idealuri
6. Filosofia paşoptiştilor |
|
"
Deşi idealurile luministe au continuat să călăuzească ideile intelectualităţii române în tot sec. XIX, începând cu deceniul al treilea cultura română intră într-o nouă fază a dezvoltării sale, marcată de evenimente şi procese calitative care vor conduce la pre¬gătirea şi declanşarea revoluţiei de la 1848. Crescută la şcolile înfiinţate de Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, în atmosferă de redeşteptare naţională, am¬plificată de revoluţia de la 1821, noua generaţie se lansează cu înfrigurare în construcţia cultural-ideologică. Grăbită sub imperativele şi contradic¬ţiile societăţii româneşti să dezvolte spiritul modern şi să făurească o cul¬tură nouă, această generaţie a procedat cu înţelepciune şi măsură la durarea faptelor culturale şi, prin ele, la instaurarea unor direcţii novatoare în cultura şi gândirea filosofică românească. Sub influenţa ideilor iluministe şi prin participarea, în timp, a chiar unora dintre iluminişti, generaţia care a pregătit ideologic revoluţia de la 1848 realizează o conştiinţă superioară despre organizarea şi mijloacele dezvoltării culturii. Elevii lui Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, unii dintre ei cu studii la universităţile din Germania sau Franţa, au înţeles că dezvoltarea şi răspândirea valorilor spirituale pot căpăta o însemnătate naţională numai în condiţiile existenţei unei prese româneşti, care să pătrundă în mediile sociale cele mai diverse............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Filosofia, pasoptisti, 1848, gh, lazar, gh, asachi, intelepciune, masura, curierul romanesc literat, filozof, razboinic, asudatorul, plugar, gazeta de transilvania, dacia literara, i, heliade radulescu, m, kogalniceanu, ghica, p, bals, v, alecsandri, foaie stiintifica si literara, balcescu, august treboniu-laurian, magazin istoric pentru dacia, c, tell, societatea medico-istorica naturale in principatul moldovei, fratia, filosofia sociala, puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului valahiei pana acum, despre starea sociala a muncitorilor plugari în principatele romane in deosebite timpuri, trecutul si prezentul, filosofia sociala, reforma sociala la romani, mersul revolutiei in istoria romanilor, manualul hunului roman, manuel republicam de l\'homme et du citoyen, charles renouvier, aime-martin, cantu, mazzini, dumnezeu, libertate, dreptate, egalitate, poezii, traditii, populare, legile, actele, oficiale, cronicile, inscriptii, izvoare |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Mihai Beniuc - Marul de langa drum |
|
"In opera lui Mihai Beniuc, „Marul de langa drum" constituie fara indoiala un text sintetic reprezentativ, adunand in cele cateva strofe ale sale esenta atitudinilor lirice ale creatiei poetului de dupa 1944. Sentimentului dominant al revoltei si al amenintarilor profetice i-a luat locul in anii constructiei socialiste acela al implinirii idealurilor si al daruirii civice. Sunt nenumarate poeziile care pot ilustra acest proces mai general, dar intre ele „Marul de langa drum" reprezinta neaparat o piesa lrica de mare rezistenta, intrata pe drept cuvant in randul operelor emblematice, care identifica fundamental sensul viziunii artistice a unui creator.
Avand origini foarte indepartate, biblice si folclorice, simbolul marului semnifica cel mai adesea dragostea sau, intr-un numar apreciabil de poezii populare, instrainarea si pustiirea sufleteasca. Pastrand si amplificand prin detalii si nuante prima semnificatie, Beniuc o converteste pe a doua in contrariul ei, incat „marul de linga drum si fara gard" sa devina simbolul rodniciei si al comuniunii cu tara si cu poporul. Copacul atinge astfel proportiile grandioase ale unui sentiment social cuprinzator si adanc, sentimentul apartenentei anteice la o anume colectivitate umana ce patroneaza tutelar destinul tuturor membrilor sai. Simplitatea folclorica a motivului esential al poemului asigura o transparenta cristalina a semnificatiilor lirice mai sus indicate si, daca la acestea se pot adauga oricand note suplimentare, sensul ramane esentialmente acelasi in acord deplin cu insesi intentiile poetului. In raport cu evolutia poeziei moderne spre complexitate si bogatie semantica, imprejurarea ar putea angaja o anume insatisfactie estetica. Faptul revelator ca aceasta nu se produce se explica desigur prin perfecta coerenta artistica a textului, care, in limitele lui asumate, isi dezvaluie o ireprosabila functionalitate............." Dupa cum se stie, Mihai Beniuc a fost unul din poetii "iubiti" ai perioadei ceausiste, poezia "Marul de langa drum" este prin urmare una comunista insotita de un referat la fel de comunist. So enjoy! (a se folosi ca studiu de caz in ce priveste literatura comunista, nu luati de buna ce cititi p-aci) . Mihai, beniuc, marul de langa drum |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
13. D.D. Roşca (1895-1981) |
|
"Născut în comuna Săliştea, judeţul Sibiu, urmează Liceul „Andrei Şaguna” la Braşov, apoi studiază la Viena, Bucureşti şi Paris. Întors în ţară, a predat la Universitatea din Cluj, până în momentul pensionării, fiind printre puţinii gânditori care n-au fost direct supuşi opresiunii comuniste. Singurul semn al încorsetării ideologice este faptul că, elaborând în perioada interbelică o concepţie filosofică proprie expusă în lucrarea Existenţa tragică, D.D. Roşca nu a continuat pe linia originalităţii, preferând să realizeze o excelentă transpunere în română a operei lui Hegel.
Ceea ce este, într-adevăr, uimitor, este faptul că în Existenţa tragică, în nici două sute de pagini, filosoful reuşeşte performanţa de a contura o concepţie generală asupra lumii perfect închegată, realmente un întreg sistem filosofic, care conţine, într-o formă extrem de concentrată, deopotrivă o ontologie, o gnoseologie, o filosofie a culturii, o axiologie, o filosofie a istoriei, ba chiar şi o estetică, iar acestea, departe de a fi gândite autonom, conlucrează în vederea configurării unei antropologii, care, inevitabil, implică şi o etică anume.........." BIBLIOGRAFIE 1. D.D. Roşca, Existenţa tragică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995 2. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. I, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981 3. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. II, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985 4. *** D.D. Roşca în filosofia românească. Studii, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979 . Nesiguranta, rosca, existenta tragica, sinteza, filosofica, autentic, realist, empiric, date, teoretice, rationalitate, integrale, universului, david hume, auguste comte, a posteriori, a priori, imixtiune, irationalului, viata, absurda, rationala, logica, lipsita, sens, cauzalitate, mecanica, miopia intelectuala, activitatea, autonoma, spirit, nesiguranta, destin, tragic, nimic, constiinta, revelatia, dublului, caracter, janus, conflict, interior, idealuri, tudor catineanu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Ion Ianoşi, Tragicul ca ,,frumuseţe inversată" |
|
"Ion Ianoşi, Tragicul ca ,,frumuseţe inversată"
Să pornim de la premisa simplă: tragicul presupune pieirea unor valori umane. Iniţiativele nobile se prăbuşesc, posibilităţi (abstract) reale nu se pot (concret) realiza, idealurile se împlinesc prin imense jertfe sau - în ciuda acestora - nu se împlinesc, este înfrânt cel sortit victoriei, dreptatea e nedreptăţită, îşi pierde locul sub soare tocmai omul (pentru familie, pentru clasă, pentru naţiune, pentru umanitate) de neînlocuit! Cu cât fuseseră mai viguroase calităţile şi prăbuşirea lor mai ineluctabilă, cu atât mai aprigă ne va fi durerea, cu atât mai puternică ne va fi revolta faţă de puterile nemiloase, vinovate de catastrofă. Vom fi cuprinşi de un protest vehement faţă de o întâmplare pe care va trebui în cele din urmă s-o recunoaştem neîntâmplătoare, faţă de inexplicabil prin numeroşi factori explicat. Te striveşte gândul că nenorocirea ar fi putut să nu se petreacă, deşi eşti conştient că trebuia să se fi produs: accidentul nu e accidental, hazardul exprimă legea! Această dialectică a întâmplării şi a necesităţii, mai voalată în existenţa cotidiană, artiştii o scot la lumină şi o fac până la capăt simţită..............." . Ion, ianosi, tragicul, frumusete, inversata, hegel, nicolai hartmann, aporiile, vraja estetica a tragicului, transfigurare, uman, kant, libertatea |
|
Estetică Numar pagini: 4
|