cuvinte
"cuvinte" rezultate au fost gasite 24
Java |
|
1. Introducere în limbajul de programare Java 1
1.1. Ce este Java? 1 1.2. Limbajul de programare Java 1 1.3. Java : un limbaj compilat şi interpretat 3 1.4. Istoria limbajului Java 3 1.5. Mediul Java 4 1.6. Crearea unei aplicaţii simple 4 1.7. Crearea unui applet 5 2. Programarea Orientată pe Obiecte şi Java 7 2.1. Obiecte şi clase 7 2.2. Atribute şi comportamente 8 2.2.1. Atribute 8 2.2.2. Comportament 9 2.3. Principiile OOP 9 3. Elementele de bază ale limbajului de programare Java 11 3.1. Structura lexicală a limbajului 11 3.1.1. Setul de caractere 11 3.1.2. cuvinte cheie 11 3.1.3. Identificatori 11 3.1.4. Constante 11 3.1.5. Separatori 13 3.1.6. Operatori 13 3.1.7. Comentarii 17 3.2. Tipuri de date 17 3.3. Variabile 18 3.4. Instrucţiuni 20 3.4.1. Instrucţiunea vidă 20 3.4.2. Instrucţiuni de decizie 20 3.4.3. Instrucţiuni repetitive 24 3.5. Tablouri (vectori) 28 3.5.1. Tablouri (vectori) unidimensionale 28 3.5.2. Tablouri (vectori) cu mai multe dimensiuni 30 3.5.3. Dimensiunea unui vector 30 3.5.4. Tablouri cu dimensiuni variabile 32 3.6. Şiruri de caractere 32 4. Clase şi obiecte în Java 34 4.1. Referinţe 34 4.2. Obiecte 35 4.2.1. Noţiuni generale 35 4.2.2. Operatorul de atribuire = 36 4.2.3. Operatorul de egalitate == 37 4.3. Clase 38 4.3.1. Definirea claselor 38 4.3.2. Variabile membru 40 4.3.3. Metode 42 4.3.3.1 Definirea metodelor 42 4.3.3.2 Modificatorii metodelor 42 4.3.3.3 Tipul returnat de o metodă 43 4.3.3.4 Parametrii unei metode 44 4.3.4. Constructorii unei clase 45 4.3.5. Obiectul this 47 4.3.6. Supraîncărcarea şi supradefinirea metodelor 49 4.3.7. Modificatori de acces pentru membrii unei clase 50 4.3.8. Membrii instanţă şi membrii clasă 51 4.3.9. Argumente în linia de comandă 53 4.4. Moştenirea 56 4.4.1. Principiul moştenirii 56 4.4.2. Interfeţe 60 4.5. Probleme 63 5. Pachete 70 5.1. Importul unui pachet, al unei clase sau a unei interfeţe 71 5.2. Crearea unui pachet 72 6. Excepţii 77 6.1. Aspecte generale 77 6.2. Instrucţiunea try 78 6.3. Crearea unei excepţii 80 7. INTRĂRI ŞI IEŞIRI 83 7.1. Clasificarea fluxurilor 84 7.2. Ierarhia claselor pentru lucru cu fluxuri 85 7.2.1. Fluxuri de caractere 85 7.2.2. Fluxuri de octeţi 86 7.3. Superclasele de intrare / ieşire 87 7.4. Crearea unui flux 87 7.5. Citirea datelor de la tastatură 88 7.5.1. Obiectul System.in 88 7.5.2. Clasa InputStreamReader 89 7.5.3. Clasa BufferedReader 90 7.6. Citirea şi scrierea datelor din fişier 91 7.6.1. Clasele FileReader şi FileWriter 91 8. APPLET-URI 92 8.1. Ce este un applet? 92 8.2. Funcţiile unui applet 94 8.3. Structura generală a unui applet 94 8.4. HTML 95 8.5. Exemple 97 9. Interfeţe grafice 103 9.1. Ce este o interfaţă grafică? 103 9.2. Primele aplicaţii Swing 105 9.2.1. Exemple 105 9.2.2. Comentarea exemplelor 106 9.2.2.1 Alegerea naturii interfeţei 106 9.2.2.2 Setarea container-ului principal (din vârful ierarhiei) 107 9.2.2.3 Manipularea evenimentelor 107 9.3. Containere principale 107 9.3.1. Clasa JFrame 108 9.3.2. Ferestre secundare şi clasa JDialog 110 9.3.3. Clasa JWindow 113 9.3.4. Clasa JApplet 114 9.4. Containere intermediare 115 9.5. Folosirea gestionarilor de poziţionare (Layout Manager) 118 9.5.1. Setarea poziţionării (Layout Manager–ului) 119 9.5.1.1 BorderLayout 119 9.5.1.2 BoxLayout 120 9.5.1.3 CardLayout 121 9.5.1.4 FlowLayout 123 9.5.1.5 GridLayout 124 9.5.1.6 GridBagLayout 125 9.6. Tratarea evenimentelor 128 9.6.1. Exemplu de tratare a unui eveniment 130 9.7. Folosirea componentelor 132 9.7.1. Clasa JLabel 132 9.7.2. Clasa JButton 133 9.7.3. Clasa JTextField 133 9.7.4. Clasa JTextArea 133 9.7.5. Clasa JCheckBox 133 9.7.6. Clasa JRadioButton 133 9.7.7. Clasa JComboBox 134 9.7.8. Clasa JList 134 9.7.9. Clasa JScrollBar 134 . Java limbajul de programare java |
|
Arhitectura calculatoarelor Numar pagini: 139
|
Java |
|
Cuprins:
1. Introducere in Java Limbajul de programare Java Programarea Orientata pe Obiecte Tehnologii Java (platforme Java) 2. Primii pasi in Java Instalarea Java SDK Compilarea si rularea unui program Primului program Java Documentarea programelor 3. Identificatori, cuvinte cheie, tipuri de date Utilizarea comentariilor intr-un program sursa cuvinte cheie in Java Operatorii si precedenta lor Tipuri de date primitive si referinta Declararea variabilelor 4. Instructiuni Java pentru controlul executiei Instructiuni conditionale Instructiuni ciclice Alte instructiuni Java 5. Tablouri Crearea unui tablou Determinarea dimensiunii unui tablou Crearea unui tablou multidimensional 6. Clase Java Definirea unui clase Utilizarea modificatorilor de vizibilitate si drepturi de acces Declararea variabilelor si implementarea metodelor intr-o clasa Instantierea obiectelor unei clase Ierarhii de clase Clase si metode abstracte Crearea si utilizarea interfetelor 7. Exceptii Definirea exceptiilor Categorii de exceptii Tratarea exceptiilor folosind try … catch ... finally Definirea de exceptii utilizator 8. Operatii de intrare/iesire Definirea conceptului de flux de date Fluxuri standard de intrare/iesire Utilizarea fluxurilor de date. Java, limbaj de programare |
|
Arhitectura calculatoarelor Numar pagini: 57
|
Utilizarea aplicatiilor CAD |
|
CUPRINS
1. Introducere 4 2. Competenţe specifice. Obiective 6 3. Fişa de descriere a activităţii 7 4. Fişa de progres 8 5. Glosar (listă de termeni, cuvinte cheie) 10 6. Materiale de referinţă pentru profesor 11 Lecţia 1: Fişă conspect – Stabilirea mediului de lucru 12 Lecţia 2: Folie transparentă – Comenzi de desenare 16 Lecţia 2: Fişă conspect – Comenzi de desenare 17 Lecţia 3: Folie transparentă – Comenzi de editare 20 Lecţia 3: Fişă conspect – Comenzi de editare 21 Lecţia 4: Folie transparentă – Comenzi de cotare 26 Lecţia 4: Fişă conspect – Comenzi de cotare 27 Lecţia 5: Fişă conspect – Aplicaţii în geometrie 32 7. Materiale de referinţă pentru elevi 34 Exerciţii 35 Test de verificare 40 8. Sugestii metodologice. Soluţii la fişele de lucru 41 9. Bibliografie 43 . Cad |
|
Tehnica de calcul Numar pagini: 43
|
Cuvinte inaripate |
| . Bitoiul danaidelor, citate biblice, cezar, triumnf | |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: N:4
|
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
Alcani |
|
Alcani
Hidrocarburile saturate aciclice, numite si alcani, denumire care tinde sa inlocuiasca denumirea uzuala de parafine, sunt formate din catene de atomi de carbon uniti intre ei prin legaturi simple, prin celelalte valente atomii de carbon fiind legati cu atomi de hidrogen. Prin urmare, in moleculele alcanilor apar numai legaturi sigma. . Alcani, chimie, cuvinte cheie |
|
Chimie Numar pagini: 4
|
Tudor Arghezi - Testament |
|
"Artele poetice, din categoria carora face parte si „Testament", sunt interpretate de regula drept simple transpuneri versificate ale unor concepte estetice si, in consecinta, analizate ca atare. Or daca realmente in foarte multe cazuri lucrurile stau astfel, poezia lui Arghezi este inainte de toate poezie si atentia noastra trebuie concentrata prin urmare asupra zacamintelor ei de ordin artistic.
Publicata in fruntea primului volum de versuri al autorului, „cuvinte potrivite", „Testament" se prezinta intr-adevar ca o ex¬presie a unui program de creatie. Virtutile ei izvorasc de aceea atat din originalitatea conceptiei, cit si din originalitatea artei literare argheziene, de unde nu rezulta insa posibilitatea de a le analiza separat, intrucat unitatea lor este indestructibila. Asimilarea viziu¬nii in expresie se realizeaza intr-un chip atit de desavarsit, incat poezia nu poate fi rezumata, ci doar sistematizata dupa structura motivului liric, reprezentat de incercarea de a defini particularitatile unei creatii artistice insolite. ,,Testament" se organizeaza succesiv in trei componente funda¬mentale, a caror ordine e absolut coerenta din punct de vedere logic: 1) mesajul testamentar al poetului catre urrnasul sau ereditar, cu sublinierea izvoarelor si demnitatii bunului spiritual incredintat; 2) dezvaluirea procesului genetic al creatiei si a ipostazelor lui contradictorii, in sfIrsit 3) impletirea detaliilor genetice (in prelungirea momentului anterior) cu sugestia metaforica si simbolica a finalitatii ideale a artei. Sa le urmarim pe rand..................". Tudor, arghezi, testament |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Managementul Proiectelor |
|
Introducere
„Proiect” a devenit unul dintre cele mai utilizate cuvinte ale vocabularului de afaceri în general şi ale vocabularului actual al limbii române. Acest lucru se întâmplă deoarece ne confruntăm cu o explozie reală de proiecte la nivelul economiei mondiale. Tendinţa există – poate chiar mai pregnant – şi la nivelul Uniunii Europene. Proiectele de orice tip, mari sau mici, de anvergură sau la scară mai redusă reprezintă modalitatea prin care organizaţiile supravieţuiesc în mediul economic actual.......................................................... . Management, proiecte |
|
Microeconomie Numar pagini: 8
|
Mihai Eminescu - Scrisoarea I |
|
"Se poate conchide astfel ca Eminescu e un poet de doua ori dificil pentru analistii sai: o data pentru conditia insasi a unei estetici de tranzitie si apoi prin disimularea esentei lirismuluio sau dincolo de roiurile extraordinare de cuvinte, ritmuri si metafore. Din aceasta cauza n-am staruit si nu vom starui aupra figurilor stilistice particulare, ci asupra sensului fundamental al viziunii lirice care reprezinta pentru noi elementul germinativ al valorii. Lamurind acest raport principial, se poate trece negresit la o disectie a versurilor, la o cantarire metodica a efectelor obtinute prin figuratie semantica sau prin asocierea sintactica, dar aceste operatii raman subsidiare de vreme ce esenta poeziei nu se vadeste prin suma acestor procedee, ci prin sinteza lor romantica, relevabila numai intuitiei critice. Nici vorba nu va fi insa aici de receptare arbitrara sau partiala, de subiectivism interpretativ sau de afirmatii speculative, pentru ca totul e controlabil prin text.
Frumusetile concrete si risipite prin fiecare rand al “Scrisorii I” nu fac, in fond, nici una, nici toate laolalta cat intuitia lirica de ansamblu. Valoarea proprie geniului eminescian nu sta in versurile poeziei sale, ci in lirismul ei adanc, nu se explica prin tehnica cu adevarat extraordinara a artei sale expresive sau compozitionale, ci prin viziunea lirica a lumii. Semnele concrete ale acesteia, versurile, tropii, figurile de stil etc. nu ne dau singure cheia problemei si nu de la ele pornim pentru a ajunge la esenta lirismului, ci de la intuitia generala a poemului. Incat analiza se dovedeste in ultima instanta a nu fi decat o simpla exemplificare a sensului initial extras dintr-o lectura libera si integrala. Caci intuitia insemna sinteza iar analiza descompune. Nu cea din urma o explica pe cea dintai, ci invers." Nu e genul ala de referat obosit, memorat de ahtiatii dupa note de 10, chiar analizeaza poemul lui Eminescu intr-un mod foarte pertinent, intr-un stil "aerisit", fara pedanterii lipsite de continut. . Mihai, eminescu, scrisoarea i |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 6
|
Clonarea de la A la Z |
|
Deoarece clonarea ne suscita din ce in ce mai mult atentia, reprezentand poate cea mai socanta dintre provocarile stiintei contemporane, este util ca in randurile de mai jos sa tratam in cateva cuvinte fiecare aspect legat de acest subiect.....
. Clonarea, dolly, adn, zavos, antinori, griffin, parkinson, alzheimer |
|
Biologie Numar pagini: 6
|
Tudor Vianu, Tezele unei filosofii a operei |
|
"Munca şi opera
Prima lumină pe care o putem obţine asupra esenţei operei o dobândim actualizând reprezentările implicate de cuvântul care o denumeşte, mai cu seamă dacă alăturăm acest cuvânt de termeni apropiaţi şi pe care vorbirea curentă îi asociază adeseori. Desigur, opera este produsul muncii, un rezultat al ei. Nu orice muncă produce însă opere. Există munci inproductive, activităţi care se desfăşoară în van: opera nu le încunună. Dar, chiar muncile productive, ca, de pildă, acele cu rol pozitiv în economia unei societăţi, nu se concretizează, până la urmă, într-o operă. Munca unui salahor, a unui muncitor care controlează şi face să funcţioneze o maşină, nu produce o operă. Opera este produsul singurelor munci capabile să sfârşească într-un rezultat concret şi relativ durabil. Vorbim, apoi, de munca organismului, dar nu de opera lui. Inima munceşte din greu în timpul ascensiunilor laborioase. Vorbim apoi, printr-o metaforă abia simţită, şi de munca unei maşini. Dacă vorbim de munca organismului şi de aceea a maşinilor, dar nu de opera lor, împrejurarea provine nu numai din lipsa rezultatului concret şi durabil, dar şi din aceea a finalităţii sau a agentului moral sau a valorii. Nu asociem cu munca unei maşini sau a unui organ, ideea unei cauze finale, adică a reprezentării unui scop care ar călăuzi-o în timpul efortului său. Fiziologii vorbesc de mecanismul inimii; ipoteza finalistă le este inutilă pentru a explica modul în care muşchiul cardiac absoarbe şi respinge lichidul sanguin. Desigur, activitatea inimii face parte din unitatea funcţională a unui agent fizic şi maşina nu lucrează decât supravegheată de un lucrător. Agentul fizic nu este însă şi unul moral, şi lucrătorul, cu însuşirile lui de atenţie, conştiinciozitate şi abilitate, rămâne exterior muncii însăşi a maşinii. Când vorbim de munca maşinii, iar nu de aceea a lucrătorului care o conduce, nu ne reprezentăm în ea o prezentă umană, calitatea morală a unei persoane. Deşi, din maşină pot ieşi obiecte concrete, durabile şi valoroase, lipsa calităţii, ei de persoană, de agent moral, ne împiedică a vorbi despre operele ei. Tot astfel, cu toate că şi organismul, prin produsele lui, poate produce unele obiecte concrete şi de o oarecare durabilitate, lipsa de valoare a acestora ne opreşte a vorbi despre opera lui. Lipsa unuia singur din atributele amintite, produs concret şi durabil, finalist, al unui agent moral, posedând o valoare, retrage rezultatului unei munci calitatea unei opere. Opera întruneşte, însă, toate aceste atribute. Prelungind aceste prime indicaţii, furnizate de analiza vorbirii, putem obţine o definiţie a operei...................." . Tudor, vianu, teze, filosofie, munca, opera, morala, materie, definitie, creator, auguste, comte, pictor, sculptor, unitas multiplex, valoarea, natura, cuvinte, sunete, miscari, linie, forme, volume, culori, inteles, simbolul, artistic, originalitate, arta, unitar, multiplu, cauzalitate, finala, material, obiect, calitativ, nou, original, imutabil, ilimitat, simbolic |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Testament |
| Comentariul contine pe langa analiza operei, o prezentare a curentului modernist precum si a procedeelor literare(ex: estetica uratului) cu argumente solide.. Testament, tudor arghezi, modernism, cuvinte potrivite, estetica uratului, cartea, slova de foc, slova faurita |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Circuitul I 8259A (Unitate programabilá pentru controlul întreruperilor) |
|
Tamponul magistralei de date
Functionarea circuitului Programarea circuitului I 8259A cuvinte de initializare cuvinte de operare . Circuit, i 8259a, unitate, programabilá, control, întreruperi, tamponul, magistralei, date, functonare, prgramare, cuvinte, initializare, operare |
|
SMP - Sisteme cu microprocesoare Numar pagini: 8
|
Istoriografia în limba română Formaţia umanistă a cronicarilor. Umanismul |
|
Umanismul
Contribuţia istoriografiei din secolul al XVII-lea la dezvoltarea limbii şi literaturii române Grigore Ureche Miron Costin Interpretarea umanistă a istoriei Arta portretului literar şi a descrierii Arta narativă Contribuţii la dezvoltarea limbii literare Ion Neculce O samă de cuvinte Ion Neculce, cel dintâi povestitor-artist al literaturii noastre Dimitrie Cantemir Opera literară Demonstraţia că Moldova este parte Integrantă a Europei. . Istoriografie, limba, romana, formatia, umanista, cronicari, umanismul, literatura, grogore, ureche, miron, costin, interpretare, umanista, istorie, arta, portret, literar, descriere, narativa, contributie, ion, neculce, o sama de cuvinte, dimitrie, contemir, moldova, europa |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 9
|
Morometii - vol II |
|
"Al doilea volum a apărut la o distanţă de 12 ani faţă de primul, în anul 1967, reluând personajele principale, adăugându-le altele noi, urmărindu-le evoluţia până în deceniul al şaselea.
Acţiunea primului volum se încheie cu 3 ani înainte de începerea celui de-al doilea război mondial. Moromete cel cunsocut de ceilalţi, se schimbase foarte mult. Din el rămăsese “doar capul lui de humă arsă “, nu mai era văzut stând ceasuri întregi pe stănoaga de la drum, nici “nu mai fu auzit răspunzând cu multe cuvinte la salut “. Volumul al II-lea începe cu o întrebare: “În bine sau în rău se schimbase Moromete?”. " ILIE MOROMETE – CARACTERIZARE Disimularea Ironia ascuţită, inteligenţa ieşită din comun şi spiritul jucăuş, felul său de a face haz de necaz Tehnica amânării Fire autoritară Plăcerea vorbei Particularitaţi stilistice . Morometii, marin preda, ilie moromete, volumul, volum, vol, ii, 2 |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Imaginea cuplului in romanul Mara |
|
"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie. Nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau. Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar. Acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata..." (Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, XIII, 4-8).
Aceasta ar fi în câteva cuvinte concepţia lui Ioan Slavici despre iubire, aşa cum apare în romanul “Mara”. Scriitorul prezinta evolutia a trei cupluri diferite: unul deja format si consolidat (Hubar-Hubaroaie), unul format dar pe punctul de a se destrama (Bocioaca-Marta) si un cuplu în formare (Natl-Persida) pe care autorul pune foarte mare accent .............................................. . Cuplu, roman, mara, ioan slavici, iubire |
|
Romana Numar pagini: 2
|
7. Titu Maiorescu (1840-1917) |
|
"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române. Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................" BIBLIOGRAFIE 1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Lectia despre cub |
| Documentul contine un eseu ce are ca tema poezia lui Nichita Stanescu "Lectia despre cub". Este foarte folositor pentru cei care pregatesc examenul de bacalaureat. Lucrarea este redactata conform cerintelor formulate in variante la subiectul III.. Lectia despre cub, lectia despre cerc, cub, cerc, lectie, nichita stanescu, necuvinte, opere imperfecte, neomodernism, neomodernist |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Testament – Tudor Arghezi |
|
\\\"Poezia deschide volumul “cuvinte potrivite”apărut în 1927 (primul volum al lui Arghezi) şi constituie “arta poetică” cea mai cunoscută din istoria noastră literară. Este o poezie programatică în care apar câteva probleme de ideologie literară şi de tehnică artistică, esenţiale pentru definirea viziunii poetice a lui Arghezi.
Poezia lui Arghezi este fundamental existenţială, în sensul că surprinde stări ale existenţei, de cele mai multe ori într-un limbaj uluitor prin plasticitatea lui, dar.........\\\" Semnificaţia titlului: Structura poetică şi semnificaţii: Limbajul artistic . Testament, tudor, arghezi, estetica, uratului, cuvinte potrivite, arta poetica, existentiala |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Enigma Otiliei - Balzacianismul |
| Eseu preluat din critica literara a lui Ion Balu, evidentiaza trasaturile "balzaciene" ale romanului Enigma Otiliei.. Enigma otiliei, ion balu, balzacianism, simetrie, trasaturi, dominante, descrieri, tipuri umane, citate, george calinescu, balzac, le cousin pons, cateva cuvinte despre roman, la rebouilleuse, la cousine bette, aglae, titi, stanica ratiu, pascalopol, felix sima, otilia marculescu, giurgiuveanu, tulea |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Psalmii – Tudor Arghezii |
|
"Psalmii ilustrează lirica existenţială a lui Arghezi definit ca poet aflat „între credinţă şi tăgadă”. Arghezi a creat, între anii 1927-1967 – 16 psalmi publicaţi în mai multe volume de poezii:9 psalmi fac parte din volumul de debut “cuvinte potrivite”, restul din alte volume. Acest fapt demonstrează preocuparea permanentă a lui Arghezi pentru problematica filozofică a relaţiei omului cu Dumnezeu, fiind definită ca o poezie “monumentală şi grea a zborului sufletesc către lumină”( G.Calinescu ).
Cum bine s-a observat, importantă nu este delimitarea netă a atitudinii argheziene între credinţă sau necredinţă, ci interpretarea cât mai nuanţată a ceea ce spune şi ce sugerează textul poetic. Experienţa monarhală de la Cernica se .......". Psalmii, tudor, arghezi |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Octavian Goga - Oltul |
|
"Capodopera liricii patriotice a lui Goga este o lunga si patetica personificare a celui mai legendar dintre raurile romanesti, frecvent deopotriva in poezia populara cat si in cea culta. Batranul si vijeliosul Olt apare aici ca un pretext al exprimarii suferintelor nationale, dar si ca simbol al unei continuitati istorice. Adresandu-i-se, poetul invoca o comuniune adanca, intemeiata de veacuri, intre destinul unui neam si acela al apelor tacute si involburate, ce dobandesc o maretie si o solemnitate aparte, de zeu. Intreaga prima parte a poeziei detaliaza legaturile de totdeauna dintre romani si Olt prin scene de semnificatie simbolica, relatate la randul lor prin indicii verbali ai unui prezent etern. Cele patru strofe la care ne referim urmeaza o atenta gradatie de la expresia originilor indepartate ale infratirii........"
"Aparute in conditiile istorice binecunoascute, poeziile lui Goga au reprezentat o forta impresionanta, incendiara. Judecate mai presus de orice limite de timp, ele dobandesc valoarea unui ecou al unei suferinte inefabile, de neinlaturat, intocmai ca verdictele destinului din tragedia elina, care-l inalta pe Oedip de pilda la rangul unui exponent al conditiei umane dincolo de imprejurarile particulare ale nenorocirii sale. Se produce asadar fenomenul caracteristic artei in genere al ridicarii faptului la universalitate prin sublimarea motivelor sale cele mai adanci si indepartarea reziduurilor goalei empirii si a elementelor accidentale si superficiale ale trairii immediate. O atare imprejurare l-a facut pe G. Calinescu sa-i apropie in esenta lor pe Eminescu si Goga intr-o interpretare de mare acuitate, care este in acelasi timp si o judecata de valoare ce arunca lumini nebanuite asupra operei celui din urma, deconcertanta adesea prin simplitatea ei aparenta: “Si Eminescu si Goga canta un inefabil de origine metafizica, o jale nemotivata, de popor stravechi, imbatranit in experienta cruda a vietii, ajuns la bocetul ritual, transmis fara explicarea sensului. De aceea poezia lui Goga este greu de comentat, fiind cu mult deasupra goalelor cuvinte, de un farmec tot atat de straniu si zguduitor. Dupa Eminescu si Macedonski, Goga e intaiul poet mare din epoca moderna, sortit prin simplitatea aparenta a liricii lui sa patrunda tot mai adanc in sufletul multimii, poet national totodata si pur ca si Eminescu”.". Octavian, goga, oltul |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
Rondelul rozelor de August – Alexandru Macedonski |
|
"Rondelul, la modă în Franţa secolului al Xv-lea prin poeţii Villon, Clement Marot, denumirea – la origine – un cântec şi un dans, iar la sfirşitul secolului al XIX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni.
Macedonski preia modelul rondelurilor de la poeţii francezi Maurice Rollinat şi Th. De Bauville. Rondelurile lui Macedonski au fost scrise între anii 1916-1920 şi fac parte din creaţia de maturitate a poetului, care le-a publicat în volumul intitulat “Poema rondelurilor” abia în 1927. Teoretician al Simbolismului românesc, Macedonski e preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizând........." Tema poeziei Strofa I Strofa a-II-a Ultima strofă Procedee artistice . Rondelul, rozelor de august, macedonski, tema, procedee artistice, simbolism |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Lacul - Mihai Eminescu |
|
"Titlul poeziei “Lacul” sugereaza la prima vedere un loc de intalnire al celor doi indragostiti. La o analiza mai atenta a continutului, observam ca versurile sunt o proiectie a dorintei, a visului de iubire al poetului. De o simplitate aparte, poezia degaja un farmec aparte; o vraja care-l cuprinde treptat pe cititor si care se naste din inegalabilul talent eminescian de a imbina cuvinte simple si felurite procedee stilistice intr-o tesatura unica, prezentand un colt din natura ca un colt din rai.
Elementele cadrului natural sunt cele indragite de poet: codrul, lacul ,stralucirea lunii si vantul. Anotimpul ales este vara cand umbrela intunericului si lumina...............". Lacul, mihai, eminescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
"cuvinte" rezultate au fost gasite 24
