individul
"individul" rezultate au fost gasite 12
INIMA |
|
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.
Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.. Inima, referat, biologie, structura inimii, func?iile inimii, ciclul cardiac, generarea b?t?ilor inimii, controlul frecven?ei cardiace, debitul cardiac, Îngrijirea inimii |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
INIMA |
|
Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.
Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.. Inima, referat, biologie, structura inimii, func?iile inimii, ciclul cardiac, generarea b?t?ilor inimii, controlul frecven?ei cardiace, debitul cardiac, Îngrijirea inimii |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
19. Trăirismul şi gândirismul |
|
"Inaugurat prin seria de articole pe care, începînd cu anul 1926, Nae Ionescu le publică în Cuvântul, trăirismul s-a închegat într-o doctrină filosofică şi politică la sfîrşitul deceniului al 3-lea şi, îndeosebi, în anii 30 se cristalizează teoreticeşte ca un spiritualism ortodoxist şi iraţionalist (străbătut însă şi de motive ale filosofiei vieţii sau existenţialiste), iar doctrina sa politică se orientează profascist.
Reprezentanţii trăirismului au preluat subiectivismul şi iraţionalismul filosofiei vieţii, misticismul medie¬val ori contemporan, nominalismul şi agnosticismul, filosofia ortodoxistă a lui Berdiaev şi Şestov, antimarxismul şi anticomunismul. După închegarea sa ca doctrină, scopul orientării trăiriste a fost încercarea de a impune lumii un model subiectivist în al cărui context filosofia era, adeseori, identificată cu religia; cunoaşterea, la rîndul ei, în sensul de cunoaşterea raţională, a fost, mai ales în lucrările lui N. Ionescu, înlocuită cu revelaţia............" BIBLIOGRAFIE 1. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Trairism, gandirism, nae ionescu, cuvantul, subiectivism, irationalism, misticism, medieval, contemporan, nominalism, agnosticism, filosofia, ortodoxista, berdiaev, sestov, antimarxism, anticomunism, model, subiectivist, religia, cunoasterea, rationala, revelatia, problema dumnezeirii, metafizica, istoria logicii, fenomenologie, keyserling, bergson, heraclit, platon, aristotel, toma d\'aquino, jacob bohme, nietzsche, schopenhauer, kierkegaard, diethey, keyserling, biblie, pur, philosophia perenis, factor, personal, realitate, traita, act, de, viata, traire, cosmos, individul, subiectivism, pur, gnosticism, traditionalism, pozitivism, doctrina, kantiana, joseph de maistre, de bonald, lammenais, antiscientista, kant, hegel, cunoasterea, autentica, intelegerea, trairea, intuitia, fuziunea, totala, ontologie, ortodoxism, abnorma, porunca vremii, universul, curentul, calendarul, sfarma piatra, n, crainic, criza, mântuire, ion ianosi, gheorghe vladutescu, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Razvan si Vidra |
|
"„Poemă drmatică în cinci cânturi“, reprezentată în premieră în 1876, este „drama individului apăsat de prejudecata publică“. Punctul de plecare l-a constituit un articol al lui Bălcescu despre Răzvan-Vodă, publicat postum în „România literară“ (1852).
Destinul lui Răzvan, ţigan rob eliberat, este cel al unui erou romantic, de excepţie. El v-a cunoaşte de-a lungul celor cinci cânturi, cu titluri semnificative: Un rob pentr-un galben, Răzbunarea, Nepoata lui Moţoc, încă un pas, Mărirea. Răzvan, ţigan rob devenit liber, urcă treaptă cu treaptă: devine căpitan de haiduci, ofiţer de armată leşească, hatman şi apoi domn, demonstrând calităţi deosebite. Lupta împotriva prejudecăţilor epocii constituie principalul element al conflictului dramatic de esenţă etică şi psihologică. Pe măsura desfăşurării acţiunii, conflictul social (boieri-popor-domn) rămâne în umbră, conturându-se din ce în ce mai........" . Razvan, vidra, teatru, istoric, piesa, hasdeu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
Romantismul |
|
"
Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile romanelor, a pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din 1789. Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale, si determinad existenta unui stil romantic in mobilier, in imbracaminte etc............" . Romantismul, curent, literar, artistic, anglia, franta, germania, clasicism, individul, novalis, j, l, tieck, e, t, a, hoffmann, g, g, byron, p, b, shelley, a, lamartine, a, de vigny, v, hugo, g, leopardi, a, puskin, m, lermontov, e, a, poe, a, petrofi, a, mickiewicz, eminescu, i, h, radulescu, v, carlova, grigore alexandrescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
Aporia tristetii |
| Atât în calitatea de sentiment “empiric” al vieţii, cât şi în calitatea de sentiment metafizic al acesteia, tristeţea are o configuraţie aporetică, ceea ce înseamnă că în ambele ipostaze ea coincide cu o situaţie afectivă conflictuală. Tristeţea este o formă specifică a luptelor dintre contrarii. Fără îndoială, individul care se instalează în tristeţe ca într-un fel de concluzie afectivă a unei serii de evenimente cu un caracter strict personal nu va resimţi niciodată nevoia de a teoretiza pe marginea ei şi de a-i atribui prin urmare, un sens mai profund şi mai general. El nu va defini niciodată tristeţea în termeni aporetici. Dar el o va percepe ca o tonalitate aporetică, o va percepe, deci, ca o contradicţie afectivă.... . Aporia, tristetii sentiment, empiric, metafizic, tristetea, filozofica, empirica |
|
Filozofie Numar pagini: 4
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Dezvoltarea personalitatii (ereditatea) |
|
Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa. Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia. . Ereditatea, mediul, educatia, identitatea genetica, unicitatea biologica, predispozitiile native, factorul genetic, educatia |
|
Pedagogie Modul I Numar pagini: 7
|
Dezvoltarea personalitatii (ereditatea) |
|
Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa. Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia. . Ereditatea, mediul, educatia, identitatea genetica, unicitatea biologica, predispozitiile native, factorul genetic, educatia |
|
Pedagogie Modul I Numar pagini: 7
|
Anxietatea |
|
Anxietatea este o permanenţă a modului de fiinţare uman,existând în spaţiul dialogului dintre sine şi eu, fiind incitată de contactul de orice fel între eu şi lume.Este la temeiul oricărei puneri în act a omului, la temeiul oricărei trăiri, iar trăirea aceasta vine la rândul ei să o întemeieze.Ambiguitatea anxietăţii ,ca atitudine primară ,în primă instanţă autosuficientăse răsfrânge asupra individului uman ,modelându-l ambiguu.Prin lipsa de obiect concret, ea devine o stare de nenumit,suportată, totodată intimă şi străină individului,creând şi distrugând.
Existenţialismul este cel care revelează anxietatea şi este în stare să o asume, descoperindu-I relaţia esenţială cu existenţa. Existenţa (lat. Ex-în afară, sistere-a sta) este faptul de a apărea şi de a se manifesta în afară,a te confrunta cu faptul prezenţei şi participării la o lume schimbătoare şi potenţial primejdioasă. Condiţia individului concret este una de anxietate , rezultată din înţelegerea inevitabilei sale libertăţi de opta între posibilităţi, din necunoaşterea viitorului, din apropierea morţii, din finitudinea unei existenţe care a fost precedată de neant. . Anxietatea, kierkegaard, existentialismul |
|
Filozofie Numar pagini: 6
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
"individul" rezultate au fost gasite 12
