filosofica
"filosofica" rezultate au fost gasite 15
Curs: Hermeneutica filosofică |
|
Hermenutica în antichitate
Hermeneutica în Evul Mediu Hermeneutica modernă Hermeneutica şi istoria Hermeneutică şi ontologie Hermeneutică şi dialog Hermeneutică şi politică . Hermeneutica, filosofica, antichitate, evul mediu, moderna, istoria, ontologie, dialog, politica, martin luther, benedict spinoza, johann martin chladenius, georg friedrich meier, friedrich daniel ernst schleiermacher, wilhelm dilthey, martin heidegger, hans-georg gadamer, juergen habermas, jacques derrida |
|
Retorică şi hermeneutică Numar pagini: 12
|
Hegel, O perspectivă filosofică asupra formelor evolutive ale artei |
| "Avem de considerat aici trei raporturi ale ideii faţă de forma ei de expresie artistică. Anume, în primul rând, începutul îl face ideea când, fiind încă în stare de nedeterminare şi indistincţie, ori în stare de proastă şi neadevărată determinare, ea însăşi devine conţinut al plăsmuirilor artistice. Fiind nedeterminată, ea încă nu posedă acea individualitate pe care o pretinde idealul; caracterul ei abstract şi unilateralitatea ei fac ca forma să fie din punct de vedere exterior defectuoasă şi întâmplătoare. De aceea, prima formă a artei e mai mult simplă căutare a figurării decât capacitate de plăsmuire veritabilă. Ideea încă n-a găsit în sine însăşi forma, şi rămâne astfel numai lupta şi aspiraţia spre ea. Putem numi în general forma aceasta - formă simbolică a artei. În această formă de artă, ideea abstractă îşi are forma artistică în aflarea ei, în materia sensibilă naturală, de la care pleacă acum plăsmuirea artistică şi de care apare legată. Obiectele intuiţiei naturii sunt, pe de o parte, lăsate mai întâi aşa cum sunt ele, totuşi în acelaşi timp e introdusă în ele ideea substanţială ca semnificaţie a lor, încât acestor obiecte le revine acum sarcina s-o exprime, ele trebuind să fie interpretate ca şi când ideea însăşi ar fi prezentă în ele. Lucru posibil datorită faptului că obiectele realităţii au în ele o latură care le face apte de a înfăţişa o semnificaţie generală. Cum însă nu este posibilă o corespondenţă completă, această raportare nu se poate referi decât la o determinaţie abstractă, cum ar fi, de exemplu cazul când prin reprezentarea leului se înţelege forţa..............". Hegel, perspectiva, filosofica, asupra, formelor, evolutive, arta, raporturi, forma, expresie, artistica, idee, cautare, figurare, simbolica, determinatie, abstracta, caracter, l strain, fenomene, natura, sublim, clasica, simbolice, originar, subiectiv, formal, figura, omeneasca, metempsihoza, fiziologia, corpul, omenesc, romantica, sensibila, corespondenta, adevarat, concept, sine, stiinta, unitate, infinit, omul, animal, spirituala, spirit, spiritualitate, interiorul, spiritual, interioara, existenta, exterioare, lumii, durere, crima, deosebire, speciale, particular, lume, arhitectura, calm, fericit, sculptura, comunitate, templul, culoarea, tonul, pictura, muzica, poezie |
|
Estetică Numar pagini: 8
|
12. Mircea Florian (1888-1960) |
|
"Mircea Florian e cu douăzeci de ani mai tânăr decât C. Rădulescu-Motru. El face parte dintr-o următoare generaţie de maiorescieni. În cadrul continuităţii, îşi poate asuma o poziţie mai independentă şi de certă originalitate. Accentuata sa fidelitate de o viaţă faţă de filosofie, ca profesor şi cercetător mereu predispus şi la ucenicii, nu îl depersonalizează, ci dimpotrivă, îl ajută să-şi des¬copere un loc aparte, dovedit cu timpul a fi locul cel mai trainic din întreaga filiaţie raţionalistă a filosofiei de până acum. El dobândeşte însă nespectaculos soliditatea, în manieră de „ştiinţă severă” deşi nu neapărat în manieră husserliană. În filosofia noastră, el pare mai apropiat de felul în care şi-a conceput activitatea - într-o altă, mult mai prestigioasă, tradiţie filosofică naţională - Nicolai Hartmann.
Născut la Bucureşti, absolvent al Colegiului „Sf. Sava”, cu licenţa la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1911) - unde i-a audiat pe Titu Maiorescu, C. Dimitrescu-Iaşi, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu şi alţii -, doctor în filosofie al Universităţii din Greifswald, cu o cercetare critică despre noţiunea de timp la Henri Bergson dedicată lui P.P. Negulescu (1914), Mircea Florian parcurge, la Universitatea bucureşteană, toate treptele, obţinând doar târziu (1940) gradul de profesor universitar titular.............." BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Florian, Recesivitatea ca structură a lumii, Vol.II, Ed. Eminescu, 1987 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Mircea, florian, radulescu-motru, maiorescieni, stiinta, severa, husserliana, nicolai hartmann, rostul si utilitatea filosofiei, stiinta si rationalism, reconstructie filosofica, metafizica si arta, misticism si credinta, reconstructie filosofica, sensul unei filosofii romanesti, filosofle romaneasca, kantianism, gnoseologica-epistemologica, realism, vulgar, ontologic, rationalismul, j, rehmke, misologismul, irationalismul, nominalismul, structura, lumii, monisme, dualitati, antiteze, opozitii, universala, datului, factorul, recesiv, arta de a suferi, trepetnic sufletesc, existenta tragica, rosca, frica, suferinta, moarte, noblete, panestetism, pancalism, pulchritudinis, religia, metoda, filologica, bibliografica, metoda, psihologica, biografica, culturala, problematica, critica, lucian blaga, constantin noica, ion ianosi, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Statutul esteticii |
| "Deşi simţul comun ne spune că Estetica are o vechime considerabilă, totuşi, oricine este somat să răspundă la întrebarea: când s-a născut Estetica, drept disciplină teoretică având un obiect propriu de cercetare, metode specifice de analiză, un sistem categorial aparte şi o problematică anumită, va răspunde aproape fără să ezite că actul de naştere şi botez este dat de apariţia în 1750 a cărţii lui Alexander Gottlieb Baumgarten (1714-1762) intitulată Aesthetica. Următorul citat este semnificativ: Estetica, arată autorul german, pe urmele lui Leibniz şi Wolff, ca teorie a artelor libere, ca logică a capacităţii de cunoaştere, ca artă a gândirii frumoase şi ca artă a cunoaşterii intuitive, analogă cu cea raţională este ştiinţa cunoaşterii senzoriale (s.n). Se admite, de asemenea, că Baumgarten este cel ce a conferit, demnitate domeniului, calificat de ordin ,,inferior" al cunoaşterii senzoriale. Conştient, el însuşi, de acest fapt, Baumgarten remarca: ..,"Ştiinţei noastre [Estetica] i se poate obiecta că e sub demnitatea filosofilor, şi, că produsele simţurilor, fanteziile, fabulele şi agitaţiile pasiunilor sunt sub orizontul filosofic. Răspund: Filosoful e un om printre oameni, într-adevăr, el nu consideră a-i fi străină o parte atât de întinsă a cunoaşterii omeneşti"...............". Statutul, esteticii, estetica, sistem, categorial, problematica, alexander gottlieb baumgarten, leibniz, wolff, aesthetica, stiinta, cunoastere, senzoriala, baumgarten, k, e, gilbert, kuhn, a, history of esthetics, perfectiune, fenomenala, artele, hegel, nicolai hartmann, tudor vianu, roman ingarden, g, calinescu, ion ianosi, pictura, muzica, poezia, arhitectura, simbolicul, idee, clasicul, sculptura, romanticul, prelegeri de estetica, atitudine estetica, atitudine filosofica, criterii, principii de estetica, experienta estetica, mikel dufrenne |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
Iubirea si natura in lirica eminesciana |
|
Descrierea temei Intre marile teme ale liricii eminesciene, elogiul iubirii si al naturii isi are rezervat un loc special, prin lirismul si melancolia poeziilor, prin aspiratia eului catre absolut si perfectiune. Ingemanate mereu, natura si iubirea se constituie intr-o singura tema in care spatiul poetic primeste valoare filosofica si este caracterizat de emotii puternice si sentimente profunde. Desi sunt aproape inseparabile, fiecare dintre aceste doua teme comporta o suita de motive, semnificatii si ipostaze proprii. Cultivarea cu predilectie a simbolurilor iubirii si naturii este unul dintre elementele decisive in integrarea liricii eminesciene in curentul romantic literar. . Eminescu, iubirea, natura, lirica, eminesciana |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 13. Omul ca libertate absolută la Sartre |
|
"În numele concepţiei sale despre existenţa concretă, existenţialismul reproşează raţionalismului optimismul ontologic, acea filosofie care, pe urmele lui Hegel, tinde să afirme că în miezul său „realul e raţional”. Împotriva acestui punct de vedere, filosofii existenţialişti vor invoca existenţa răului şi absurdului, a neantului chiar, impli¬cat în inima existenţei. Raţiunea tinde la stabilirea unor adevăruri universale, ea caută să demonstreze şi să explice, preocupată a scoate în relief legăturile logice dintre fenomene. Dar logica - susţine existenţialismul - e un instrument superficial şi artifi¬cial, care, urmărind a organiza fenomenele în clase omogene, ignoră trăsăturile lor particulare, originalitatea lor proprie. Caracterelor generale care constituie esenţa trebuie să li se substituie particularităţile concrete, proprii fiecărui lucru, fiecărui fenomen....................."
BIBLIOGRAFIE 1. Jean Paul Sartre, Fiinţa şi neantul, trad. Adriana Neacşu, Piteşti-Bucureşti, Ed. Paralela 45, 2004 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, libertate, absoluta, sartre, existenta, concreta, existentialism, rationalism, optimism, ontologic, hegel, ratiune, logica, caractere, universul, realitatea, sentiment, izolare, anxietate, angoasa, greata, fiinta si neantul, temperamentul, structura, mentala, libertate, elita, les salauds, conformism, fariseii, lasii, morala, traditionala, credinciosul, indragostitul, burghezul, omul, rea-credinta, l\'etre-pour-la-mort, condamnat la libertate, conditia, umana, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 10. Antropologia filosofică a lui Max Scheler |
|
" Format în mediul fenomenologiei husserliene, Max Scheler a elaborat o concepţie specifică, determinând veritabile mutaţii în elaborarea eticii, axiologiei, antropologiei filosofice, sociologiei culturii etc, exercitând, la rândul său, o netăgăduită influenţă asupra cercetărilor de etică ale lui Husserl.
În procesul elaborării unei antropologii filosofice, autorul se preocupă de poziţia omului în cosmos, pe fondul clarificării raporturilor dintre metafizică şi teologie, fenome¬nologie şi axiologie. Metafizica modernă - preciza Scheler - nu mai este astfel o cosmologie şi o metafizică a obiectului, ci o metaantropologie şi o metafizică a actului. Punctul de vedere călăuzitor aici constă în a releva că temeiul suprem a tot ceea ce este apt de obiectualitate nu este el însuşi obiectual, ci numai o actualitate pură, de efectuat numai ca atribut al fiinţei care se dă la iveală ea însăşi fără încetare. Unicul acces la Dumnezeu nu este, astfel, teoretic, adică, o examinare obiectualizată, ci o angajare personală, activă a omu¬lui pentru Dumnezeu şi pentru Devenirea autorealizării sale, o realizare - împreună a unui act etern - atât al acti¬vităţii spirituale făuritoare de idei, cât şi al forţei sale de impulsiune sesizabilă în viaţa noastră instinctivă..........." BIBLIOGRAFIE 1. Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 2. Alexandru Boboc, „Max Scheler în gândirea contemporană”, în: Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 . Antropologia, filosofica, max, scheler, fenomenologie, husserliana, axiologie, etica, sociologie, cultura, antropologie, metafizica, moderna, ideea, om, dumnezeu, viata, problematica, kant, husserl, consubstantialitate, a priori, agreabilulul, emotionalul, valorile, ordinea, etica, pozitia omului in cosmos, reductia, alexandru boboc |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
2. Circulaţia literaturii filosofice universale în mediile culturale de pe teritoriul României |
|
"Dacă folclorul reprezintă una din premisele esenţiale ale filosofiei româneşti, trebuie să menţionăm că aceasta a fost făcută posibilă şi de contactul intelectualilor noştri cu marile opere ale filosofiei universale. Chiar dacă acest lucru s-a făcut într-o manieră semnificativă târziu în istorie, pe teritoriul ţării noastre au circulat aproape în permanenţă, chiar dacă în medii restrânse, opere ale marilor filosofi, aşa încât se poate vorbi de o oarecare continuitate a gândului filosofic pe aceste meleaguri.
Pentru a arăta acest lucru trebuie să ne întoarcem din nou în antichitate, pe vremea în care grecii au întemeiat în Dobrogea coloniile Tomis şi Callatis. În aceste colonii, înfiinţate începând din sec. al VII-le î.Hr., s-a dezvoltat o cultură superioară, care a permis afirmarea unor oameni de litere, biografi, gramatici, istorici, geografi, iar mai târziu, după cucerirea romană, a unor teologi, cu o vastă cultură filosofică.............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 . Circulatia, literatura, filosofica, universala, medii, culturale, romania, folclorul, dobrogea, tomis, callatis, biografi, gramatici, istorici, geografi, satyros, pitagora, empedocle, socrate, platon, diogene laertios, vietile, doctrinele, filosofilor, heracleides lembos, viata lui arhimede, constantinopol, nestorianismul, hristos, monofizitismul, eutyches, laodiceea, dumnezeu, logos, bretanion, vetranion, valens, arianismul, teotim, scitul, sacra parallela, sfintele paralele, ioan damaschin, biblie, ioan, leon, ioan maxentiu, dionosie exigul, etica, pelagius, augustin, valentinianus, papa virgilius, vasile cel mare, ioan hrisostom, grigore de nazians, pseudo-dionisie areopagitul, grigore palamas, aristotel, apollonius din rhodos, dimitrie cantemir, nicolae milescu, greceanu, margaritarele, ioan hrisostom, despre ratiunea dominanta, pseudo-josephus, intrebari si raspunsuri, floarea darurilor, sofocle, homer |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger |
|
"Luând poziţie critică faţă de orientarea speculativă, abstractă a gândirii filosofice şi etice, existenţialismul va face din „concretul" fiinţei umane obiectul central al reflec¬ţiei filosofice. Referindu-se la natura preocupărilor şi la valoarea rezultatelor obţinute de filosofia contemporană în problema omului, unul din principalii reprezentanţi ai existenţialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epocă nu a avut atâtea cunoştinţe variate despre om câte are cea actuală. Nici o epocă nu a putut obţine atât de repede şi atât de uşor aceste cunoştinţe, precum cea actuală. Şi totuşi, nici o epocă nu a ştiut atât de puţin ce este omul, ca epoca actuală. Niciodată omul nu a constituit în aşa măsură o problemă, ca în epoca noastră".
Constituie, fără îndoială, unul din meritele remarcabile ale existenţialismului faptul de a fi analizat cu atâta patos şi pregnanţă condiţia fiinţei umane şi, implicit, problema raportului dintre individ şi societate. După cum se ştie, existenţialismul s-a dezvoltat în două direcţii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ş.a.) şi alta religioasă (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ş.a.), comportând nuanţe particulare în tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existenţei, aceea a libertăţii etc............." BIBLIOGRAFIE 1. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, loc, deschidere, fiinta, martin, heidegger, existentialismul, constiinta, originalitate, omul, lumea, fiinta si timp, ontologie, fiintare, dasein, incertitudine, eu, neant, existent, obiect, liniste, tentatie, impotmolire, decadere, angoasa, sentiment, tragic, pesimism, existentialist, jaspers, moartea, fatalitate, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
13. D.D. Roşca (1895-1981) |
|
"Născut în comuna Săliştea, judeţul Sibiu, urmează Liceul „Andrei Şaguna” la Braşov, apoi studiază la Viena, Bucureşti şi Paris. Întors în ţară, a predat la Universitatea din Cluj, până în momentul pensionării, fiind printre puţinii gânditori care n-au fost direct supuşi opresiunii comuniste. Singurul semn al încorsetării ideologice este faptul că, elaborând în perioada interbelică o concepţie filosofică proprie expusă în lucrarea Existenţa tragică, D.D. Roşca nu a continuat pe linia originalităţii, preferând să realizeze o excelentă transpunere în română a operei lui Hegel.
Ceea ce este, într-adevăr, uimitor, este faptul că în Existenţa tragică, în nici două sute de pagini, filosoful reuşeşte performanţa de a contura o concepţie generală asupra lumii perfect închegată, realmente un întreg sistem filosofic, care conţine, într-o formă extrem de concentrată, deopotrivă o ontologie, o gnoseologie, o filosofie a culturii, o axiologie, o filosofie a istoriei, ba chiar şi o estetică, iar acestea, departe de a fi gândite autonom, conlucrează în vederea configurării unei antropologii, care, inevitabil, implică şi o etică anume.........." BIBLIOGRAFIE 1. D.D. Roşca, Existenţa tragică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995 2. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. I, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981 3. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. II, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985 4. *** D.D. Roşca în filosofia românească. Studii, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979 . Nesiguranta, rosca, existenta tragica, sinteza, filosofica, autentic, realist, empiric, date, teoretice, rationalitate, integrale, universului, david hume, auguste comte, a posteriori, a priori, imixtiune, irationalului, viata, absurda, rationala, logica, lipsita, sens, cauzalitate, mecanica, miopia intelectuala, activitatea, autonoma, spirit, nesiguranta, destin, tragic, nimic, constiinta, revelatia, dublului, caracter, janus, conflict, interior, idealuri, tudor catineanu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Nicolai Hartmann, Estetica este un mod de cunoaştere |
|
"O estetică nu se scrie nici pentru cel care creează frumosul, nici pentru cel care-l contemplă, ci exclusiv pentru omul de cugetare, căruia atitudinea de creaţie şi de contemplare estetică îi apare ca o enigmă. Pe cel cufundat în contemplare, gândul nu poate decât să-l tulbure, pe artist îl indispune şi îl irită - cel puţin atunci când gândul caută să pătrundă ce fac ei în definitiv, şi care este obiectul lor. Pe amândoi, gândul îi smulge din atitudinea lor vizionară, deşi impresia enigmaticului nu se află departe nici de ei, ba face parte integrantă din atitudinea lor. La amândoi, atitudinea aceasta este de la sine înţeleasă; ei au conştiinţa unei necesităţi interne şi nu se înşeală în această privinţă. Dar ei o primesc cu devoţiune, ca pe un dar al cerului, şi modul acesta de a o primi este esenţial atitudinii lor.
Filosoful pleacă de acolo unde cei doi lasă minunea care îi încearcă în voia puterilor adâncului şi ale inconştientului...........". Nicolai, hartmann, estetica, mod, cunoastere, frumosul, enigma, atitudinea, vizionara, filosoful, atitudine, filosofica, romantismul, friedrich schlegel, novalis, legile, frumosului, cunoasterea, kunstwissenschaft, hegeliana, alexander baumgarten, schopenhauer, arta |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
Mihai Eminescu - Sara pe deal |
|
"Publicat abia la 1 iulie 1885, in revista “Convorbiri literare” poemul “Sara pe deal” “nu putea proveni decat din lada de manuscrise a lui Eminescu, aflatoare acum la Maiorescu” (I. Cretu – “Mihai Eminescu” E.P.L. 1968, p. 408); prin urmare, el trebuie sa apartine perioadei de culminatie eminesciana.
Putand fi incadrat de la nivelul binomului tematic (natura – dragoste), capodopera este totodata creatie lirica filosofica pentru ca aplica o conceptie de amplu si indelung flux in opera lui Eminescu: “Caci visul e o viata, cum viata e un vis”. De fapt, “Sara pe deal” este poemul dorului de dragoste intr-un cadru pe masura, este poemul visului pur. Dorul vine din strafundurile umane si poetul isi imagineaza povestea iubirii pe care o traieste ca pe o dorinta superlativa, transformand-o astfel in mit." Un comentariu obisnuit, dar cred ca asta e singurul site pe care il gasiti.. Mihai, eminescu, sara, pe, deal |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
"filosofica" rezultate au fost gasite 15
