corp

Alege conditiile

Cautare precisa:
Subiect:
Tip:
Format:

"corp" rezultate au fost gasite 36

A. Millea - Electronica Elementara - Elemente si Circuite

Electronica Elementara - Elemente si Circuite
A. Millea

Editura Tehnica
Bucuresti - 1969

Cartea contine notiuni elementare privind dispozitivele electronice (elementele de circuit si circuitele electronice fundamentale) : tuburi electronice, dispozitive semiconductoare, amplificatoare, oscilatoare, detectoare, circuite de comutatie etc , putând servi
ca baza pentru studierea ulterioara a aplicatiilor electronicii.
Este adresata muncitorilor si elevilor care au o pregatire minima de algebra si cunostinte elementare de fizica. Ea poate fi utila tuturor celor care doresc sa se initieze in electronica tehnica, la un nivel de larga accesibilitate.

1. Notiuni introductive 11
1.1. Curentul electric 11
1.2. Circuite electrice 14
1.3. Condensatoare si bobine 20
1.4. Curentul alternativ 26
2. Circuite electrice simple 36
2.1. Circuite sursa-receptor 36
2.2. Adaptarea receptorului la sursa 39
3. Circuite oscilante 42
3.1. Oscilatii mecanice si oscilatii electrice 42
3.1.1. Producerea oscilatiilor mecanice 42
3.1.2. Proprietati ale oscilatiilor mecanice 43
3.1.3. Producerea oscilatiilor electrice 43
3.2. Proprietati ale oscilatiilor din circuitul inductanta-capacitate 45
3.2.1. Frecventa oscilatiilor libere 45
3.2.2. Oscilatii intretinute (fortate) 46
3.2.3. Rezonanta 47
3.3. Circuite oscilante serie si paralel 49
3.3.1. Circuitul oscilant serie 50
3.3.2. Circuitul oscilant paralel 52
3.3.3. Largimea de banda a circuitelor oscilante 54
3.4. Circuite oscilante cuplate 55
4. Tuburi electronice 57
4.1. Introducere 57
4.2. Emisia electronica 58
4.3. Dioda 59
4.3.1. Functionarea diodei 60
4.3.2. Caracteristicile si parametrii diodei 62
4.3.3. Puterea consumata in dioda 64
4.3.4. Constructia tuburilor electronice 65
4.4. Trioda 66
4.4.1. Functionarea triodei 67
4.4.2. Caracteristicile triodei 68
4.4.3. Parametrii triodei 69
4.5. Tetroda si pentoda 73
4.6. Alte tuburi electronice cu vid 76
4.6.1. Tuburi multigrile 76
4.6.2. Tuburi multiple 77
4.7. Tuburi cu gaz 77
4.7.1. Tuburi cu gaz cu catod cald 78
4.7.2. Tuburi cu gaz cu catod rece 79
4.8. Tuburi catodice 80
5. Dispozitive semiconductoare 82
5.1. Introducere 82
5.2. Proprietatile corpurilor semiconductoare 82
5.2.1. Conductibilitatea electrica a semiconductoarelor pure 83
5.2.2. Conductibilitatea semiconductoarelor cu impuritati 86
5.3. Dioda semiconductoare 88
5.3.1. Jonctiunea pn 88
5.3.2. Constructia diodelor semiconductoare 91
5.3.3. Caracteristicile si parametrii diodelor semiconductoare93
5.4. Tranzistorul 94
5.4.1. Principiul de functionare a tranzistorului 95
5.4.2. Constructia tranzistoarelor 97
5.4.3. Caracteristicile tranzistoarelor 99
5.4.4. Parametrii tranzistoarelor 103
5.5. Alte dispozitive semiconductoare 106
5.5.1. Dioda Zener 106
5.5.2. Dioda tunel 107
5.5.3. Dioda varicap 108
5.5.4. Tiristorul 108
5.5.5. Termistorul 110
5.5.6. Fotodioda si fototranzistorul 111
5.5.7. Fotorezistentele 113
6. Redresoare 114
6.1. Circuite electronice 114
6.2. Transformatoare de retea 114
6.3. scheme de redresare 116
6.3.1. Redresarea unei singure alternante 116
6.3.2. Redresarea ambelor alternante 118
6.3.3. Redresarea cu dublarea tensiunii 120
6.4. Filtre de netezire 121
6.5. stabilizatoare de tensiune 124
6.5.1. stabilizatoare de tensiune continua cu tuburi cu gaz 124
6.5.2. stabilizatoare de tensiune cu diode semiconductoare 126
7. Amplificatoare 128
7.1. Introducere 128
7.2. Trioda ca amplificatoare 131
7.2.1. Functionarea amplificatorului cu trioda 131
7.2.2. schema echivalenta a triodei ca amplificatoare 134
7.3. Tranzistorul ca amplificator 135
7.3.1. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu baza comuna 135
7.3.2. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu emitor comun 138
7.3.3. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu colector comun 140
7.3.4. Comparatie intre cele trei montaje de amplificare cu tranzistor 141
7.4. Amplificatoare de audiofrecventa 142
7.4.1. Amplificatoare de semnal mic, cu tuburi electronice 142
7.4.2. Amplificatoare de putere cu tuburi electronice 153
7.4.3. Amplificatoare de semnal mic, cu tranzistoare 159
7.4.4. Amplificatoare de putere cu tranzistoare 166
7.4.5. Reactia in amplificatoarele de audiofrecventa 169
7.5. Amplificatoare de inalta frecventa 181
7.5.1. Amplificatoare de radiofrecventa cu tuburi electronice 182
7.5.2. Amplificatoare de radiofrecventa cu tranzistoare . . 184
7.6. Amplificatoare de curent continuu 185
8. Oscilatoare 188
8.1. Introducere 188
8.2 Oscilatoare cu inductanta si capacitate (L.C.) 189
8.1.1. Negativarea automata prin curenti de grila 192
8.1.2. Amorsarea si amplitudinea oscilatiilor 194
8.1.3. Notiunea de rezistenta negativa 196
8.1.4. scheme de oscilatoare LC 199
8.3. Oscilatoare cu rezistenta si capacitate (RC) 201
8.3.1. Oscilatoare RC cu un etaj de amplificare 203
8.3.2. Oscilatoare RC cu doua etaje de amplificare 204
9. Modulatoare, demodulatoare, schimbatoare de frecventa 207
9.1. Introducere 208
9.2. Modulatoare 208
9.2.1. Tipuri de modulatie 208
9.2.2. Circuite de modulatie 211
9.3. Circuite de detectie 215
9.4. Circuite de schimbare a frecventei 217
10. Circuite de comutatie 221
10.1. Introducere 221
10.2. Comutare electromecanica si comutare electronica 222
10.3. Circuite logice 225
10.3.1. Circuit de negatie (circuit NU) 225
10.3.2. Circuit de conjunctie (circuit sI) 226
10.3.3. Circuit de disjunctie (circuit sAU) 288
10.3.4. Circuit NICI 229
10.4. Circuite basculante 230
10.4.1. Circuit basculant bistabil 231
10.4.2. Circuit basculant monostabil 233
10.4.3. Circuit basculant astabil (multivibrator) 234
Bibliografie 236

. Electronica

Electronica Elementara

Numar pagini: 242

Algebra liniara

CUPRINS
CAPITOLUL 1: Module şi spaţii vectoriale
§1. Modul. Submodul. Calcule într-un modul. Operaţii cu
submodule. Submodul generat de o mulţime. Laticea submodulelor unui
modul. Sistem de generatori. Elemente liniar independente
(dependente). Module libere. Spaţii vectoriale. Submodul maximal.
Modul simplu. Factorizarea unui modul printr-un submodul. Modul
factor. . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
§2. Morfisme de module. Endomorfisme. Operaţii cu morfisme
de module. Imaginea, nucleul, coimaginea şi conucleul unui morfism de
module. Categoriile Mods(A) şi Modd(A). Monomorfisme,
epimorfisme, izomorfisme de module. Nucleul şi conucleul unei perechi
de morfisme. Teorema fundamentală de izomorfism pentru module.
Consecinţe. Şiruri exacte de A-module. Functorii hM şi hM de la
Mods(A) la Ab. Bimodule. Dualul şi bidualul unui modul. . . . . . . 14
§3. Produse şi sume directe în Mods(A). Sume directe de
submodule. Produse şi sume directe de morfisme de A-module. Sume şi
produse fibrate în Mods(A). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .34
§4. Limite inductive şi proiective în Mods(A). Limite inductive
şi proiective de morfisme de A-module . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
§5. Submodule esenţiale şi superflue. Submodule complement.
Submodule închise. Module injective. Grupuri divizibile. Anvelope
injective. Module proiective. Anvelope proiective. Generatori,
cogeneratori pentru Mods(A). Limite inductive şi proiective în
Mods(A). Limite inductive şi proiective de morfisme de A-module. .60
3
§6. Produs tensorial de module. Produs tensorial de morfisme.
Functorii SM şi TN; transportul şirurilor exacte scurte prin aceşti functori.
Comutativitatea produsului tensorial. Permutarea produsului tensorial cu
sumele directe. Produs tensorial de module libere. Asociativitatea
produsului tensorial. Proprietatea de adjuncţie. Module plate. . . . 83
§7. Module libere de rang finit. Matricea de trecere de la o bază
la alta. Formula de schimbare a coordonatelor unui element la
schimbarea bazelor. Lema substituţiei. Matricea ataşată unei aplicaţii
liniare între module libere de rang finit; formula de schimbare a
acesteia la schimbarea bazelor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
CAPITOLUL 2: Determinanţi. Sisteme de ecuaţii liniare.
§1. Definiţia unui determinant de ordin n. Proprietăţile
determinanţilor. Dezvoltarea unui determinant după elementele unei
linii. Regula lui Laplace. Formula Binet-Cauchy.. . . . . . . . . . . . 113
§2. Matrice inversabilă. Inversa unei matrice. Rangul unui
sistem de vectori. Rangul unei matrice. Rangul unei aplicaţii liniare între
spaţii vectoriale de dimensiuni finite.. . . . . . . . . . . . . . . . . . .132
§3. Sisteme de ecuaţii liniare cu coeficienţi într-un corp
comutativ. Sisteme omogene. Vectori şi valori proprii ai unui operator
liniar. Teorema Cayley-Hamilton . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .142
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .157. Algebra liniara

Algebra Liniara

Numar pagini: 199

TOPOGRAFIA, MORFOLOGIA ŞI STRUCTURA

. Bilogie, organizarea general? a corpului omenesc |

Biologie

Numar pagini: 34

Corpuri inscrise şi circumscrise

. Corpuri inscrise si circumscrise | 1

Geometrie

Numar pagini: 23

Culorile

Ochiul poate vedea 7 milioane de culori.Anumite culori pot irita ochii si pot cauza dureri de cap .Alte culori sau combinatii de culori sunt linistitoare. Deci folosirea corecta a culorilor poate mari productivitatea, minimaliza obosirea vizuala si pot relaxa intreg corpul.. Culorile, ochiul, verde, rosu, galben, albastru

Istoria Artei

Numar pagini: 2

1.Introducere

1.POZITIA GEOGRAFICA SI CONDITIILE
NATURALE ALE ROMANIEI
2. OBIECTIVUL SI PERIODIZAREA
ISTORIEI VECHI A ROMANIEI
3. IZVOARELE ISTORIEI VECHI A ROMANIEI
3.1. Izvoarele nescrise
3.2. Izvoarele scrise. Pozitie, geografica, conditii, naturale, romania, obiectivul, periodizarea, istorie, veche, izvoare, nescrise, scrise, statul, geto-dac, paleoliticul, neo-eneoliticul, preistoria, hallstatt, organizare social-politica, latene, etnogeneza, romanilor, stapanirea, dacia, moesia, inferior, cronologia, absoluta, relativa, fixe, mobile, geologia, etnografia, istoriografice, geografico-etnografice, beletristice, stiintifico-tehnice, epigrafice, theodor mommsen, corpus inscriptionum graecorum, inscriptiones graecae, cil, corpus inscriptionum latinarum, idr, inscriptiile daciei romane, scythia minor, papirologice, papirus, hunt, callatis

Istoria Veche a Romaniei

Numar pagini: 7

Drogurile si alcoolul

Alcoolul
Efectele alcoolului asupra organismului
Existã si alte teorii.
Dependenta de bãuturile alcoolice
Cafeaua
Utilitatea medicalã a cofeinei
Nicotina
Utilizarea in scop medical a nicotinei
Heroina
Marijuana
Întrebuintarea medicalã a marijuanei
Efectul marijuanei asupra corpului omenesc
Dependenta de marijuana
Amfetaminele

. Bauturile, alcoolice, vin, vechiul, testament, osiris, grecii, alexandru, mare, persii, dependenta, alcoolul, abuzul, efectele, cofeina, teofilina, heroina, cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul, droguri, psihoactive, nicotina, utilizarea, tutunul, pcp, angel, dust, ecstasy, canabis, efectul, dependenta, amfetaminele, speed

Biologie

Numar pagini: 10

Importanta proteinelor

Proteinele reprezinta un numar mare de compusi organici constituiti din aminoacizi uniti prin legaturi peptidice, ce formeaza organisme vi si sunt esentiale pentru functionarea lor. Descoperite in 1838, proteinele sunt acum recunoscute ca fiind principala componenta a celulelor vii, insemnand mai mult de 50 la suta din greutatea “uscata” a animalelor. Cuvantul proteina vine din grecescul proteinos care inseamna principal..........................

Nutritia
Interactiunea cu alte proteine
Proteinele Fibroase
Proteine globulare
. Importanta, proteinelor, proteinele, nutritia, hidrocarbonati, interactiunea, fibroase, colagenul, keratina, fibriogenul, musculare, actina, globulare, hormoni, anticorpi, microtuburi, arn, adn, acizii, nucleici, enzimele, pepsina, tripepsia

Chimie

Numar pagini: 6

Euclid

Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia
Jump to: navigation, search
For other uses, see Euclid (disambiguation).
Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor.
"Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory".
Euclid
- GEOMETRIA PLANA
- PROPORTIILE
- ARITMETICA
- IRATIONALELE
- SPATIUL
- corpURILE PLATONICE
- LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE
O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios.
In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia.
In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid.

GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut.
Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII.
La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul:
“Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.”
Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice.
Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche.
Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei .
Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta.
Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist.

PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte:
“[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.”
Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie.
Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos.
Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum.

ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg.
Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun.
Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii.
Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene.
IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”.
Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede.
Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o:
“Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.”
Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora.

SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator.
Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana.
Cele trei propozitii de la inceput, si anume:
“Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”,
“Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”,
“Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”,
sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie.
Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele:
“Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.”
“Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.”
“Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.”
Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data.

CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon.
In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta.

LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar.
Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva.
Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata).

Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu
Paralelism in spatiu
Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior
unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una.
Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan.
Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y
Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el).
Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a.
Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α.
Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz
Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu).
Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele.
Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept.
Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele.
Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele.
Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente.
Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale.

. Euclid

Matematica

Numar pagini: 7

Descartes

Opere
Despre natura spiritului uman şi că el este mult mai uşor de cunoscut decât corpul
Caracteristicile sufletului
. Descartes, opere, natura, spirit, om, suflet | Descartes Opere: 1637: Discurs asupra metodei corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este s?tul de logica ?i de ?tiin?a aristotelic?. 1641: Medita?iile metafizice ?n latin?; concep?ia metafizic? a lui Descartes. Metafizica este cuno?tin?a primelor principii. Pentru a cl?di o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie s? fie absolut certe. Descartes ??i d? perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune ?n ?n...

Filozofie

Numar pagini: 1

Dezvoltarea personalitatii (ereditatea)

Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia.
. Ereditatea, mediul, educatia, identitatea genetica, unicitatea biologica, predispozitiile native, factorul genetic, educatia

Pedagogie Modul I

Numar pagini: 7

Dezvoltarea personalitatii (ereditatea)

Pedagogie Modul I

Numar pagini: 7

Ochiul si vederea

Structura şi funcţiile aparatului vizual

Aparatul vizual, cel mai important organ de simţ, informează sistemul nervos central asupra tuturor modificărilor care au loc în mediul înconjurător.
Funcţionează pe principiul sistemul cibernetic, adică are în exterior glo¬bul ocular numit şi "aparat de luat vederi", apoi căi de transmisie a mesajului şi centri corticali de interpretare a imaginii.
Globul ocular este în general de formă sferică şi are o structură formată din trei membrane:......
+
poza si schema
. Ochiul, vederea, vizual, structura, functiile, aparatul, globul, ocular, membrana, externa, sclerotica, corneea, uveea, corpul, ciliar, muschii, ciliari, procesele, ciliare, irisul, pupila, uvcea, posterioara, conul, basto¬nasul, anexele, globului, ocular, orbita, pleoape, aparatul, lacrimal, conjunctiva, bolile, oculare, frecvente, viciile, refractie, ametropiile, dioptrii, hipermetropia, miopia

Biologie

Numar pagini: 3

Energia nucleara

Energia înseamnă pentru omenire ceea ce înseamnă sângele pentru corpul omenesc. Creşterea consumului energetic al omenirii a cunoscut in ultimele decenii un ritm impresionant; astfel dacă in 1952 consumul energetic al omenirii era de cca. 1,5 miliarde de tone cărbune convenţional (tcc.) consumul creste la 11 miliarde tcc in 1983, adică in mai puţin de 6 decenii consumul de energie a crescut de 7 ori. Prognozele apreciază ca in anul 2000 consumul energetic mondial se va situa intre 25 si 35 miliarde de tone echivalent cărbune.........................

Surse de energie
(noi sau reconsiderate)
1. Energea oliană
2. Energia apei (mărilor si oceanelor)
3. Energia geotermică
4. Energia solară
5. Energia biomasei
Energetica nucleară
Fisiunea nucleară
Fuziunea nucleară
+
schema si tabel
. Energia, surse, oliana, apei, geotermica, solara, biomasei, nucleara, fisiunea, fuziunea

Chimie

Numar pagini: 4

Solidul rigid

In practica intinlim situatii in care miscarea unui corp nu poate fi redusa la miscarea unui punct material in care ar fi concentrata intreaga masa a corpului.
Ganditi-va la deschiderea sau inchiderea unei usi, a unei ferestre, la miscarea unui surub, la cea a unui titirez sau la miscarea Pamantului in jurul propriei axe (miscare ce conduce la alternarea zilelor cu noptile) etc.
. Solidul, rigid

Chimie

Numar pagini: 2

Surse de energie ale organismului uman

• Cuprins

1. O nutriţie sãnãtoasã pentru un corp sãnãtos …………….3
2. Glucide, lipide şi proteine………………………………..4
3. Sãruri minerale, metale, oligoelemente…………………..5
4. Vitaminele………………………………………………..7

• Glosar
• Bibliografie
. Surse, energie, organismului, uman, nutritie, sanatoasa, glucide, lipide, proteine, saruri, minerale, metale, oligoelemente, vitaminele

Chimie

Numar pagini: 9

Pielea

Vǎ puteţi imagina o hainǎ croitǎ dintr-o singurǎ bucatǎ, care acoperǎ corpul de la cap pânǎ la picioare, apǎrǎ de vânt, rezistǎ la apǎ este puternicǎ, totuşi elasticǎ, iar pe deasupra se reînnoieşte mereu? Nu? O purtaţi în fiecare zi: e pielea!
Pielea este cel mai mare organ al nostru. Pielea întinsǎ a unui om adult acoperǎ o suprafaţǎ de circa 2 metri pǎtraţi, cam cât un cearceaf obişnuit. Are o greutate de aproape 3 kg, ceea ce înseamnǎ cam a douǎzecea parte din greutatea întregului corp.
Grosimea pielii varieazǎ între 0,5 şi 5 mm. Este relativ subţire în regiunile corporale puţin expuse la uzurǎ sau presiune, şi mai groasǎ pe suprafeţele care sunt mai solicitate, de exemplu pe tǎlpi.
Reînnoirea pielii
Rolul pielii
Supraîncǎlzire şi rǎcire
Râia
. Pielea, straturi, cornos, epiderma, celule, moarte, reinnoirea, pielii, germinativ, stratul, pigmentare, melanocitele, pigmentii, melanina, rolul, razelor, solare, vitamina d, supraincalzire, racire, derma, sangele, vase, sangvine, glandele, sudoripare, transpiratia, raia

Biologie

Numar pagini: 3

Zebrele

Cu aspectul lor ciudat, singular, datorat dungilor care le brazdeaza corpul, zebrele au devenit animale simbolice pentru Africa, intens mediatizate, mai cunoscute chiar decat girafele cu silueta lor insolita. Ele sunt un element esential al peisajului african, al marilor savane acoperite de ierburi inalte, din care rasar, ici si colo, salcamii cu forma de umbrela pe care botanistii i-au botezat Acacia tortillis.
O evolutie deplin descifrata
Africa, teritoriul actual al zebrelor
Comportamentul social al zebrelor
Reproducerea
Dungile zebrelor si rolul lor
. Zebrele, acacia tortillis, evolutie, africa, comportamentul, social, reproducerea, dungile, rolul

Biologie

Numar pagini: 4

Adolescenta

Pubertatea

Corpurile noastre se schimba din momentul în care ne nastem si continua sa se schimbe pe parcursul vietii. Se schimba deoarece tot ceea ce este viu creste si se dezvolta.
Câteodata, între vârstele de 9 si 15 ani fetele si baietii fac mai mult decât sa creasca în înaltime si în greutate asa cum au facut de la nastere. Fetele încep sa devina femei, iar baietii încep sa devina barbati.
Aceasta perioada este numita pubertate. Cuvâtul pubertate vine de la cuvântul latinesc “pubertas” care înseamna adult. Când oamenii folosesc cuvântul pubertate, de obicei se refera la toate modificarile fizice ce au loc în corpul unui copil în aceasta perioada. Majoritatea acestor schimbari dau posibilitatea unei femei si unui barbat sa conceapa un copil.
Celalalt cuvânt folosit pentru a descrie perioada dintre copilarie si maturitate este adolescenta. Cuvântul adolescenta vine din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamna a creste. Când oamenii folosesc cuvântul adolescenta, de obicei se refera nu numai la schimbarile fizice ci si la noile gânduri, sentimente, relatii si responsabilitati pe care le au copiii care devin tineri adulti.
. Adolescenta, pubertate, schimbari, sex

Biologie

Numar pagini: 6

Hegel, O perspectivă filosofică asupra formelor evolutive ale artei

"Avem de considerat aici trei raporturi ale ideii faţă de forma ei de expresie artistică. Anume, în primul rând, începutul îl face ideea când, fiind încă în stare de nedeterminare şi indistincţie, ori în stare de proastă şi neadevărată determinare, ea însăşi devine conţinut al plăsmuirilor artistice. Fiind nedeterminată, ea încă nu posedă acea individualitate pe care o pretinde idealul; caracterul ei abstract şi unilateralitatea ei fac ca forma să fie din punct de vedere exterior defectuoasă şi întâmplătoare. De aceea, prima formă a artei e mai mult simplă căutare a figurării decât capacitate de plăsmuire veritabilă. Ideea încă n-a găsit în sine însăşi forma, şi rămâne astfel numai lupta şi aspiraţia spre ea. Putem numi în general forma aceasta - formă simbolică a artei. În această formă de artă, ideea abstractă îşi are forma artistică în aflarea ei, în materia sensibilă naturală, de la care pleacă acum plăsmuirea artistică şi de care apare legată. Obiectele intuiţiei naturii sunt, pe de o parte, lăsate mai întâi aşa cum sunt ele, totuşi în acelaşi timp e introdusă în ele ideea substanţială ca semnificaţie a lor, încât acestor obiecte le revine acum sarcina s-o exprime, ele trebuind să fie interpretate ca şi când ideea însăşi ar fi prezentă în ele. Lucru posibil datorită faptului că obiectele realităţii au în ele o latură care le face apte de a înfăţişa o semnificaţie generală. Cum însă nu este posibilă o corespondenţă completă, această raportare nu se poate referi decât la o determinaţie abstractă, cum ar fi, de exemplu cazul când prin reprezentarea leului se înţelege forţa..............". Hegel, perspectiva, filosofica, asupra, formelor, evolutive, arta, raporturi, forma, expresie, artistica, idee, cautare, figurare, simbolica, determinatie, abstracta, caracter, l strain, fenomene, natura, sublim, clasica, simbolice, originar, subiectiv, formal, figura, omeneasca, metempsihoza, fiziologia, corpul, omenesc, romantica, sensibila, corespondenta, adevarat, concept, sine, stiinta, unitate, infinit, omul, animal, spirituala, spirit, spiritualitate, interiorul, spiritual, interioara, existenta, exterioare, lumii, durere, crima, deosebire, speciale, particular, lume, arhitectura, calm, fericit, sculptura, comunitate, templul, culoarea, tonul, pictura, muzica, poezie

Estetică

Numar pagini: 8

Mihai Eminescu - Floare albastra

"Creator genial de dimensiuni universale, Eminescu a asimilat influentele romantismului german in puternica lui personalitate artistica. Romantismul lui poarta pecetea sensibilitatii sufletului national si imprumuta adesea imagini din vistieria folclorului, culori din basmele populare. Ideea romantica a geniului singuratic, pe pamant, intruchipata intr-un astru, din “Luceafarul”, si aceea a umanitatii comune si trecatoare, a turnat-o in forma unui basm in care totul se petrece intr-un timp nedeterminat, intr-un poem fundamental (oricat ar incerca unii critici ca Ion Negoitescu sa-l considere “construit didactic”), pregatit de “Fata in gradina de aur”. “Floare albastra” este inca un exemplu, ca multe altele, de puterea artistica a poetului de a prelucra in mod creator unele motive ale romantismului german, topindu-le in structure originale. Tudor Vianu, in “Poezia lui Eminescu”, Buc. 1930, deosebea fundamental simbolul florii albastre din romanul lui Novalis “Heinrich von Ofterdingen” de floarea albastra din poezia lui Eminescu. “Eroul lui Novalis porneste sa caute floarea albastra, adica infinitul, ea reprezinta simbolul unei aspiratii tulburatoare, al nostalgiei catre indepartata patrie a poeziei”. La Eminescu, floarea albastra e simbolul iubiri pierdute, dorul orientat catre trecut, una din atitudinile de capetenie ale eroticii lui Eminescu. Nu numai atat. Zoe Dumitrescu-Busulenga a urmarit simbolul minunatei flori in mai multe poezii ale lui Eminescu. In “Calin – file de poveste” Eminescu realizeaza un tablou feeric al naturii, al padurii de argint, cadru, ca de-atatea ori in creatia lui, al iubirii, aici al nuntii lui Calin cu fata de imparat, regasita. In padurea vrajita vazduhul e “tamaiet” de flori albastre, iar mireasa insasi, aparitie de basm, poarta o stea in frunte, iar in par flori albastre. Zanele din poemul „Miron si frumoasa fara corp” poarta, la fel, flori albastre in plete, ca-n basmele populare.". Eminescu, mihai, floare, albastra

Limba si literatura romana

Numar pagini: 4

Pestii

Peştii reprezintă clasa (conform ultimelor clasificări-supraclasa)cea mai numeroasă de animale vertebrate acvatice.Trăesc şi se reproduc în apă.Au corpul acoperit de regulă cu solzi,se deplasează cu ajutorul înotătoarelor şi a cozii,respiră prin branhii(peştii dipnoi au şi plămîni)După structura sceletului se împart în peşti cartilaginoşi şi osoşi..................
. Pestii, animale, vertebrate, acvatice, solzi, înotatoare, branhii, dipnoi, plamani, cartilaginosi, holocefalii, elasmobranhienii, ososi, sarcopterigienii, crosopterigienii, actinopterigieni, abisali, hrana

Biologie

Numar pagini: 2

Primul instrument astronomic, gnomonul

Cu incepere de la Galileo Galilei - mai precis, din anul 1611 - astronomia este asociata cu luneta sau cu telescopul, instrumente de observare considerate indispensabile pentru observarea corpurilor si sistemelor cosmice. Aceste instrumente vor fi prezentate intr-un alt capitol. Aici vrem sa atragem atentia cititorului asupra unui fapt deloc neglijabil, dar din pacate de multe ori neglijat: pasul decisiv, de la imaginea Universului oferita de simturile noastre - asa-numita "conceptie geocentrica" - la o imagine mai realista ("conceptia heliocentrica") a fost facut de omenire pe baza observatiilor astronomice efectuate cu instrumente extraordinar de simple, aproape cu "ochiul liber"............... Primul, instrument, astronomic, gnomonul, importanta, actualitatea, observatiilor, galilei, astronomia, telescopul, conceptie, geocentrica, conceptia, heliocentrica, kepler, masuratori, miscarea, aparenta, diurna, soarelui, lumina, determinarea, meridianei, variatia, anuala, inaltimii, soarelui, amiaza, activitati, practice

Geografie

Numar pagini: 7

Sistemul Respirator

Oxigenul este cea mai importanta dintre substantele de care depinde viata noastra. Cand respiram, inspiram aer bogat in oxigen si cand expiram eliminam dioxidul de carbon, rezultat din arderea oxigenului. Respiratia este procesul care realizeaza acest schimb de gaze.
Sistemul respirator este compus din organele care transporta oxigenul la sistemul circulator care il duce la celulele corpului. Oxigenul este esential pentru celule, care folosesc aceasta substanta vitala pentru eliberarea energiei necesare activitatilor celulare. In afara de transportarea oxigenului, sistemul respirator ajuta la scoaterea dioxidului.................... . Sistemul, respirator, oxigenul, celulele, inhalarea, dioxidului, carbon, acizilor, bazelor, tesuturi, nas, faringe, gatul, tractul, laringele, cutia, vocala, traheea, bronhiile, bronhiole, plamanii, pasajul, nazal, fluxul, aer, bacteriile, virusii, substante, toxice, membranele, mucoase, alveolele, pulmonare, respiratia

Biologie

Numar pagini: 3

I. 1. Concepţii antice despre natura umană

"Toate marile teme ale filosofiei se leagă, în mod mai mult sau mai puţin direct, de om. Filosofii, chiar dacă n-au avut mereu conştiinţa clară a acestui lucru, şi-au abordat întotdeauna problematica în vederea omului, ţinând invariabil cont de el – ţinta, mai mult sau mai puţin îndepărtată a oricărei concepţii.
În ceea ce priveşte filosofia greacă, aceasta, încă din prima ei fază, intens cosmologică, în care urmărea să găsească temeiul lumii şi să construiască un scenariu raţional de apariţie a ei din Principiu, ne oferă în acelaşi timp şi un model de înţelegere a omului (άνθρωπος). Vechii filosofi au pus constant în evidenţă, fiecare în modalitate proprie, natura lui duală: faptul că, pe de o parte, prin corpul său, este asemenea tuturor lucrurilor din univers, iar pe de altă parte, prin suflet este ceva distinct. În acelaşi timp, ei s-au străduit să conceapă principiul tuturor lucrurilor luând drept model raţionalitatea umană, ceea ce însemna deopotrivă efort de integrare a cosmică a omului şi recunoaştere a unui loc privilegiat pentru el în univers............"
. Conceptie, antice, natura, umana, filosofia, greaca, heraclit, focul, socrate, amintirile despre socrate, xenofon, platon, sofisti, protagoras, despre starea originara a omului, prometeu, aristotel, protagoras, de rerum natura, lucretiu, gheorghe vladutescu, w, k, guthrie

Antropologie

Numar pagini: 5

Apa in organismul uman

"Nu încape nici o îdoială , că dintre toate substanţele care intră în corpul omenesc şi în cel al animalelor , apa stă pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea . Fiziologul Claude Bernard este primul care a încercat , încă din secolul trecut să calculeze proporţia de apă din organismul uman . Cum a procedat ? El a cântărit mumiile egiptene - care erau complet dezhidratate . Apoi a comparat greutatea acestor mumii cu greutatea unor oameni vii de aceeaşi înlţime si cu trăsături fizice cât mai asemănătoare mumiilor respective . prin acest procedeu , el a determinat că apa are o proporţie de 90 % în organismul uman . Cifra este prea ridicată . Acest lucru se explică pentru că uscarea prelungită a mumiilor a dus şi la pierdera unor substanţe solide din corpul lor alături de apa .
Ulterior s-au făcut cercetări mai precise , care au arătat nu numai câtă apă este în organismul uman , dar şi chiar câtă apă conţin ţesuturile din care este alcătuit . În medie , un om care cântăreşte 65 de kilograme poate fi sigur că aproximativ 41 de kilograme ( 63-70 % ) din organismul său este apă . Această proporţie este valabilă şi pentru alte animale : câine , pisică , iepure , în general animalele cu sânge cald au aceeaşi proporţie de apă în organism ca şi omul şi mai mult au aceeaşi proporţie de apă în ţesuturi ca şi omul ."
Rolul apei în organism
Introducerea şi eliminarea apei din organism
Starea şi reglarea metabolismului apei

. Apa, organismul uman, claude bernard, rolul, apei, introducere, eliminare, starea, reglarea, metabolism

Chimie

Numar pagini: 2

Proteinele

"Proteinele au fost descoperite pentru prima oara în 1838 si sunt considerate ca fiind cele mai importante componente ale celulei, ele reprezentând peste 50% din masa corpului animalelor."

Structura proteinelor
I. PROTEINELE FIBROASE
II. PROTEINELE GLOBULARE
. Proteine, structura, fibroase, globulare, grecescul, proteios, primar, structura, primara, secundara, tertiara, cuaternala, colagenul, keratina, fibriogenul, enzime, hormoni, proteici, anticorpi, imunoglobulele

Chimie

Numar pagini: 2

Viata si opera lui Albert Einstein

"Atunci când unei persoane i se cere să numească un fizician, aproape întotdeauna numele care îi vine in gând este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de ştiinţa al secolului 20. Cunoscut pentru crearea şi dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativităţii, ca şi pentru indrăzneaţa sa ipoteză cu privire la natura luminii, Einstein a fost fără îndoiala una din cele mai stralucite minţi ştiinţifice ale umanităţii."

Primele lucrari ştiinţifice
Teoria specială a relativităţii
Primele reacţii
Teoria generalizată a relativităţii
Cetăţean al lumii
. Via?a, opera, einstein, albert, fizician, om de ?tiin?a, secolul, 20, natura, luminii, ipotez?, origine, german?, ulm, munchen, geometrie, euclidiana, milano, arrau, elve?ia, politehnica, zurich, biroul de patente din berna, mileva, maric, lucrari, ?tiin?ifice, doctoratul, dizerta?ie, teoretic?, dimensiunii, moleculelor, miscarea browniana, energia, radia?iei, constanta, universal?, constanta lui planck, robert andrews millikan, teoria special? a relativit??ii, electrodinamicii, corpurilor, mi?care, newton, savanti, max planck, kaiser wilhelm, relativit??ii, teoria, cuantica, dualismului, und?-particul?, hitler, germania, emigreze, statele, unite, princeton, new jersey, franklin delano, roosevelt, bombe, atomice, despre sionism, constructori ai universului, de ce r?zboi, sigmund freud, din ultimii mei ani, evolu?ia fizicii, lumea a?a cum o v?d eu

Fizica

Numar pagini: 4

Mikel Dufrenne, Categorii estetice - categorii afective

" Calităţile afective dezvăluie, într-adevăr, un aspect important care trebuie pus acum în discuţie. Ele constituie, mai întâi, a priori-urile care suntem şi, de asemenea, pe cele pe care le cunoaştem. În general, cunoaştem deja a priori-urile corporale, intelectuale sau afective şi trăim având ca temei această cunoaştere ce precede orice achiziţie. Le cunoaştem, adică, înaintea oricărei experienţe. Să precizăm însă că e vorba de o cunoaştere care poate să rămână implicită, chiar dacă acţionează, dar care, în momentul explicitării, se traduce în propoziţii care forţează asentimentul. Chiar dacă a priori-urile sunt indefinibile, aşa cum am văzut în cazul calităţilor afective, ele sunt, totuşi, cunoscute. E vorba de o cunoaştere care nu înşeală. A priori -urile prezenţei apar, mai întâi, ca insesizabile: cum să exprimăm modul singular în care un organism singular, potrivit constituţiei proprii, se raportează la un mediu, se instalează în el şi i se ajustează, trăieşte şi moare? Şi totuşi, ştim să recunoaştem imediat o fiinţă vie şi să-i înţelegem demersurile. Pe temeiul acestei cunoaşteri a priori, biologia şi psihologia comprehensivă - cărora Goldstein le-a trasat programul - pot institui o ştiinţă a comportamentului, pot arăta în ce fel fiinţa vie îşi utilizează corpul potrivit modului în care utilizează.........." . Mikel dufrenne, fenomenologia experientei estetice, perceptia estetica, calitatile, afective, a priori, stiinta, comportament, biologia, psihologia, comprehensiva, goldstein, heidegger, racine, tragicul, pateticul, beethoven, seninatatea, bach, kant, frumosul, adevarul, estetic, valori, estetice, frumos, sublim, amuzant gratios, esente, reflexive, etienne, souriau, ethosul, a posteriori, scop, victor basch, bayer, cvintetul, franck, el greco, cvartete, faure, oda funebra, mozart, fedra, rembrandt, ecce homo

Estetică

Numar pagini: 4

V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty

"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........."

BIBLIOGRAFIE

1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999
2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca

Antropologie

Numar pagini: 5

V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel

"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................"

BIBLIOGRAFIE

1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice,
Bucureşti, Ed. Politică, 1986
2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj,
Ed. Apostrof, 1997
3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998

. Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise

Antropologie

Numar pagini: 5

III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza

"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup.
În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........."

BIBLIOGRAFIE

1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984
2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996
. Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton

Antropologie

Numar pagini: 5

III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant

"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............."

BIBLIOGRAFIE

1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică, 1972
2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1991
3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998

. Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere

Antropologie

Numar pagini: 5

INIMA

Inima este, din punct de vedere anatomic, un organ musculos, cavitar care pompează ritmic sângele în corp. Inima, sângele şi vasele de sânge alcătuiesc sistemul circulator, care este responsabil cu distribuirea oxigenului şi a substanţelor hrănitoare şi eliminarea dioxidului de carbon şi a altor produse reziduale. Inima reprezintă motorul sistemului circulator. Ea trebuie să funcţioneze neîncetat deoarece ţesuturile corpului, în special creierul, depind de o aprovizionare continuă cu oxigen şi substanţe hrănitoare transportate de sânge.
Inima umană are forma unei pere de mărimea unui pumn închis şi este situată în partea stângă, la circa patru sau cinci centimetri faţă de linia mediană. Este alcătuită în principal din ţesut muscular care se contractă ritmic împingând sângele către toate părţile corpului. Contracţiile încep în embrion la circa trei săptămâni de la concepere şi continuă de-a lungul întregii vieţi a individului. Muşchiul nu se odihneşte decât pentru o fracţiune de secundă între bătăi. Într-o viaţă de 76 de ani inima va bate de aproape 2,8 miliarde de ori şi va pompa 169 de milioane de litri de sânge.. Inima, referat, biologie, structura inimii, func?iile inimii, ciclul cardiac, generarea b?t?ilor inimii, controlul frecven?ei cardiace, debitul cardiac, Îngrijirea inimii

Biologie

Numar pagini: 5

INIMA

Biologie

Numar pagini: 5

Sistemul circulator, sistemul osos - Deosebiti intre omul preistoric si cel contemporan

Deosebirile esenţiale între vene şi artere sunt următoarele:
1. venele sunt vase de sânge care transportă sângele către inimă, iar arterele duc sângele de la inimă în tot corpul;
2. arterele sunt mai voluminoase decât venele;
3. orice rană de pe o arteră se vindecă mult mai greu decât o rană situată pe o venă, din cauza faptului că arterele au pereţii foarte elastici...............
. Sistemul, circulator, osos, deosebiri, omul, preistoric, contemporan, vene, artere, sange, inima, arterele, rana, grupa, 0, a, b, ab, vaccinare, boli, miocardita, pericardita, cardita, arteroscleroza, infarctul, miocardic, congestia, cerebrala, flebita, varicele, hipertensiunea, arteriala, antichitate

Biologie

Numar pagini: 2

"corp" rezultate au fost gasite 36

corp

Alege conditiile

"corp" rezultate au fost gasite 36

"corp" rezultate au fost gasite 36

Sondaj de opinie

Camp de cuvinte cheie

Liceu

Scoala profesionala

Scoala generala

Facultate