filosof
"filosof" rezultate au fost gasite 68
![[1]](images/icons/m_1.gif "Mine lehele: [1]"){kind=icon} ![[1]](images/icons/n_2.gif "Mine lehele: [1]"){kind=icon} | ![[2]](images/icons/n_1.gif "Mine lehele: [2]"){kind=icon} ![[2]](images/icons/m_2.gif "Mine lehele: [2]"){kind=icon} |
Curs: Hermeneutica filosofică |
|
Hermenutica în antichitate
Hermeneutica în Evul Mediu Hermeneutica modernă Hermeneutica şi istoria Hermeneutică şi ontologie Hermeneutică şi dialog Hermeneutică şi politică . Hermeneutica, filosofica, antichitate, evul mediu, moderna, istoria, ontologie, dialog, politica, martin luther, benedict spinoza, johann martin chladenius, georg friedrich meier, friedrich daniel ernst schleiermacher, wilhelm dilthey, martin heidegger, hans-georg gadamer, juergen habermas, jacques derrida |
|
Retorică şi hermeneutică Numar pagini: 12
|
CURS: Retorică şi hermeneutică filosofică |
|
Retorică
Retorica ca „psychagoge” Structura discursului Dialectică şi retorică Retorica filosofică Retorică şi dialectică Caracteristici comune retoricii şi dialecticii Diferenţe dintre retorică şi dialectică Definiţii ale dialecticii Definiţii ale retoricii Metoda dialectică Raţionamentul dialectic Structura argumentelor dialectice Mijloacele dialectice Mijloacele retorice Genurile retoricii Dovezi comune tuturor genurilor de discurs Entimemele Tipuri de entimeme Retorica actuală. Argumentarea ca strategie retorică Schemele argumentative ca tehnici retorice discursive şi dialogale. Abordarea lui Perelman şi Olbrechts-Tyteca Tipologia schemelor argumentative Scheme cvasi-logice Argumente ale tranzitivităţii Argumente ale reciprocităţii Argumente care folosesc relaţii logice Argumente ale precedentului Argumente ale diviziunii Argumentele statistice Argumente care fac apel la „realitate” Teoria locurilor comune. Locuri ale cantităţii, calităţii şi existentului . Rotorica, hermeneutica, psychagoge, structura, discurs, dialectica, caracteristici, diferente, definitii, metoda, rationament, structura, argument, mihloace, genuri, entimene, tehnici, discursive, dialogale, platon, aristotel, perelman, olbrechts-tyteca, tipologie, scheme, cvasi-logice, tranzivitate, reciprocitate, precedent, diviziune, statistice, realitate, locuri comune, cantitatii, calitatii, existentului |
|
Retorică şi hermeneutică Numar pagini: 17
|
Curs 22 filosofia teoretică a lui Kant |
|
1. Date biografice şi bibliografice
2. Între empirism şi raţionalism 3. Sensibilitate şi intelect 4. Judecăţile sintetice a priori 5. Posibilitatea matematicii şi fizicii 6. Posibilitatea metafizicii ca ştiinţă 7. Regulativ – constitutiv în cunoaştere 8. Distincţia fenomen – lucru în sine 9. Realitatea lucrului în sine . Filosofia, teoretica, kant, antiteza, locke, hume, immanuel kant, date, biografice, bibliografice, despre forma si principiile lumii sensibile si ale celei inteligibile, critica ratiunii pure, prolegomene la orice metafizica viitoare care se va putea înfatisa drept stiinta, intemeierea metafizicii moravurilor, primele principii metafizice ale stiintelor naturii, critica ratiunii practice, ; critica facultatii de judecare, religia în limitele simplei ratiuni, spre pacea eterna, metafizica moravurilor, antropologia din perspectiva pragmatica, empirism, rationalism, sensibilitate, intelect, forma, judecatile, sintetice, a priori, analitice, cunoasterea, a posteriori, matematica, timpul, aritmetica, geometria, fizica, newtoniana, experienta, contingenta, particulara, universala, metoda, transcendentala, regulativ, constitutiv, metafizica, psihologia, cosmologia, teologia, libertatea, ideal, argumentul, ontologic, distinctia, fenomen, lucru, phaenomena, prolegomene, disertatia, lumea, substante, principiu, realitatea, quaestiones, diputates, alois riehl, h, cohen, moralistul, h, vaihinger, e, boutroux, platon, constantin noica, dasein, wirklichkeit, sensibil, inteligibil, quantum, existent, fenomen |
|
Istoria filosofiei moderne Numar pagini: 15
|
6. filosofia paşoptiştilor |
|
"
Deşi idealurile luministe au continuat să călăuzească ideile intelectualităţii române în tot sec. XIX, începând cu deceniul al treilea cultura română intră într-o nouă fază a dezvoltării sale, marcată de evenimente şi procese calitative care vor conduce la pre¬gătirea şi declanşarea revoluţiei de la 1848. Crescută la şcolile înfiinţate de Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, în atmosferă de redeşteptare naţională, am¬plificată de revoluţia de la 1821, noua generaţie se lansează cu înfrigurare în construcţia cultural-ideologică. Grăbită sub imperativele şi contradic¬ţiile societăţii româneşti să dezvolte spiritul modern şi să făurească o cul¬tură nouă, această generaţie a procedat cu înţelepciune şi măsură la durarea faptelor culturale şi, prin ele, la instaurarea unor direcţii novatoare în cultura şi gândirea filosofică românească. Sub influenţa ideilor iluministe şi prin participarea, în timp, a chiar unora dintre iluminişti, generaţia care a pregătit ideologic revoluţia de la 1848 realizează o conştiinţă superioară despre organizarea şi mijloacele dezvoltării culturii. Elevii lui Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, unii dintre ei cu studii la universităţile din Germania sau Franţa, au înţeles că dezvoltarea şi răspândirea valorilor spirituale pot căpăta o însemnătate naţională numai în condiţiile existenţei unei prese româneşti, care să pătrundă în mediile sociale cele mai diverse............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Filosofia, pasoptisti, 1848, gh, lazar, gh, asachi, intelepciune, masura, curierul romanesc literat, filozof, razboinic, asudatorul, plugar, gazeta de transilvania, dacia literara, i, heliade radulescu, m, kogalniceanu, ghica, p, bals, v, alecsandri, foaie stiintifica si literara, balcescu, august treboniu-laurian, magazin istoric pentru dacia, c, tell, societatea medico-istorica naturale in principatul moldovei, fratia, filosofia sociala, puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului valahiei pana acum, despre starea sociala a muncitorilor plugari în principatele romane in deosebite timpuri, trecutul si prezentul, filosofia sociala, reforma sociala la romani, mersul revolutiei in istoria romanilor, manualul hunului roman, manuel republicam de l\'homme et du citoyen, charles renouvier, aime-martin, cantu, mazzini, dumnezeu, libertate, dreptate, egalitate, poezii, traditii, populare, legile, actele, oficiale, cronicile, inscriptii, izvoare |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Categorii Estetice |
| Ca orice disciplină teoretică, estetica îşi formulează ipotezele, principiile şi problemele sale într-un limbaj propriu, specific, constituit dintr-un sistem concret de noţiuni, de expresii conceptuale şi de categorii. Înfrăţită încă de la început, atât în tradiţia greco-latină cât şi în cea iudeo-creştină, şi cu meditaţia filosofică, nu numai cu teoretizările particulare ale poeticii, estetica a dezvoltat, în timp, un aparat conceptual de largă generalitate referitor la ceea ce a fost denumit ca fiind frumos, sublim, tragic, comic, sau formă, stil, operă, gust, imagine ş.a. . Categorii, estetice, frumosul, sublimul, tragicul, comicul |
|
Estetică Numar pagini: 14
|
Comicul |
| În cele mai multe şi mai importante sistematizări şi teoretizări filosofice din spaţiul european şi nord-american de cultură, comicul este recunoscut drept o categorie estetică. O întreagă tradiţie a pregătit şi, până la urmă, a reuşit să impună acest statut. Această recunoaştere nu intră neapărat în contradicţie cu admiterea unui adevăr la fel de important, anume că, fenomenul comic este mult mai amplu în semnificaţii şi mult mai adânc în explicaţii decât ceea ce numim, în mod curent, apariţie şi aparenţă comică. . Comic, estetica, categorie, fenomenul, apari?ie, aparen?? comic?, fenomen axiologic, morala, sacru, ras, solidaritate, excluziune, etos al rasului, nemilos, acceptare, excludere, rizibil, voluntar, involuntar, jean-marc defays, jean fourastié, le rire, doleanta, rationament, constatare, nicolai hartmann, satiric, umoristic, spiritual |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Hegel, Estetica este filosofia artei |
| Aceste prelegeri sunt dedicate esteticii; obiectul ei este întinsa împărăţie a frumosului; mai exact: domeniul ei este arta, şi anume artele frumoase. Bineînţeles, numele de estetică la drept vorbind nu se potriveşte întocmai acestui obiect. Deoarece ,,estetică" înseamnă mai precis ştiinţa simţurilor, a perceperii; cu acest înţeles a luat naştere ea ca ştiinţă nouă - sau, mai curând, ca ceva ce urma abia să devină o disciplină filozofică - în şcoala lui Wolf, pe timpul când în Germania obiectele de artă erau privite ţinându-se seama de sentimentele pe care ele trebuiau să le trezească, ca, de exemplu, sentimentul agreabilului, al admiraţiei, al fricii, al milei etc. Dată fiind nepotrivirea sau, mai propriu, caracterul superficial al acestui nume, unii au încercat să făurească alte nume, de exemplu numele de calistică. Cu toate acestea, şi termenul acesta se dovedeşte a fi nesatisfăcător, căci ştiinţa care se înţelege prin el nu tratează despre frumos în general, ci numai despre frumosul artistic. Din acest motiv, noi voim să rămânem la numele de ,,estetică", deoarece ca simplu nume ne este indiferent, şi-n afară de aceasta el a pătruns între timp atât de mult în limbajul curent, încât ca nume el poate fi păstrat. Totuşi, adevărata expresie care poate servi de nume ştiinţei noastre este: ,,filozofia artei" şi, mai exact, ,,filozofia artelor frumoase". . Hegel, estetica, filosofia, artei, georg wilhelm friedrich hegel, prelegeri, frumosul, perceptie, calistica, artistic, natura, limitare, frumoasa, frumos, soarele, materia, medica, spiritul, sensibil, arta, expresie, infatisare, esenta |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
15. Ion Petrovici |
|
"S-a născut în 1882, la Tecuci, făcându-şi studiile medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi filosofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga. În 1904 îşi ia licenţa în filosofie în 1905 devine primul Doctor în filosofie al unei universităţi româneşti, cu teza Paralelismul psiho-fizic. În anul universitar 1905-1906 frecventează cursuri de filozofie la Leipzig.
În noiembrie 1906 este numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. Între anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi filosofie din Iaşi. La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la Academia de Ştiinţe morale şi politice din Paris, unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi L'Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier. La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române..........." BIBLIOGRAFIE 1. Ion Petrovici, Introducere în metafizică, în: Antologie de filosofie românească, Vol. II, Buc., Ed. Minerva, 1988 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Tendinte spiritualiste, ion, petrovici, conferentiar, octavian goga, lucian blaga, cunoasterea, obstacole, pasiuni, individuale, colective, aspect, obiectiv, realitatate, ratiune, prejudecati, adevar, kant, stiinta, metafizica, relativ, suprasensibil, religie, metoda, empirica, pura, neant, bergson, memoria, ratiunea, forme, apriorice, cultura, arta, morala, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Hegel, O perspectivă filosofică asupra formelor evolutive ale artei |
| "Avem de considerat aici trei raporturi ale ideii faţă de forma ei de expresie artistică. Anume, în primul rând, începutul îl face ideea când, fiind încă în stare de nedeterminare şi indistincţie, ori în stare de proastă şi neadevărată determinare, ea însăşi devine conţinut al plăsmuirilor artistice. Fiind nedeterminată, ea încă nu posedă acea individualitate pe care o pretinde idealul; caracterul ei abstract şi unilateralitatea ei fac ca forma să fie din punct de vedere exterior defectuoasă şi întâmplătoare. De aceea, prima formă a artei e mai mult simplă căutare a figurării decât capacitate de plăsmuire veritabilă. Ideea încă n-a găsit în sine însăşi forma, şi rămâne astfel numai lupta şi aspiraţia spre ea. Putem numi în general forma aceasta - formă simbolică a artei. În această formă de artă, ideea abstractă îşi are forma artistică în aflarea ei, în materia sensibilă naturală, de la care pleacă acum plăsmuirea artistică şi de care apare legată. Obiectele intuiţiei naturii sunt, pe de o parte, lăsate mai întâi aşa cum sunt ele, totuşi în acelaşi timp e introdusă în ele ideea substanţială ca semnificaţie a lor, încât acestor obiecte le revine acum sarcina s-o exprime, ele trebuind să fie interpretate ca şi când ideea însăşi ar fi prezentă în ele. Lucru posibil datorită faptului că obiectele realităţii au în ele o latură care le face apte de a înfăţişa o semnificaţie generală. Cum însă nu este posibilă o corespondenţă completă, această raportare nu se poate referi decât la o determinaţie abstractă, cum ar fi, de exemplu cazul când prin reprezentarea leului se înţelege forţa..............". Hegel, perspectiva, filosofica, asupra, formelor, evolutive, arta, raporturi, forma, expresie, artistica, idee, cautare, figurare, simbolica, determinatie, abstracta, caracter, l strain, fenomene, natura, sublim, clasica, simbolice, originar, subiectiv, formal, figura, omeneasca, metempsihoza, fiziologia, corpul, omenesc, romantica, sensibila, corespondenta, adevarat, concept, sine, stiinta, unitate, infinit, omul, animal, spirituala, spirit, spiritualitate, interiorul, spiritual, interioara, existenta, exterioare, lumii, durere, crima, deosebire, speciale, particular, lume, arhitectura, calm, fericit, sculptura, comunitate, templul, culoarea, tonul, pictura, muzica, poezie |
|
Estetică Numar pagini: 8
|
Sarmanul Dionis |
|
"Proza lui Eminescu este mai redusă ca număr decît poezia dar ca şi în poezie şi în proză, Eminescu este un deschizător de drumuri.
Eminescu este creatorul basmului cult prin Făt Frumos din lacrimă. Apoi este creatorul prozei fantastice Sărmanul Dionis în care realizează nu numai o nuvela fantastică ci şi una filosofică. Valorificînd idei filosofice antice cît şi idei moderne. În afara de acest tip de proză Eminescu a scris şi proză de dragoste estetică ca în Cezara la aniversara. Tematica prozei Eminesciene se poate grupa astfel..........." . Sarmanul, dionis, mihai, eminescu, proza filosofia, literatura, europeana, viena, junimea, kant, naratiunea, fantastica, descrierea, timpul, conditia, omului, de, geniu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular |
|
"Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universală a timpului ci şi al întregii spiritualităţi a poporului român, care s-a format de-a lungul evului mediu şi a epoci moderne. Cultura noastră populară reprezintă deci una din premisele fundamentale ale filosofiei româneşti. În cadrul acesteia întâlnim o viziune specifică despre lume şi viaţă, valori etice şi estetice care i-au influenţat mai mult sau mai puţin direct pe filosofii români.
Cultura populară românească are o latură extrem de arhaică, provenită din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, aşa încât, în evidenţierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei româneşti nu putem face abstracţie de spiritualitatea dacă. Informaţii asupra acesteia le avem, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. de la diverşi istorici, filosofi şi scriitori antici şi chiar din primele secole creştine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Filozofia legendelor cosmogonice româneşti, Buc., Ed. Minerva, 1982 . Premise, istorice, culturale, gândire, filosofice, romanesti, geto-daci, cantemir, valente, filosofie, cultura, romana, tip, popular, gandire, arhaica, herodot, hecateu, strabon, pomponius, mela, dio cassius, porphyrius, iamblichos, jordanes, burebista, religie, henoteista, zalmoxis, zeul, suprem, mitul, nemurire, suflet, charmides, platon, crestina, bizantina, civilizatie, mesterul manole, miorita, dumnezeu, diavol, completare, creatie, creatorul, prim, obosit, conflictul, lumea, umana, divina, geneza, pamantul, cosmogonie, apa sambetei, ethos, colectiv, basmul, individualizat, balada, destin, uman, absurd, cathartica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Eminescu si etica lui Schopenhauer |
|
"Apropierea dintre Eminescu si Schopenhauer s-a facut de atatea ori incat ea poate fi considerata astazi ca un adevar curent al istoriei literare.Analogia dintre pesimismul poetului nostru si al filosofului german a fost in numeroase randuri pusa in lumina ,in timp ce acele apropieri care ne dau dreptul a vedea in textele lui Schopenhauer nu numai izvorul unei indrumari generale pentru conceptia eminesciana ,dar si locul unde se gasesc de data aceasta cateva dintre izvoarele literare precise si al unora dintre temele particulare ale poeziei eminesciene au scapat totdeauna cercetatorilor.
Sa spunem insa mai intai ca daca de atatea ori s-a vorbit despre inrudirea de ganduri a poetului nostru cu marele filosof al pesimismului , uneori s-a incercat a se arata ce ii desparte si cat de radicala este divergenta lor,desigur pentru motivul invaluit ,dar transparent ,ca negatia pesimista a vietii ar alcatui o pata a caracterului de sub acuzatia careia poetul nostru ar fi mai bine scos................." . Eminescu, etica, apera, schopenhauer, glossa, gherasim, influenta lui schopenhauer asupra lui eminescu, i, slavici, rig-veda, vointa de a trai, dorul nemarginit, curierul din iasi, oxenstierna, poetica, aristoteles, socrate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
7. Titu Maiorescu (1840-1917) |
|
"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române. Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................" BIBLIOGRAFIE 1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
21.Emil Cioran (1911-1995) |
|
"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani. Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru Cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, Cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................." BIBLIOGRAFIE 1. Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 2. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 3. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
8. Vasile Conta (1845-1882) |
|
"Vasile Conta a fost primul gânditor român care a elaborat un sistem filosofic materialist. Născut într-o familie modestă, el şi-a făcut studiile elementare la Târgul Neamţ şi liceul la Iaşi, unde are o perioadă boemă, în care colindă ţara într-o trupă ambulantă de teatru ca sufleur şi actor, prilej cu care citeşte foarte multă literatură. Doi ani îşi dă examenele în particular, apoi revine la viaţa de studiu sedentară, terminând liceul cu rezultate foarte bune. Urmează apoi cursurile Institutului de comerţ din Anvers şi obţine tot în străinătate titlul de doctor în ştiinţe juridice. Întors în 1872 în ţară îşi câştigă existenţa ca avocat, profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, publicist şi om politic..........."
BIBLIOGRAFIE 1. Vasile Conta, Teoria fatalismului şi Încercări de metafizică materialistă, în: filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 188-231 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Vasile, conta, ganditor, filosofic, materialist, anvers, teoria fatalismului, teoria ondulatiunii universale, originea speciilor, incercari de metafizica, bazele metafizicii, intaile principii care alcatuiesc lumea, introducere in metafizica, ipoteza, unitati, relative, alcatuire, materie, geologice, siderale, eterice, miscarea, universala, indeterminism, psihologic, istoric, determinism, universal, statistica, fatalismul, religios, teoria ondulatiei universale, totului, principiul, ipoteticul, existenta, realitatea, relativul, absolutul, cantitatea, numarul infinit, forma, calitatea si substanta, reducerea la unitate, unitatea intelegerii, unitatea lumii, metafizica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
24. Camil Petrescu (1894-1957) |
|
"S-a născut la Bucureşti. După colegiul „Sf. Sava” s-a înscris, în toamna lui 1913, la secţia de filosofie a Facultăţii de Litere şi filosofie din Bucureşti. Aici a fost remarcat de Negulescu şi de Rădulescu-Motru. Dădea câte un articol la publicaţiile lui Cocea şi Arghezi. Camil urmează, în paralel, şcoala militară, pentru a lupta apoi ca voluntar în primul război mondial. Şi-a dat licenţa abia în 1919.
Şi-a început cariera la Timişoara, ca profesor şi ziarist. Din caietul versurilor de război publică un grupaj în Sburătorul. Revine la Bucureşti, unde viaţa i se împleteşte strâns cu vasta sa activitate de publicist, cronicar dramatic, om de teatru, eseist, teoretician mereu contestat şi contestatar........." BIBLIOGRAFIE 1. Camil Petrescu, Doctrina substanţei, Vol. I-II, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1988 2. Vasile Dem. Zamfirescu, Studiu introductiv la Camil Petrescu, Doctrina substanţei, Vol. I-II, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1988 3. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 . Camil, petrescu, sburatorul, teze si antiteze, revistei fundatiilor, substatialism, modalitatea estetica a teatrulului, motru, negulescu, pogoneanu, caracostea, kantism, hegelianism, ontologia concretului, problema cosmologica, mircea florian, iosif brucar, epistemologica, logicism, hegel, bergson, husserl, leibniz, panlogic, evolutia creatoare, constantin noica, viziunea, camilpetresciana, perspectivismul, absolutist, realitatea, miscare, concreta, intreg, valoare, noocratica, spiritualitate, materia, evolutiva, evolutia in subspecie, devolutiva, inteligenta, suprapersonala, pseudovalori, vasile dem, zamfirescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
3. Reflecţii de tip filosofic în primele scrieri ale literaturii culte române |
|
" Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie constituie cel mai vechi monument literar românesc cunoscut în epoca feudală, cu un conţinut esenţialmente politic şi moral, deşi totul se proiectează pe un fundal religios. Învăţăturile… se înscriu printre lucrările în care se teoretizează politica domnească autoritară şi centralizatoare, lucrări oboşnuite pentru acel timp, aşa cum au fost Il Principe, a lui Miachiavelli, scrisă în 1513, adică pe timpul domniei luii Neagoe în Ţara Românească (1512-1521) sau lucrarea lui Peresvetov care, la mijlocul sec. XVI, a scris Învăţături adresate lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, atribuite însă lui Petru Rareş, domnul Moldovei.
Scrisă în limba slavonă, această lucrare este reprezentativă pentru filosofia şi cultura religioasă medievală creştină de nuanţă bizantino-slavă, în care sunt prezente importante elemente ale stoicismului. A trăi conform raţiunii, a fi înţelept, adomina afestele şi pasiunile, a avea o atitudine fermă în faţa vicisitudinilor vieţii, sunt imperative morale susţinute de Neagoe pentru modul de viaţă al conducătorilor, care-l apropie de marele împărat Marc Aureliu..........." BIBLIOGRAFIE 1. Basarab, Neagoe, Învăţăturile către Theodosie, Buc., Ed. Minerva, 1970 . Reflectii, tip, filosofic, primele, scrieri, literatura, culta, romana, invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau theodosie, il principe, miachiavelli, neagoe, tara romaneasca, ivan cel groaznic, petru rares, slavona, dumnezeu, omul, politic, lume, viata, dualista, conceptia, mintea, gandire, guvernari, centralizate, nicolaus olahus, huniazilor, hungaria, grigore ureche, letopisetul tarii moldovei, miron costin, letopisetul tarii moldovei de la aaron voda incoace, de unde este parasitu de ureche vornicu?, viata lumii, nicolae milescu, biblia, despre ratiunea dominanta, josephus flavius, constantin cantacuzino stolnicul, basarab, neagoe, invataturile catre theodosie |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
12. Mircea Florian (1888-1960) |
|
"Mircea Florian e cu douăzeci de ani mai tânăr decât C. Rădulescu-Motru. El face parte dintr-o următoare generaţie de maiorescieni. În cadrul continuităţii, îşi poate asuma o poziţie mai independentă şi de certă originalitate. Accentuata sa fidelitate de o viaţă faţă de filosofie, ca profesor şi cercetător mereu predispus şi la ucenicii, nu îl depersonalizează, ci dimpotrivă, îl ajută să-şi des¬copere un loc aparte, dovedit cu timpul a fi locul cel mai trainic din întreaga filiaţie raţionalistă a filosofiei de până acum. El dobândeşte însă nespectaculos soliditatea, în manieră de „ştiinţă severă” deşi nu neapărat în manieră husserliană. În filosofia noastră, el pare mai apropiat de felul în care şi-a conceput activitatea - într-o altă, mult mai prestigioasă, tradiţie filosofică naţională - Nicolai Hartmann.
Născut la Bucureşti, absolvent al Colegiului „Sf. Sava”, cu licenţa la Facultatea de Litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti (1911) - unde i-a audiat pe Titu Maiorescu, C. Dimitrescu-Iaşi, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu şi alţii -, doctor în filosofie al Universităţii din Greifswald, cu o cercetare critică despre noţiunea de timp la Henri Bergson dedicată lui P.P. Negulescu (1914), Mircea Florian parcurge, la Universitatea bucureşteană, toate treptele, obţinând doar târziu (1940) gradul de profesor universitar titular.............." BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Florian, Recesivitatea ca structură a lumii, Vol.II, Ed. Eminescu, 1987 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Mircea, florian, radulescu-motru, maiorescieni, stiinta, severa, husserliana, nicolai hartmann, rostul si utilitatea filosofiei, stiinta si rationalism, reconstructie filosofica, metafizica si arta, misticism si credinta, reconstructie filosofica, sensul unei filosofii romanesti, filosofle romaneasca, kantianism, gnoseologica-epistemologica, realism, vulgar, ontologic, rationalismul, j, rehmke, misologismul, irationalismul, nominalismul, structura, lumii, monisme, dualitati, antiteze, opozitii, universala, datului, factorul, recesiv, arta de a suferi, trepetnic sufletesc, existenta tragica, rosca, frica, suferinta, moarte, noblete, panestetism, pancalism, pulchritudinis, religia, metoda, filologica, bibliografica, metoda, psihologica, biografica, culturala, problematica, critica, lucian blaga, constantin noica, ion ianosi, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
19. Trăirismul şi gândirismul |
|
"Inaugurat prin seria de articole pe care, începînd cu anul 1926, Nae Ionescu le publică în Cuvântul, trăirismul s-a închegat într-o doctrină filosofică şi politică la sfîrşitul deceniului al 3-lea şi, îndeosebi, în anii 30 se cristalizează teoreticeşte ca un spiritualism ortodoxist şi iraţionalist (străbătut însă şi de motive ale filosofiei vieţii sau existenţialiste), iar doctrina sa politică se orientează profascist.
Reprezentanţii trăirismului au preluat subiectivismul şi iraţionalismul filosofiei vieţii, misticismul medie¬val ori contemporan, nominalismul şi agnosticismul, filosofia ortodoxistă a lui Berdiaev şi Şestov, antimarxismul şi anticomunismul. După închegarea sa ca doctrină, scopul orientării trăiriste a fost încercarea de a impune lumii un model subiectivist în al cărui context filosofia era, adeseori, identificată cu religia; cunoaşterea, la rîndul ei, în sensul de cunoaşterea raţională, a fost, mai ales în lucrările lui N. Ionescu, înlocuită cu revelaţia............" BIBLIOGRAFIE 1. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Trairism, gandirism, nae ionescu, cuvantul, subiectivism, irationalism, misticism, medieval, contemporan, nominalism, agnosticism, filosofia, ortodoxista, berdiaev, sestov, antimarxism, anticomunism, model, subiectivist, religia, cunoasterea, rationala, revelatia, problema dumnezeirii, metafizica, istoria logicii, fenomenologie, keyserling, bergson, heraclit, platon, aristotel, toma d\'aquino, jacob bohme, nietzsche, schopenhauer, kierkegaard, diethey, keyserling, biblie, pur, philosophia perenis, factor, personal, realitate, traita, act, de, viata, traire, cosmos, individul, subiectivism, pur, gnosticism, traditionalism, pozitivism, doctrina, kantiana, joseph de maistre, de bonald, lammenais, antiscientista, kant, hegel, cunoasterea, autentica, intelegerea, trairea, intuitia, fuziunea, totala, ontologie, ortodoxism, abnorma, porunca vremii, universul, curentul, calendarul, sfarma piatra, n, crainic, criza, mântuire, ion ianosi, gheorghe vladutescu, cazan, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 13. Omul ca libertate absolută la Sartre |
|
"În numele concepţiei sale despre existenţa concretă, existenţialismul reproşează raţionalismului optimismul ontologic, acea filosofie care, pe urmele lui Hegel, tinde să afirme că în miezul său „realul e raţional”. Împotriva acestui punct de vedere, filosofii existenţialişti vor invoca existenţa răului şi absurdului, a neantului chiar, impli¬cat în inima existenţei. Raţiunea tinde la stabilirea unor adevăruri universale, ea caută să demonstreze şi să explice, preocupată a scoate în relief legăturile logice dintre fenomene. Dar logica - susţine existenţialismul - e un instrument superficial şi artifi¬cial, care, urmărind a organiza fenomenele în clase omogene, ignoră trăsăturile lor particulare, originalitatea lor proprie. Caracterelor generale care constituie esenţa trebuie să li se substituie particularităţile concrete, proprii fiecărui lucru, fiecărui fenomen....................."
BIBLIOGRAFIE 1. Jean Paul Sartre, Fiinţa şi neantul, trad. Adriana Neacşu, Piteşti-Bucureşti, Ed. Paralela 45, 2004 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, libertate, absoluta, sartre, existenta, concreta, existentialism, rationalism, optimism, ontologic, hegel, ratiune, logica, caractere, universul, realitatea, sentiment, izolare, anxietate, angoasa, greata, fiinta si neantul, temperamentul, structura, mentala, libertate, elita, les salauds, conformism, fariseii, lasii, morala, traditionala, credinciosul, indragostitul, burghezul, omul, rea-credinta, l\'etre-pour-la-mort, condamnat la libertate, conditia, umana, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
20. Mircea Vulcănescu (1904-1952) |
|
"
Format la şcoala lui Gusti şi cea a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu a fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai „tinerei generaţii” interbelice. El s-a impus ca filosof, sociolog, economist, profesor de etică, realizându-se ca o personalitate complexă a culturii române. Deschiderea sa filosofică a mers de la filosofia antică, prin cea medievală şi cea modernă, până la filosofia contemporană, de la cea universală la cea românească, de la istoria filosofiei la filosofia sistematică, de la metafizică la etică sau la filosofia religiei, de la ontologia generală la ontologia regională. Rădăcinile concepţiei filosofice a lui Mircea Vulcănescu se află în lumea românească; el se străduieşte să contribuie la determinarea ontologică a „omului românesc", a „ispitelor" acestuia, a fundamentelor perene pe care se înalţă şi devine această lume românească, a specificului ei în ansamblul umanităţii............" BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Buc., Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1991 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Neconvenţional despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. II, 1980 . Mircea, vulcanescu, nae ionescu, c, radulescu-motru, dumitru draghicescu, vasile parvan, lucian blaga, dan botta, vasile bancila, stefan barsanescu, ovidiu papadima, anton dumitriu, athanase joja, orientare, trairista, dinamism, vital, spiritualitate, criza, morala, cultura, spirituala, evului mediu, renastere, protestantism, filosofia, romantica, germana, fichte, schelling, nietzsche, bergson, sestov, unamuno, kant, goethe, marx, dumnezeirea, sfintenia, patericul, regulile, sf, pahomie, sf, vasile, filocalia, consolatiile spirituale, eckhardt, podoaba nuntilor spirituale, ruysbroeck, istorism, prin, resemnare, cultura, exaltarilor, anarhice, negatie, ispita, dacica, existenta, concreta, omul, de, maine, omul romanesc, ernst robert curtius, max scheler, max weber, metoda, fenomenologica, studierea, limbajul, cosmos, aici, dincolo, prezenta, neprezenta, atunci, acum, vesnicie, vama, firea, fiintei, insusire, faptul, felul, tagaduirea, vladutescu, gheorghe |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
25. A.D. Xenopol şi Nicolae Iorga |
|
"Născut în1847, la Iaşi, Xenopol face studiile se¬cundare în acelaşi oraş, apoi, în 1867, cu ajutorul unei burse acordată de Societatea „Junimea”, pleacă în Germania, la Berlin, unde urmează regulat prelegeri filosofice, juridice şi istorice. La istorie el audiaza pe Mommsen, Curtius, Ranke şi Gervinus, adică pe cei mai reputaţi istorici ai Germaniei din acea vreme. În 1871 îşi dă şi doctoratul în drept şi doctoratul în istorie. Întors în ţară, el este numit în acelaşi an procuror de secţie la Tribunalul din Iaşi, în 1876 fiind înaintat prim procuror la acelaşi tribunal. În 1878, Xenopol se retrage din magistratură din cauza unei neînţelegeri cu procurorul general, dedicându-se profesiunii de avocat, pentru ca, în 1883, să fie numit profesor de Istoria românilor la Universitatea din Iaşi.
Prin opera sa filosofică, Ale¬xandru Xenopol stabileşte contactul indiscutabil între filosofia românească şi cea străină. Istoric şi gânditor de reală valoare, ne-a dat una din cele mai de seamă cercetări a fundamentelor istoriei. Făcînd deose¬bire principială între structura teoretică a ştiinţelor istorice, Xenopol se apropie în concepţia sa de filosofii germani Windelband şi Rickert............." "Un alt istoric preocupat de teoria istoriei a fost Nicolae Iorga. El s-a născut la 1871 la Botoşani. De o uimitoare precocitate, înzestrat cu o memorie şi o putere de muncă rare, N. Iorga urmează cursul liceal în oraşul natal, apoi se înscrie la Universitatea din Iaşi, unde, la vîrsta de19 ani, îşi ia licenţa. Pleacă apoi în străinătate, îşi dă doctoratul la Universitatea din Leipzig iar la Paris îşi ia diploma la „Ecole de Hautes Etudes”. Întors în ţară, e profesor pentru puţin timp la liceul din Ploieşti, apoi reuşeşte la concursul pentru catedra de Istorie Univer¬sală de la Facultatea de filosofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Bucureşti. De acum înainte, N. Iorga desfăşoară o prodigioasă activitate. De la istorie propriu-zisă, sfera lui de acti¬vitate se extinde an de an la filosofia istoriei, impresii din călătorie, critică literară, la ziaristică, politică, versuri, artă dramatică, memorii. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Insti¬tutului Franţei, al Academiei sârbe, polone şi suedeze, doctor honoris causa al mai multor universităţi străine, N. Iorga este personalitatea cu cea mai covârşitoare activitate pe care a produs-o poporul român............." BIBLIOGRAFIE 1. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Buc., Ed. Şt., 1967 2. Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice. Lecţii de deschidere şi cuvântări , Bucureşti, 1933 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 5. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Filosofia, istoriei, sociala, xenopol, nicolae, iorga, alexandru, windelband, rickert, existenta, empirica, cunostinta, realitatii, reproducerea, intelectuala, univers, spatiu, timpul, forme a priori, sensibilitate, kant, proces, prefaceri, materie, suflet, fizica, chimia, astronomia, biologia, fiziologia, matematica, psihologia, logica, economia, politica, dreptul, sociologia, geologia, paleontologia, teoria descendentei, istoria, carol i, hohenzollern, traian, dacia, generalitatii cu privire la studiile istorice, lectii de deschidere si cuvantari, popor, umanitatea, trecut, tot, unitar, utilitate, istoriei, adevarul, cunoastere a lumii, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 10. Antropologia filosofică a lui Max Scheler |
|
" Format în mediul fenomenologiei husserliene, Max Scheler a elaborat o concepţie specifică, determinând veritabile mutaţii în elaborarea eticii, axiologiei, antropologiei filosofice, sociologiei culturii etc, exercitând, la rândul său, o netăgăduită influenţă asupra cercetărilor de etică ale lui Husserl.
În procesul elaborării unei antropologii filosofice, autorul se preocupă de poziţia omului în cosmos, pe fondul clarificării raporturilor dintre metafizică şi teologie, fenome¬nologie şi axiologie. Metafizica modernă - preciza Scheler - nu mai este astfel o cosmologie şi o metafizică a obiectului, ci o metaantropologie şi o metafizică a actului. Punctul de vedere călăuzitor aici constă în a releva că temeiul suprem a tot ceea ce este apt de obiectualitate nu este el însuşi obiectual, ci numai o actualitate pură, de efectuat numai ca atribut al fiinţei care se dă la iveală ea însăşi fără încetare. Unicul acces la Dumnezeu nu este, astfel, teoretic, adică, o examinare obiectualizată, ci o angajare personală, activă a omu¬lui pentru Dumnezeu şi pentru Devenirea autorealizării sale, o realizare - împreună a unui act etern - atât al acti¬vităţii spirituale făuritoare de idei, cât şi al forţei sale de impulsiune sesizabilă în viaţa noastră instinctivă..........." BIBLIOGRAFIE 1. Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 2. Alexandru Boboc, „Max Scheler în gândirea contemporană”, în: Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 . Antropologia, filosofica, max, scheler, fenomenologie, husserliana, axiologie, etica, sociologie, cultura, antropologie, metafizica, moderna, ideea, om, dumnezeu, viata, problematica, kant, husserl, consubstantialitate, a priori, agreabilulul, emotionalul, valorile, ordinea, etica, pozitia omului in cosmos, reductia, alexandru boboc |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
2. Circulaţia literaturii filosofice universale în mediile culturale de pe teritoriul României |
|
"Dacă folclorul reprezintă una din premisele esenţiale ale filosofiei româneşti, trebuie să menţionăm că aceasta a fost făcută posibilă şi de contactul intelectualilor noştri cu marile opere ale filosofiei universale. Chiar dacă acest lucru s-a făcut într-o manieră semnificativă târziu în istorie, pe teritoriul ţării noastre au circulat aproape în permanenţă, chiar dacă în medii restrânse, opere ale marilor filosofi, aşa încât se poate vorbi de o oarecare continuitate a gândului filosofic pe aceste meleaguri.
Pentru a arăta acest lucru trebuie să ne întoarcem din nou în antichitate, pe vremea în care grecii au întemeiat în Dobrogea coloniile Tomis şi Callatis. În aceste colonii, înfiinţate începând din sec. al VII-le î.Hr., s-a dezvoltat o cultură superioară, care a permis afirmarea unor oameni de litere, biografi, gramatici, istorici, geografi, iar mai târziu, după cucerirea romană, a unor teologi, cu o vastă cultură filosofică.............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 . Circulatia, literatura, filosofica, universala, medii, culturale, romania, folclorul, dobrogea, tomis, callatis, biografi, gramatici, istorici, geografi, satyros, pitagora, empedocle, socrate, platon, diogene laertios, vietile, doctrinele, filosofilor, heracleides lembos, viata lui arhimede, constantinopol, nestorianismul, hristos, monofizitismul, eutyches, laodiceea, dumnezeu, logos, bretanion, vetranion, valens, arianismul, teotim, scitul, sacra parallela, sfintele paralele, ioan damaschin, biblie, ioan, leon, ioan maxentiu, dionosie exigul, etica, pelagius, augustin, valentinianus, papa virgilius, vasile cel mare, ioan hrisostom, grigore de nazians, pseudo-dionisie areopagitul, grigore palamas, aristotel, apollonius din rhodos, dimitrie cantemir, nicolae milescu, greceanu, margaritarele, ioan hrisostom, despre ratiunea dominanta, pseudo-josephus, intrebari si raspunsuri, floarea darurilor, sofocle, homer |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
9. C. Dobrogeanu Gherea şi curentul marxist |
|
"La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a afirmat şi în ţara noastră curentul marxist. Pătrunderea, răspîndirea şi dezvoltarea marxismului în România au fost intim legate de numele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Personalitate de mare prestigiu, înzestrat cu o mare forţă de în¬ţelegere a semnificaţiilor diferitelor concepţii filosofice, etice, estetice, economice, dotat cu putere de asimilare şi discernămînt a direcţiilor literare din ţară sau din străinătate, Dobrogeanu-Gherea a influenţat şi direcţionat, pentru o perioadă de peste trei decenii, mişcarea muncito¬rească de la noi şi filosofia ei, gîndirea social-politică şi economică din România..........."
BIBLIOGRAFIE 1. C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde şi Raicu Ionescu-Rion, fragmente din scrieri în: filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 282-332 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Dobrogeanu, gherea, curentul, marxist, constantin, miscarea, muncitoreasca, filosofia, gandirea, social, politica, economica, din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, conceptia materialista a istoriei, neoiobagia, studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, asupra socialismului in tarile inapoiate, anarhismul, revizionismul, economismul, ideologia germana, marx, engels, anarhia cugetarii, metafizica, finalitatea, reactionara, junimist, i mediul social ca factor patologic, darwin si malthus in etiologie, incercari asupra patologiei si patogenezei in diverse epoci istorice, impaludismul si profilaxia sa, dialectica in medicina, serviciul sanitar, medicii de plasa, proletariatul medical, stinca, etiologia, rion, idealism, scoala naturalista, spencer, lombroso, lassalle, bacunin, libertate, absoluta, capitalist, influenta, mediului, social, asupra, omului, revolutia, burgheza, ion ianosi |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
5. Aspecte filosofice în cultura română din secolul al XVIII-ea şi începutul secolului al XIX-lea |
|
"Cu toată vastitatea şi importanţa ei, opera lui Dimitrie Cantemir a fost doar parţial cunoscută în sec. al XVIII-lea în Ţările Române. Dacă în Occidentul Europei a fost larg comentată Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman iar Descrierea Moldovei a făcut, la rândul ei, carieră universală, la noi au circulat doar Divanul… şi Hronicul…, iar asta numai după 1770. Deşi influenţa operei lui Cantemir va fi astfel considerabilă spre sf. sec. al XVIII-lea dar mai ales în sec. al xix-lea, inexistenţa unei continuităţi imediate a ideilor şi preocupărilor sale filosofice a întărziat cu mai bine de o jumătate de secol dezvoltarea filosofiei româneşti originale. La acest lucru au contribuit deopotrivă destinul domnului cărturar cât şi nivelul general scăzut de dezvoltare a societăţii româneşti................."
BIBLIOGRAFIE 1. Samuil Micu, Scrieri filosofice, Buc., Ed. Şt., 1996 2. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 6. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Aspecte, filosofice, cultura, romana, secolul, xviii, xix, dimitrie cantemir, descrierea moldovei, hronicul, divanul, logica, retorica, fizica, despre cer, despre nastere si pieire, despre suflet, metafizica, academia, bucuresti, alexandru ipsilanti, iasi, teofil coridaleu, pietro pomponazzi, coridaleu, neoaristotelismul, gheorghe lazar, ion heliade radulescu, gheorghe asachi, samuil micu, scoala ardeleana, petru maior, gheorghe sincai, ion budai-deleanu, paul iorgovici, ion monorai, inochentie micu, a filosofiei cei lucratoare, Învatatura metafizicii, loghica, legile firii, etica si politica, samuil micu, bacon, locke, galiei, newton, chronica romanilor si a mai multor neamuri, iobagia, sistem, perimat, petru maior, istoria pentru inceputurile romanilor in dacia, ion budai-dealeanu, tiganiada, gheorghe lazar, montesquieu, voltaire, rousseau, wolff, fontenelle, condillac |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
11. Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) |
|
"Născut în 1868 într-un sat din Mehedinţi, Constantin Rădulescu-Motru studiază dreptul şi filosofia la Universitatea din Bucureşti, desăvârşindu-şi studiile în Franţa şi Germania. Deşi a suferit influenţa lui Kant, Wundt şi Ostwald, reuşeşte să-şi păstreze independenţa de gândire, aducând, prin operele sale, o importantă contribuţie la dezvoltarea filosofiei româneşti.
La început a simţit nevoia să mediteze asupra specificului metafizicii, delimitând-o de ştiinţă, artă şi religie. În acest sens, el consideră că fiecare dintre ştiinţele particulare studiază realitatea dintr-un anume punct de vedere dar privirea de ansamblu, unitatea supremă a realităţii, nici una dintre ele, nici toate la un loc nu sunt capabile s-o realizeze; ea cade în sarcina metafizicii. Aceasta din urmă, deşi nu are metode proprii şi le foloseşte pe cele ale ştiinţelor, le utilizează comparativ şi astfel îşi atinge scopul............" BIBLIOGRAFIE 1. Constantin Rădulescu-Motru, Personalismul energetic şi alte scrieri, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1984 2. Constantin Rădulescu-Motru, Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1992 3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Constantin, radulescu-motru, specificul, metafizicii, stiinta, arta, religie, logica, gandirii, personalism, energetic, personalitatea, umana, eul, cunoasterea, vocatia, conceptia, dinamica, materia, spiritul, romanismul, catehismul unei noi spiritualitati, materialist, mecanicista, viziunea, nationalism, antisemitism, xenofobism, titu maiorescu, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
16-18. LUCIAN BLAGA (1895-1961) |
|
"Născut în comuna Lancrăm, judeţul Alba, Blaga urmează filosofia la Viena, parcurge apoi o carieră diplomatică în strinătate şi în 1938 se întoarce în ţară, unde predă la Universitatea din Cluj filosofia culturii. Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga a reuşit să ne ofere şi un sistem filosofic original, pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.
Viziunea lui general filosofică este aplicată unor probleme filosofice diverse, a căror rezolvare capătă în felul acesta o importantă notă de originalitate. Un exemplu grăitor este poziţia lui Blaga privind progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziţii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga îşi conturează propriul punct de vedere întemeindu-l pe concepţia sa asupra omului, iar aceasta, la rândul său, este integrată în sistemul său filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia/ontologia dar care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizică a istoriei. Astfel, argumentaţia pe care o desfăşoară Blaga pentru a-şi demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică iar gradul de rigoare, coerenţa precum şi forţa ei de sugestie se imprimă automat şi asupra celei dintâi, care nu este decât o aplicaţie la o problemă punctuală, arătând, o dată în plus, funcţionalitatea sistemului în cazuri particulare............" BIBLIOGRAFIE 1. Lucian Blaga, Fiinţa istorică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977 2. Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985 3. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988 4. Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Ed. Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, 1943 5. Mircea Florian, „Schimbare-evoluţie, progres”, în: Recesivitatea ca structură a lumii, Vol. II, Buc., Ed. Eminescu, 1987 . Blaga, lucian, absolut, demon, divin, omul, marele anonim, marele absolut, misterul, existentei, progresul, istoric, permanenta, preistorie, geneza metaforei si sensul culturii arta, orizontul, cognitiv, fizic, cunoastere, adecvata, realitate, stiinta, filosofie, cusanus, bruno, spinoza, fichte, hegel, platon, descartes, kant, trezire, spiritul, mircea florian |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
I. 1. Concepţii antice despre natura umană |
|
"Toate marile teme ale filosofiei se leagă, în mod mai mult sau mai puţin direct, de om. filosofii, chiar dacă n-au avut mereu conştiinţa clară a acestui lucru, şi-au abordat întotdeauna problematica în vederea omului, ţinând invariabil cont de el – ţinta, mai mult sau mai puţin îndepărtată a oricărei concepţii.
În ceea ce priveşte filosofia greacă, aceasta, încă din prima ei fază, intens cosmologică, în care urmărea să găsească temeiul lumii şi să construiască un scenariu raţional de apariţie a ei din Principiu, ne oferă în acelaşi timp şi un model de înţelegere a omului (άνθρωπος). Vechii filosofi au pus constant în evidenţă, fiecare în modalitate proprie, natura lui duală: faptul că, pe de o parte, prin corpul său, este asemenea tuturor lucrurilor din univers, iar pe de altă parte, prin suflet este ceva distinct. În acelaşi timp, ei s-au străduit să conceapă principiul tuturor lucrurilor luând drept model raţionalitatea umană, ceea ce însemna deopotrivă efort de integrare a cosmică a omului şi recunoaştere a unui loc privilegiat pentru el în univers............" . Conceptie, antice, natura, umana, filosofia, greaca, heraclit, focul, socrate, amintirile despre socrate, xenofon, platon, sofisti, protagoras, despre starea originara a omului, prometeu, aristotel, protagoras, de rerum natura, lucretiu, gheorghe vladutescu, w, k, guthrie |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger |
|
"Luând poziţie critică faţă de orientarea speculativă, abstractă a gândirii filosofice şi etice, existenţialismul va face din „concretul" fiinţei umane obiectul central al reflec¬ţiei filosofice. Referindu-se la natura preocupărilor şi la valoarea rezultatelor obţinute de filosofia contemporană în problema omului, unul din principalii reprezentanţi ai existenţialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epocă nu a avut atâtea cunoştinţe variate despre om câte are cea actuală. Nici o epocă nu a putut obţine atât de repede şi atât de uşor aceste cunoştinţe, precum cea actuală. Şi totuşi, nici o epocă nu a ştiut atât de puţin ce este omul, ca epoca actuală. Niciodată omul nu a constituit în aşa măsură o problemă, ca în epoca noastră".
Constituie, fără îndoială, unul din meritele remarcabile ale existenţialismului faptul de a fi analizat cu atâta patos şi pregnanţă condiţia fiinţei umane şi, implicit, problema raportului dintre individ şi societate. După cum se ştie, existenţialismul s-a dezvoltat în două direcţii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ş.a.) şi alta religioasă (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ş.a.), comportând nuanţe particulare în tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existenţei, aceea a libertăţii etc............." BIBLIOGRAFIE 1. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, loc, deschidere, fiinta, martin, heidegger, existentialismul, constiinta, originalitate, omul, lumea, fiinta si timp, ontologie, fiintare, dasein, incertitudine, eu, neant, existent, obiect, liniste, tentatie, impotmolire, decadere, angoasa, sentiment, tragic, pesimism, existentialist, jaspers, moartea, fatalitate, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
10. P.P.Negulescu (1872-1951) |
|
" Născut în actombrie 1872 la Ploieşti, P.P.Negulescu face Facultatea de filosofie la Bucureşti, unde-l are ca profesor pe Titu Miorescu şi-şi continuă studiile la Paris şi Berlin. A profesat apoi filosofia la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
Pentru început, P.P.Negulescu se ocupă de aşa-numita problemă gnoseologică, în lucrarea Critica apriorismului şi empirismului. Considerând formele a priori ale sensibilităţii ca temelie a criticismului kantian, el supune unui sever examen critic acest apriorism. Luând pe rând cele patru argumente pe care Kant le aduce pentru a dovedi aprioritatea şi intuitivitatea spaţiului, P.P.Negulescu încearcă să demonstreze netemeinicia acestora, evidenţiind anumite erori de logică şi contraargumentând cu aspecte ale experienţei comune sau cu dovezi ale noii ştiinţe. În plus, el pune în evidenţă contradicţia pe care o săvârşeşte Kant şi atunci când este vorba de rolul categoriei de cauzalitate, despre care spune că nu se aplică decât fenomenelor, în vreme ce, pe de altă parte, consideră că lucrul în sine este cauza senzaţiilor noastre..........." BIBLIOGRAFIE 1. P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Negulescu, critica apriorismului si empirismului, kant, aprioritatea, intuitivitatea, spatiul, empirism, john stuart mill, idealism, problema, ontologica, stiintele, evolutia, intelectuala, destinul omenirii, religia, discernamantul, creatia, maiorescian, formatia, estetica, filosofia renasterii, scepticism, omenirea, nicolae bagdasar, antimetafizica, scientista, pozitivista, evolutionista, ion ianosi, gheorghe vladutescu, gh, al, cazan |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
14. Mihail Ralea (1896-1964) |
|
"Născut la Bucureşti, M. Ralea şi-a petrecut copilăria la Huşi, unde părintele său Dimitrie era magistrat. Studiile secundare le-a făcut la Liceul internat din Iaşi, distingându-se ca premiant al secţiei clasice, cursul superior 1-a aA*ut ca profesor pe G. Ibrâileanu, —fapt crucial : avea să determine adeziunea sa la concepţiile poporaniste şi devotamentul fără margini faţă de destinele „Vieţii româneşti”. Tot în această perioadă, a luat şi un prim contact cu marxismul, datorită împrejurării că în biblioteca liceului se găsea rezumatul francez al Capitalului lui Marx. Ralea a studiat dreptul şi literele la Universitatea din Bucureşti.
Intrarea României în război a însemnat în viaţa sa un moment de cotitură. Timp de un an, Ralea a urmat întâi la Iaşi, apoi la Botoşani, cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie. La sfîrşitul anului 1917 a fost mobilizat la un regiment de apărare antiaeriană. După demobilizare şi-a reluat studiile întrerupte la Universitatea din Iaşi, dându-şi în toamna anului (1919 licenţa în drept şi cea în litere şi filosofie............." BIBLIOGRAFIE 1. Mihail Ralea, Scrieri din trecut, Vol. I-II, E.S.P.L.A., f.a., 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Mihail, ralea, razboi, proudhon, sa conception du progres et son attitude sociale, l\'ide\'e de revolution dans les doctrines socialistes, etude sur l?evolution de la tactique revolutionnaire, osiris, curs de psihologie sociala, obstacol, universal, obstacol si infinit, datului, dialectica, construitul, explicarea omului, natura, materia, factor, prim, materialitatea, numen, infinitul, importan?a sociologica a lui gabriel tarde, istoria sociala, zeletin, hegel, sociologia si teoria cunoasterii, stiinta, credinta, parti pris-uri, istorism, dualismul culturii europene si conceptia omului total, fenomenul romanesc, spirit, tranzactional, compromis, oswald spengler, lucien romier, kierkegaard, heidegger, sein und zeit, apocalipsul, sincronismul, cultural, cultura, civilizatie, durkheim, sacru, profan, eliade radulescu, morala, religioasa, deosebiri, discontinuitati, om, animal, animalista, complet, integral, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
22.Constantin Noica (1909-1987) |
|
"Constantin Noica s-a născut în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Urmează cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti, apoi, între 1928 şi 1931 este student la Facultatea de Litere şi filosofie din Bucureşti. A urmat studii pentru specializare în Franţa 1938-1939. Îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată în acelaşi an, 1940). În anii războiului este referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin. Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi august 1964 este deţinut politic. Din 1965 este cercetator principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va pensiona în 1975. În 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.
O preocupare constantă a lui Noica a fost de a pune în discuţie statutul filosofiei. Astfel, în Încercare asupra filosofiei tradiţionale el socoteşte că filosofia se opune ştiinţei. Ştiinţa e teoretică, obiectivă, un univers închis. filosofia reacţionează împotriva teoreticului pur, se întoarce spre concret, coboară pe pământ, îşi asumă un univers deschis. Certitudinile ştiinţei sunt incertitudinile filosofiei. Mai important este însă reversul. filosofia obţine din incertitudinile sale trei tipuri de certitudine: 1) întâlnirea cu sinele (nu cu lucrul) conştiinţa existenţei omului. 2) întâlnirea cu îngrădirea omului – conştiinţa existenţei îngiăciite, 3) întâlnirea cu un dincolo de sine – conştiinţa posibilităţii de a depăşi îngrădirea................." BIBLIOGRAFIE 1. Noica, Constantin, Sentimentul românesc al fiinţei, Buc., Ed. Humanitas, 1996 2. Noica, Constantin, Devenirea întru fiinţă, Buc., Ed. Şt. şi Enciclopedică, 1980 3. Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Buc., Ed. Eminescu, 1987 4. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Noica Constantin, Scrisori despre logica lui Hermes, Buc., Ed. Cartea românească, 1986 2. Noica, Constantin, Modelul cultural european, Buc., Ed. Humanitas, 1993 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Constantin, noica, incercare asupra filosofiei traditionale, ingradirea, omului, constiinta, dincolo, de, sine, criza, omului, heraclt, parmenide, ratiunea, libertatea, supunere, adevar, infinitate, hegel, kant, teza, parmenide, heraclit, actul, estetic, frumosul, ambivalent, arta, ambigua, umila, precara, fiinta, fiinta din sanul realului, spatialitate, temporalitate, camp, natura, eterogena, haosul, fiinta autentica, antropomorfizare, modelul cultural european, platon, unu, multiplu, cunoasterea libera, bizantul, niceea, spengler, frobenius, toynbee, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Nicolai Hartmann, Estetica este un mod de cunoaştere |
|
"O estetică nu se scrie nici pentru cel care creează frumosul, nici pentru cel care-l contemplă, ci exclusiv pentru omul de cugetare, căruia atitudinea de creaţie şi de contemplare estetică îi apare ca o enigmă. Pe cel cufundat în contemplare, gândul nu poate decât să-l tulbure, pe artist îl indispune şi îl irită - cel puţin atunci când gândul caută să pătrundă ce fac ei în definitiv, şi care este obiectul lor. Pe amândoi, gândul îi smulge din atitudinea lor vizionară, deşi impresia enigmaticului nu se află departe nici de ei, ba face parte integrantă din atitudinea lor. La amândoi, atitudinea aceasta este de la sine înţeleasă; ei au conştiinţa unei necesităţi interne şi nu se înşeală în această privinţă. Dar ei o primesc cu devoţiune, ca pe un dar al cerului, şi modul acesta de a o primi este esenţial atitudinii lor.
Filosoful pleacă de acolo unde cei doi lasă minunea care îi încearcă în voia puterilor adâncului şi ale inconştientului...........". Nicolai, hartmann, estetica, mod, cunoastere, frumosul, enigma, atitudinea, vizionara, filosoful, atitudine, filosofica, romantismul, friedrich schlegel, novalis, legile, frumosului, cunoasterea, kunstwissenschaft, hegeliana, alexander baumgarten, schopenhauer, arta |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
II. Tipuri istorice de umanism - 3. Umanismul renascentist |
|
"Opunându-se acestei valorizări negative a omului şi a vieţii sale terestre, Renaşterea manifestă, ca una din tendinţele sale fundamentale, antropocentrismul, care reprezintă o schimbare radicală în perceperea condiţiei umane. Deşi epoca nu renunţă la credinţă şi omul este văzut în continuare drept legătura privilegiată dintre pământ şi cer, în filosofie se manifestă panteismul, care socoteşte divinul ca imanent lumii iar lumea, în consecinţă, este preţuită ca parte a lui Dumnezeu. În acest context se subliniază şi forţa omului, nu slăbiciunile lui, însuşirile pozitive nu cele negative, voinţa, curajul, capacitatea de a şti şi de a face în virtutea propriei sale condiţii. Asemenea lui Dumnezeu, omul este privit prin prisma rolului de creator iar opera sa întemeietoare în cadrul lumii este calificată drept „a doua creaţie”.
Renaşterea continuă practic idei pe care gânditorii evului mediu deja le formulaseră dar într-o formă în care locul întâi era acordat mereu lui Dumnezeu. Renaşterea schimbă accentele, exprimând mult mai clar conştiinţa de sine a omului încrezător în propriile sale..........." BIBLIOGRAFIE 1. Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, trad. Dan Negrescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1981 2. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Umanismul, renascentist, renasterea, antropocentrismul, dumnezeu, gianozzo manetti, giovanni pico della mirandola, mijlocitor, cunoastere, cuprinzatoare, toma din aquino, augustin, vechiul testament, geneza, timaios, creatorul, demiurgic, libertatea, pax philosophica, eirene, kant, toleranta, nicolaus cusanus, de pace fidei, demnitatea, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
4. Dimitrie Cantemir |
| "Dimitrie Cantemir s-a născut în 1673 la Silişteni, ca fiu al serdarului Constantin şi al Anei, o femeie de o largă cultură. Tatăl, deşi analfabet, ajunge domn şi le asigură celor doi copii, Antioh şi Dimitrie, condiţii alese de învăţătură. Dimitrie a învăţat la curtea domnească din Iaşi, cu preotul grec Irimie Cacavela, atât filosofia cât şi limbile latină, greacă, slavonă, ajungând până la urmă să stăpânească în jur de 20 de limbi. La 15 ani, Dimitrie Cantemir este trimis ostatic la Constantinopol, zălog al tatălui pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani în capitala otomană şi va face studii diverse, cu vestiţi profesori ai epocii, la Academia Grecească. Din punct de vedere filosofic însă, acolo nu ajunsese încă influenţa celei mai înaintate filosofii a timpului, astfel încât pregătirea lui Cantemir în acest domeniu a fost totuşi din start depăşită, îngustându-i orizontul, ceea ce i-a diminuat capacitatea creatoare şi, mai ales, originalitatea...............". Dimitrie, cantemir, academia greceasca, domn, moldova, serban cantacuzino, casandra, lutk, petru cel mare, ion neculce, harcov, moscova, dimitrievska, divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, sacrosanctae scientiae indepingibilis imago, icoana de nezugravit a stiintei sacre, micul compendiu de logica generala, tratatul de muzica turceasca, istoria cresterii si descresterii imperiului otoman, cercetare naturala a monarhiilor, descrierea moldovei, hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, aristotel, fizica, facerea, istoria ieroglifica, cercetare naturala a monarhiilor gnoseologica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
27. Tudor Vianu |
|
"În ţara noastră, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei culturii este Tudor Vianu (1897-1964). Cursul lui de filosofia culturii, primul curs pe această temă predat în universitatea românească, începând din 1929, a însemnat un moment important în viaţa intelectuală a epocii. filosofia culturii avea să rămână lucrarea fundamentală a lui Tudor Vianu în acest domeniu. În ea sunt puse mai toate problemele şi enunţate sau schiţate aproape toate ideile care definesc concepţia lui despre cultură.
Aici, Vianu încearcă mai întâi să dis¬tingă elementele constitutive ale noţiunii de cultură. Acestea ar fi: voinţa culturală, convingerea că temele culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini mari înaintea ei şi că sufletul omenesc srăpâneşte mijloacele de a se apropia de aceste ţeluri; valoarea ; bunul cultural ; actul cultural obiectiv şi actul cultural subiectiv. Între acestea, locul central îl ocupă valoarea: ea dirijează voinţa culturală. Întruparea efec¬tivă a valorii într-un obiect (care devine astfel bun cultural) constituie actul cultural obiectiv, actul cultural subiectiv fiind acela prin care introducem un obiect numai mental, nu efectiv, în sfera unei valori (primul act este de creaţie, al doilea – de receptare sau de valorizare).................." BIBLIOGRAFIE 1. Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 4. Ianoşi, Ion, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. George Gană, Studiu Introductiv la Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982 . Tudor, vianu, filosofia culturii, cultura, vointa culturala, convingerea, omenirea, valoarea, bun cultural, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, valoarea, criza culturii moderne, constiinta, individuala, rationalista, istorista, nietzsche, prometeu, autonomism, goethe, byron, shelley, natura, bagdasar nicolae, ianosi, ion |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 5. Descoperirea tragismului existenţei umane (Pascal) |
|
"Dar Renaşterea, insistând atâta asupra forţei omului, a capacităţii lui de a-şi depăşi limitele, a introdus un puternic germene destabilizator. Încrederea în măreţia omului se sprijinea pe credinţa într-o ordine fermă a lumii, stabilită de către Dumnezeu, în care omul avea sau îşi cucerea un loc şi un rost care-i confereau sens existenţei. Stabilitatea universului îl ferea pe om de nelinişte şi el putea să creadă că este centrul lumii. La un moment dat, este formulată teza infinităţii lumilor şi ea a răsturnat toate principiile socotite până atunci sigure, lăsând omul pradă derutei. Sentimentul de nesiguranţă a sporit şi mai mult în secolul al XVI-lea care, datorită Reformei, a cunoscut o răsturnare a valorilor şi o zguduire a ordinii sociale.
Cu acest sentiment de criză a omului începe epoca modernă şi el este sugestiv exprimat de Blaise Pascal (secolul al XVII-lea), care arată că omul, în raport cu infinitatea universului, este un nimic, un neant dar în raport cu infinitul mic........" BIBLIOGRAFIE 1.Pascal, Cugetări, trad. Maria Ivănescu, Cezar Ivănescu, Oradea, Ed. Aion, 2000 2. François Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magnard, Omul. Sinteze filosofice, trad. din fr., Oradea, Editura Antet, 1999 . Descoperire, tragismul, existenta, umana, pascal, blaise pascal, criza, epoca, moderna, viata, amenintare, infinitul, fericire, epicurieni, ratiune, mizeria, maretia, grandoarea, antropologie, paradox, orgoliul, slabiciunile, virtutea, vicii, omul, moral, adaptare, maleabilitate, intelepciune, dumnezeu, adam, iisus, hristos, mantuire, cugetari, françois cavallier, jean paul ferrand, philippe ducat, pierre magnard |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
23. I.D. Gherea (1895-1978) |
|
"Cu o largă formaţie intelectuală pe care a dobândit-o mai ales ca autodidact dar şi un pianist de valoare, care o vreme la acompaniat şi pe George Enescu, I. D. Gherea a publicat mai întâi o serie de articole în Revista de filosofie, în Revue de Metaphysique et de Morale, în Revue philosophique, dezvăluindu-şi astfel aplecarea către filosofie, făcându-se cunoscut şi acceptat de profesionişti.
Gherea se remarcă însă cu adevărat în filosofia românească în calitate de autor al unei cărţi de excepţie, Eul şi lumea ( Le moi et le monde). Ea a sur¬prins prin puterea şi ştiinţa construcţiei sistematice, prin cunoaşterea desăvîrşită a marilor probleme ale domeniului de exerciţiu, prin dialectica subtilă a discursului, prin originalitate, deci prin valoare............." BIBLIOGRAFIE 1. I.D. Gherea, Eul şi lumea, Bucureşti, Ed. Ştiinşifică şi Enciclopedică, 1984 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Fenomenologie, gherea, george enescu, revista de filosofie, revue de metaphysique et de morale, revue philosophique, eul si lumea, le moi et le monde, mircea djuvara, n, bagdasar, essai d\'une cosmogonie, anthropomorphique, curente si tendinte in filosofia romaneasca, lucretiu patrascanu, lumea, exterioara, subiectul, cunoscator, agnostica, cosmogonie, antropomorfica, muzica, nimic, creatie, neokantiana, bergsoniana, fenomenologica, husserliana, sceptic, constantin dobrogeanu-gherea, dogmatism, meditatii carteziene, filosofia, stiinta, arta, iluzia, fiinta, paul valery, psihologie, eul, epifenomenalista |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Condiţia omului de geniu în creaţia eminesciană |
|
"Capodoperele eminesciene “ Cugetările sărmanului Dionis “ , “Glossă” şi “Luceafărul” pun în valoare marea capacitate de sinteza filozofică şi de creaţie , ceea ce a determinat variate analize , unele exhaustive , altele parţiale. Interesul pentru aceste capodopere , ce reprezintă treapta cea mai înaltă şi care încununează întreaga operă a poetului , este dat şi de faptul că aceste creaţii se situează ca geneză în perioade apropiate.
Teme aproape comune : condiţia omului de geniu , cosmogonia , timpul şi perfecţiunea artistică. Geniul romantic – ceea ce adus nou romantismul în dezvolatrea conceptului de geniu a fost explicitarea opoziţiei între geniu şi talent , precum şi latura socială a problemei : geniul este , în ordine , umană , un nefericit , un neînteles , aflat în veşnică opoziţie cu omul comun . Inadaptarea la regulie de convieţuire obişnuite îl izolează şi are drept urmare nefericirea..........." . Mihai, eminescu, sarmanul dionis, conditia, omului, de, geniu, creatie, eminesciana, glossa, luceafarul, talent, nefericit, neînteles, opozitie, comun, inadaptarea, cod, etic, filosofia, shopenhaueriana, hyperion |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Evanghelos Moutsopolous, Prolegomene la un sistem al categoriilor estetice |
|
"§1. Dacă, din punct de vedere filosofic, vom considera obiect tot ceea ce constituie pentru conştiinţă un termen de referinţă, exterior sau interior, prin urmare şi termen de experienţă trăită; dacă în aceeaşi ordine de idei vom defini ca obiect estetic acel obiect amintit care, întâlnit în natură sau în artă, ori realmente creat printr-un elan al lumii spirituale a artistului, este capabil........"
"§2. Dezavantajul respectiv s-a făcut curând remarcat, însă Kant a fost cu siguranţă cel dintâi care a trecut la depăşirea terminologiei aristotelice, prin atribuirea unui nou înţeles cuvântului ,,categorie", adică semnificaţia de concept mai general şi fundamental al gândirii ce nu trimite la vreun alt concept; el a distins un sistem de douăsprezece categorii formând patru clase, iar acesta........." "§3. Din perspectiva echivalenţei unicităţii unui obiect estetic cu posibilităţile lexicale de determinare şi interpretare a acesteia, se poate susţine că orice adjectiv poate folosi la numirea unei categorii estetice, presupunând că aceasta va caracteriza un obiect estetic. În faţa acestui număr nedeterminat de categorii estetice, apare primejdia unei totale fărâmiţări a nuanţelor estetice........." "§4. Este firesc ca o estetică liberală sau deschisă să tindă spre adoptarea de sisteme ale categoriilor estetice desprinse de orice exigenţă de ierarhizare. Desigur, aici se pune problema dialecticii între tendinţa către fărâmiţare a valorilor estetice şi nevoia stăvilirii acestei fărâmiţări. Oricum, criteriul, în cazul de faţă, nu poate fi decât distincţia severă între categoriile autentic estetice şi categoriile nonestetice; acesta permite reunirea de categorii independente între ele, adică nesupuse unei ierarhizări, aşa cum se întâmplă, bunăoară, în sistemul compus din douăzeci şi patru de categorii............." . Evanghelos moutsopolous, prolegomene, sistem, categorii, estetice, axiologie, obiect, estetic, artist, a, cournot, kant, filosofia post-kantiana, e, boutroux, platon, burke, lalo, souriau, tolstoi |
|
Estetică Numar pagini: 3
|
13. D.D. Roşca (1895-1981) |
|
"Născut în comuna Săliştea, judeţul Sibiu, urmează Liceul „Andrei Şaguna” la Braşov, apoi studiază la Viena, Bucureşti şi Paris. Întors în ţară, a predat la Universitatea din Cluj, până în momentul pensionării, fiind printre puţinii gânditori care n-au fost direct supuşi opresiunii comuniste. Singurul semn al încorsetării ideologice este faptul că, elaborând în perioada interbelică o concepţie filosofică proprie expusă în lucrarea Existenţa tragică, D.D. Roşca nu a continuat pe linia originalităţii, preferând să realizeze o excelentă transpunere în română a operei lui Hegel.
Ceea ce este, într-adevăr, uimitor, este faptul că în Existenţa tragică, în nici două sute de pagini, filosoful reuşeşte performanţa de a contura o concepţie generală asupra lumii perfect închegată, realmente un întreg sistem filosofic, care conţine, într-o formă extrem de concentrată, deopotrivă o ontologie, o gnoseologie, o filosofie a culturii, o axiologie, o filosofie a istoriei, ba chiar şi o estetică, iar acestea, departe de a fi gândite autonom, conlucrează în vederea configurării unei antropologii, care, inevitabil, implică şi o etică anume.........." BIBLIOGRAFIE 1. D.D. Roşca, Existenţa tragică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995 2. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. I, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981 3. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. II, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985 4. *** D.D. Roşca în filosofia românească. Studii, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979 . Nesiguranta, rosca, existenta tragica, sinteza, filosofica, autentic, realist, empiric, date, teoretice, rationalitate, integrale, universului, david hume, auguste comte, a posteriori, a priori, imixtiune, irationalului, viata, absurda, rationala, logica, lipsita, sens, cauzalitate, mecanica, miopia intelectuala, activitatea, autonoma, spirit, nesiguranta, destin, tragic, nimic, constiinta, revelatia, dublului, caracter, janus, conflict, interior, idealuri, tudor catineanu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 8. Limbajul drept cheie a înţelegerii omului în antropologia lui Herder |
|
"Contemporan cu Kant, Herder joacă un rol proeminent în antropologia filosofică. Antropologia lui Herder va fi dezvoltată pornind de la problema limbajului. Herder ajunge la teza sa, potrivit căreia limbajul este un monopol al omului, prin critica îndreptată împotriva a două puncte de vedere răspândite în vremea lui privind originea limbii. Prima, cea teologică, consideră că din perfecţiunea gramaticală şi logică a limbajului se poate deduce că Dumnezeu este Creatorul său. Herder susţine că omul dispune de un bogat „limbaj al senzaţiilor” care nu poate fi transcris în mod univoc în litere. Interjecţiile sunt involuntare, legate de context şi totodată au putere de comunicare, adică pot fi înţelese de semeni. Cu toate aces¬tea, „limbajul senzaţiilor” este comun oamenilor şi animalelor:
Interjecţiile sunt nespecifice doar atâta vreme cât sunt considerate în mod abstract, într-o situaţie concretă, „oh”-ul unui îndrăgostit ce oftează se deosebeşte net de „oh”-ul care exprimă surprinderea. Herder respinge aşadar teza teologică privind originea limbaju¬lui prin referirea la interjecţii. Dar, în acelaşi timp, o va continua cu presupunerea că Dumnezeu i-a dat omului raţiunea. Aceasta însă are nevoie de limbă pentru a se putea dezivolta................." BIBLIOGRAFIE 1. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Limbajul, cheie, intelegere, omul, antropologia, herder, kant, teologic, dumnezeu, creatorul, teza, aporie, senzualista, condillac, rousseau, omul, reflectie, chibzuinta, sentimente, senzatii, vis, recunoastere, organizare, simturi, omenesti, auzul, vazul, pipaitul, legile evolutiei, perfectibilitatii, exprimare, reglare, nevoi, sociabilitate, individualizare, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 4
|
| | |
"filosof" rezultate au fost gasite 68
