lumea
"lumea" rezultate au fost gasite 19
Curs 22 Filosofia teoretică a lui Kant |
|
1. Date biografice şi bibliografice
2. Între empirism şi raţionalism 3. Sensibilitate şi intelect 4. Judecăţile sintetice a priori 5. Posibilitatea matematicii şi fizicii 6. Posibilitatea metafizicii ca ştiinţă 7. Regulativ – constitutiv în cunoaştere 8. Distincţia fenomen – lucru în sine 9. Realitatea lucrului în sine . Filosofia, teoretica, kant, antiteza, locke, hume, immanuel kant, date, biografice, bibliografice, despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei inteligibile, critica ratiunii pure, prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea înfatisa drept stiinta, intemeierea metafizicii moravurilor, primele principii metafizice ale stiintelor naturii, critica ratiunii practice, ; critica facultatii de judecare, religia în limitele simplei ratiuni, spre pacea eterna, metafizica moravurilor, antropologia din perspectiva pragmatica, empirism, rationalism, sensibilitate, intelect, forma, judecatile, sintetice, a priori, analitice, cunoasterea, a posteriori, matematica, timpul, aritmetica, geometria, fizica, newtoniana, experienta, contingenta, particulara, universala, metoda, transcendentala, regulativ, constitutiv, metafizica, psihologia, cosmologia, teologia, libertatea, ideal, argumentul, ontologic, distinctia, fenomen, lucru, phaenomena, prolegomene, disertatia, lumea, substante, principiu, realitatea, quaestiones, diputates, alois riehl, h, cohen, moralistul, h, vaihinger, e, boutroux, platon, constantin noica, dasein, wirklichkeit, sensibil, inteligibil, quantum, existent, fenomen |
|
Istoria filosofiei moderne Numar pagini: 15
|
28. Mircea Eliade |
|
"Ca filosof al culturii, Mircea Eliade a sesizat cu acuitate profunda consonanţă tematică şi, până la un punct, de abordare a problematicii, dintre mit şi filosofie; în plus, datorită deosebitei sale familiarităţi cu ambele domenii ale spiritului uman, a putut să o şi ilstreze apelând la cazuri concrete revelatoare. «Enigma» timpului este tocmai unul dintre acestea. Pentru a-şi expune punctul de vedere, Eliade porneşte şi el de la eterogenitatea timpului, de la diversitatea trăirilor lui, care este o caracteristică a omului de oriunde şi de oricând. Numai că Eliade ştie să facă diferenţe în cadrul acestei trăsături general umane, descoperindu-ne faptul că există deosebiri radicale între omul modern, nereligios, şi omul religios al societăţilor primitive – în ceea ce priveşte trăirea discontinuă a timpului. Desigur, şi omul nereligios contemporan „cunoaşte o oarecare discontinuitate şi eterogenitate a Timpului. Există şi pentru el, în afara timpului monoton al muncii, timpul răgazului şi al spectacolelor, «timpul festiv»; şi el trăieşte conform unor ritmuri temporale diferite şi cunoaşte timpuri de intensitate variabilă; atunci când ascultă muzica preferată sau, îndrăgostit, aşteaptă ori întâlneşte persoana iubită, el simte, evident, un alt ritm temporal decât acela în care munceşte sau se plictiseşte.” Totuşi, pentru el timpul nu prezintă denivelări radicale în interiorul propriei esenţe ci are o singură natură, în armonie cu structura fiinţei sale şi de aceea „constituie cea mai profundă dimensiune existenţială, este legat de însăşi existenţa umană, are deci un început şi un sfârşit, care este moartea, stingerea existenţei. În pofida multiplicităţii ritmurilor temporale pe care le simte şi a intensităţii lor diferite, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu se poate insera nici o prezenţă divină.”
BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, traducere de Rodica Chira, Humanitas, Bucureşti, 1992 2. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, Humanitas, Bucureşti, 1992 3. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere de Doina Cornea, Dacia, Cluj-Napoca, 1990 4. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. I-III, traducere de Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică,1991 5. Filosofia greacă până la Platon, Vol. I, partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979 6. Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon, Opere, Vol. VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993 7. Wilhelm Dilthey, Théorie des conceptions du monde. Essai d’une philosophie de la philosophie, trad. par Louis Sauzin, P.U.F., Paris, 1946 8. Vasile Tonoiu, Ontologii arhaice în actualitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 9. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie general㸠Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 . Mircea, eliade, filosof, cultura, enigma, mit, filosofie, spirit, uman, timp, omul nereligios, eterogenitate, discontinuitate, ritmuri, temporale, timpul profan, desacralizat, timpul mitic, revenire, inceput, platon, timaios, phaeton, helios, pamant, timpul, circular, marele timp, fiinta, timpul sacru, responsabilitate pe plan cosmic, timpul originii, obsesia ontologica, prezenta zeilor, lumea puternica si pura, parmenidian, receptacol, loc natural, neant, timpul forte, eternitatea, omul religios arhaic, sacrul si profanul, tratat de istorie a religiilor, incercarea labirintului, istoria credintelor si ideilor religioase, victor kernbach, vasile tonoiu, wilhelm dilthey |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 8
|
Amintiri din copilarie - Ion Creanga |
|
"După apariţia poveştilor, Creangă a publicat în „Convorbiri literare“ în 1881-1882 trei părţi din Amintiri din copilărie. Partea a patra a văzut lumina tiparului, postum, în 1892.
În Amintiri din copilărie „vârsta cea fericită“ este rechemată şi retrăită în amintire de scriitor pentru a alunga tristeţea şi grijile: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată“. Tema ilustrează evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX lea şi anume a satului Humuleşti cu oamenii lui: „Gospodari tot unul şi unul“, întâmplările şi evenimentele nu sunt relatete într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în conturarea eroului, a copilăriei copilului universal (George Călinescu). Cartea este povestea copilăriei sau, mai degrabă, spectacolul vârstei fericite. Dacă prin unele amănunte, copilăria reconstituită a aparţinut biografic lui Creangă, prin semnificaţie este universală, aparţine tuturor: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copii de când i lumea asta şi pământul, măcar să zică cine-ce a zice“..........." Cap I CapII Cap III Cap IV Sursele umorului în opera lui Creangă Trăsături noi care completează portretul lui Nică în acest capitol Caracterizarea lui Nică Caracterizarea Smarandei . Amintiri, din, copilarie, ion creanga, nica, smaranda, capitol, i, ii, iii, iv, povestiri, caracterizare, surse, umor, oralitate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 11
|
4. Dimitrie Cantemir |
| "Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 la Silişteni, ca fiu al serdarului Constantin şi al Anei, o femeie de o largă cultură. Tatăl, deşi analfabet, ajunge domn şi le asigură celor doi copii, Antioh şi Dimitrie, condiţii alese de învăţătură. Dimitrie a învăţat la curtea domnească din Iaşi, cu preotul grec Irimie Cacavela, atât filosofia cât şi limbile latină, greacă, slavonă, ajungând până la urmă să stăpânească în jur de 20 de limbi. La 15 ani, Dimitrie Cantemir este trimis ostatic la Constantinopol, zălog al tatălui pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani în capitala otomană şi va face studii diverse, cu vestiţi profesori ai epocii, la Academia Grecească. Din punct de vedere filosofic însă, acolo nu ajunsese încă influenţa celei mai înaintate filosofii a timpului, astfel încât pregătirea lui Cantemir în acest domeniu a fost totuşi din start depăşită, îngustându-i orizontul, ceea ce i-a diminuat capacitatea creatoare şi, mai ales, originalitatea...............". Dimitrie, cantemir, academia greceasca, domn, moldova, serban cantacuzino, casandra, lutk, petru cel mare, ion neculce, harcov, moscova, dimitrievska, divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, icoana de nezugravit a stiintei sacre, micul compendiu de logica generala, tratatul de muzica turceasca, istoria cresterii si descresterii imperiului otoman, cercetare naturala a monarhiilor, descrierea moldovei, hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, aristotel, fizica, facerea, istoria ieroglifica, cercetare naturala a monarhiilor gnoseologica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
8. Vasile Conta (1845-1882) |
|
"Vasile Conta a fost primul gânditor român care a elaborat un sistem filosofic materialist. Născut într-o familie modestă, el şi-a făcut studiile elementare la Târgul Neamţ şi liceul la Iaşi, unde are o perioadă boemă, în care colindă ţara într-o trupă ambulantă de teatru ca sufleur şi actor, prilej cu care citeşte foarte multă literatură. Doi ani îşi dă examenele în particular, apoi revine la viaţa de studiu sedentară, terminând liceul cu rezultate foarte bune. Urmează apoi cursurile Institutului de comerţ din Anvers şi obţine tot în străinătate titlul de doctor în ştiinţe juridice. Întors în 1872 în ţară îşi câştigă existenţa ca avocat, profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, publicist şi om politic..........."
BIBLIOGRAFIE 1. Vasile Conta, Teoria fatalismului şi Încercări de metafizică materialistă, în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 188-231 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Vasile, conta, ganditor, filosofic, materialist, anvers, teoria fatalismului, teoria ondulatiunii universale, originea speciilor, incercari de metafizica, bazele metafizicii, intaile principii care alcatuiesc lumea, introducere in metafizica, ipoteza, unitati, relative, alcatuire, materie, geologice, siderale, eterice, miscarea, universala, indeterminism, psihologic, istoric, determinism, universal, statistica, fatalismul, religios, teoria ondulatiei universale, totului, principiul, ipoteticul, existenta, realitatea, relativul, absolutul, cantitatea, numarul infinit, forma, calitatea si substanta, reducerea la unitate, unitatea intelegerii, unitatea lumii, metafizica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Acceleratoare de particule |
|
Problema energiilor mari
Efectul de strictiune (pinch) Descarcari toroidale Stellaratorul . Acceleratoare, particule, problema, energiilor, mari, lumea, microcosmosului, subnucleare, energiile, particulelor-proiectil, energia, electroni, pozitroni, protoni, antiprotoni, deutoni, efectul, strictiune, pinch, bennet, descarcari, toroidale, stellaratorul, spitzer |
|
Chimie Numar pagini: 4
|
Arta de a vinde |
| În opinia lui Zig Ziglar “TOATĂ lumea LUCREAZĂ ÎN VÂNZĂRI; TOŢI LUCRĂM ÎN DOMENIUL VÂNZĂRILOR; trebuie să înţelegem că toţi, indiferent de profesie suntem agenţi de vânzări.” Deoarece în final ne vindem forţa de muncă şi suntem direct interesaţi să o vindem cât mai convenabil atât pentru noi cât şi pentru cumpărător...................... Arta, de, a vinde, zig, ziglar, domeniul, vanzarilor, consumatorul, consum, marketing, agent, vanzari |
|
Economie Numar pagini: 3
|
Lumea Baltagului |
|
"Criticii literari au considerat acest roman o parafrază modernă a baladei populare Mioriţa. Într-adevăr romancierul a pornit de la cunoscuta baladă populară românească, pe care l-a apreciat ca cea mai nobilă manifestare spirituală a neamului nostru.
Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte două balade populare româneşti Dolca şi Salga. După propria mărturisire a autorului, la baza romanului stă şi un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente şi a elaborat o construcţie epică, riguroasă, plasând în centru o psihologie feminină complexă. Din baladă a reţinut ideea conflictuală: doi ciobani se înţeleg să-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile....." . Baltagul, mihail sadoveanu, vitoria, nechifor, lipan |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular |
|
"Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universală a timpului ci şi al întregii spiritualităţi a poporului român, care s-a format de-a lungul evului mediu şi a epoci moderne. Cultura noastră populară reprezintă deci una din premisele fundamentale ale filosofiei româneşti. În cadrul acesteia întâlnim o viziune specifică despre lume şi viaţă, valori etice şi estetice care i-au influenţat mai mult sau mai puţin direct pe filosofii români.
Cultura populară românească are o latură extrem de arhaică, provenită din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, aşa încât, în evidenţierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei româneşti nu putem face abstracţie de spiritualitatea dacă. Informaţii asupra acesteia le avem, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. de la diverşi istorici, filosofi şi scriitori antici şi chiar din primele secole creştine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Filozofia legendelor cosmogonice româneşti, Buc., Ed. Minerva, 1982 . Premise, istorice, culturale, gândire, filosofice, romanesti, geto-daci, cantemir, valente, filosofie, cultura, romana, tip, popular, gandire, arhaica, herodot, hecateu, strabon, pomponius, mela, dio cassius, porphyrius, iamblichos, jordanes, burebista, religie, henoteista, zalmoxis, zeul, suprem, mitul, nemurire, suflet, charmides, platon, crestina, bizantina, civilizatie, mesterul manole, miorita, dumnezeu, diavol, completare, creatie, creatorul, prim, obosit, conflictul, lumea, umana, divina, geneza, pamantul, cosmogonie, apa sambetei, ethos, colectiv, basmul, individualizat, balada, destin, uman, absurd, cathartica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
20. Mircea Vulcănescu (1904-1952) |
|
"
Format la şcoala lui Gusti şi cea a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai „tinerei generaţii” interbelice. El s-a impus ca filosof, sociolog, economist, profesor de etică, realizându-se ca o personalitate complexă a culturii române. Deschiderea sa filosofică a mers de la filosofia antică, prin cea medievală şi cea modernă, până la filosofia contemporană, de la cea universală la cea românească, de la istoria filosofiei la filosofia sistematică, de la metafizică la etică sau la filosofia religiei, de la ontologia generală la ontologia regională. Rădăcinile concepţiei filosofice a lui Mircea Vulcănescu se află în lumea românească; el se străduieşte să contribuie la determinarea ontologică a „omului românesc", a „ispitelor" acestuia, a fundamentelor perene pe care se înalţă şi devine această lume românească, a specificului ei în ansamblul umanităţii............" BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Buc., Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1991 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Neconvenţional despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. II, 1980 . Mircea, vulcanescu, nae ionescu, c, radulescu-motru, dumitru draghicescu, vasile parvan, lucian blaga, dan botta, vasile bancila, stefan barsanescu, ovidiu papadima, anton dumitriu, athanase joja, orientare, trairista, dinamism, vital, spiritualitate, criza, morala, cultura, spirituala, evului mediu, renastere, protestantism, filosofia, romantica, germana, fichte, schelling, nietzsche, bergson, sestov, unamuno, kant, goethe, marx, dumnezeirea, sfintenia, patericul, regulile, sf, pahomie, sf, vasile, filocalia, consolatiile spirituale, eckhardt, podoaba nuntilor spirituale, ruysbroeck, istorism, prin, resemnare, cultura, exaltarilor, anarhice, negatie, ispita, dacica, existenta, concreta, omul, de, maine, omul romanesc, ernst robert curtius, max scheler, max weber, metoda, fenomenologica, studierea, limbajul, cosmos, aici, dincolo, prezenta, neprezenta, atunci, acum, vesnicie, vama, firea, fiintei, insusire, faptul, felul, tagaduirea, vladutescu, gheorghe |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
23. I.D. Gherea (1895-1978) |
|
"Cu o largă formaţie intelectuală pe care a dobândit-o mai ales ca autodidact dar şi un pianist de valoare, care o vreme la acompaniat şi pe George Enescu, I. D. Gherea a publicat mai întâi o serie de articole în Revista de filosofie, în Revue de Metaphysique et de Morale, în Revue philosophique, dezvăluindu-şi astfel aplecarea către filosofie, făcându-se cunoscut şi acceptat de profesionişti.
Gherea se remarcă însă cu adevărat în filosofia românească în calitate de autor al unei cărţi de excepţie, Eul şi lumea ( Le moi et le monde). Ea a sur¬prins prin puterea şi ştiinţa construcţiei sistematice, prin cunoaşterea desăvîrşită a marilor probleme ale domeniului de exerciţiu, prin dialectica subtilă a discursului, prin originalitate, deci prin valoare............." BIBLIOGRAFIE 1. I.D. Gherea, Eul şi lumea, Bucureşti, Ed. Ştiinşifică şi Enciclopedică, 1984 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Fenomenologie, gherea, george enescu, revista de filosofie, revue de metaphysique et de morale, revue philosophique, eul si lumea, le moi et le monde, mircea djuvara, n, bagdasar, essai d\'une cosmogonie, anthropomorphique, curente si tendinte in filosofia romaneasca, lucretiu patrascanu, lumea, exterioara, subiectul, cunoscator, agnostica, cosmogonie, antropomorfica, muzica, nimic, creatie, neokantiana, bergsoniana, fenomenologica, husserliana, sceptic, constantin dobrogeanu-gherea, dogmatism, meditatii carteziene, filosofia, stiinta, arta, iluzia, fiinta, paul valery, psihologie, eul, epifenomenalista |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Viata si opera lui Albert Einstein |
|
"Atunci când unei persoane i se cere să numească un fizician, aproape întotdeauna numele care îi vine in gând este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de ştiinţa al secolului 20. Cunoscut pentru crearea şi dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativităţii, ca şi pentru indrăzneaţa sa ipoteză cu privire la natura luminii, Einstein a fost fără îndoiala una din cele mai stralucite minţi ştiinţifice ale umanităţii."
Primele lucrari ştiinţifice Teoria specială a relativităţii Primele reacţii Teoria generalizată a relativităţii Cetăţean al lumii . Via?a, opera, einstein, albert, fizician, om de ?tiin?a, secolul, 20, natura, luminii, ipotez?, origine, german?, ulm, munchen, geometrie, euclidiana, milano, arrau, elve?ia, politehnica, zurich, biroul de patente din berna, mileva, maric, lucrari, ?tiin?ifice, doctoratul, dizerta?ie, teoretic?, dimensiunii, moleculelor, miscarea browniana, energia, radia?iei, constanta, universal?, constanta lui planck, robert andrews millikan, teoria special? a relativit??ii, electrodinamicii, corpurilor, mi?care, newton, savanti, max planck, kaiser wilhelm, relativit??ii, teoria, cuantica, dualismului, und?-particul?, hitler, germania, emigreze, statele, unite, princeton, new jersey, franklin delano, roosevelt, bombe, atomice, despre sionism, constructori ai universului, de ce r?zboi, sigmund freud, din ultimii mei ani, evolu?ia fizicii, lumea a?a cum o v?d eu |
|
Fizica Numar pagini: 4
|
Nutritia plantelor si animalelor aflate in simbioza |
|
\\\"In lumea vie sunt raspandite 2 modalitati de nutritie: autotrof, care este cel mai raspandit mod de nutritie in regnul vegetal, heterotrof, care este intalnit atat la plante cat si la animale.
Plantele autotrofe, datorita procesului de fotosinteza si chimiosinteza (capacitatea unor plante de a realiza sinteza substantelor organice din substante minerale cu ajutorul energiei chimice eliberate in procesele de oxidare a unor substante organice ca H2, H2S, Fe, NH3, HNO3), se hranesc cu substante anorganice, pe cand nutritia heterotrofa este intalnita la plantele lipsite de corofila, deci care nu sunt capabile sa anihileze carbonul mineral din CO2. In natura traiesc 2 grupe mari de plante heterotrofe: saprofite – plante care se hranesc cu substante organice din cadavrele plantelor si animalelor, parazite – plante care se hranesc cu substante organice luate de la organismele vii.\\\" . Nutritie, autotrof, heterotrof, autotrofe, fotosinteza, chimiosinteza, h2, h2s, fe, nh3, hno3, substante, anorganice, saprofite, parazite, mixta, morfologice, licheni, pleurococcus, ciuperca, frunze, lobaria, cruste, xantoria, trompete, cladonia, barbi, usnea, coarne, cetraria, conifere, pavetta, klebsiella, ectotrofe, endotrofe, coacazul, bruckenthalia, orhideele, liliacee, scilofagi, epifitele, ochiul telescopic al caracatitei, furnici, afide, terra |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
Nutritia plantelor si animalelor aflate in simbioza |
|
"In lumea vie sunt raspandite 2 modalitati de nutritie: autotrof, care este cel mai raspandit mod de nutritie in regnul vegetal, heterotrof, care este intalnit atat la plante cat si la animale.
Plantele autotrofe, datorita procesului de fotosinteza si chimiosinteza (capacitatea unor plante de a realiza sinteza substantelor organice din substante minerale cu ajutorul energiei chimice eliberate in procesele de oxidare a unor substante organice ca H2, H2S, Fe, NH3, HNO3), se hranesc cu substante anorganice, pe cand nutritia heterotrofa este intalnita la plantele lipsite de corofila, deci care nu sunt capabile sa anihileze carbonul mineral din CO2. In natura traiesc 2 grupe mari de plante heterotrofe: saprofite – plante care se hranesc cu substante organice din cadavrele plantelor si animalelor, parazite – plante care se hranesc cu substante organice luate de la organismele vii." . Nutritie, autotrof, heterotrof, autotrofe, fotosinteza, chimiosinteza, h2, h2s, fe, nh3, hno3, substante, anorganice, saprofite, parazite, mixta, morfologice, licheni, pleurococcus, ciuperca, frunze, lobaria, cruste, xantoria, trompete, cladonia, barbi, usnea, coarne, cetraria, conifere, pavetta, klebsiella, ectotrofe, endotrofe, coacazul, bruckenthalia, orhideele, liliacee, scilofagi, epifitele, ochiul telescopic al caracatitei, furnici, afide, terra |
|
Biologie Numar pagini: 4
|
II. Tipuri istorice de umanism - 3. Umanismul renascentist |
|
"Opunându-se acestei valorizări negative a omului şi a vieţii sale terestre, Renaşterea manifestă, ca una din tendinţele sale fundamentale, antropocentrismul, care reprezintă o schimbare radicală în perceperea condiţiei umane. Deşi epoca nu renunţă la credinţă şi omul este văzut în continuare drept legătura privilegiată dintre pământ şi cer, în filosofie se manifestă panteismul, care socoteşte divinul ca imanent lumii iar lumea, în consecinţă, este preţuită ca parte a lui Dumnezeu. În acest context se subliniază şi forţa omului, nu slăbiciunile lui, însuşirile pozitive nu cele negative, voinţa, curajul, capacitatea de a şti şi de a face în virtutea propriei sale condiţii. Asemenea lui Dumnezeu, omul este privit prin prisma rolului de creator iar opera sa întemeietoare în cadrul lumii este calificată drept „a doua creaţie”.
Renaşterea continuă practic idei pe care gânditorii evului mediu deja le formulaseră dar într-o formă în care locul întâi era acordat mereu lui Dumnezeu. Renaşterea schimbă accentele, exprimând mult mai clar conştiinţa de sine a omului încrezător în propriile sale..........." BIBLIOGRAFIE 1. Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, trad. Dan Negrescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1981 2. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Umanismul, renascentist, renasterea, antropocentrismul, dumnezeu, gianozzo manetti, giovanni pico della mirandola, mijlocitor, cunoastere, cuprinzatoare, toma din aquino, augustin, vechiul testament, geneza, timaios, creatorul, demiurgic, libertatea, pax philosophica, eirene, kant, toleranta, nicolaus cusanus, de pace fidei, demnitatea, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Noapte de decemvrie - Macedonski |
|
"A fost scrisă în 1901. În poem Macedonski îşi fixează condiţia de poet de pe poziţii etice, ferme: - să treacă prin viaţă demn înfruntând piedicile şi încrezător în steaua lui de mare poet care nu face concesii de nici un fel şi în primul rând de natură artistică mereu cu ochii spre idealul său artistic.
În luna ianuarie 1890 Macedonski a publicat un poem în proză intitulat „Meka şi Meka“ în care valorifică o legendă orientală. „Meka şi Meka“ conţine o parabolă dictată cu limbă de foc într-o noapte de decembrie a unui poet sărac şi în dezacord total cu lumea guvernată de vanitate şi bani........" . Noapte de decemvrie, macedonski, emir, mecca |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Amintiri din copilărie – Ion Creangă |
|
„Întâiul mare scriitor român, ieşit din sânul poporului, scriind despre popor dar ridicându-se la mijloacele marii arte” (G. Călinescu), Ion Creangă, s-a născut în Humuleştiul mitic, despărţit de Târgu Neamţ de apa „Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”. Spaţiul acesta a fost spaţiul „Amintirilor din copilărie”. Opera este în primul rând o creaţie artistică şi proiectează ruralitatea materiei în imaginea literară, coexistând în acelaşi timp în ficţiune şi în realitate.
Cartea are în centrl ei un personaj aparte, un personaj singular în lumea literară: Nică a lui Ştefan a Petrii. Una din modalităţile de concepere a textului narativ este „popasul contemplativ” (T. Vianu), popas al povestitorului care reînvie universul copilăriei: Ozana, dumbrăvile, prundul, ştioalnele, ţarinile, tata şi mama, fraţii şi surorile, clăcile............ Amintiri, din, copilarie, ion, creanga |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger |
|
"Luând poziţie critică faţă de orientarea speculativă, abstractă a gândirii filosofice şi etice, existenţialismul va face din „concretul" fiinţei umane obiectul central al reflec¬ţiei filosofice. Referindu-se la natura preocupărilor şi la valoarea rezultatelor obţinute de filosofia contemporană în problema omului, unul din principalii reprezentanţi ai existenţialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epocă nu a avut atâtea cunoştinţe variate despre om câte are cea actuală. Nici o epocă nu a putut obţine atât de repede şi atât de uşor aceste cunoştinţe, precum cea actuală. Şi totuşi, nici o epocă nu a ştiut atât de puţin ce este omul, ca epoca actuală. Niciodată omul nu a constituit în aşa măsură o problemă, ca în epoca noastră".
Constituie, fără îndoială, unul din meritele remarcabile ale existenţialismului faptul de a fi analizat cu atâta patos şi pregnanţă condiţia fiinţei umane şi, implicit, problema raportului dintre individ şi societate. După cum se ştie, existenţialismul s-a dezvoltat în două direcţii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ş.a.) şi alta religioasă (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ş.a.), comportând nuanţe particulare în tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existenţei, aceea a libertăţii etc............." BIBLIOGRAFIE 1. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, loc, deschidere, fiinta, martin, heidegger, existentialismul, constiinta, originalitate, omul, lumea, fiinta si timp, ontologie, fiintare, dasein, incertitudine, eu, neant, existent, obiect, liniste, tentatie, impotmolire, decadere, angoasa, sentiment, tragic, pesimism, existentialist, jaspers, moartea, fatalitate, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Tudor Vianu, Atitudinea estetică şi estetismul |
| "Posibilitatea de a subordona oricare din aspectele realului în sfera valorii estetice, despre care am amintit mai înainte, determină aşa-numita atitudine estetică în faţa lumii şi a vieţii. Atitudinea estetică trebuie însă limpede distinsă de estetism, cu care confuzia este adeseori făcută. Estetismul este acea atitudine care reactivează în realitate numai valori de artă, rămânând într-acestea închisă celorlalte valori ale culturii sau profesând chiar o anumită ostilitate faţă de ele. Stăpâneşte un punct de vedere estetic acela care în faţa unei opere ştiinţifice, în loc să se intereseze de substanţa cercetării, de justeţea sau profunzimea adevărurilor pe care le atinge, judecă numai darul de scriitor al cercetătorului. Estetismul inspiră pe acela care apreciază în conduitele practice ale vieţii nu valoarea lor morală, binele sau răul pe care ele îl pot conţine, ci pitorescul lor, forţa plastică a unui gest sau atitudini, caracterul sugestiv al unui cuvânt exprimat într-o anumită împrejurare concretă. Dintr-un punct de vedere estetic se aşează acela care, din complexul de valori al religiei, reţine şi preţuieşte numai frumuseţea ceremoniilor şi a cadrului în care ele se desfăşoară. Nici adevărul, nici binele, nici sacrul nu au un preţ adevărat pentru estet. ,,lumea nu este justificabilă decât ca fenomen estetic", spunea odată Fr. Nietzsche, un om care avea de altfel în sine o posibilitate mai largă de îmbrăţişare a lumii. Lupta unul Flaubert cu formele burgheze ale societăţii timpului său, fanatismul său estetic provenea poate dintr-o antipatie radicală faţă de toate valorile extraestetice care se întrunesc în cuprinsul vieţii sociale. ,,Nimic din ce se întâmplă cu adevărat n-ar o importanţă cât de mică", scria odată Oscar Wilde. Şi altădată: ,,Mulţi oameni acţionează bine, dar foarte puţini vorbesc la fel, ceea ce înseamnă că a vorbi este cu mult mai greu şi în acelaşi timp mai frumos". ..................... Tudor, vianu, atitudinea, estetica, estetismul, valori, arta, adevarul, binele, sacrul, nietzsche, flaubert, oscar wilde, j, j, weiss, umanitatea, egoismul, frumos, excentric, spranger, formele vietii, banausi, religie, omul, artistul |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
"lumea" rezultate au fost gasite 19
