul, dionis, mihai, eminescu, proza filosofia, literatura, europeana, viena, junimea, kant, naratiunea, fantastica, descrierea, timpul, conditia, omului, de, geniu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Zaharia Stancu sau poezia prozei |
|
"Formula realismului liric sub care a fost inregistrata contributia lui Zaharia Stancu la dezvoltarea prozei noastre contemporane se dovedeste in cazul lui extrem de aproximativa, printr-o cuprindere prea larga pentru particularitatile artistice pe care are pretentia de a le identifica. Orice formula se cuvine dealtfel concretizata si detaliata printr-o analiza la obiect. Nu e cu putinta sa ne multumim a-1 asocia pe Zaharia Stancu unor scriitori ca Mihail Sadoveanu, George Mihail Zamfirescu sau Ionel Teodoreanu. Gestul firesc pe care trebuie sa-1 adaugam este disocierea.
Sa amintim intai de toate ca infuzia lirismului in proza era considerata de Lovinescu drept un fenomen de imaturitate, sensul evolutiei moderne reprezentindu-1 dimpotriva obiectivarea. Ceea ce criticului i se paruse a fi un anacronism avea sa devina insa, dincolo de orice previziune nascuta din considerente de sistem, o realitate constrangatoare a prozei romanesti (si nu numai!) de dupa ultimul razboi. Ceea ce Lovinescu se complacuse sa ignore era faptul ca genurile literare evolueaza si se revitalizeaza nu numai prin purificarea esentei lor, dar si prin hibridare. In conditiile date, departe de a fi un element de disolutie, lirismul poate contribui din plin la amplificarea efectelor naratiunii. Chiar daca, principial, ideea puritatii genurilor nu poate fi infirmata, rezultatele efortului artistic se apreciaza dupa calitatea operei concrete si nu dupa corespondenta ei cu normele preexistente. Implicatiile lirismului in proza obliga insa la o clarificare teoretica si mai importanta. Ca domeniu al subiectivitatii umane, aplicate fireste la obiect, adica, in termeni lukácsieni, al autoconstiintei umane, arta este in intregimea ei lirism si nu poate fi altfel. Trebuie prevenit impotriva confuziei destul de raspandite intre lirism si poezie sau, cum zice Croce, liricitate. Deosebirea, in literatura artistica, dintre poezie si proza nu e de substanta, ci de modalitati, lirismului direct opunandu-i-se, desigur conventional, lirismul indirect, intermediat." . Zaharia, stancu, lirism, proza, satra, descult, darie, zile, de, lagar, padurea, nebuna |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
7. Titu Maiorescu (1840-1917) |
|
"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române. Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................" BIBLIOGRAFIE 1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
9. C. Dobrogeanu Gherea şi curentul marxist |
|
"La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a afirmat şi în ţara noastră curentul marxist. Pătrunderea, răspîndirea şi dezvoltarea marxismului în România au fost intim legate de numele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Personalitate de mare prestigiu, înzestrat cu o mare forţă de în¬ţelegere a semnificaţiilor diferitelor concepţii filosofice, etice, estetice, economice, dotat cu putere de asimilare şi discernămînt a direcţiilor literare din ţară sau din străinătate, Dobrogeanu-Gherea a influenţat şi direcţionat, pentru o perioadă de peste trei decenii, mişcarea muncito¬rească de la noi şi filosofia ei, gîndirea social-politică şi economică din România..........."
BIBLIOGRAFIE 1. C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde şi Raicu Ionescu-Rion, fragmente din scrieri în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 282-332 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Dobrogeanu, gherea, curentul, marxist, constantin, miscarea, muncitoreasca, filosofia, gandirea, social, politica, economica, din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, conceptia materialista a istoriei, neoiobagia, studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, asupra socialismului in tarile inapoiate, anarhismul, revizionismul, economismul, ideologia germana, marx, engels, anarhia cugetarii, metafizica, finalitatea, reactionara, junimist, i mediul social ca factor patologic, darwin si malthus in etiologie, incercari asupra patologiei si patogenezei in diverse epoci istorice, impaludismul si profilaxia sa, dialectica in medicina, serviciul sanitar, medicii de plasa, proletariatul medical, stinca, etiologia, rion, idealism, scoala naturalista, spencer, lombroso, lassalle, bacunin, libertate, absoluta, capitalist, influenta, mediului, social, asupra, omului, revolutia, burgheza, ion ianosi |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Bancile comerciale (de depozit) si rolul lor in sistemul bancar |
|
Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetăţile îndepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .
În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii investiţii , relaţie hotărâtoare în creşterea economică............................... . . Banci, comerciale, depozit, rol, sistem, bancar |
|
Economie Numar pagini: 5
|
Enigma Otiliei – Psihologie moderna si dramatism |
| Un scurt eseu despre elementele moderne ale balzacianismului calinescian prezent in romanul Enigma Otliei. Ion Balu face referire la simetrie, caracterizarea personajelor, imbinarea de genuri, comportamentism si perspectiva narativa.. Psihologie, moderna, dramatism, calinescu, balzacianism, traditional, modern, felix, enigma otiliei, pascalopol, stanica ratiu, grefare, structura narativa, simetrie, perspectiva, omniscient, ubicuitate, comportamentism |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Mihai Beniuc - Marul de langa drum |
|
"In opera lui Mihai Beniuc, „Marul de langa drum" constituie fara indoiala un text sintetic reprezentativ, adunand in cele cateva strofe ale sale esenta atitudinilor lirice ale creatiei poetului de dupa 1944. Sentimentului dominant al revoltei si al amenintarilor profetice i-a luat locul in anii constructiei socialiste acela al implinirii idealurilor si al daruirii civice. Sunt nenumarate poeziile care pot ilustra acest proces mai general, dar intre ele „Marul de langa drum" reprezinta neaparat o piesa lrica de mare rezistenta, intrata pe drept cuvant in randul operelor emblematice, care identifica fundamental sensul viziunii artistice a unui creator.
Avand origini foarte indepartate, biblice si folclorice, simbolul marului semnifica cel mai adesea dragostea sau, intr-un numar apreciabil de poezii populare, instrainarea si pustiirea sufleteasca. Pastrand si amplificand prin detalii si nuante prima semnificatie, Beniuc o converteste pe a doua in contrariul ei, incat „marul de linga drum si fara gard" sa devina simbolul rodniciei si al comuniunii cu tara si cu poporul. Copacul atinge astfel proportiile grandioase ale unui sentiment social cuprinzator si adanc, sentimentul apartenentei anteice la o anume colectivitate umana ce patroneaza tutelar destinul tuturor membrilor sai. Simplitatea folclorica a motivului esential al poemului asigura o transparenta cristalina a semnificatiilor lirice mai sus indicate si, daca la acestea se pot adauga oricand note suplimentare, sensul ramane esentialmente acelasi in acord deplin cu insesi intentiile poetului. In raport cu evolutia poeziei moderne spre complexitate si bogatie semantica, imprejurarea ar putea angaja o anume insatisfactie estetica. Faptul revelator ca aceasta nu se produce se explica desigur prin perfecta coerenta artistica a textului, care, in limitele lui asumate, isi dezvaluie o ireprosabila functionalitate............." Dupa cum se stie, Mihai Beniuc a fost unul din poetii "iubiti" ai perioadei ceausiste, poezia "Marul de langa drum" este prin urmare una comunista insotita de un referat la fel de comunist. So enjoy! (a se folosi ca studiu de caz in ce priveste literatura comunista, nu luati de buna ce cititi p-aci) . Mihai, beniuc, marul de langa drum |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular |
|
"Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universală a timpului ci şi al întregii spiritualităţi a poporului român, care s-a format de-a lungul evului mediu şi a epoci moderne. Cultura noastră populară reprezintă deci una din premisele fundamentale ale filosofiei româneşti. În cadrul acesteia întâlnim o viziune specifică despre lume şi viaţă, valori etice şi estetice care i-au influenţat mai mult sau mai puţin direct pe filosofii români.
Cultura populară românească are o latură extrem de arhaică, provenită din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, aşa încât, în evidenţierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei româneşti nu putem face abstracţie de spiritualitatea dacă. Informaţii asupra acesteia le avem, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. de la diverşi istorici, filosofi şi scriitori antici şi chiar din primele secole creştine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Filozofia legendelor cosmogonice româneşti, Buc., Ed. Minerva, 1982 . Premise, istorice, culturale, gândire, filosofice, romanesti, geto-daci, cantemir, valente, filosofie, cultura, romana, tip, popular, gandire, arhaica, herodot, hecateu, strabon, pomponius, mela, dio cassius, porphyrius, iamblichos, jordanes, burebista, religie, henoteista, zalmoxis, zeul, suprem, mitul, nemurire, suflet, charmides, platon, crestina, bizantina, civilizatie, mesterul manole, miorita, dumnezeu, diavol, completare, creatie, creatorul, prim, obosit, conflictul, lumea, umana, divina, geneza, pamantul, cosmogonie, apa sambetei, ethos, colectiv, basmul, individualizat, balada, destin, uman, absurd, cathartica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
8. Vasile Conta (1845-1882) |
|
"Vasile Conta a fost primul gânditor român care a elaborat un sistem filosofic materialist. Născut într-o familie modestă, el şi-a făcut studiile elementare la Târgul Neamţ şi liceul la Iaşi, unde are o perioadă boemă, în care colindă ţara într-o trupă ambulantă de teatru ca sufleur şi actor, prilej cu care citeşte foarte multă literatură. Doi ani îşi dă examenele în particular, apoi revine la viaţa de studiu sedentară, terminând liceul cu rezultate foarte bune. Urmează apoi cursurile Institutului de comerţ din Anvers şi obţine tot în străinătate titlul de doctor în ştiinţe juridice. Întors în 1872 în ţară îşi câştigă existenţa ca avocat, profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, publicist şi om politic..........."
BIBLIOGRAFIE 1. Vasile Conta, Teoria fatalismului şi Încercări de metafizică materialistă, în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 188-231 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Vasile, conta, ganditor, filosofic, materialist, anvers, teoria fatalismului, teoria ondulatiunii universale, originea speciilor, incercari de metafizica, bazele metafizicii, intaile principii care alcatuiesc lumea, introducere in metafizica, ipoteza, unitati, relative, alcatuire, materie, geologice, siderale, eterice, miscarea, universala, indeterminism, psihologic, istoric, determinism, universal, statistica, fatalismul, religios, teoria ondulatiei universale, totului, principiul, ipoteticul, existenta, realitatea, relativul, absolutul, cantitatea, numarul infinit, forma, calitatea si substanta, reducerea la unitate, unitatea intelegerii, unitatea lumii, metafizica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
"moderne" rezultate au fost gasite 23
