epic
La Tiganci |
|
"Scrisă la Paris în 1959, nuvela „La ţigănci“ de Mircea Eliade a apărut pentru prima oară în anul 1962 în revista „Destin“ de la Madrid, iar la noi în 1967, în revista „Secolul XX“ fiind apoi inclusă în volumul „La ţigănci şi alte povestiri“, cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Nuvela face parte din creaţia literară scrisă după al doilea război mondial."
Subiectul Realizarea fantasticului Secvenţa I Epicul dublu Secvenţele II,III şi IV Semnificaţiile Secevţele V,VI şi VII Ultima secvenţă Semnificaţii „Toţi visăm (…) Aşa începe. Ca într-un vis…“. . Mircea eliade, gavrilescu, la tiganci, nuvela, subiect, fantastic, secvente, epic dublu, semnificatii, toti, visam, asa, incepe, ca, intr-un vis |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Povestea lui Harap-Alb - Ion Creanga |
|
"Este o operă epică în proză, un basm cult şi a apărut în „Convorbiri literare“, la 1 august 1877.
Subiectul este simplu, specific basmelor populare, cu eroi şi motive populare, în care supranaturalul este împletit cu realul personajelor ţărăneşti din Humuleşti lui Creangă. Verde Împărat îi cere fratelui său, Împăratul, să-i trimită pe cel mai viteaz dintre fii săi, ca să-i urmeze la tron. Ca să-i pună la încercare, Împăratul se îmbracă într-o piele de urs şi îi sperie pe cei doi fii mai mari, mezinul însă reuşeşte să învingă proba şi obţine încuviinţarea de a pleca spre împărăţia lui Verde Împărat. Povăţuit de Sfânta Duminică, pe care o ajutase.........." Sursele umorului în Povestea lui Harap-Alb Umorul şi oralitatea . Povestea lui, harap-alb, ion creanga, basm, cult, umor, surse, oralitate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 6
|
Sistemul circulator |
| Sistemul ciculator este format din inimă, vasele sangvine şi limfatice care alcătuiesc o unitate funcţională coordonată şi permanent adaptată nevoilor organismului.. Sistemul, circulator, inima, vasele sangvine, limfatice, venticule, structura, histologica, endocardul, miocardul, epicardul, vascularizatia, inervatia, extrinseca, proprietatile, muschiului, cardiac, ritmicitatea, conductibilitatea, excitabilitatea, contractilitatea |
|
Biologie Numar pagini: 3
|
The Reign of Terror and the French Revolution |
| History is said to be written by the winners, but is it possible to rewrite history? In a way, the French, like many who have preceded them, and many who will proceed them have done the impossible, rewriting history. From trivial folklore, such as George Washington chopping down a cherry tree, to the incredibly wrong, the African slave trade; people's views of history can be shaped and molded. The French have done a superb job of instilling all of us with the concept that their Revolution was a fight for liberty, justice and the good of all Frenchmen everywhere. Their glorification of the Bastille with it's depictions in painting and sculpture and how the Revolution was the beginning of a new age pales to some of the events during this period. In fact, the storming of the Bastille was merely a hole in the dike, and more would follow. The National Guard, the Paris Commune, the September Massacre, are all words that the French would prefer us not to hear. These events were a subtle dénouement to an climax that was filled with both blood and pain. The Reign of Terror, or the Great Terror, was a massive culmination to the horror of the French Revolution, the gutters flowing with blood as the people of Paris watched with an entertained eye. No matter what the French may claim, if one chooses to open his eyes and read about this tragedy, they are most certainly welcome.. Reign, of, terror, french, revolution |
|
Engleza Numar pagini: 8
|
Creaţii epice – balada Mioriţa |
|
Momentele subiectului
Expoziţiunea Intriga Desfăşurarea acţiunii Punctul culminant Deznodământul Motive populare Motivul transhumanţei Motivul complotului Motivul mioarei năzdrăvane Motivul testamentului Motivul alegoriei moarte-nuntă Motivul măicuţei bătrâne Limbajul artistic . Creatii, epice, balada, miorita, motive, populare, trashumanta, complot, mioara, nazdravana, testament, alegorie, moarte-nunta, maicuta, batrana, limbaj, artistic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Maitreyi - Mircea Eliade |
|
"
Romanul apare în 1923 şi se bucură de cel mai mare succes la public. Urmând după „Isabel şi apele diavolului” cartea păstrează caracterul de jurnal, de experienţă trăită, dar cu o acţiune mai bine închegată epic şi cu personaje animate de o conştiinţă puternică şi o copleşitoare energieinterioară. Călinescu, care-i inputa gide-ismul excesiv, recunoştea, totuşi, în Istoria literaturii române, că romanul „este realizat dintr-o singură ţâşnire epică”. Acţiunea este plasată în India, locul studiilor sale de orientalistică, şi conţine, în esenţă, una din experienţele trăite în casa profesorului Dasgupta. Eliade recunoaşte că cele relatate sunt fapte reale, cuprinse în Memorii, dar a schimbat unele date cum ar fi: profesia lui Dasgupta şi a povestitorului precum şi finalul poveştii de dragoste cu Maitreyi. Maitreyi şi sora sa Chabu au fost personaje reale." . Maitreyi, mircea eliade, andre gide, les faux-monnayeurs, subiectul, romanului, allan, bengal |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Un aspect al titanismului eminescian |
|
"Importanta deosebita a temei titaniene in creatia eminesciana a fost subliniata de amploarea unor studii care i-au fost consacrate de D. Popovici, G. Calinescu si Tudor Vianu.
Un aspect mai putin important al acestei teme fundamentale il constituie nazuinta titanica, nemarginita, a recuceririi din moarte a unei finite scumpe, reluata obsedant in numeroase poeme antume si postme, ceea ce insusi marele poet numea asa de sugestiv in “Rugaciunea unui dac” “moartea mortii si invierea vietii”. Prima dezvaluirea a sentimentelor titanice, a revoltei impotriva mortii, impotriva fragilei conditii umane se stie ca apare in “Mortua est” si este legata de momentul depresionar al disparitiei iubitei de la Ipotesti, moment biographic cu largi ecouri in creatia eminesciana. In una dintre versiunile poemului “Mortua est”, datata octombrie 1866, cu titlul “Elena” si subtitlul “Meditatiune, rabufneste razvratirea, cutezanta titanului romantic care nu se poate consola cu pierderea definitiva a iubitei, cu labilitatea vietii omenesti si incearca sa modifice oranduirea nedreapta a universului." Un eseu destul de amplu pe tema titanismului eminescian, cu citate din opera lirica si epica, bazat pe studiile unor critici literari precum G. Calinescu, Tudor Vianu, Caracostea, Titu Maiorescu, Perpessicius s. a. . Eminescu, titanism, eminescian, venetia, mortua est, strigoii, popovici, calinescu, tudor vianu, revolta, moarte, viziunea, romantica, scrisoarea i, o dulce inger bland, cezara, geniu pustiu, avatarii faraonului tla, mircea eliade, zamolxis, zamolxe |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Mihail Sadoveanu - Fratii Jderi |
|
"Inca de acum cateva decenii se cauta a se face o distinctie neteda intre o seama de capodopere sadoveniene si alte multe opere remarcabile sau cel putin interesante, in ansamblul unei activitati deose¬bit de fecunde.
Astazi, avem o perspectiva mai larga, mai distantata pentru o apreciere estetica mai valabila a unei creatii asa de bogate. Se poate spune ca, in intregimea ei, opera lui Sadoveanu este un monument impunator al literaturii romane, dar totusi cateva din operele sale — Hanu-Ancutei, Zodia Cancerului, Fratii Jderi, Creanga de aur, Tara de dincolo de neguri, Divanul persian, Nicoara Potcoava — reprezinta floarea suprema a creatiei lui Mihail Sadoveanu, in care s-a realizat, intr-o forma muzicala si plastica unica, fuziunea dintre lirism si epos, dintre observatia realista si legenda, caracteristica artei sadoveniene in esenta ei. Propunand acest criteriu, am putea spune, cu subiectivitatea si aproximatia legate de orice judecata de valoare, ca operele de frunte apartin deopotriva marelui povestitor si poet in proza, evocatorului trecutului si al peisajului national, apartin, in paginile cele mai realizate, simbiozei dintre arta de narator si vibratia lrica. Nu mai este posibila astazi eroarea de-a aprecia romanele lui Sadoveanu in functie de formula balzaciana, el creand, cu spargerea vechilor tipare, romane sau mai degraba ample povestiri baladesti, creatii epico-lirice ale unui mare rapsod. Sadoveanu nu poate fi considerat nici numai un poet liric in proza, el izbutind sa creeze la nivelul cel mai Inalt, mai ales cand densitatea epica se armonizeaza organic c-un lirism stapanit. Este demn de luat in considerare ca............." . Mihail, sadoveanu, fratii, jedri |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
Educatia Maxime |
|
Educatia
Maxime Omul nu poate deveni om decat daca este educat. John Amos Comenius Educatia este crearea metodica a obisnuintei de a gandi. Ernest Dimnet. Educatia maxime, john amos comenius, ernest dimnet, alfred north whitehead, confucius, nathaniel hawthorne, heraclit din efes, samuel smiles, epictetus, herbert spencer |
|
Psihologia Educatiei Numar pagini: 1
|
Educatia Maxime |
|
Omul nu poate deveni om decat daca este educat.
John Amos Comenius Educatia este crearea metodica a obisnuintei de a gandi. Ernest Dimnet . Educatia maxime, john amos comenius, ernest dimnet, alfred north whitehead, confucius, nathaniel hawthorne, heraclit din efes, samuel smiles, epictetus, herbert spencer |
|
Pedagogie Modul I Numar pagini: 1
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Miorita |
|
"Mioriţa este o baladă populară, o creaţie în versuri care aparţine genului epic. A fost descoperită de Alecu Russo la Soveja şi publicată de Vasile Alecsandri în ziarul Bucovina, în 1950, şi ulterior, în volumul „Poezii populare“.
G.Călinescu consideră că balada „Mioriţa sintetizează unul dintre cele 4 mituri fundamentale ale literaturii noastre populare, mitul existenţei pastorale. Două lucrări: -Lucian Blaga „Spaţiul mioritic“ 1936 şi G.Călinescu „Istoria literaturii române de la origini şi pânăn-n prezent“ 1941 au jucat un rol deosebit pentru destinul baladei, subliniindu-i din perspective diferite, aptitudinea de valoare ordonatoare al universului nostru spiritual." . Miori?a, balad?, popular?, genul, epic, alecu russo, soveja, vasile alecsandri, bucovina, 1950, tranhuman?a, ciobani, ungurean, moldovean, vrâncean, motivul, oi?ei, n?zdr?vane, testamentul, ciob?na?ului, moldovean, moartea, ritualul, înmormânt?rii, moarte-nunt?, alegoria, monologul, liric, eminescu, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Beowulf |
|
Beowulf was written in a time when Christianity was a newly budding religion in England.
Throughout the book there are obvious references to both Christian and Pagan rituals. The characters in the epic are newly found Christians who are trying to remain true to their new faith but are weak and hence, in times of great trouble, they resort back to their Pagan traditions and gods out of fear. Pagan rituals in the book are usually present only as reflections of the past or in times of the characters's greatest turmoil. Otherwise, in times of happiness and rejoicing, they worship their one, almighty, Christian God. . Beowulf |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Maxime si aforisme |
|
John Amos Comenius
Ernest Dimnet Alfred North Whitehead Confucius Nathaniel Hawthorne Heraclit din Efes Samuel Smiles Epictetus Herbert Spencer Aristotel Socrates John Amos Comenius Robert Frost Vernon Sanders Law. Educatie, pedagogie, maxime, aforisme, john amos comenius, ernest dimnet, alfred north whitehead, confucius, nathaniel hawthorne, heraclit din efes, samuel smiles, epictetus, herbert spencer, aristotel, socrates, john amos comenius, robert frost, vernon sanders law |
|
Pedagogie Modul I Numar pagini: 1
|
Caracterizarea lui Dionis |
|
'Opera literara a lui Mihai Eminescu (1850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela ‚Sarmanul Dionis” este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al „Convorbirilor literare”.
Titlul nuvelei are o structura subiectiva , punand in lumina pe Dionis , personajul principal.........." . Caracterizare, dionis, sarmanul, eminescu, mihai, geniu, pustiu, nuvela |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Apostol Bologa intr-o anumita interpretare |
|
"Primul nostru romancier in sensul modern al cuvantului, creatorul epic al unor opere decisive ca „Ion", „Padurea spanzuratilor" si „Ralscoala", prin care romanul romanesc a intrat in circuitul literaturii universale, omul inalt cu ochi albastri ce parea prietenilor lui o figura sculptata intr-o marmora pura, cu sufletul nobil, inaltat „aproape de puritatea stelelor", cum l-a vazut George Calinescu, — Liviu Rebreanu a fost adesea inspirat de experienta tragica a razboiului, imprumutand eroilor sai principali (ca Remus Lunceanu din povestea „Calvarul") o parte din fiinta sa sufleteasca de om tanar, ravasit de razboi.
Se stie ca „Padurea spanzuratilor" e proiectia in fictiune a dramelor absurde ale razboiului, petrecute pe fronturile hibridului si tiranicului stat austro-ungar. Geneza romanului, luminand o drama din familia scriitorului, indica realitatea concret-istorica si zbuciumul uman profund din care a izvorat seva romanului. Dar a considera romanul o copie a unui caz particular ar fi o mare eroare. Framantarile dramatice ale lui Apostol Bologa sunt ale generatiei lui Rebreanu si mai ales ale lui insusi. Romanul e o creatie in care s-au topit zbuciumarile si indoielile, visele si sperantele lui Liviu Rebreanu si ale camarazilor lui de generatie. Considerat dezertor din armata austro-ungara, Liviu Rebreanu a fost arestat din ordinul Comandamentului armatei germane ce ocupase Capitala si urma sa fie trimis sub escorta la Budapesta, unde trebuia sa fie judecat dupa regulile justitiei martiale. El s-a azvarlit cu energia disperarii asupra soldatului ce-1 pazea, a inchis usa cu cheia pe dinafara si mergand incet ca sa nu atraga atentia s-a adapostit la libraria Steinberg. Cu ajutorul unui bun prieten, pictorul Jean Steriade, odiseea lui Rebreanu [de om cu groaza con¬damnarii la moarte din anii 1916-1918, evocata in nuvela ,Calvarul" (1919)] a luat sfarsit prin fuga bine organizata spre Moldova refugiului. Biografia lui Emil Rebreanu, ca si a autorului insusi, a imprumutat numai elemente ale particularului, necesare pentru a da culoare generalului, tipizarii unui personaj ca Apostol Bologa, un tanar de 20 de ani „avand ceva din infatisarea tinerilor de la ince¬putul secolului gata sa moara pentru un dor". Emil Rebreanu, fratele marelui scriitor, fusese condamnat la moarte pentru ca.....................". Liviu, rebreanu, padurea, spanzuratilor, apostol, bologa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
The Power of Knowledge |
| A person’s feeling can be depicted by the way he or she draws their pictures. Superiority and inferiority can be shown by the way the artist makes a person or ship larger or smaller than another person or ship. This is shown in the Spanish picture where the French ships are on the coast of America. The French ships are small and the Native Americans appear to be larger. In another picture it shows a tribe of Native Americans gathered around each other in a village. The first picture shows the Spaniards belief that the French are inferior to the Native Americans and themselves. They depict this by drawing the Native Americans much larger than the French people and even their ships. The power of the Spaniards is proven when they combine forces with the Native Americans to annihilate the French in Florida.. Knowledge |
|
Engleza Numar pagini: 1
|
Moara cu noroc |
|
"
Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in 1881, in volumul de debut “Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Nuvela este o specie in proza a genului epic cult, cu dimensiuni intre povestire si roman, care tinde spre obiectivitate si care contine un numar restrans de personaje ce graviteaza in jurul unui erou central. Dintre trasaturile caracteristice nuvelei pot fi mentionate: este o scriere obiectiva, are o intriga riguros construita, existenta unui erou central antrenat in actiune, se foloseste un ton sobru. Nuvela apartine realismului clasic prin urmatoarele trasaturi: tema, importanta acordata banului, atitudinea critica fata de societate, obiectivitatea perspectivei narative, personaje tipice si dialogul viu, autentic. Tot de realism tine si interesul pentru analiza.........." . Moara, cu, noroc, ioan, slavici, ghita, lica, nuvela, psihologica |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Bivolul si cotofana - demonstratie |
|
George Topirceanu este unul dintre cei mai importanti poeti romani. Un loc aparte in creatia sa il au fabulele printre care si “Bivolul si cotofana”, inclusa in volumul “Fabule pentru copii”.
Fabula este o specie in versuri sau proza a genului epic, in care personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti. Fabula “Bivolul si cotofana” povesteste o intamplare la care iau parte trei personaje: un bivol, o cotofana si un catel.. Bivolul si cotofana, fabula, demonstratie, george topirceanu, personificarea, modul de expunere, naratiunea, ritmul povestirii, echilibrul compozitiei, figuri de stil, locutiuni si expresii populare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Praslea cel voinic si merele de aur - opera epica |
| . Demonstratie ca \"praslea cel voinic si merele de aur\" este opera epica | |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 5. Descoperirea tragismului existenţei umane (Pascal) |
|
"Dar Renaşterea, insistând atâta asupra forţei omului, a capacităţii lui de a-şi depăşi limitele, a introdus un puternic germene destabilizator. Încrederea în măreţia omului se sprijinea pe credinţa într-o ordine fermă a lumii, stabilită de către Dumnezeu, în care omul avea sau îşi cucerea un loc şi un rost care-i confereau sens existenţei. Stabilitatea universului îl ferea pe om de nelinişte şi el putea să creadă că este centrul lumii. La un moment dat, este formulată teza infinităţii lumilor şi ea a răsturnat toate principiile socotite până atunci sigure, lăsând omul pradă derutei. Sentimentul de nesiguranţă a sporit şi mai mult în secolul al XVI-lea care, datorită Reformei, a cunoscut o răsturnare a valorilor şi o zguduire a ordinii sociale.
Cu acest sentiment de criză a omului începe epoca modernă şi el este sugestiv exprimat de Blaise Pascal (secolul al XVII-lea), care arată că omul, în raport cu infinitatea universului, este un nimic, un neant dar în raport cu infinitul mic........" BIBLIOGRAFIE 1.Pascal, Cugetări, trad. Maria Ivănescu, Cezar Ivănescu, Oradea, Ed. Aion, 2000 2. François Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magnard, Omul. Sinteze filosofice, trad. din fr., Oradea, Editura Antet, 1999 . Descoperire, tragismul, existenta, umana, pascal, blaise pascal, criza, epoca, moderna, viata, amenintare, infinitul, fericire, epicurieni, ratiune, mizeria, maretia, grandoarea, antropologie, paradox, orgoliul, slabiciunile, virtutea, vicii, omul, moral, adaptare, maleabilitate, intelepciune, dumnezeu, adam, iisus, hristos, mantuire, cugetari, françois cavallier, jean paul ferrand, philippe ducat, pierre magnard |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Răzvan şi Vidra – Bogdan Petriceicu Haşdeu |
|
"Răzvan şi Vidra este prima piesă de valoare a teatrului istoric românesc. A fost publicată în 1867 sub titlul „Răzvan-Vodă” şi se intitulează „Răzvan şi Vidra” începând cu ediţia din 1869. pornind de la cronica lui Miron Costin şi de la un studiu istoric consacrat lui Răzvan de Nicolae Bălcescu, Haşdeu reînvie, în cele cinci cânturi care amintesc structura unei opere epice, ascensiunea excepţională a unui erou deosebit, născut rob şi aparţinând unui neam urgisit, dar care reuşeşte, datorită calităţilor sale şi impulsurilor date de Vidra, să devină domnitor.
Conflictul principal al piesei se desfăşoară între calităţile remarcabile ale lui Răzvan şi prejudecata generală, obtuză, întruchipată de Tănase, care în ciuda evidenţei, nu acceptă că un ţigan poate fi un om superior. Recunoscând meritele........" . Razvan, si, vidra, bogdan, petriceiu, hasdeu, r?zvan-vod?, cronica, miron costin, nicolae b?lcescu, t?nase, r?zvan, mo?oc, alexandru l?pu?neanul, c, negruzzi, sbierea, teatru, istoric, piesa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Sarmanul Dionis |
|
"Opera literara a lui Mihai Eminescu (!850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela ‚Sarmanul Dionis” este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al „Convorbirilor literare”.
Ca nuvela exemplara , de un perfect echilibru compoziţional ,”Sărmanul Dionis” isi concentrează toate luminile asupra personajului principal.........". Sarmanul dionis, dionis, comentariu, nuvela, geniu pustiu, mihai, eminescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
An Analysis of The Lord of the Flies |
|
The novel Lord of the Flies, written by William Gerald Golding, is a
remarkable piece of literature that discusses many important topics while remaining an enjoyable read. One of the important topics that is discussed in the novel is human nature. Many aspects of human nature is depicted in the book, but one major is the development of a man\\\'s personality and character. This aspect of human idiosyncrasy is portrayed through the development of Ralph, the main character and protagonist of the novel. Ralph\\\'s development from innocent, irresponsible, playful adolescent to a tough, self-reliant man shows how the hardships and turmoil of life can greatly effect a person\\\'s character. . Lord, of, the, flies, william, golding |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Bivolul si cotofana - demonstratie |
|
George Topirceanu este unul dintre cei mai importanti poeti romani. Un loc aparte in creatia sa il au fabulele printre care si “Bivolul si cotofana”, inclusa in volumul “Fabule pentru copii”.
Fabula este o specie in versuri sau proza a genului epic, in care personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti. Fabula “Bivolul si cotofana” povesteste o intamplare la care iau parte trei personaje: un bivol, o cotofana si un catel.. Bivolul si cotofana, fabula, demonstratie, george topirceanu, personificarea, modul de expunere, naratiunea, ritmul povestirii, echilibrul compozitiei, figuri de stil, locutiuni si expresii populare |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
„Prâslea cel voinic şi merele de aur" – operă epică şi basm |
|
„Prâslea cel voinic şi merele de aur" – operă epică şi basm
Acest material cuprinde demonstratia cum ca aceasta opera este una epica si este un basm, prin evidentierea trasaturilor caracteristice (fiecarei opere epice si fiecarui basm). ex.(extras din doc.): "Basmul este o specie epică, cultivată atât în literatura populară cât şi în cea cultă. Ca formă, este o creaţie de întindere medie, cu formule iniţiale, mediane şi finale. Conţinutul basmului prezintă conflictul dintre categorii morale opuse: binele şi răul. Biruinţa binelui exprimă aspiraţia omului spre valori morale exemplare, pe care le doreşte tutelare în societatea în care trăieşte. Are un pronunţat caracter alegoric. Punctul de plecare pentru oricare basm este realitatea pe care autorul preferă să o înlocuiască prin elemente fantastice, produse ale ficţiunii sale.Acţiunea de desfăşoară, de obicei, pe două tărâmuri: cel al oamenilor şi cel al zmeilor, al forţelor răului.". Basm, praslea, voinic, merele de aur, petre ispirescu, romana, opera epica, demonstratie |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Atomul |
|
Definitie
MODELUL SFERIC MODELUL ATOMIC THOMSON MODELUL ATOMIC RUTHERFORD TEORIA CUANTELOR TEORIA ONDULATORIE BIBLIOGRAFIE referat scris pe doua coloane cu rama si scheme - arata ca un articol de revista. Atomul, element, chimic, democrit, epicur, modelul, sferic, thomson, rutherford, hertz, lenard, geiger, teoria, cuantelor, max, planck, ondulatorie, reactie, nucleara, louis de broglie, dezintegrarea, radioactiva, radioactivitatea |
|
Chimie Numar pagini: 4
|
Lumea Baltagului |
|
"Criticii literari au considerat acest roman o parafrază modernă a baladei populare Mioriţa. Într-adevăr romancierul a pornit de la cunoscuta baladă populară românească, pe care l-a apreciat ca cea mai nobilă manifestare spirituală a neamului nostru.
Mihail Sadoveanu a mai folosit elemente din alte două balade populare româneşti Dolca şi Salga. După propria mărturisire a autorului, la baza romanului stă şi un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Mihail Sadoveanu a sintetizat aceste elemente şi a elaborat o construcţie epică, riguroasă, plasând în centru o psihologie feminină complexă. Din baladă a reţinut ideea conflictuală: doi ciobani se înţeleg să-l omoare pe al treilea pentru a-i lua oile....." . Baltagul, mihail sadoveanu, vitoria, nechifor, lipan |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Creaţii epice – balada Mioriţa |
|
Momentele subiectului
Expoziţiunea Intriga Desfăşurarea acţiunii Punctul culminant Deznodământul Motive populare Motivul transhumanţei Motivul complotului Motivul mioarei năzdrăvane Motivul testamentului Motivul alegoriei moarte-nuntă Motivul măicuţei bătrâne Limbajul artistic . Creatii, epice, balada, miorita, motive, populare, trashumanta, complot, mioara, nazdravana, testament, alegorie, moarte-nunta, maicuta, batrana, limbaj, artistic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|