Inregistreaza | Ai uitat parola?

emil cioran

  

Alege conditiile

Cautare precisa:
Subiect:
Tip:
Format:



"emil cioran" rezultate au fost gasite 2


21.emil cioran (1911-1995)

"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani.
Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................."

BIBLIOGRAFIE

1. Cioran, emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991
2. Cioran, emil, Cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991
3. Cioran, emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991
4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002


. Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

Les couleurs du temps


Quand on pense au Bucharest d’autrefois il est impossible de ne pas se souvenire les cafés de Eliade, cioran, Petre Tutea, Ionescu et d’autres grands écrivains.
. Couleurs, temps, bucharest, mircea eliade, emil cioran, eugen ionescu, eugene ionesco, huliganii, questions, fondamentales, qui suis-je?, d?ou viens-je?, quelle est la raison de mon existence?, l?utilité de l?esprit, rouje, vert, orange, bleu, noir, mercantilisme, le petit paris, la volonté d?être, folie, pureté spirituelle, reverberations de l?esprit voyageur
Franceza
Numar pagini: 2


"emil cioran" rezultate au fost gasite 2