erou
"erou" rezultate au fost gasite 15
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
Leonardo Da Vinci |
| "Leonardo da Vinci...oh yeah, that is the guy who painted the Mona Lisa!" That was all I knew about Leonardo da Vinci before I started this report. I knew that he lived during the Renaissance and that he was a very important man, but that is about it. There is so much more about Leonardo that he is known for, other than him being the painter of the famous Mona Lisa. Leonardo was a universal genius, (as said in "What Makes a Leonardo a Leonardo?" By: Richard Mühlberger, Copyright: 1994) because he excelled in numerous areas of knowledge and contributed so much to the Renaissance. He was one of the great masters of the High Renaissance (as said in the following website: http://metalab.unc.edu/cgfa/vinci/vinci_bio.htm) who was a painter, sculptor, architect, engineer, mathematician, geologist, astronomer and scientist.. Leonardo, da, vinci |
|
Engleza Numar pagini: 4
|
Bulimia Nervosa |
|
Bulimia nervosa is defined as two or more episodes of binge eating (rapid consumption of a large amount of food, up to 5,000 calories) every week for at least three months. The binges are sometimes followed by vomiting or purging and may alternate with compulsive exercise and fasting. The symptoms can develop at any age from early adolescence to 40, but usually become clinically serious in late adolescence.
Bulimia is not as dangerous to health as anorexia, but it has many unpleasant physical effects, including fatigue, weakness, constipation, fluid retention, swollen salivary glands, erosion of dental enamel, sore throat from vomiting, and scars on the hand from inducing vomiting. Overuse of laxatives can cause stomach upset and other digestive troubles. Other dangers are dehydration, loss of potassium, and tearing of the esophagus. These eating disorders also occur in men and older women, but much less frequently. Women with diabetes, who have a high rate of bulimia, often lose weight after an eating binge by reducing their dose of insulin. According to recent research, this practice damages eye tissue and raises the risk of diabetic retinopathy, which can lead to blindness. . Bulimia, nervosa |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Amintiri din copilarie - Ion Creanga |
|
"După apariţia poveştilor, Creangă a publicat în „Convorbiri literare“ în 1881-1882 trei părţi din Amintiri din copilărie. Partea a patra a văzut lumina tiparului, postum, în 1892.
În Amintiri din copilărie „vârsta cea fericită“ este rechemată şi retrăită în amintire de scriitor pentru a alunga tristeţea şi grijile: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată“. Tema ilustrează evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX lea şi anume a satului Humuleşti cu oamenii lui: „Gospodari tot unul şi unul“, întâmplările şi evenimentele nu sunt relatete într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în conturarea eroului, a copilăriei copilului universal (George Călinescu). Cartea este povestea copilăriei sau, mai degrabă, spectacolul vârstei fericite. Dacă prin unele amănunte, copilăria reconstituită a aparţinut biografic lui Creangă, prin semnificaţie este universală, aparţine tuturor: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copii de când i lumea asta şi pământul, măcar să zică cine-ce a zice“..........." Cap I CapII Cap III Cap IV Sursele umorului în opera lui Creangă Trăsături noi care completează portretul lui Nică în acest capitol Caracterizarea lui Nică Caracterizarea Smarandei . Amintiri, din, copilarie, ion creanga, nica, smaranda, capitol, i, ii, iii, iv, povestiri, caracterizare, surse, umor, oralitate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 11
|
Moara cu noroc |
|
"
Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in 1881, in volumul de debut “Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Nuvela este o specie in proza a genului epic cult, cu dimensiuni intre povestire si roman, care tinde spre obiectivitate si care contine un numar restrans de personaje ce graviteaza in jurul unui erou central. Dintre trasaturile caracteristice nuvelei pot fi mentionate: este o scriere obiectiva, are o intriga riguros construita, existenta unui erou central antrenat in actiune, se foloseste un ton sobru. Nuvela apartine realismului clasic prin urmatoarele trasaturi: tema, importanta acordata banului, atitudinea critica fata de societate, obiectivitatea perspectivei narative, personaje tipice si dialogul viu, autentic. Tot de realism tine si interesul pentru analiza.........." . Moara, cu, noroc, ioan, slavici, ghita, lica, nuvela, psihologica |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Ernest Miller Hemingway |
|
Ernest Miller Hemingway was born on July 21, 1899, in Oak Park,
Illinois. His father was the owner of a prosperous real estate business. His father, Dr. Hemingway, imparted to Ernest the importance of appearances, especially in public. Dr. Hemingway invented surgical forceps for which he would not accept money. He believed that one should not profit from something important for the good of mankind. Ernest's father, a man of high ideals, was very strict and censored the books he allowed his children to read. He forbad Ernest's sister from studying ballet for it was coeducational, and dancing together led to "hell and damnation". . Ernest, miller, hemingway |
|
Engleza Numar pagini: 6
|
Al. Philippide - Izgonirea lui Prometeu |
|
"Al. Philippide a debutat printr-un romantism intempestiv ce s-a clasicizat treptat in timp, daca nu totdeauna in substanta cel putin in expresie. Poemul „Izgonirea lui Prometeu" apartinand fazei de tine¬rete si figurand in primul volum de versuri „Aur sterp" (1922) ilus¬treaza in modul cel mai graitor acest romantism at inceputurilor. Reinterpretarea mitului stravechi, nu lipsita de importante note per¬sonale, e operata la o temperatura lirica foarte inalta prin viguroase contraste de atitudine si de situatie, prin tonuri hiperbolice si prin simboluri de maxima generalitate. Culoarea evocarii si actiunea con¬flictului dramatic dau emotiei lirice o vivacitate particulara, care con¬suna expresiv cu zbaterile spectaculoase ale titanului inlantuit.
In lungul sir de prelucrari ale motivului prometeic, incercarea lui Philippide se remarca printr-o intensificare a resurselor conflictuale care de la confruntarea dintre erou si Zeus se imbogatesc acum printr-o opozitie noua, aceea dintre Prometeu si multime, imprejurare care accentueaza intr-un grad foarte inalt tragismul intregului mit. Caci nu mai este vorba pentru erou de a mai suporta acum doar napasta indraznelii ................". Philippide, izgonirea lui prometeu, prometeu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Fraţii Jderi – Mihail Sadoveanu |
|
"La baza romanului stau în primul rând cronicile, precum şi un vast material legat de figura lui Ştefan cel Mare, erou intrat în legendă,de la Ureche şi Neculce la Vasile Alecsandri, Eminescu, Delavrancea. Romanul Fraţii Jderi implică prelucrări subtile ale motivelor caracteristice basmelor şi baladelor, ale credinţei vechi, lunecând permanent într real şi fabulos.
Scriitorul przintă societatea medievală românească într-un ce-l apropie ideologic de Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu. Istoria se explică prin ea însăşi, prin fapte desfăşurate obiectiv sau, uneori, scriitorul întrerupe povestirea, spre a oferi explicaţii........." UCENICIA LUI IONUŢ IZVORUL ALB OAMENII MĂRIEI SALE . Fratii, jderi, mihail sadoveanu, ucenicia lui ionut, izvorul alb, oamenii mariei sale, stefan cel mare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Padurea spanzuratilor - Liviu Rebreanu |
|
"Nuvelele care preced romanul „Pădurea spânzuraţilor“ sunt: „Catastrofa“, „Iţic, Ştrul dezertor“ şi „Hora morţii“.
Geneza Romanul Pădurea spânzuraţilor a pornit de la o tragică întâmplare din familia scriitorului. În timpul războiului, fratele său, Emil, ofiţer în armata austro-ungară încercase să dezerteze. Fusese prins şi executat. Rebreanu văzuse o întâmplare care-l cutremurase, imaginea reprezentând o pădure de copacii căreia atârnau zpânzuraţi cehii. Prozatorul mărturiseşte însă că tragedia fratelui său a fost numai un pretext literar, deoarece Apostol Bologa nu are nimic din acesta „cel mult poate câteva trăsături exterioare şi unele momente de exalterare“. Tema roamnului o constituie evocarea realistă a primului război mondial, în care accentul cade pe condiţia tragică a intelectului ardelean care este silit să lupte sub steag străin împotriva poporului neam. Roamnul are o construcţie circulară, începe.........". Padurea spanzuratilor, liviu rebreanu, tema, roman, drama, erou, subiect, g, calinescu, psihologic, apostol bologa, intelectual, geneza, tema, construc?ie, circular?, svoboda, ?cena, execut?rii |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Pădurea spânzuraţilor – Liviu Rebreanu |
|
Tema romanului
Cauza dramei Motivaţia dramei Eroul romanului Subiectul romanului . Padurea spanzuratilor, liviu rebreanu, tema, roman, drama, erou, subiect, g, calinescu, psihologic, apostol bologa, intelectual |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Maddness |
|
In order for one to fully understand the term “madness”, we first need to show what the word really means. After looking through numerous definitions and asking others on their views, the definition from the oxford dictionary seemed to sum up the general thoughts of my family and friends.
“…a departure from what is normal or accepted, a moral or mental lapse.” These views might differ from person to person as morals and ideas change and societies accept different behaviors. Thus I believe “madness” generally changes it’s true meaning according to different societies perceptions. . Maddness |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Camil Petrescu - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi |
| "Stefan Gheorghidiu se autoanalizeaza in doua mari ipostaze, iubirea si razboiul. Esenta lui sufleteasca este eminesciana. Intransigenta lui etica, pasiunea lui absoluta si puritatea lui, profunda neadaptare a unei „sensibilitati nazdravane" (cum o numeste una din eroine) la compromisuri, apartin psihologiei eminesciene. „Trebuie sa se stie ca si iubirea are riscurile ei. Ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte, unul asupra celuilalt". „Toate planurile tale de viitor pana la moarte sunt facute pentru doi insi", sunt franturi din marturisirile lui Stefan Gheorghidiu adresate lui Orisan. El exclude posibilitatea tradarii, ca si Eminescu care cerea „credinta pe toti vecii". „Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la inceput, patologic pe urma" declara Gheorghidiu, proclamand unicitatea iubirii, forta ei de iluzie care ridica fiinta scumpa pe un piedestal ideal, unic. „In organizarea si ierarhia constiintei mele, femeia mea era mai vie si mai reala decat stelele distrugator de uriase". Cu atat mai grea e caderea de la asemenea inaltimi, a lui Stefan Gheorghidiu, ca si a lui Hyperion. Camil Petrescu este eminescian prin trairea unei iubiri coplesitoare cu gustul amar al mortii. El aplica absolutul la o iubire care se dovedeste fragila. eroul lui bea „pana la fund voluptatea mortii!". Romanul realizeaza in planul lui specific povestea lui Hyperion si Catalin, ca o variatie moderna a celor doua mari teme ale liricii: iubirea si moartea.". Camil, petres, ultima noapte, de, dragoste, itaia noapte de, razboi, stefan, gheorghidiu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 6
|
Mihai Eminescu - Floare albastra |
| "Creator genial de dimensiuni universale, Eminescu a asimilat influentele romantismului german in puternica lui personalitate artistica. Romantismul lui poarta pecetea sensibilitatii sufletului national si imprumuta adesea imagini din vistieria folclorului, culori din basmele populare. Ideea romantica a geniului singuratic, pe pamant, intruchipata intr-un astru, din “Luceafarul”, si aceea a umanitatii comune si trecatoare, a turnat-o in forma unui basm in care totul se petrece intr-un timp nedeterminat, intr-un poem fundamental (oricat ar incerca unii critici ca Ion Negoitescu sa-l considere “construit didactic”), pregatit de “Fata in gradina de aur”. “Floare albastra” este inca un exemplu, ca multe altele, de puterea artistica a poetului de a prelucra in mod creator unele motive ale romantismului german, topindu-le in structure originale. Tudor Vianu, in “Poezia lui Eminescu”, Buc. 1930, deosebea fundamental simbolul florii albastre din romanul lui Novalis “Heinrich von Ofterdingen” de floarea albastra din poezia lui Eminescu. “Eroul lui Novalis porneste sa caute floarea albastra, adica infinitul, ea reprezinta simbolul unei aspiratii tulburatoare, al nostalgiei catre indepartata patrie a poeziei”. La Eminescu, floarea albastra e simbolul iubiri pierdute, dorul orientat catre trecut, una din atitudinile de capetenie ale eroticii lui Eminescu. Nu numai atat. Zoe Dumitrescu-Busulenga a urmarit simbolul minunatei flori in mai multe poezii ale lui Eminescu. In “Calin – file de poveste” Eminescu realizeaza un tablou feeric al naturii, al padurii de argint, cadru, ca de-atatea ori in creatia lui, al iubirii, aici al nuntii lui Calin cu fata de imparat, regasita. In padurea vrajita vazduhul e “tamaiet” de flori albastre, iar mireasa insasi, aparitie de basm, poarta o stea in frunte, iar in par flori albastre. Zanele din poemul „Miron si frumoasa fara corp” poarta, la fel, flori albastre in plete, ca-n basmele populare.". Eminescu, mihai, floare, albastra |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Răzvan şi Vidra – Bogdan Petriceicu Haşdeu |
|
"Răzvan şi Vidra este prima piesă de valoare a teatrului istoric românesc. A fost publicată în 1867 sub titlul „Răzvan-Vodă” şi se intitulează „Răzvan şi Vidra” începând cu ediţia din 1869. pornind de la cronica lui Miron Costin şi de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu, Haşdeu reînvie, în cele cinci cânturi care amintesc structura unei opere epice, ascensiunea excepţională a unui erou deosebit, născut rob şi aparţinând unui neam urgisit, dar care reuşeşte, datorită calităţilor sale şi impulsurilor date de Vidra, să devină domnitor.
Conflictul principal al piesei se desfăşoară între calităţile remarcabile ale lui Răzvan şi prejudecata generală, obtuză, întruchipată de Tănase, care în ciuda evidenţei, nu acceptă că un ţigan poate fi un om superior. Recunoscând meritele........" . Razvan, si, vidra, bogdan, petriceiu, hasdeu, r?zvan-vod?, cronica, miron costin, nicolae b?lcescu, t?nase, r?zvan, mo?oc, alexandru l?pu?neanul, c, negruzzi, sbierea, teatru, istoric, piesa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Razvan si Vidra |
|
"„Poemă drmatică în cinci cânturi“, reprezentată în premieră în 1876, este „drama individului apăsat de prejudecata publică“. Punctul de plecare l-a constituit un articol al lui Bălcescu despre Răzvan-Vodă, publicat postum în „România literară“ (1852).
Destinul lui Răzvan, ţigan rob eliberat, este cel al unui erou romantic, de excepţie. El v-a cunoaşte de-a lungul celor cinci cânturi, cu titluri semnificative: Un rob pentr-un galben, Răzbunarea, Nepoata lui Moţoc, încă un pas, Mărirea. Răzvan, ţigan rob devenit liber, urcă treaptă cu treaptă: devine căpitan de haiduci, ofiţer de armată leşească, hatman şi apoi domn, demonstrând calităţi deosebite. Lupta împotriva prejudecăţilor epocii constituie principalul element al conflictului dramatic de esenţă etică şi psihologică. Pe măsura desfăşurării acţiunii, conflictul social (boieri-popor-domn) rămâne în umbră, conturându-se din ce în ce mai........" . Razvan, vidra, teatru, istoric, piesa, hasdeu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
"erou" rezultate au fost gasite 15
