Inregistreaza | Ai uitat parola?

cluj

  

Alege conditiile

Cautare precisa:
Subiect:
Tip:
Format:



"cluj" rezultate au fost gasite 19


28. Mircea Eliade

"Ca filosof al culturii, Mircea Eliade a sesizat cu acuitate profunda consonanţă tematică şi, până la un punct, de abordare a problematicii, dintre mit şi filosofie; în plus, datorită deosebitei sale familiarităţi cu ambele domenii ale spiritului uman, a putut să o şi ilstreze apelând la cazuri concrete revelatoare. «Enigma» timpului este tocmai unul dintre acestea. Pentru a-şi expune punctul de vedere, Eliade porneşte şi el de la eterogenitatea timpului, de la diversitatea trăirilor lui, care este o caracteristică a omului de oriunde şi de oricând. Numai că Eliade ştie să facă diferenţe în cadrul acestei trăsături general umane, descoperindu-ne faptul că există deosebiri radicale între omul modern, nereligios, şi omul religios al societăţilor primitive – în ceea ce priveşte trăirea discontinuă a timpului. Desigur, şi omul nereligios contemporan „cunoaşte o oarecare discontinuitate şi eterogenitate a Timpului. Există şi pentru el, în afara timpului monoton al muncii, timpul răgazului şi al spectacolelor, «timpul festiv»; şi el trăieşte conform unor ritmuri temporale diferite şi cunoaşte timpuri de intensitate variabilă; atunci când ascultă muzica preferată sau, îndrăgostit, aşteaptă ori întâlneşte persoana iubită, el simte, evident, un alt ritm temporal decât acela în care munceşte sau se plictiseşte.” Totuşi, pentru el timpul nu prezintă denivelări radicale în interiorul propriei esenţe ci are o singură natură, în armonie cu structura fiinţei sale şi de aceea „constituie cea mai profundă dimensiune existenţială, este legat de însăşi existenţa umană, are deci un început şi un sfârşit, care este moartea, stingerea existenţei. În pofida multiplicităţii ritmurilor temporale pe care le simte şi a intensităţii lor diferite, omul nereligios ştie că este vorba mereu de o experienţă umană în care nu se poate insera nici o prezenţă divină.”


BIBLIOGRAFIE

1. Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, traducere de Rodica Chira, Humanitas, Bucureşti, 1992
2. Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, traducere de Mariana Noica, Humanitas, Bucureşti, 1992
3. Mircea Eliade, Încercarea labirintului, traducere de Doina Cornea, Dacia, cluj-Napoca, 1990
4. Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Vol. I-III, traducere de Cezar Baltag, Editura Ştiinţifică,1991
5. Filosofia greacă până la Platon, Vol. I, partea a 2-a, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
6. Platon, Timaios, traducere de Cătălin Partenie, în Platon, Opere, Vol. VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993
7. Wilhelm Dilthey, Théorie des conceptions du monde. Essai d’une philosophie de la philosophie, trad. par Louis Sauzin, P.U.F., Paris, 1946
8. Vasile Tonoiu, Ontologii arhaice în actualitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
9. Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie general㸠Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989

. Mircea, eliade, filosof, cultura, enigma, mit, filosofie, spirit, uman, timp, omul nereligios, eterogenitate, discontinuitate, ritmuri, temporale, timpul profan, desacralizat, timpul mitic, revenire, inceput, platon, timaios, phaeton, helios, pamant, timpul, circular, marele timp, fiinta, timpul sacru, responsabilitate pe plan cosmic, timpul originii, obsesia ontologica, prezenta zeilor, lumea puternica si pura, parmenidian, receptacol, loc natural, neant, timpul forte, eternitatea, omul religios arhaic, sacrul si profanul, tratat de istorie a religiilor, incercarea labirintului, istoria credintelor si ideilor religioase, victor kernbach, vasile tonoiu, wilhelm dilthey
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 8

Formarea principatului Transilvaniei

Sistemul politic al principatului
Continutul social-juridic al celor trei natiuni
Sistemul politic al principatului
Notiunea de natiune romana
. Formarea, principat, transilvania, sistem, politic, continut, socia-juridic, trei, natiuni, notiune, natiune, romana, 1437 unio, trium, nationum, fraternam, unionem, nobiles, saxones, siculi, turda, 1438, congregatiei, generale, 1459, medias, universi, nobiles, siculi, et, saxones, universitas, siculorum, saxonum, taranii, rasculati, hungarorum, et, valachorum, 1289, ladislau, nobiles, vungaros, saxones, et, syculos, partis, transsiluanae, nobili, ungari, universitas, trium, nationum, transylvamcarum, nobilium, videlicet, siculorum, atque, saxonum, matei, corvin, 26 aprilie 1463, 1506, textul, dietei, sighisoara, tres, notiones, nobiles, videlicent, siculi, et, saxones, universitas, regnicolae, nobilii, secuii, sasii, comitatele, pamantul, tara, secuilor, terra, siculorum, regesc, regius, fundus, arduas, causas, cluj, iobagi, proceres, magnates, domini, urak, diete, comitatul, nemes, szekely, nemzet, nobiles, privilegiati, reforma, catolicismul, calvina, luterana, unitariana, 1572, patru, religiile, legale, receptae, recepta, religiok, 1595, voievozi, cneji, minerit, fierarit, aramarit, feudala, ortodoxe, tarii romanesti, patriarhiei, constantinopol, schismatici, textele, cronicaresti, valachi, populus, gens, 1291, 1387, alba iulia, banul severinului, andrei al ii-lea
Istorie
Numar pagini: 6

24. Camil Petrescu (1894-1957)

"S-a născut la Bucureşti. După colegiul „Sf. Sava” s-a înscris, în toamna lui 1913, la secţia de filosofie a Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Aici a fost remarcat de Negulescu şi de Rădulescu-Motru. Dădea câte un articol la publicaţiile lui Cocea şi Arghezi. Camil urmează, în paralel, şcoala militară, pentru a lupta apoi ca voluntar în primul război mondial. Şi-a dat licenţa abia în 1919.
Şi-a început cariera la Timişoara, ca profesor şi ziarist. Din caietul versurilor de război publică un grupaj în Sburătorul. Revine la Bucureşti, unde viaţa i se împleteşte strâns cu vasta sa activitate de publicist, cronicar dramatic, om de teatru, eseist, teoretician mereu contestat şi contestatar........."


BIBLIOGRAFIE

1. Camil Petrescu, Doctrina substanţei, Vol. I-II, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1988
2. Vasile Dem. Zamfirescu, Studiu introductiv la Camil Petrescu, Doctrina substanţei, Vol. I-II, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1988
3. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
. Camil, petrescu, sburatorul, teze si antiteze, revistei fundatiilor, substatialism, modalitatea estetica a teatrulului, motru, negulescu, pogoneanu, caracostea, kantism, hegelianism, ontologia concretului, problema cosmologica, mircea florian, iosif brucar, epistemologica, logicism, hegel, bergson, husserl, leibniz, panlogic, evolutia creatoare, constantin noica, viziunea, camilpetresciana, perspectivismul, absolutist, realitatea, miscare, concreta, intreg, valoare, noocratica, spiritualitate, materia, evolutiva, evolutia in subspecie, devolutiva, inteligenta, suprapersonala, pseudovalori, vasile dem, zamfirescu
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

7. Titu Maiorescu (1840-1917)

"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române.
Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................"


BIBLIOGRAFIE

1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984


. Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 6

16-18. LUCIAN BLAGA (1895-1961)

"Născut în comuna Lancrăm, judeţul Alba, Blaga urmează filosofia la Viena, parcurge apoi o carieră diplomatică în strinătate şi în 1938 se întoarce în ţară, unde predă la Universitatea din cluj filosofia culturii. Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga a reuşit să ne ofere şi un sistem filosofic original, pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.
Viziunea lui general filosofică este aplicată unor probleme filosofice diverse, a căror rezolvare capătă în felul acesta o importantă notă de originalitate. Un exemplu grăitor este poziţia lui Blaga privind progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziţii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga îşi conturează propriul punct de vedere întemeindu-l pe concepţia sa asupra omului, iar aceasta, la rândul său, este integrată în sistemul său filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia/ontologia dar care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizică a istoriei. Astfel, argumentaţia pe care o desfăşoară Blaga pentru a-şi demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică iar gradul de rigoare, coerenţa precum şi forţa ei de sugestie se imprimă automat şi asupra celei dintâi, care nu este decât o aplicaţie la o problemă punctuală, arătând, o dată în plus, funcţionalitatea sistemului în cazuri particulare............"

BIBLIOGRAFIE

1. Lucian Blaga, Fiinţa istorică, cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977
2. Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985
3. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988
4. Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Ed. Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, 1943
5. Mircea Florian, „Schimbare-evoluţie, progres”, în: Recesivitatea ca structură a lumii, Vol. II, Buc., Ed. Eminescu, 1987

. Blaga, lucian, absolut, demon, divin, omul, marele anonim, marele absolut, misterul, existentei, progresul, istoric, permanenta, preistorie, geneza metaforei si sensul culturii arta, orizontul, cognitiv, fizic, cunoastere, adecvata, realitate, stiinta, filosofie, cusanus, bruno, spinoza, fichte, hegel, platon, descartes, kant, trezire, spiritul, mircea florian
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 6

10. P.P.Negulescu (1872-1951)

" Născut în actombrie 1872 la Ploieşti, P.P.Negulescu face Facultatea de Filosofie la Bucureşti, unde-l are ca profesor pe Titu Miorescu şi-şi continuă studiile la Paris şi Berlin. A profesat apoi filosofia la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
Pentru început, P.P.Negulescu se ocupă de aşa-numita problemă gnoseologică, în lucrarea Critica apriorismului şi empirismului. Considerând formele a priori ale sensibilităţii ca temelie a criticismului kantian, el supune unui sever examen critic acest apriorism.
Luând pe rând cele patru argumente pe care Kant le aduce pentru a dovedi aprioritatea şi intuitivitatea spaţiului, P.P.Negulescu încearcă să demonstreze netemeinicia acestora, evidenţiind anumite erori de logică şi contraargumentând cu aspecte ale experienţei comune sau cu dovezi ale noii ştiinţe. În plus, el pune în evidenţă contradicţia pe care o săvârşeşte Kant şi atunci când este vorba de rolul categoriei de cauzalitate, despre care spune că nu se aplică decât fenomenelor, în vreme ce, pe de altă parte, consideră că lucrul în sine este cauza senzaţiilor noastre..........."

BIBLIOGRAFIE

1. P.P. Negulescu, Geneza formelor culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1984
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988

. Negulescu, critica apriorismului si empirismului, kant, aprioritatea, intuitivitatea, spatiul, empirism, john stuart mill, idealism, problema, ontologica, stiintele, evolutia, intelectuala, destinul omenirii, religia, discernamantul, creatia, maiorescian, formatia, estetica, filosofia renasterii, scepticism, omenirea, nicolae bagdasar, antimetafizica, scientista, pozitivista, evolutionista, ion ianosi, gheorghe vladutescu, gh, al, cazan
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

12. Mircea Florian (1888-1960)

"Mircea Florian e cu douăzeci de ani mai tânăr decât C. Rădulescu-Motru. El face parte dintr-o următoare generaţie de maiorescieni. În cadrul continuităţii, îşi poate asuma o poziţie mai independentă şi de certă originalitate. Accentuata sa fidelitate de o viaţă faţă de filosofie, ca profesor şi cercetător mereu predispus şi la ucenicii, nu îl depersonalizează, ci dimpotrivă, îl ajută să-şi des¬copere un loc aparte, dovedit cu timpul a fi locul cel mai trainic din întreaga filiaţie raţionalistă a filosofiei de până acum. El dobândeşte însă nespectaculos soliditatea, în manieră de „ştiinţă severă” deşi nu neapărat în manieră husserliană. În filosofia noastră, el pare mai apropiat de felul în care şi-a conceput activitatea - într-o altă, mult mai prestigioasă, tradiţie filosofică naţională - Nicolai Hartmann.
Născut la Bucureşti, absolvent al Colegiului „Sf. Sava”, cu licenţa la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1911) - unde i-a audiat pe Titu Maiorescu, C. Dimitrescu-Iaşi, C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu şi alţii -, doctor în filosofie al Universităţii din Greifswald, cu o cercetare critică despre noţiunea de timp la Henri Bergson dedicată lui P.P. Negulescu (1914), Mircea Florian parcurge, la Universitatea bucureşteană, toate treptele, obţinând doar târziu (1940) gradul de profesor universitar titular.............."

BIBLIOGRAFIE

1. Mircea Florian, Recesivitatea ca structură a lumii, Vol.II, Ed. Eminescu, 1987
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988

. Mircea, florian, radulescu-motru, maiorescieni, stiinta, severa, husserliana, nicolai hartmann, rostul si utilitatea filosofiei, stiinta si rationalism, reconstructie filosofica, metafizica si arta, misticism si credinta, reconstructie filosofica, sensul unei filosofii romanesti, filosofle romaneasca, kantianism, gnoseologica-epistemologica, realism, vulgar, ontologic, rationalismul, j, rehmke, misologismul, irationalismul, nominalismul, structura, lumii, monisme, dualitati, antiteze, opozitii, universala, datului, factorul, recesiv, arta de a suferi, trepetnic sufletesc, existenta tragica, rosca, frica, suferinta, moarte, noblete, panestetism, pancalism, pulchritudinis, religia, metoda, filologica, bibliografica, metoda, psihologica, biografica, culturala, problematica, critica, lucian blaga, constantin noica, ion ianosi, cazan, bagdasar nicolae
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

19. Trăirismul şi gândirismul

"Inaugurat prin seria de articole pe care, începînd cu anul 1926, Nae Ionescu le publică în Cuvântul, trăirismul s-a închegat într-o doctrină filosofică şi politică la sfîrşitul deceniului al 3-lea şi, îndeosebi, în anii 30 se cristalizează teoreticeşte ca un spiritualism ortodoxist şi iraţionalist (străbătut însă şi de motive ale filosofiei vieţii sau existenţialiste), iar doctrina sa politică se orientează profascist.
Reprezentanţii trăirismului au preluat subiectivismul şi iraţionalismul filosofiei vieţii, misticismul medie¬val ori contemporan, nominalismul şi agnosticismul, filosofia ortodoxistă a lui Berdiaev şi Şestov, antimarxismul şi anticomunismul.
După închegarea sa ca doctrină, scopul orientării trăiriste a fost încercarea de a impune lumii un model subiectivist în al cărui context filosofia era, adeseori, identificată cu religia; cunoaşterea, la rîndul ei, în sensul de cunoaşterea raţională, a fost, mai ales în lucrările lui N. Ionescu, înlocuită cu revelaţia............"


BIBLIOGRAFIE

1. Nae Ionescu, Curs de metafizică, Buc., Ed. Humanitas, 1991
1. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
3. Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
4. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988
. Trairism, gandirism, nae ionescu, cuvantul, subiectivism, irationalism, misticism, medieval, contemporan, nominalism, agnosticism, filosofia, ortodoxista, berdiaev, sestov, antimarxism, anticomunism, model, subiectivist, religia, cunoasterea, rationala, revelatia, problema dumnezeirii, metafizica, istoria logicii, fenomenologie, keyserling, bergson, heraclit, platon, aristotel, toma d\'aquino, jacob bohme, nietzsche, schopenhauer, kierkegaard, diethey, keyserling, biblie, pur, philosophia perenis, factor, personal, realitate, traita, act, de, viata, traire, cosmos, individul, subiectivism, pur, gnosticism, traditionalism, pozitivism, doctrina, kantiana, joseph de maistre, de bonald, lammenais, antiscientista, kant, hegel, cunoasterea, autentica, intelegerea, trairea, intuitia, fuziunea, totala, ontologie, ortodoxism, abnorma, porunca vremii, universul, curentul, calendarul, sfarma piatra, n, crainic, criza, mântuire, ion ianosi, gheorghe vladutescu, cazan, bagdasar nicolae
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

9. C. Dobrogeanu Gherea şi curentul marxist

"La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a afirmat şi în ţara noastră curentul marxist. Pătrunderea, răspîndirea şi dezvoltarea marxismului în România au fost intim legate de numele lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Personalitate de mare prestigiu, înzestrat cu o mare forţă de în¬ţelegere a semnificaţiilor diferitelor concepţii filosofice, etice, estetice, economice, dotat cu putere de asimilare şi discernămînt a direcţiilor literare din ţară sau din străinătate, Dobrogeanu-Gherea a influenţat şi direcţionat, pentru o perioadă de peste trei decenii, mişcarea muncito¬rească de la noi şi filosofia ei, gîndirea social-politică şi economică din România..........."

BIBLIOGRAFIE

1. C. Dobrogeanu Gherea, Ion Nădejde şi Raicu Ionescu-Rion, fragmente din scrieri în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 282-332
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988
. Dobrogeanu, gherea, curentul, marxist, constantin, miscarea, muncitoreasca, filosofia, gandirea, social, politica, economica, din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, conceptia materialista a istoriei, neoiobagia, studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare, asupra socialismului in tarile inapoiate, anarhismul, revizionismul, economismul, ideologia germana, marx, engels, anarhia cugetarii, metafizica, finalitatea, reactionara, junimist, i mediul social ca factor patologic, darwin si malthus in etiologie, incercari asupra patologiei si patogenezei in diverse epoci istorice, impaludismul si profilaxia sa, dialectica in medicina, serviciul sanitar, medicii de plasa, proletariatul medical, stinca, etiologia, rion, idealism, scoala naturalista, spencer, lombroso, lassalle, bacunin, libertate, absoluta, capitalist, influenta, mediului, social, asupra, omului, revolutia, burgheza, ion ianosi
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 6

27. Tudor Vianu

"În ţara noastră, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei culturii este Tudor Vianu (1897-1964). Cursul lui de Filosofia culturii, primul curs pe această temă predat în universitatea românească, începând din 1929, a însemnat un moment important în viaţa intelectuală a epocii. Filosofia culturii avea să rămână lucrarea fundamentală a lui Tudor Vianu în acest domeniu. În ea sunt puse mai toate problemele şi enunţate sau schiţate aproape toate ideile care definesc concepţia lui despre cultură.
Aici, Vianu încearcă mai întâi să dis¬tingă elementele constitutive ale noţiunii de cultură. Acestea ar fi: voinţa culturală, convingerea că temele culturale ale omenirii nu sunt istovite, că omenirea mai are încă sarcini mari înaintea ei şi că sufletul omenesc srăpâneşte mijloacele de a se apropia de aceste ţeluri; valoarea ; bunul cultural ; actul cultural obiectiv şi actul cultural subiectiv.
Între acestea, locul central îl ocupă valoarea: ea dirijează voinţa culturală. Întruparea efec¬tivă a valorii într-un obiect (care devine astfel bun cultural) constituie actul cultural obiectiv, actul cultural subiectiv fiind acela prin care introducem un obiect numai mental, nu efectiv, în sfera unei valori (primul act este de creaţie, al doilea – de receptare sau de valorizare).................."

BIBLIOGRAFIE

1. Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982
2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988
3. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997
4. Ianoşi, Ion, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
5. George Gană, Studiu Introductiv la Tudor Vianu, Studii de filosofia culturii, Buc., Ed. Eminescu, 1982
. Tudor, vianu, filosofia culturii, cultura, vointa culturala, convingerea, omenirea, valoarea, bun cultural, act cultural obiectiv, act cultural subiectiv, valoarea, criza culturii moderne, constiinta, individuala, rationalista, istorista, nietzsche, prometeu, autonomism, goethe, byron, shelley, natura, bagdasar nicolae, ianosi, ion
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

15. Ion Petrovici

"S-a născut în 1882, la Tecuci, făcându-şi studiile medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga. În 1904 îşi ia licenţa în Filosofie în 1905 devine primul Doctor în Filosofie al unei universităţi româneşti, cu teza Paralelismul psiho-fizic. În anul universitar 1905-1906 frecventează cursuri de filozofie la Leipzig.
În noiembrie 1906 este numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. Între anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi. La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la Academia de Ştiinţe morale şi politice din Paris, unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi L'Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier. La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române..........."

BIBLIOGRAFIE

1. Ion Petrovici, Introducere în metafizică, în: Antologie de filosofie românească, Vol. II, Buc., Ed. Minerva, 1988
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988

. Tendinte spiritualiste, ion, petrovici, conferentiar, octavian goga, lucian blaga, cunoasterea, obstacole, pasiuni, individuale, colective, aspect, obiectiv, realitatate, ratiune, prejudecati, adevar, kant, stiinta, metafizica, relativ, suprasensibil, religie, metoda, empirica, pura, neant, bergson, memoria, ratiunea, forme, apriorice, cultura, arta, morala, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

6. Filosofia paşoptiştilor

"
Deşi idealurile luministe au continuat să călăuzească ideile intelectualităţii române în tot sec. XIX, începând cu deceniul al treilea cultura română intră într-o nouă fază a dezvoltării sale, marcată de evenimente şi procese calitative care vor conduce la pre¬gătirea şi declanşarea revoluţiei de la 1848. Crescută la şcolile înfiinţate de Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, în atmosferă de redeşteptare naţională, am¬plificată de revoluţia de la 1821, noua generaţie se lansează cu înfrigurare în construcţia cultural-ideologică. Grăbită sub imperativele şi contradic¬ţiile societăţii româneşti să dezvolte spiritul modern şi să făurească o cul¬tură nouă, această generaţie a procedat cu înţelepciune şi măsură la durarea faptelor culturale şi, prin ele, la instaurarea unor direcţii novatoare în cultura şi gândirea filosofică românească.
Sub influenţa ideilor iluministe şi prin participarea, în timp, a chiar unora dintre iluminişti, generaţia care a pregătit ideologic revoluţia de la 1848 realizează o conştiinţă superioară despre organizarea şi mijloacele dezvoltării culturii. Elevii lui Gh. Lazăr şi Gh. Asachi, unii dintre ei cu studii la universităţile din Germania sau Franţa, au înţeles că dezvoltarea şi răspândirea valorilor spirituale pot căpăta o însemnătate naţională numai în condiţiile existenţei unei prese româneşti, care să pătrundă în mediile sociale cele mai diverse............."


BIBLIOGRAFIE

1. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984


. Filosofia, pasoptisti, 1848, gh, lazar, gh, asachi, intelepciune, masura, curierul romanesc literat, filozof, razboinic, asudatorul, plugar, gazeta de transilvania, dacia literara, i, heliade radulescu, m, kogalniceanu, ghica, p, bals, v, alecsandri, foaie stiintifica si literara, balcescu, august treboniu-laurian, magazin istoric pentru dacia, c, tell, societatea medico-istorica naturale in principatul moldovei, fratia, filosofia sociala, puterea armata si arta militara de la intemeierea principatului valahiei pana acum, despre starea sociala a muncitorilor plugari în principatele romane in deosebite timpuri, trecutul si prezentul, filosofia sociala, reforma sociala la romani, mersul revolutiei in istoria romanilor, manualul hunului roman, manuel republicam de l\'homme et du citoyen, charles renouvier, aime-martin, cantu, mazzini, dumnezeu, libertate, dreptate, egalitate, poezii, traditii, populare, legile, actele, oficiale, cronicile, inscriptii, izvoare
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 6

V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel

"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................"


BIBLIOGRAFIE

1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice,
Bucureşti, Ed. Politică, 1986
2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, cluj,
Ed. Apostrof, 1997
3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998

. Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise
Antropologie
Numar pagini: 5

8. Vasile Conta (1845-1882)

"Vasile Conta a fost primul gânditor român care a elaborat un sistem filosofic materialist. Născut într-o familie modestă, el şi-a făcut studiile elementare la Târgul Neamţ şi liceul la Iaşi, unde are o perioadă boemă, în care colindă ţara într-o trupă ambulantă de teatru ca sufleur şi actor, prilej cu care citeşte foarte multă literatură. Doi ani îşi dă examenele în particular, apoi revine la viaţa de studiu sedentară, terminând liceul cu rezultate foarte bune. Urmează apoi cursurile Institutului de comerţ din Anvers şi obţine tot în străinătate titlul de doctor în ştiinţe juridice. Întors în 1872 în ţară îşi câştigă existenţa ca avocat, profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, publicist şi om politic..........."

BIBLIOGRAFIE


1. Vasile Conta, Teoria fatalismului şi Încercări de metafizică materialistă, în: Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984, p. 188-231
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988


. Vasile, conta, ganditor, filosofic, materialist, anvers, teoria fatalismului, teoria ondulatiunii universale, originea speciilor, incercari de metafizica, bazele metafizicii, intaile principii care alcatuiesc lumea, introducere in metafizica, ipoteza, unitati, relative, alcatuire, materie, geologice, siderale, eterice, miscarea, universala, indeterminism, psihologic, istoric, determinism, universal, statistica, fatalismul, religios, teoria ondulatiei universale, totului, principiul, ipoteticul, existenta, realitatea, relativul, absolutul, cantitatea, numarul infinit, forma, calitatea si substanta, reducerea la unitate, unitatea intelegerii, unitatea lumii, metafizica
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

13. D.D. Roşca (1895-1981)

"Născut în comuna Săliştea, judeţul Sibiu, urmează Liceul „Andrei Şaguna” la Braşov, apoi studiază la Viena, Bucureşti şi Paris. Întors în ţară, a predat la Universitatea din cluj, până în momentul pensionării, fiind printre puţinii gânditori care n-au fost direct supuşi opresiunii comuniste. Singurul semn al încorsetării ideologice este faptul că, elaborând în perioada interbelică o concepţie filosofică proprie expusă în lucrarea Existenţa tragică, D.D. Roşca nu a continuat pe linia originalităţii, preferând să realizeze o excelentă transpunere în română a operei lui Hegel.
Ceea ce este, într-adevăr, uimitor, este faptul că în Existenţa tragică, în nici două sute de pagini, filosoful reuşeşte performanţa de a contura o concepţie generală asupra lumii perfect închegată, realmente un întreg sistem filosofic, care conţine, într-o formă extrem de concentrată, deopotrivă o ontologie, o gnoseologie, o filosofie a culturii, o axiologie, o filosofie a istoriei, ba chiar şi o estetică, iar acestea, departe de a fi gândite autonom, conlucrează în vederea configurării unei antropologii, care, inevitabil, implică şi o etică anume.........."

BIBLIOGRAFIE


1. D.D. Roşca, Existenţa tragică, cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995
2. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. I, cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1981
3. Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, Vol. II, cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1985
4. *** D.D. Roşca în filosofia românească. Studii, cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1979
. Nesiguranta, rosca, existenta tragica, sinteza, filosofica, autentic, realist, empiric, date, teoretice, rationalitate, integrale, universului, david hume, auguste comte, a posteriori, a priori, imixtiune, irationalului, viata, absurda, rationala, logica, lipsita, sens, cauzalitate, mecanica, miopia intelectuala, activitatea, autonoma, spirit, nesiguranta, destin, tragic, nimic, constiinta, revelatia, dublului, caracter, janus, conflict, interior, idealuri, tudor catineanu
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

14. Mihail Ralea (1896-1964)

"Născut la Bucureşti, M. Ralea şi-a petrecut copilăria la Huşi, unde părintele său Dimitrie era magistrat. Studiile secundare le-a făcut la Liceul internat din Iaşi, distingându-se ca premiant al secţiei clasice, cursul superior 1-a aA*ut ca profesor pe G. Ibrâileanu, —fapt crucial : avea să determine adeziunea sa la concepţiile poporaniste şi devotamentul fără margini faţă de destinele „Vieţii româneşti”. Tot în această perioadă, a luat şi un prim contact cu marxismul, datorită împrejurării că în biblioteca liceului se găsea rezumatul francez al Capitalului lui Marx. Ralea a studiat dreptul şi literele la Universitatea din Bucureşti.
Intrarea României în război a însemnat în viaţa sa un moment de cotitură. Timp de un an, Ralea a urmat întâi la Iaşi, apoi la Botoşani, cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie. La sfîrşitul anului 1917 a fost mobilizat la un regiment de apărare antiaeriană. După demobilizare şi-a reluat studiile întrerupte la Universitatea din Iaşi, dându-şi în toamna anului (1919 licenţa în drept şi cea în litere şi filosofie............."

BIBLIOGRAFIE

1. Mihail Ralea, Scrieri din trecut, Vol. I-II, E.S.P.L.A., f.a.,
2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988

. Mihail, ralea, razboi, proudhon, sa conception du progres et son attitude sociale, l\'ide\'e de revolution dans les doctrines socialistes, etude sur l?evolution de la tactique revolutionnaire, osiris, curs de psihologie sociala, obstacol, universal, obstacol si infinit, datului, dialectica, construitul, explicarea omului, natura, materia, factor, prim, materialitatea, numen, infinitul, importan?a sociologica a lui gabriel tarde, istoria sociala, zeletin, hegel, sociologia si teoria cunoasterii, stiinta, credinta, parti pris-uri, istorism, dualismul culturii europene si conceptia omului total, fenomenul romanesc, spirit, tranzactional, compromis, oswald spengler, lucien romier, kierkegaard, heidegger, sein und zeit, apocalipsul, sincronismul, cultural, cultura, civilizatie, durkheim, sacru, profan, eliade radulescu, morala, religioasa, deosebiri, discontinuitati, om, animal, animalista, complet, integral, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

21.Emil Cioran (1911-1995)

"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani.
Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru Cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, Cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................."

BIBLIOGRAFIE

1. Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991
2. Cioran, Emil, Cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991
3. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991
4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002


. Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

5. Aspecte filosofice în cultura română din secolul al XVIII-ea şi începutul secolului al XIX-lea

"Cu toată vastitatea şi importanţa ei, opera lui Dimitrie Cantemir a fost doar parţial cunoscută în sec. al XVIII-lea în Ţările Române. Dacă în Occidentul Europei a fost larg comentată Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman iar Descrierea Moldovei a făcut, la rândul ei, carieră universală, la noi au circulat doar Divanul… şi Hronicul…, iar asta numai după 1770. Deşi influenţa operei lui Cantemir va fi astfel considerabilă spre sf. sec. al XVIII-lea dar mai ales în sec. al xix-lea, inexistenţa unei continuităţi imediate a ideilor şi preocupărilor sale filosofice a întărziat cu mai bine de o jumătate de secol dezvoltarea filosofiei româneşti originale. La acest lucru au contribuit deopotrivă destinul domnului cărturar cât şi nivelul general scăzut de dezvoltare a societăţii româneşti................."


BIBLIOGRAFIE


1. Samuil Micu, Scrieri filosofice, Buc., Ed. Şt., 1996
2. *** Antologie de filosofie românească, Vol. I, Buc., Ed. Minerva, 1988
3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985
4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
5. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984
6. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002
. Aspecte, filosofice, cultura, romana, secolul, xviii, xix, dimitrie cantemir, descrierea moldovei, hronicul, divanul, logica, retorica, fizica, despre cer, despre nastere si pieire, despre suflet, metafizica, academia, bucuresti, alexandru ipsilanti, iasi, teofil coridaleu, pietro pomponazzi, coridaleu, neoaristotelismul, gheorghe lazar, ion heliade radulescu, gheorghe asachi, samuil micu, scoala ardeleana, petru maior, gheorghe sincai, ion budai-deleanu, paul iorgovici, ion monorai, inochentie micu, a filosofiei cei lucratoare, Învatatura metafizicii, loghica, legile firii, etica si politica, samuil micu, bacon, locke, galiei, newton, chronica romanilor si a mai multor neamuri, iobagia, sistem, perimat, petru maior, istoria pentru inceputurile romanilor in dacia, ion budai-dealeanu, tiganiada, gheorghe lazar, montesquieu, voltaire, rousseau, wolff, fontenelle, condillac
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5

22.Constantin Noica (1909-1987)

"Constantin Noica s-a născut în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Urmează cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti, apoi, între 1928 şi 1931 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A urmat studii pentru specializare în Franţa 1938-1939. Îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată în acelaşi an, 1940). În anii războiului este referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin. Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi august 1964 este deţinut politic. Din 1965 este cercetator principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va pensiona în 1975. În 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.
O preocupare constantă a lui Noica a fost de a pune în discuţie statutul filosofiei. Astfel, în Încercare asupra filosofiei tradiţionale el socoteşte că filosofia se opune ştiinţei. Ştiinţa e teoretică, obiectivă, un univers închis. Filosofia reacţionează împotriva teoreticului pur, se întoarce spre concret, coboară pe pământ, îşi asumă un univers deschis. Certitudinile ştiinţei sunt incertitudinile filosofiei. Mai important este însă reversul. Filosofia obţine din incertitudinile sale trei tipuri de certitudine: 1) întâlnirea cu sinele (nu cu lucrul) conştiinţa existenţei omului. 2) întâlnirea cu îngrădirea omului – conştiinţa existenţei îngiăciite, 3) întâlnirea cu un dincolo de sine – conştiinţa posibilităţii de a depăşi îngrădirea................."

BIBLIOGRAFIE

1. Noica, Constantin, Sentimentul românesc al fiinţei, Buc., Ed. Humanitas, 1996
2. Noica, Constantin, Devenirea întru fiinţă, Buc., Ed. Şt. şi Enciclopedică, 1980
3. Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Buc., Ed.
Eminescu, 1987
4. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Buc., Ed. Humanitas, 1991
1. Noica Constantin, Scrisori despre logica lui Hermes, Buc., Ed. Cartea românească, 1986
2. Noica, Constantin, Modelul cultural european, Buc., Ed. Humanitas, 1993
3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, cluj, Biblioteca Apostrof, 1996
4. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002


. Constantin, noica, incercare asupra filosofiei traditionale, ingradirea, omului, constiinta, dincolo, de, sine, criza, omului, heraclt, parmenide, ratiunea, libertatea, supunere, adevar, infinitate, hegel, kant, teza, parmenide, heraclit, actul, estetic, frumosul, ambivalent, arta, ambigua, umila, precara, fiinta, fiinta din sanul realului, spatialitate, temporalitate, camp, natura, eterogena, haosul, fiinta autentica, antropomorfizare, modelul cultural european, platon, unu, multiplu, cunoasterea libera, bizantul, niceea, spengler, frobenius, toynbee, ion ianosi, gheorghe vladutescu
Istoria filosofiei româneşti
Numar pagini: 5


"cluj" rezultate au fost gasite 19