Inregistrareistoria politica
"istoria politica" 9
| INTERCULTURALITATE CERCETARI SI PERSPECTIVE ROMANESTI | |
|
Minorităţi etnice, naţionale sau multiculturalism?
Totuşi, această primă distincţie între etnie şi cultură nu ne permite să evităm o a doua distincţie, stabilită de legislaţia şi de politica din România, şi anume: distincţia între o majoritate, niciodată numită ca atare, românii, şi ceilalţi cetăţeni numiţi minorităţi. Cele două criterii se conjugă deci pentru a da termenul de minoritate etnică, cu nimic mai satisfăcător, deoarece el este de două ori exclusiv. Problema aferentă acestei terminologii, politic corecte în sensul primar al termenului, adică conforme uzanţelor politice actuale, este legată de faptul că ea subliniază de la început un raport de forţă între cei mai numeroşi şi cei mai puţin numeroşi, trecând sub tăcere statutul istoric şi diversitatea minorităţilor în cauză. Dată fiind istoria constituirii României ca stat naţional, aceste apelative riscă astfel să creeze mai multă confuzie şi frustrări decât să le rezolve. Dacă ţinem cont, între altele, de noţiunea de minoritate, aşa cum este ea cel mai frecvent utilizată în Europa occidentală, în contextul imigraţiei, opunând noii veniţi cetăţenilor mai vechi, ceea ce nu este deloc cazul României, sau utilizarea sa în America de Nord şi în Australia, cuvântul îşi pierde sensul. Kymlicka (1995) a evidenţiat confuzia provocată deseori de termenul « multicultural » şi propune distingerea a două forme de pluralism în cadrul statului-naţiune. Am avea astfel de-a face cu state multinaţionale, adică state ce găzduiesc minorităţi istorice, pe care le numeşte « naţionale », şi cu state poli-etnice, adică cele ce conţin comunităţi de imigranţi mai recente ce nu au participat la construcţia naţiunii. El semnalează între altele că cele două caracteristici pot foarte bine coexista în cadrul aceleiaşi naţiuni. O soluţie ar fi deci adoptarea acestei terminologii ce distinge minorităţi etnice şi minorităţi naţionale şi, în cazul României, reţinerea celor din urmă. Nici această soluţie nu este însă mai satisfăcătoare, datorită conotaţiei termenului de minoritate care, după cum am spus, induce din start un raport de putere între grupurile în cauză. Ar trebui deci să recurgem mai degrabă la termenul « multicultural » ce are avantajul, din punct de vedere semantic cel puţin, de a rămâne neutru ? Se întâmplă însă că în dezbaterea asupra prezenţei şi coexistenţei mai multor culturi în cadrul politic al naţiunii, termenul « multicultural » să fie asociat cu ceea ce a devenit « multiculturalismul 3». Acesta din urmă face de acum referinţă la reflecţii politice precise, cărora nu li se poate ignora contextul socio-istoric particular. Este vorba în principal de multiculturalismul nord-american aşa cum este el practicat, revendicat şi discutat în Statele Unite, în Canada şi în Australia de aproximativ treizeci de ani, în opoziţie cu vechiul şi tradiţionalul mono-culturalism bine cunoscut sub numele de « melting-pot ». Or istoria şi tradiţia politică nord-americană ne interzic aplicarea unui astfel de « model » multiculturalist în Europa central-orientală fără a i se fi demonstrat în prealabil pertinenţa. Am menţionat între altele că multiculturalismul (Kymlicka: 1995), împinge spre confuzie şi că, în cazul Statelor Unite, el tinde să se intereseze doar de « poli-etnic » şi să uite « multinaţionalul », adică populaţiile autohtone colonizate. Aceasta constituie un argument în plus pentru respingerea termenului. Ar rămâne termenul « pluri-cultural » ce semnalează diferenţa fără a o cuantifica. Totuşi, exceptând descrierile statistice ale populaţiilor, acest termen nu permite abordarea relaţiilor între comunităţi. Iată de ce i-am preferat termenul de « intercultural » ce lasă să se înţeleagă, nu doar prezenţa mai multor culturi sau « naţiuni » în cadrul unui stat, ci şi o anumită relaţie între entităţile culturale distincte. Cum unul dintre scopurile demersului nostru este tocmai aprofundarea şi sistematizarea cercetărilor îm domeniul relaţiilor între comunităţile culturale din România, ni se pare legitim să recurgem la termenul de « intercultural » ceea ce ne permite 3 A se vedea pe acest subiect Ch. Taylor, Multiculturalisme, Paris 1994 6 simultan evitarea importării prea rapide – deşi comode – a unor modele inadecvate, legate atât de analiză, cât şi de practici. Se cuvine subliniat aici că, dezbaterea asupra terminologiei nu a avut loc în manieră formală între partenerii proiectului şi că nu am dorit impunerea unei terminologii celor ce au contribuit la cercetările cuprinse în acest volum. Este interesant în final de observat, în anchetele ce fac referire directă la aceste diferite « minorităţi »4, cum sunt percepute mai exact apartenenţele la naţiune şi la « minoritate ». Este evident că această reflecţie va trebui făcută în faza a doua a proiectului şi că ea va putea reprezenta un câştig pentru cercetare. |
|
| interculturalitate cercetari si perspective romanesti, - multiculturalismul normativ, relatii interetnice, etnicitate, minoritate etnic?, valori identitare | |
| Psihologia Educatiei | |
| Curs: Hermeneutica filosofică | |
|
Hermenutica în antichitate
Hermeneutica în Evul Mediu Hermeneutica modernă Hermeneutica şi istoria Hermeneutică şi ontologie Hermeneutică şi dialog Hermeneutică şi politică |
|
| hermeneutica, filosofica, antichitate, evul mediu, moderna, istoria, ontologie, dialog, politica, martin luther, benedict spinoza, johann martin chladenius, georg friedrich meier, friedrich daniel ernst schleiermacher, wilhelm dilthey, martin heidegger, hans-georg gadamer, juergen habermas, jacques derrida | |
| Retorică şi hermeneutică | |
| 25. A.D. Xenopol şi Nicolae Iorga | |
|
"Născut în1847, la Iaşi, Xenopol face studiile se¬cundare în acelaşi oraş, apoi, în 1867, cu ajutorul unei burse acordată de Societatea „Junimea”, pleacă în Germania, la Berlin, unde urmează regulat prelegeri filosofice, juridice şi istorice. La istorie el audiaza pe Mommsen, Curtius, Ranke şi Gervinus, adică pe cei mai reputaţi istorici ai Germaniei din acea vreme. În 1871 îşi dă şi doctoratul în drept şi doctoratul în istorie. Întors în ţară, el este numit în acelaşi an procuror de secţie la Tribunalul din Iaşi, în 1876 fiind înaintat prim procuror la acelaşi tribunal. În 1878, Xenopol se retrage din magistratură din cauza unei neînţelegeri cu procurorul general, dedicându-se profesiunii de avocat, pentru ca, în 1883, să fie numit profesor de istoria românilor la Universitatea din Iaşi.
Prin opera sa filosofică, Ale¬xandru Xenopol stabileşte contactul indiscutabil între filosofia românească şi cea străină. Istoric şi gânditor de reală valoare, ne-a dat una din cele mai de seamă cercetări a fundamentelor istoriei. Făcînd deose¬bire principială între structura teoretică a ştiinţelor istorice, Xenopol se apropie în concepţia sa de filosofii germani Windelband şi Rickert............." "Un alt istoric preocupat de teoria istoriei a fost Nicolae Iorga. El s-a născut la 1871 la Botoşani. De o uimitoare precocitate, înzestrat cu o memorie şi o putere de muncă rare, N. Iorga urmează cursul liceal în oraşul natal, apoi se înscrie la Universitatea din Iaşi, unde, la vîrsta de19 ani, îşi ia licenţa. Pleacă apoi în străinătate, îşi dă doctoratul la Universitatea din Leipzig iar la Paris îşi ia diploma la „Ecole de Hautes Etudes”. Întors în ţară, e profesor pentru puţin timp la liceul din Ploieşti, apoi reuşeşte la concursul pentru catedra de Istorie Univer¬sală de la Facultatea de Filosofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Bucureşti. De acum înainte, N. Iorga desfăşoară o prodigioasă activitate. De la istorie propriu-zisă, sfera lui de acti¬vitate se extinde an de an la filosofia istoriei, impresii din călătorie, critică literară, la ziaristică, politică, versuri, artă dramatică, memorii. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Insti¬tutului Franţei, al Academiei sârbe, polone şi suedeze, doctor honoris causa al mai multor universităţi străine, N. Iorga este personalitatea cu cea mai covârşitoare activitate pe care a produs-o poporul român............." BIBLIOGRAFIE 1. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Buc., Ed. Şt., 1967 2. Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice. Lecţii de deschidere şi cuvântări , Bucureşti, 1933 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 4. *** istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 5. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 |
|
| filosofia, istoriei, sociala, xenopol, nicolae, iorga, alexandru, windelband, rickert, existenta, empirica, cunostinta, realitatii, reproducerea, intelectuala, univers, spatiu, timpul, forme a priori, sensibilitate, kant, proces, prefaceri, materie, suflet, fizica, chimia, astronomia, biologia, fiziologia, matematica, psihologia, logica, economia, politica, dreptul, sociologia, geologia, paleontologia, teoria descendentei, istoria, carol i, hohenzollern, traian, dacia, generalitatii cu privire la studiile istorice, lectii de deschidere si cuvantari, popor, umanitatea, trecut, tot, unitar, utilitate, istoriei, adevarul, cunoastere a lumii, bagdasar nicolae | |
| Istoria filosofiei româneşti | |
| 1.Introducere | |
|
1.POZITIA GEOGRAFICA SI CONDITIILE
NATURALE ALE ROMANIEI 2. OBIECTIVUL SI PERIODIZAREA ISTORIEI VECHI A ROMANIEI 3. IZVOARELE ISTORIEI VECHI A ROMANIEI 3.1. Izvoarele nescrise 3.2. Izvoarele scrise |
|
| pozitie, geografica, conditii, naturale, romania, obiectivul, periodizarea, istorie, veche, izvoare, nescrise, scrise, statul, geto-dac, paleoliticul, neo-eneoliticul, preistoria, hallstatt, organizare social-politica, latene, etnogeneza, romanilor, stapanirea, dacia, moesia, inferior, cronologia, absoluta, relativa, fixe, mobile, geologia, etnografia, istoriografice, geografico-etnografice, beletristice, stiintifico-tehnice, epigrafice, theodor mommsen, corpus inscriptionum graecorum, inscriptiones graecae, cil, corpus inscriptionum latinarum, idr, inscriptiile daciei romane, scythia minor, papirologice, papirus, hunt, callatis | |
| Istoria Veche a Romaniei | |
| Expansiunea Romei intre 753-27 I.E.N. | |
|
" Aproape acum 3000 de ani, oierii si-au construit case pe dealurile de langa Tibru. Aceste asezari au crescut treptat si astfel au ajuns sa formeze orasul Roma.
istoria politica a Romei este marcata de trei perioade. In prima perioada 753-509 ien orasul s-a dezvoltat de la un sat la o cetate condusa de regi. Apoi romanii au trecut de la regi la Republica Romana in a doua perioada 509-27 ien. Urmand caderii republicii, Roma cade sub dominatia imparatilor si infloreste pentru alte cinci secole intre 27ien-476en............." PRIMUL RAZBOI PUNIC(264-241 I.E.N.) AL II-LEA RAZBOI PUNIC (218-201 I.E.N.) AL III-LEA RAZBOI PUNIC (149-146 I.E.N.) INVAZIA GRECIEI SI A MEDITERANEI ESTICE |
|
| expansiune, roma, 753-27, i, e, n, tibru, istoria politica, trei perioade, 753-509, republica romana, 509-27, cade, cadere, primul, razboi, punic, al ii-lea, 264-241, 218-201, al iii-lea, 149-146, invazia, greciei, mediterana, estica, etrusci, gali, popoarele, celtice, nordul, italiei, latium, 335, liga latina, campania, marii, tireniene, 295, samnitii, capua, campanii, trei, 343, 290, pyrrhus, epirus, tarentul, 271, 266, cartagina, colonie, feniciana, africii, 800, puni, mercenari, messina, hiero ii, 242, hamilcar, barca, spania, hamilcar, hanibal, saguntum, trasimeno, 217, cannae, polybius, adunarea senatului, 214, 210, 209, ofensiva, publius, cornelius, scipio, hasdrubal, metaurus, zama, scipio, cato, marcus, illyriei, philip al v-lea de macedonia, cynoscephalae, thessaliei, titus quinctius flamininus, antiochus al iii-lea, antioch, syria, lucius aemilius pallus, 146, corint, sicilia, 241, sardinia, 237, mare nostrum, marea, mediterana | |
| Istorie | |
| 3. Reflecţii de tip filosofic în primele scrieri ale literaturii culte române | |
|
" Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie constituie cel mai vechi monument literar românesc cunoscut în epoca feudală, cu un conţinut esenţialmente politic şi moral, deşi totul se proiectează pe un fundal religios. Învăţăturile… se înscriu printre lucrările în care se teoretizează politica domnească autoritară şi centralizatoare, lucrări oboşnuite pentru acel timp, aşa cum au fost Il Principe, a lui Miachiavelli, scrisă în 1513, adică pe timpul domniei luii Neagoe în Ţara Românească (1512-1521) sau lucrarea lui Peresvetov care, la mijlocul sec. XVI, a scris Învăţături adresate lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, atribuite însă lui Petru Rareş, domnul Moldovei.
Scrisă în limba slavonă, această lucrare este reprezentativă pentru filosofia şi cultura religioasă medievală creştină de nuanţă bizantino-slavă, în care sunt prezente importante elemente ale stoicismului. A trăi conform raţiunii, a fi înţelept, adomina afestele şi pasiunile, a avea o atitudine fermă în faţa vicisitudinilor vieţii, sunt imperative morale susţinute de Neagoe pentru modul de viaţă al conducătorilor, care-l apropie de marele împărat Marc Aureliu..........." BIBLIOGRAFIE 1. Basarab, Neagoe, Învăţăturile către Theodosie, Buc., Ed. Minerva, 1970 |
|
| reflectii, tip, filosofic, primele, scrieri, literatura, culta, romana, invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau theodosie, il principe, miachiavelli, neagoe, tara romaneasca, ivan cel groaznic, petru rares, slavona, dumnezeu, omul, politic, lume, viata, dualista, conceptia, mintea, gandire, guvernari, centralizate, nicolaus olahus, huniazilor, hungaria, grigore ureche, letopisetul tarii moldovei, miron costin, letopisetul tarii moldovei de la aaron voda incoace, de unde este parasitu de ureche vornicu?, viata lumii, nicolae milescu, biblia, despre ratiunea dominanta, josephus flavius, constantin cantacuzino stolnicul, basarab, neagoe, invataturile catre theodosie | |
| Istoria filosofiei româneşti | |
| 26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu | |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 |
|
| vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire | |
| Istoria filosofiei româneşti | |
| 5. Aspecte filosofice în cultura română din secolul al XVIII-ea şi începutul secolului al XIX-lea | |
|
"Cu toată vastitatea şi importanţa ei, opera lui Dimitrie Cantemir a fost doar parţial cunoscută în sec. al XVIII-lea în Ţările Române. Dacă în Occidentul Europei a fost larg comentată istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman iar Descrierea Moldovei a făcut, la rândul ei, carieră universală, la noi au circulat doar Divanul… şi Hronicul…, iar asta numai după 1770. Deşi influenţa operei lui Cantemir va fi astfel considerabilă spre sf. sec. al XVIII-lea dar mai ales în sec. al xix-lea, inexistenţa unei continuităţi imediate a ideilor şi preocupărilor sale filosofice a întărziat cu mai bine de o jumătate de secol dezvoltarea filosofiei româneşti originale. La acest lucru au contribuit deopotrivă destinul domnului cărturar cât şi nivelul general scăzut de dezvoltare a societăţii româneşti................."
BIBLIOGRAFIE 1. Samuil Micu, Scrieri filosofice, Buc., Ed. Şt., 1996 2. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988 3. *** istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gh. Al. Cazan, istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 6. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 |
|
| aspecte, filosofice, cultura, romana, secolul, xviii, xix, dimitrie cantemir, descrierea moldovei, hronicul, divanul, logica, retorica, fizica, despre cer, despre nastere si pieire, despre suflet, metafizica, academia, bucuresti, alexandru ipsilanti, iasi, teofil coridaleu, pietro pomponazzi, coridaleu, neoaristotelismul, gheorghe lazar, ion heliade radulescu, gheorghe asachi, samuil micu, scoala ardeleana, petru maior, gheorghe sincai, ion budai-deleanu, paul iorgovici, ion monorai, inochentie micu, a filosofiei cei lucratoare, Învatatura metafizicii, loghica, legile firii, etica si politica, samuil micu, bacon, locke, galiei, newton, chronica romanilor si a mai multor neamuri, iobagia, sistem, perimat, petru maior, istoria pentru inceputurile romanilor in dacia, ion budai-dealeanu, tiganiada, gheorghe lazar, montesquieu, voltaire, rousseau, wolff, fontenelle, condillac | |
| Istoria filosofiei româneşti | |
| 9. C. Dobrogeanu Gherea şi curentul marxist | |
|
"La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a afirmat şi în ţara noastră curentul marxist. Pătrunderea, răspîndirea şi dezvoltarea marxismului în România au fost intim legate de numele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Personalitate de mare prestigiu, înzestrat cu o mare forţă de în¬ţelegere a semnificaţiilor diferitelor concepţii filosofice, etice, estetice, economice, dotat cu putere de asimilare şi discernămînt a direcţiilor literare din ţară sau din străinătate, Dobrogeanu-Gherea a influenţat şi direcţionat, pentru o perioadă de peste trei decenii, mişcarea muncito¬rească de la noi şi filosofia ei, gîndirea social-politică şi economică din România..........."
BIBLIOGRAFIE 1. C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde şi Raicu Ionescu-Rion, fragmente din scrieri în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 282-332 2. *** istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 |
|
| dobrogeanu, gherea, curentul, marxist, constantin, miscarea, muncitoreasca, filosofia, gandirea, social, politica, economica, din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, conceptia materialista a istoriei, neoiobagia, studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, asupra socialismului in tarile inapoiate, anarhismul, revizionismul, economismul, ideologia germana, marx, engels, anarhia cugetarii, metafizica, finalitatea, reactionara, junimist, i mediul social ca factor patologic, darwin si malthus in etiologie, incercari asupra patologiei si patogenezei in diverse epoci istorice, impaludismul si profilaxia sa, dialectica in medicina, serviciul sanitar, medicii de plasa, proletariatul medical, stinca, etiologia, rion, idealism, scoala naturalista, spencer, lombroso, lassalle, bacunin, libertate, absoluta, capitalist, influenta, mediului, social, asupra, omului, revolutia, burgheza, ion ianosi | |
| Istoria filosofiei româneşti | |