divin
"divin" rezultate au fost gasite 13
Istoria religiilor |
|
In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoare, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istoria religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor religioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, institutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul.
1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica 2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor 3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare. 4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei. 5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor. . Istoria religiilor, mircea, eliade, homo, faber, homo, ludens, homo, sapiens, homo, religiosus, sacru, profan, realitatea, ultima, transcendenta, dumnezeu, paradis, adam, pacat, religie, credinta, dogma, cult, herodot, teologic, laic, repere, axiologice, toma, dí, aquino, etic, morala, a, n, whitehead, s, kirkegaard, mituri, mit, cosmogonie, antropologie, escatologie, max, muller, metoda, filologica, metoda, antropologica-etnologica, e, b, taylor, metoda, comparativa, metoda, istorica, metodele, psihologica, si, sociologica, a, comte, j, lubbok, fetisism, naturism, max, muller, animism, magism, toteism, monoteism, civilizatie, |
|
Religie Numar pagini: 8
|
Religia dacilor |
|
"Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lãsat Herodot.
“Iatã în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este cã ei nu mor, ci cã cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor – pe care unii îl cred acelaæi cu Gebeleisis . Tot în al cincilea an aruncã sortii, si întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sortul îl trimit ca solie la Zamolxis, încredintandu-i de fiecare datã toate nevoile lor." . Religie, daci, zamolxis, herodot, pythagoras, samos, mnesarhos, v, pârvan, politeistã, bendis, gebeleizis |
|
Istorie Numar pagini: 5
|
21.Emil Cioran (1911-1995) |
|
"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani. Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru Cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, Cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................." BIBLIOGRAFIE 1. Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 2. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 3. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
28. Mircea Eliade |
|
"Ca filosof al culturii, Mircea Eliade a sesizat cu acuitate profunda consonanţă tematică şi, până la un punct, de abordare a problematicii, dintre mit şi filosofie; în plus, datorită deosebitei sale familiarităţi cu ambele domenii ale spiritului uman, a putut să o şi ilstreze apelând la cazuri concrete revelatoare. «Enigma» timpului este tocmai unul dintre acestea. Pentru a-şi expune punctul de vedere, Eliade porneşte şi el de la eterogenitatea timpului, de la diversitatea trăirilor lui, care este o caracteristică a omului de oriunde şi de oricând. Numai că Eliade ştie să facă diferenţe în cadrul acestei trăsături general umane, descoperindu-ne faptul că există deosebiri radicale între omul modern, nereligios, şi omul religios al societăţilor primitive – în ceea ce priveşte trăirea discontinuă a timpului. Desigur, şi omul nereligios contemporan „cunoaşte o oarecare discontinuitate şi eterogenitate a Timpului. Există şi pentru el, în afara timpului monoton al muncii, timpul răgazului şi al spectacolelor, «timpul festiv»; şi el trăieşte conform unor ritmuri temporale diferite şi cunoaşte timpuri de intensitate variabilă; atunci când ascultă muzica preferată sau, îndrăgostit, aşteaptă ori întâlneşte persoana iubită, el simte, evident, un alt ritm temporal decât acela în care munceşte sau se plictiseşte.” Totuşi, pentru el timpul nu prezintă denivelări radicale în interiorul propriei esenţe ci are o singură natură, în armonie cu structura fiinţei sale şi de aceea „constituie cea mai profundă dimensiune existenţială, este legat de însăşi existenţa umană, are deci un început şi un sfârşit, care este moartea, stingerea existenţei. În pofida multiplicităţii ritmurilor temporale pe care le simte şi a intensităţii lor diferite, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu se poate insera nici o prezenţă divină.”
BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, traducere de Rodica Chira, Humanitas, Bucureşti, 1992 2. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, Humanitas, Bucureşti, 1992 3. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere de Doina Cornea, Dacia, Cluj-Napoca, 1990 4. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. I-III, traducere de Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică,1991 5. Filosofia greacă până la Platon, Vol. I, partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979 6. Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon, Opere, Vol. VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993 7. Wilhelm Dilthey, Théorie des conceptions du monde. Essai d’une philosophie de la philosophie, trad. par Louis Sauzin, P.U.F., Paris, 1946 8. Vasile Tonoiu, Ontologii arhaice în actualitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 9. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie general㸠Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989 . Mircea, eliade, filosof, cultura, enigma, mit, filosofie, spirit, uman, timp, omul nereligios, eterogenitate, discontinuitate, ritmuri, temporale, timpul profan, desacralizat, timpul mitic, revenire, inceput, platon, timaios, phaeton, helios, pamant, timpul, circular, marele timp, fiinta, timpul sacru, responsabilitate pe plan cosmic, timpul originii, obsesia ontologica, prezenta zeilor, lumea puternica si pura, parmenidian, receptacol, loc natural, neant, timpul forte, eternitatea, omul religios arhaic, sacrul si profanul, tratat de istorie a religiilor, incercarea labirintului, istoria credintelor si ideilor religioase, victor kernbach, vasile tonoiu, wilhelm dilthey |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 8
|
Greek Gods in the Iliad. |
|
With our view of God, it can sometimes be difficult to comprehend the actions and thinking of the Greek deities. The Christian God does not tend to take such an active role in the affairs of people's lives, where, on the other hand, the Greeks regarded direct involvement by the gods as a daily, uncontrollable part of life. Needless to say, divine intervention was a major variable in the equation of Homer's Iliad.
The gods picked who they would favour for different reasons. Except Zeus: As the symbol of supreme authority and justice, he makes judgement calls as to the other gods' involvement in the war, remains impartial, and doesn't seem to get caught up in picking favourites. Even when his own son, Sarpedon, was about to die, Zeus chose to let the outcome go unaltered. . Greek, gods, iliad, homer |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
II. Tipuri istorice de umanism - 3. Umanismul renascentist |
|
"Opunându-se acestei valorizări negative a omului şi a vieţii sale terestre, Renaşterea manifestă, ca una din tendinţele sale fundamentale, antropocentrismul, care reprezintă o schimbare radicală în perceperea condiţiei umane. Deşi epoca nu renunţă la credinţă şi omul este văzut în continuare drept legătura privilegiată dintre pământ şi cer, în filosofie se manifestă panteismul, care socoteşte divinul ca imanent lumii iar lumea, în consecinţă, este preţuită ca parte a lui Dumnezeu. În acest context se subliniază şi forţa omului, nu slăbiciunile lui, însuşirile pozitive nu cele negative, voinţa, curajul, capacitatea de a şti şi de a face în virtutea propriei sale condiţii. Asemenea lui Dumnezeu, omul este privit prin prisma rolului de creator iar opera sa întemeietoare în cadrul lumii este calificată drept „a doua creaţie”.
Renaşterea continuă practic idei pe care gânditorii evului mediu deja le formulaseră dar într-o formă în care locul întâi era acordat mereu lui Dumnezeu. Renaşterea schimbă accentele, exprimând mult mai clar conştiinţa de sine a omului încrezător în propriile sale..........." BIBLIOGRAFIE 1. Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, trad. Dan Negrescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1981 2. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Umanismul, renascentist, renasterea, antropocentrismul, dumnezeu, gianozzo manetti, giovanni pico della mirandola, mijlocitor, cunoastere, cuprinzatoare, toma din aquino, augustin, vechiul testament, geneza, timaios, creatorul, demiurgic, libertatea, pax philosophica, eirene, kant, toleranta, nicolaus cusanus, de pace fidei, demnitatea, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
16-18. LUCIAN BLAGA (1895-1961) |
|
"Născut în comuna Lancrăm, judeţul Alba, Blaga urmează filosofia la Viena, parcurge apoi o carieră diplomatică în strinătate şi în 1938 se întoarce în ţară, unde predă la Universitatea din Cluj filosofia culturii. Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga a reuşit să ne ofere şi un sistem filosofic original, pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.
Viziunea lui general filosofică este aplicată unor probleme filosofice diverse, a căror rezolvare capătă în felul acesta o importantă notă de originalitate. Un exemplu grăitor este poziţia lui Blaga privind progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziţii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga îşi conturează propriul punct de vedere întemeindu-l pe concepţia sa asupra omului, iar aceasta, la rândul său, este integrată în sistemul său filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia/ontologia dar care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizică a istoriei. Astfel, argumentaţia pe care o desfăşoară Blaga pentru a-şi demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică iar gradul de rigoare, coerenţa precum şi forţa ei de sugestie se imprimă automat şi asupra celei dintâi, care nu este decât o aplicaţie la o problemă punctuală, arătând, o dată în plus, funcţionalitatea sistemului în cazuri particulare............" BIBLIOGRAFIE 1. Lucian Blaga, Fiinţa istorică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977 2. Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985 3. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988 4. Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Ed. Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, 1943 5. Mircea Florian, „Schimbare-evoluţie, progres”, în: Recesivitatea ca structură a lumii, Vol. II, Buc., Ed. Eminescu, 1987 . Blaga, lucian, absolut, demon, divin, omul, marele anonim, marele absolut, misterul, existentei, progresul, istoric, permanenta, preistorie, geneza metaforei si sensul culturii arta, orizontul, cognitiv, fizic, cunoastere, adecvata, realitate, stiinta, filosofie, cusanus, bruno, spinoza, fichte, hegel, platon, descartes, kant, trezire, spiritul, mircea florian |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Aristotel |
|
Două din cele mai cunoscute tratate ale sale, “Politica” şi “Etica Nicomahică”, aparţin domeniului practic al filozofiei. Lucrările nu sunt “practice”, în sensul că nu sunt manuale didactice. Din contră, ele abundă în analize şi în argumente, bazându-se mai mult pe cercetări istorice şi ştiinţifice. Ele sunt lucrări de filozofie practică; “practică”, deoarece scopul sau ţelul lor nu este de a oferi adevărul, ci de a schimba faptele.
Oamenii se disting de alte animale prin faptul că posedă raţiune şi putere de gândire. Oamenii “conţin ceva divin - ceea ce numim intelect este divin”, iar intelectul nostru este “divinul înăuntrul nostru”. Într-adevăr fiecare dintre noi este un adevărat intelect, “căci el [intelectul] reprezintă ceea ce natura umană are mai nobil şi mai elevat”........... . Aristotel, politica, etica nicomahica?, oamenii, animale, ratiune, putere, gândire, activitatea, intelectuala, indivizi, izolati, aforism, teorie, stat, libertate, restrictie, totalitarism, jonathan barnes |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular |
|
"Gândirea filosofică românească se conturează destul de târziu în istorie, abia cu câteva secole în urmă. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universală a timpului ci şi al întregii spiritualităţi a poporului român, care s-a format de-a lungul evului mediu şi a epoci moderne. Cultura noastră populară reprezintă deci una din premisele fundamentale ale filosofiei româneşti. În cadrul acesteia întâlnim o viziune specifică despre lume şi viaţă, valori etice şi estetice care i-au influenţat mai mult sau mai puţin direct pe filosofii români.
Cultura populară românească are o latură extrem de arhaică, provenită din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, aşa încât, în evidenţierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei româneşti nu putem face abstracţie de spiritualitatea dacă. Informaţii asupra acesteia le avem, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. de la diverşi istorici, filosofi şi scriitori antici şi chiar din primele secole creştine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes............." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 2. Vlăduţescu, Gheorghe, Filozofia legendelor cosmogonice româneşti, Buc., Ed. Minerva, 1982 . Premise, istorice, culturale, gândire, filosofice, romanesti, geto-daci, cantemir, valente, filosofie, cultura, romana, tip, popular, gandire, arhaica, herodot, hecateu, strabon, pomponius, mela, dio cassius, porphyrius, iamblichos, jordanes, burebista, religie, henoteista, zalmoxis, zeul, suprem, mitul, nemurire, suflet, charmides, platon, crestina, bizantina, civilizatie, mesterul manole, miorita, dumnezeu, diavol, completare, creatie, creatorul, prim, obosit, conflictul, lumea, umana, divina, geneza, pamantul, cosmogonie, apa sambetei, ethos, colectiv, basmul, individualizat, balada, destin, uman, absurd, cathartica |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 6. Rousseau şi ideea reîntoarcerii omului la starea sa naturală |
|
"Dacă Pascal încă mai credea cu ardoare în ajutorul divin pentru salvarea genului uman, secolul al XVIII-lea, intens raţionalist, dă naştere concepţiei rousseauiste a omului lipsit de orice raport esenţial cu absolutul, liber şi bun de la natură, care printr-un mecanism firesc al evoluţiei şi-a creat pretutindeni lanţuri înrobitoare, de care nu va putea scăpa decât prin întoarcerea, în condiţiile ireversibile ale societăţii, la valorile originare.
Printr-o anumită înclinaţie proprie naturii sale, Rousseau e un contemplativ, o fire visătoare, puţin predispusă la efort metodic şi acţiune efectivă. Dar inerţia, voluptatea sentimentului cultivată în izolare, acel individualism orgolios care se traduce în dispreţul tuturor regulilor şi convenţiilor pe care înţelpciunea umană le consideră indispensabile vieţii sociale, nu a reprezentat de fapt decât forma indirectă, deghizată, mai mult sau mai puţin conştientă, a unui protest........" BIBLIOGRAFIE 1. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Rousseau, ideea, reintoarcerii, om, starea, naturala, pasca, l rationalist, rousseauiste, conceptie, liber, bun, contemplativ, revolutia, 1789, teza, raul, discursul, stiinte, arte, discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni, montaigne, locke, contractul social, dumnezeu, libertatea, onoarea, viata, bunurile, vointa generala, hobbes, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
"divin" rezultate au fost gasite 13
