carte
"carte" rezultate au fost gasite 31
Enigma Otiliei (carte) |
| . Enigma, otiliei, enigma otiliei, carte, opera, george, calinescu, george calinescu, g, calinescu, curent, literar, curent literar | |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 500
|
Acton - Despre revolutia franceza |
| Despre revolutia franceza (cartea este in engleza). Acton | 1 |
|
Istorie Numar pagini: 301
|
A. Millea - Electronica Elementara - Elemente si Circuite |
|
Electronica Elementara - Elemente si Circuite
A. Millea Editura Tehnica Bucuresti - 1969 Cartea contine notiuni elementare privind dispozitivele electronice (elementele de circuit si circuitele electronice fundamentale) : tuburi electronice, dispozitive semiconductoare, amplificatoare, oscilatoare, detectoare, circuite de comutatie etc , putând servi ca baza pentru studierea ulterioara a aplicatiilor electronicii. Este adresata muncitorilor si elevilor care au o pregatire minima de algebra si cunostinte elementare de fizica. Ea poate fi utila tuturor celor care doresc sa se initieze in electronica tehnica, la un nivel de larga accesibilitate. 1. Notiuni introductive 11 1.1. Curentul electric 11 1.2. Circuite electrice 14 1.3. Condensatoare si bobine 20 1.4. Curentul alternativ 26 2. Circuite electrice simple 36 2.1. Circuite sursa-receptor 36 2.2. Adaptarea receptorului la sursa 39 3. Circuite oscilante 42 3.1. Oscilatii mecanice si oscilatii electrice 42 3.1.1. Producerea oscilatiilor mecanice 42 3.1.2. Proprietati ale oscilatiilor mecanice 43 3.1.3. Producerea oscilatiilor electrice 43 3.2. Proprietati ale oscilatiilor din circuitul inductanta-capacitate 45 3.2.1. Frecventa oscilatiilor libere 45 3.2.2. Oscilatii intretinute (fortate) 46 3.2.3. Rezonanta 47 3.3. Circuite oscilante serie si paralel 49 3.3.1. Circuitul oscilant serie 50 3.3.2. Circuitul oscilant paralel 52 3.3.3. Largimea de banda a circuitelor oscilante 54 3.4. Circuite oscilante cuplate 55 4. Tuburi electronice 57 4.1. Introducere 57 4.2. Emisia electronica 58 4.3. Dioda 59 4.3.1. Functionarea diodei 60 4.3.2. Caracteristicile si parametrii diodei 62 4.3.3. Puterea consumata in dioda 64 4.3.4. Constructia tuburilor electronice 65 4.4. Trioda 66 4.4.1. Functionarea triodei 67 4.4.2. Caracteristicile triodei 68 4.4.3. Parametrii triodei 69 4.5. Tetroda si pentoda 73 4.6. Alte tuburi electronice cu vid 76 4.6.1. Tuburi multigrile 76 4.6.2. Tuburi multiple 77 4.7. Tuburi cu gaz 77 4.7.1. Tuburi cu gaz cu catod cald 78 4.7.2. Tuburi cu gaz cu catod rece 79 4.8. Tuburi catodice 80 5. Dispozitive semiconductoare 82 5.1. Introducere 82 5.2. Proprietatile corpurilor semiconductoare 82 5.2.1. Conductibilitatea electrica a semiconductoarelor pure 83 5.2.2. Conductibilitatea semiconductoarelor cu impuritati 86 5.3. Dioda semiconductoare 88 5.3.1. Jonctiunea pn 88 5.3.2. Constructia diodelor semiconductoare 91 5.3.3. Caracteristicile si parametrii diodelor semiconductoare93 5.4. Tranzistorul 94 5.4.1. Principiul de functionare a tranzistorului 95 5.4.2. Constructia tranzistoarelor 97 5.4.3. Caracteristicile tranzistoarelor 99 5.4.4. Parametrii tranzistoarelor 103 5.5. Alte dispozitive semiconductoare 106 5.5.1. Dioda Zener 106 5.5.2. Dioda tunel 107 5.5.3. Dioda varicap 108 5.5.4. Tiristorul 108 5.5.5. Termistorul 110 5.5.6. Fotodioda si fototranzistorul 111 5.5.7. Fotorezistentele 113 6. Redresoare 114 6.1. Circuite electronice 114 6.2. Transformatoare de retea 114 6.3. scheme de redresare 116 6.3.1. Redresarea unei singure alternante 116 6.3.2. Redresarea ambelor alternante 118 6.3.3. Redresarea cu dublarea tensiunii 120 6.4. Filtre de netezire 121 6.5. stabilizatoare de tensiune 124 6.5.1. stabilizatoare de tensiune continua cu tuburi cu gaz 124 6.5.2. stabilizatoare de tensiune cu diode semiconductoare 126 7. Amplificatoare 128 7.1. Introducere 128 7.2. Trioda ca amplificatoare 131 7.2.1. Functionarea amplificatorului cu trioda 131 7.2.2. schema echivalenta a triodei ca amplificatoare 134 7.3. Tranzistorul ca amplificator 135 7.3.1. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu baza comuna 135 7.3.2. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu emitor comun 138 7.3.3. Functionarea amplificatorului cu tranzistor in conexiune cu colector comun 140 7.3.4. Comparatie intre cele trei montaje de amplificare cu tranzistor 141 7.4. Amplificatoare de audiofrecventa 142 7.4.1. Amplificatoare de semnal mic, cu tuburi electronice 142 7.4.2. Amplificatoare de putere cu tuburi electronice 153 7.4.3. Amplificatoare de semnal mic, cu tranzistoare 159 7.4.4. Amplificatoare de putere cu tranzistoare 166 7.4.5. Reactia in amplificatoarele de audiofrecventa 169 7.5. Amplificatoare de inalta frecventa 181 7.5.1. Amplificatoare de radiofrecventa cu tuburi electronice 182 7.5.2. Amplificatoare de radiofrecventa cu tranzistoare . . 184 7.6. Amplificatoare de curent continuu 185 8. Oscilatoare 188 8.1. Introducere 188 8.2 Oscilatoare cu inductanta si capacitate (L.C.) 189 8.1.1. Negativarea automata prin curenti de grila 192 8.1.2. Amorsarea si amplitudinea oscilatiilor 194 8.1.3. Notiunea de rezistenta negativa 196 8.1.4. scheme de oscilatoare LC 199 8.3. Oscilatoare cu rezistenta si capacitate (RC) 201 8.3.1. Oscilatoare RC cu un etaj de amplificare 203 8.3.2. Oscilatoare RC cu doua etaje de amplificare 204 9. Modulatoare, demodulatoare, schimbatoare de frecventa 207 9.1. Introducere 208 9.2. Modulatoare 208 9.2.1. Tipuri de modulatie 208 9.2.2. Circuite de modulatie 211 9.3. Circuite de detectie 215 9.4. Circuite de schimbare a frecventei 217 10. Circuite de comutatie 221 10.1. Introducere 221 10.2. Comutare electromecanica si comutare electronica 222 10.3. Circuite logice 225 10.3.1. Circuit de negatie (circuit NU) 225 10.3.2. Circuit de conjunctie (circuit sI) 226 10.3.3. Circuit de disjunctie (circuit sAU) 288 10.3.4. Circuit NICI 229 10.4. Circuite basculante 230 10.4.1. Circuit basculant bistabil 231 10.4.2. Circuit basculant monostabil 233 10.4.3. Circuit basculant astabil (multivibrator) 234 Bibliografie 236 . Electronica |
|
Electronica Elementara Numar pagini: 242
|
John Grisham - THE PELIKAN BRIEF (romana) |
| Cartea lui John Grisham tradusa din limba engleza (limba originala in care a scris autorul) in limba romana. Pt cei care proful/profa de engleza nu se va prinde de unde stiti subiectul cartii pt ca nimeni nu are rabdare sa citeasca ditai cartea, mai ales daca este citita in alta limba decat cea cunoscuta cel mai bine de catre noi.. Literatura, engleza, traducere, romana, engleza, romana-engleza, john grisham, awesome |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 218
|
Progamarea Calculatoarelor |
| . Carte, calculatoare, progamare | |
|
Progamarea Calculatoarelor Numar pagini: 127
|
Catulescu Eugen, Andrei Ion - Radiofonie pentru tineret |
|
Catulescu Eugen, Andrei Ion - Radiofonie pentru tineret
O carte foarte utila celor pasionati de electronica. Introduce cu multe detalii cititorul in tainele electronicii, va poate ajuta sa realizati propriul radio folosind piese foarte ieftine care se gasesc in comert. Desi este veche, informatiile din carte inca sunt de actualitate. . Radiofonie |
|
Radiofonie pentru tineret Numar pagini: 82
|
Descartes |
|
In the Meditations, Descartes embarks upon what Bernard Williams
has called the project of 'Pure Enquiry' to discover certain, indubitable foundations for knowledge. By subjecting everything to doubt Descartes hoped to discover whatever was immune to it. In order to best understand how and why Descartes builds his epistemological system up from his foundations in the way that he does, it is helpful to gain an understanding of the intellectual background of the 17th century that provided the motivation for his work. Bibliography 1. Descartes, Ren_ A Discourse on Method, Meditations and Principles of Philosophy trans. John Veitch. The Everyman's Library, 1995. Descartes, Ren_ The Philosophical Writings of Descartes volume I and II ed. and trans. John Cottingham, R. Stoothoff and D. Murdoch. Cambridge, 1985. Frankfurt, Harry Demons, Dreamers and Madmen. Bobbs-Merrill, 1970. Curley, Edwin Descartes Against the Skeptics. Oxford, 1978. Vesey, Godfrey Descartes: Father of Modern Philosophy. Open University Press, 1971. Sorrell, Tom Descartes: Reason and Experience. Open University Press, 1982. The Oxford Companion to Philosophy ed. Ted Honderich. Oxford University Press, 1985. Cottingham, John Descartes. Oxford, 1986. Williams, Bernard Descartes: The Project of Pure Enquiry. Harmondsworth, 1978. Russell, Bertrand The History of Western Philosophy. George Allen and Unwin, 1961. 11. Kripke, Saul Naming and Necessity. Oxford 1980. . Descartes |
|
Engleza Numar pagini: 11
|
Descartes |
|
Opere
Despre natura spiritului uman şi că el este mult mai uşor de cunoscut decât corpul Caracteristicile sufletului . Descartes, opere, natura, spirit, om, suflet | Descartes Opere: 1637: Discurs asupra metodei corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este s?tul de logica ?i de ?tiin?a aristotelic?. 1641: Medita?iile metafizice ?n latin?; concep?ia metafizic? a lui Descartes. Metafizica este cuno?tin?a primelor principii. Pentru a cl?di o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie s? fie absolut certe. Descartes ??i d? perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune ?n ?n... |
|
Filozofie Numar pagini: 1
|
Descartes vs. Pascal |
|
For centuries, human beings have been debating over the validity of the use of reason. This is a very, very difficult subject to discuss, as one is forced to study something which is at that moment being used in their study. Two classic thinkers who contrasted on their view of reason were Descartes and Pascal. Though both saw reason as the primary source of knowledge, they disagreed over the competence of human reason. Descartes, the skeptic, said that we could use reason to find certain truth if we used it correctly, while Pascal said that we can't know certain truth, but reason is the best source of knowledge that we have.
Descartes: . Descartes, pascal |
|
Engleza Numar pagini: 2
|
Amintiri din copilarie - Ion Creanga |
|
"După apariţia poveştilor, Creangă a publicat în „Convorbiri literare“ în 1881-1882 trei părţi din Amintiri din copilărie. Partea a patra a văzut lumina tiparului, postum, în 1892.
În Amintiri din copilărie „vârsta cea fericită“ este rechemată şi retrăită în amintire de scriitor pentru a alunga tristeţea şi grijile: „Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată“. Tema ilustrează evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX lea şi anume a satului Humuleşti cu oamenii lui: „Gospodari tot unul şi unul“, întâmplările şi evenimentele nu sunt relatete într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în conturarea eroului, a copilăriei copilului universal (George Călinescu). Cartea este povestea copilăriei sau, mai degrabă, spectacolul vârstei fericite. Dacă prin unele amănunte, copilăria reconstituită a aparţinut biografic lui Creangă, prin semnificaţie este universală, aparţine tuturor: „aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copii de când i lumea asta şi pământul, măcar să zică cine-ce a zice“..........." Cap I CapII Cap III Cap IV Sursele umorului în opera lui Creangă Trăsături noi care completează portretul lui Nică în acest capitol Caracterizarea lui Nică Caracterizarea Smarandei . Amintiri, din, copilarie, ion creanga, nica, smaranda, capitol, i, ii, iii, iv, povestiri, caracterizare, surse, umor, oralitate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 11
|
Enigma Otiliei |
|
'George Călinescu a fost un mare scriitor, poet şi romancier strălucit, critic şi istoric literar, un spirit enciclopedic, cu o operă multilaterală.
George Călinescu a înzestrat cultura românească cu lucrări remarcabile: poezii „Lauda lucrărilor“; romane „Cartea nunţii, Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul negru“; eseuri şi critică literară „Principii de estetică, Estetica basmului“; monografii „Viaţa lui M.Eminescu, Viaţa lui I.Creangă“; istorie literară „Istoria literaturii române de la origini până în prezent“ apărută în 1941. Ca romancier George Călinescu deşcinde din Ion Ghica şi Nicolae Filimon. „Enigma Otiliei“ este al II-lea roman al lui George Călinescu (1938) după „Cartea nunţii“ (1933). Romanul Enigma Otiliei reprezintă opera literară clasică a lui George Călinescu şi unul din romanele cele mai valoroase ale literaturii noastre dintre cele două războaie. George Călinescu este autorul primelor romane citadine de tip clasic. Prin Enigma.Otiliei el aduce o viziune originală, modernă.............." . Enigma otiliei, comentariu, titlu, gerge, calinecscu, tema, balzac, personaje, caracterizare, tulea, aglae, titi, aurica, simion, leonida, pascalopol, costache giurgiuveanu, otilia, marculescu, felix, sima |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Testament |
| Comentariul contine pe langa analiza operei, o prezentare a curentului modernist precum si a procedeelor literare(ex: estetica uratului) cu argumente solide.. Testament, tudor arghezi, modernism, cuvinte potrivite, estetica uratului, cartea, slova de foc, slova faurita |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Cartea Nuntii - fisa de lectura |
|
1)autor: George Călinescu
1)titlul operei: „Cartea Nunţii” 2)specia literară: roman de dragoste 3)editura: cartex 2000 4)tema familiei, a iubirii 5)structura: XX capitole 6)subiectul . Cartea nuntii |
|
Romana Numar pagini: 3
|
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
Formule la algebra |
|
Numere reale conjugate
Formula de rezolvare a ecuatie de gradul 2 Dependenta funcionala Probabilitatea Proprietatile egalitatii cu nr. reale Medii Media Aritmetica Media Geometrica Media (h)Armonica Media Ponderata Metode de rezolvare a sistemelor de ecuatie 1)Metoda Grafica 2)metoda Substitutiei 3)Metoda Reducerii Multimi Relatii X –produs cartezian N –numere naturale Z – numere intregi Q – numere rationale R-Q –numere irationale R - numere reale MINIME MAXIME Puteri . Formule, algebra, numere, reale, formula, rezolvare, ecuatie, gradul 2, dependenta, functionala, probabilitate, egalitate, medii, media, aritmetica, geometrica, armonica, ponderata, metode, rezolvare, sisteme, metoda, grafica, substitutie, reducere, multimi, relatii, produs cartezian, naturale, intregi, rationale, irationale, reale, minime, maxime, puteri |
|
Matematica Numar pagini: 6
|
Maitreyi - Mircea Eliade |
|
"
Romanul apare în 1923 şi se bucură de cel mai mare succes la public. Urmând după „Isabel şi apele diavolului” cartea păstrează caracterul de jurnal, de experienţă trăită, dar cu o acţiune mai bine închegată epic şi cu personaje animate de o conştiinţă puternică şi o copleşitoare energieinterioară. Călinescu, care-i inputa gide-ismul excesiv, recunoştea, totuşi, în Istoria literaturii române, că romanul „este realizat dintr-o singură ţâşnire epică”. Acţiunea este plasată în India, locul studiilor sale de orientalistică, şi conţine, în esenţă, una din experienţele trăite în casa profesorului Dasgupta. Eliade recunoaşte că cele relatate sunt fapte reale, cuprinse în Memorii, dar a schimbat unele date cum ar fi: profesia lui Dasgupta şi a povestitorului precum şi finalul poveştii de dragoste cu Maitreyi. Maitreyi şi sora sa Chabu au fost personaje reale." . Maitreyi, mircea eliade, andre gide, les faux-monnayeurs, subiectul, romanului, allan, bengal |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
16-18. LUCIAN BLAGA (1895-1961) |
|
"Născut în comuna Lancrăm, judeţul Alba, Blaga urmează filosofia la Viena, parcurge apoi o carieră diplomatică în strinătate şi în 1938 se întoarce în ţară, unde predă la Universitatea din Cluj filosofia culturii. Poet de cea mai înaltă valoare, Blaga a reuşit să ne ofere şi un sistem filosofic original, pe care l-a construit de-a lungul celor patru trilogii: Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor şi Trilogia cosmologică.
Viziunea lui general filosofică este aplicată unor probleme filosofice diverse, a căror rezolvare capătă în felul acesta o importantă notă de originalitate. Un exemplu grăitor este poziţia lui Blaga privind progresul istoric. Familiarizat cu varietatea de poziţii filosofice asupra acestei probleme, Lucian Blaga îşi conturează propriul punct de vedere întemeindu-l pe concepţia sa asupra omului, iar aceasta, la rândul său, este integrată în sistemul său filosofic, a cărui bază o reprezintă cosmologia/ontologia dar care, pentru a fi complet, cere cu necesitate o metafizică a istoriei. Astfel, argumentaţia pe care o desfăşoară Blaga pentru a-şi demonstra teza asupra progresului are o arie de curprindere care-i acoperă întreaga viziune filosofică iar gradul de rigoare, coerenţa precum şi forţa ei de sugestie se imprimă automat şi asupra celei dintâi, care nu este decât o aplicaţie la o problemă punctuală, arătând, o dată în plus, funcţionalitatea sistemului în cazuri particulare............" BIBLIOGRAFIE 1. Lucian Blaga, Fiinţa istorică, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977 2. Lucian Blaga, Trilogia culturii, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985 3. Lucian Blaga, Trilogia cosmologică, Bucureşti, Ed. Minerva, 1988 4. Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, Ed. Fundaţia Regală Pentru Literatură şi Artă, 1943 5. Mircea Florian, „Schimbare-evoluţie, progres”, în: Recesivitatea ca structură a lumii, Vol. II, Buc., Ed. Eminescu, 1987 . Blaga, lucian, absolut, demon, divin, omul, marele anonim, marele absolut, misterul, existentei, progresul, istoric, permanenta, preistorie, geneza metaforei si sensul culturii arta, orizontul, cognitiv, fizic, cunoastere, adecvata, realitate, stiinta, filosofie, cusanus, bruno, spinoza, fichte, hegel, platon, descartes, kant, trezire, spiritul, mircea florian |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
21.Emil Cioran (1911-1995) |
|
"S-a născut la Răşinari, unde tatăl său era preot. A făcut studiile liceale la Sibiu, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. După o bursă de studii în Germania a fost un an de zile profesor la un liceu din Braşov. Din 1937, când obţine o bursă a statului francez pentru doctorat se stabileşte la Paris iar din 1947 scrie numai în limba franceză.
În România a colaborat la „Gândirea”, „Vremea”, „Revista de filosofie”, făcând parte dintre discipolii lui Nae Ionescu. A publicat cinci cărţi în ţară şi mai bine de zece în Franţa, unde devine unul din cei mai apreciaţi eseişti contemporani. Ca produs exclusiv al gândirii, filosofia nu a constituit pentru Cioran decât o preocupare accidentală. De la apariţia primei sale cărţi, Pe culmile disperării, în 1934, Cioran îşi va asuma pentru totdeauna rolul filosofului fără filosofie, a gânditorului care abandonează principiile în favoarea actului trăit cu deplinele sale semnificaţii. Originalitatea operei sale constă în faptul că a abordat filosofia din perspectiva unui „eu” ce nu avea nimic în comun cu cel al filosofilor de sistem – care utilizau un „eu” depersonalizat, generalizat – ci care se centrează în propria persoană, obsedată de moarte, de singurătate sau de timp, eul mizeriilor personale şi al „nimicurilor metafizice”......................." BIBLIOGRAFIE 1. Cioran, Emil, Amurgul gândurilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 2. Cioran, Emil, cartea amăgirilor, Buc., Ed. Humanitas, 1991 3. Cioran, Emil, Lacrimi şi sfinţi, Buc., Ed. Humanitas, 1991 4. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Emil, cioran, gandirea, vremea, revista de filosofie, nae ionescu, franta, pe culmile disperarii, eu, singuratate, apologia, spiritului, ratiunea, ontologic, omul, obsesia, perfectiune, dubla, epuizare, vitala, spirituala, schimbarea la fata a romaniei, ratacirea, suferinta, absoluta, capitularii, sinucidere, constiinta, sine, unicitatea, orgoliul, luciditatea, rascolirea, permanenta, a, sinelui, cearta, cu, divinitatea, scepticism, forma, mistica, extaz, erotic, vid, criza, religioasa, munca, blestem, literarura, stil, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Sublimul - Generalitati |
|
"În mod tradiţional sublimul, drept categorie estetică este tratat imediat după frumos. Există, desigur, motive adânci, atât de ordin teoretic cât şi istoric pentru această anume consecuţie. În fapt, chiar analiza dihotomică a celor două categorii, atât la începuturile teoretizării cât şi, mai ales, în perioada modernă, prin Edmund Nurke, Immanuel Kant sau Schiller, spune de la sine, foarte mult despre puternica apropiere a frumosului de sublim şi a sublimului de frumos.
Într-o oarecare măsură şi apelul la etimologie este lămuritor atât pentru apropierile cât şi pentru diferenţierile (până la apoziţie) ale semnificaţiilor categoriilor amintite. Se ştie, astfel că, în Grecia antică, într-o fază târzie a acesteia, adjectivul megaloprepes a ajuns să desemneze un fel de a fi înalt, mai ales în ceea ce priveşte stilul. Forma substantivată era megaloprepeia. Termenul însă care va face carieră va fi hypsos şi el se va impune oricum prin chiar titlul faimosului tratat anonim Peri hypsous (sec. I d.chr.). Substantivul hypsos indică, mai direct, depărtarea sau înălţimea, iar prin extensie, sugera, un mod de fiinţare elevată, fie a lumii, fie a omului. Aceste semnificaţii sunt prezente şi în latină unde avem grupul înrudit de termenii: sublimus, sublimitas, sublime, sublimo, sublimus, ş.a.m.d. Pentru semnificaţia strict estetică o formă adverbială, sublimen, se va dovedi a fi extrem de importantă. Prin cei doi compuşi, sub şi limen, se sugerează, alăturarea, oarecum paradoxală, a două lucruri contradictorii; ceva aflat dedesubt (sub) cu ceva aflat deasupra (limen). Sublimen indică un efort ajuns ,,până sub pragul (de sus)" al unei uşi, iar prin extensie, a ajuns să semnifice un efort care năzuieşte să atingă pragul de sus al oricărei situaţii. Prin urmare se trece de la ceea ce este înalt, la modul propriu, la ceea ce este elevatul, măreţul, grandiosul, în sens figurat.................." . Sublimul, frumos, edmund nurke, immanuel kant, schiller, megaloprepes, stilul, megaloprepeia, hypsos, sublimus, sub, limen, sublimus, sublimitas, sublime, sublimo, sublimen, elevatul, maretul, grandiosul, lysis, platon, tatarkiewicz, menon, simposion, fedon, legile, aristotel, catharsis, cicero, de oratore si orator, quintilian, arta oratorica, atic, asianic, gust, rené hocke, manierismul in literatura, manierism si asianism, tipologic, tratat despre sublim, longinus, peri hypsous, cartea facerii, iliada, odiseea, hartmann, boileau, kant, critica facultatii de judecare, critica facultatii de judecare estetice, analitica sublimului, matematic, dinamic, critica hartmanniana, uriasul, enormul, gravul, grandiosul, zguduitorul, infricosatorul, emotionantul, tragicul |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Nazismul |
| "La început a fost Adolf Hitler. Adolf era un copil cinstit care nu avea o viata foarte interesantã. Tatãl sãu care era functionar la granita dintre Austria si Germania era un om foarte aspru si dominant. La vârsta de 14 ani lui Adolf i-a murit tatãl, si de atunci au inceput sã se observe semnele de urã si viciozitate pe care avea sã le manifeste mai târziu. Când avea 19 ani, Adolf a plecat la Viena, unde, visând sa devina pictor, a vrut sã intre la o scoalã de arta dar a fost respins. În anii petrecuti în Viena, Hitler dezvoltã un puternic sentiment de urã pentru evrei si dupa spusele lui, tot acolo îsi formeazã si teoriile privind rasa supremã.". Adolf, hitler, nazism, austria, germania, viena, pictor, scoala, arta, respins, evrei, ura, teorii, rasa, suprema, primul razboi, mondial, europa, armata, curier, munchen, partidul, german, muncii, 1919, pivnitã, bere, orator, ein kampf, cartea, autobiograficã, propagandei, revolutionarii, marxisti, 24 februarie, 1920, comunisti, lozinci, swastika, partidul national socialist al muncitorilor din germania, partidul nazist, 1920, rusia, 1921, berlin, fuhrer, 1923, beer hall putsch, bavaria, inchisoare, 1933, organizatia, tineretul hitlerist, reich, polonezi, crestini, minoritati, etnice, religioase, japonia, africa |
|
Istorie Numar pagini: 3
|
22.Constantin Noica (1909-1987) |
|
"Constantin Noica s-a născut în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Urmează cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti, apoi, între 1928 şi 1931 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A urmat studii pentru specializare în Franţa 1938-1939. Îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată în acelaşi an, 1940). În anii războiului este referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin. Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi august 1964 este deţinut politic. Din 1965 este cercetator principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va pensiona în 1975. În 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.
O preocupare constantă a lui Noica a fost de a pune în discuţie statutul filosofiei. Astfel, în Încercare asupra filosofiei tradiţionale el socoteşte că filosofia se opune ştiinţei. Ştiinţa e teoretică, obiectivă, un univers închis. Filosofia reacţionează împotriva teoreticului pur, se întoarce spre concret, coboară pe pământ, îşi asumă un univers deschis. Certitudinile ştiinţei sunt incertitudinile filosofiei. Mai important este însă reversul. Filosofia obţine din incertitudinile sale trei tipuri de certitudine: 1) întâlnirea cu sinele (nu cu lucrul) conştiinţa existenţei omului. 2) întâlnirea cu îngrădirea omului – conştiinţa existenţei îngiăciite, 3) întâlnirea cu un dincolo de sine – conştiinţa posibilităţii de a depăşi îngrădirea................." BIBLIOGRAFIE 1. Noica, Constantin, Sentimentul românesc al fiinţei, Buc., Ed. Humanitas, 1996 2. Noica, Constantin, Devenirea întru fiinţă, Buc., Ed. Şt. şi Enciclopedică, 1980 3. Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Buc., Ed. Eminescu, 1987 4. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Noica Constantin, Scrisori despre logica lui Hermes, Buc., Ed. cartea românească, 1986 2. Noica, Constantin, Modelul cultural european, Buc., Ed. Humanitas, 1993 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Constantin, noica, incercare asupra filosofiei traditionale, ingradirea, omului, constiinta, dincolo, de, sine, criza, omului, heraclt, parmenide, ratiunea, libertatea, supunere, adevar, infinitate, hegel, kant, teza, parmenide, heraclit, actul, estetic, frumosul, ambivalent, arta, ambigua, umila, precara, fiinta, fiinta din sanul realului, spatialitate, temporalitate, camp, natura, eterogena, haosul, fiinta autentica, antropomorfizare, modelul cultural european, platon, unu, multiplu, cunoasterea libera, bizantul, niceea, spengler, frobenius, toynbee, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Elemente de teorie a organizatiilor |
|
M-am decis să strudiez managementul organizaţiei, modul de conducere a unei inteprinderi, instituţii etc. din punct de vedere sistemic, datorită faptului că:
sistemul a fost apreciat de Aristotel ca fiind mai mult decât suma părţilor (compartimentelor); el reprezintă un ansamblu unitar de elemente aflate într-o permanentă legătură, urmărind înfăptuirea unui scop; aşa cum arată Mircea Maliţa în cartea sa AURUL CENUŞIU - Eseuri Rostite - "Sistemele sunt de două feluri: unele care pot să fie nemijlocit controlate de om şi altele care pot fi numai mijlocit controlate de om"; ştiinţa managementului devine una din ştiinţele cele mai importante, oferind metode raţionale, sigure de tratare a unor probleme; întregul univers este compus din sisteme simple sau complexe sub şi/sau supraordonate. . Elemente, teorie, teorie a organizatiilor, managementul organiza?iei, mircea malita, aurul cenusiu, teoriile clasice, taylor, fayol, elton mayo, dikson, roethlisberger |
|
Economia intreprinderii Numar pagini: 5
|
Elemente de teorie a organizatiilor |
|
M-am decis să strudiez managementul organizaţiei, modul de conducere a unei inteprinderi, instituţii etc. din punct de vedere sistemic, datorită faptului că:
sistemul a fost apreciat de Aristotel ca fiind mai mult decât suma părţilor (compartimentelor); el reprezintă un ansamblu unitar de elemente aflate într-o permanentă legătură, urmărind înfăptuirea unui scop; aşa cum arată Mircea Maliţa în cartea sa AURUL CENUŞIU - Eseuri Rostite - \\\"Sistemele sunt de două feluri: unele care pot să fie nemijlocit controlate de om şi altele care pot fi numai mijlocit controlate de om\\\"; ştiinţa managementului devine una din ştiinţele cele mai importante, oferind metode raţionale, sigure de tratare a unor probleme; întregul univers este compus din sisteme simple sau complexe sub şi/sau supraordonate. Acestea reprezintă principalele motivaţii care m-au condus la luarea deciziei de a studia managementul organizaţiei, arta de a conduce, din punct de vedere sistemic. . Elemente, teorie, teorie a organizatiilor, managementul organiza?iei, mircea malita, aurul cenusiu, teoriile clasice, taylor, fayol, elton mayo, dikson, roethlisberger |
|
Economia intreprinderii Numar pagini: 5
|
Relaţia dintre raţiune şi credinţă. Disputa lui Leibniz cu Pierre Bayle |
| Leibniz face parte din grupul marilor metafizicieni raţionalişti alături de Descartes şi Spinoza – gânditori care au încredere profundă în puterile raţiunii omeneşti, de a pătrunde până în ultimele temeiuri ale existenţei. Filosoful de la Hanovra a înţeles că tot ce există exprimă o finalitate ultimă, iar realitatea şi perfecţiunea universului îi vor apărea, în ciuda multor aparenţe contrare drept inseparabile.. Ratiune, credinta, dumnezeu, teodicee |
|
Filosofia culturii Numar pagini: 5
|
23. I.D. Gherea (1895-1978) |
|
"Cu o largă formaţie intelectuală pe care a dobândit-o mai ales ca autodidact dar şi un pianist de valoare, care o vreme la acompaniat şi pe George Enescu, I. D. Gherea a publicat mai întâi o serie de articole în Revista de filosofie, în Revue de Metaphysique et de Morale, în Revue philosophique, dezvăluindu-şi astfel aplecarea către filosofie, făcându-se cunoscut şi acceptat de profesionişti.
Gherea se remarcă însă cu adevărat în filosofia românească în calitate de autor al unei cărţi de excepţie, Eul şi lumea ( Le moi et le monde). Ea a sur¬prins prin puterea şi ştiinţa construcţiei sistematice, prin cunoaşterea desăvîrşită a marilor probleme ale domeniului de exerciţiu, prin dialectica subtilă a discursului, prin originalitate, deci prin valoare............." BIBLIOGRAFIE 1. I.D. Gherea, Eul şi lumea, Bucureşti, Ed. Ştiinşifică şi Enciclopedică, 1984 2. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Fenomenologie, gherea, george enescu, revista de filosofie, revue de metaphysique et de morale, revue philosophique, eul si lumea, le moi et le monde, mircea djuvara, n, bagdasar, essai d\'une cosmogonie, anthropomorphique, curente si tendinte in filosofia romaneasca, lucretiu patrascanu, lumea, exterioara, subiectul, cunoscator, agnostica, cosmogonie, antropomorfica, muzica, nimic, creatie, neokantiana, bergsoniana, fenomenologica, husserliana, sceptic, constantin dobrogeanu-gherea, dogmatism, meditatii carteziene, filosofia, stiinta, arta, iluzia, fiinta, paul valery, psihologie, eul, epifenomenalista |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
7. Titu Maiorescu (1840-1917) |
|
"
Titu Maiorescu s-a născut la Craiova, ca fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu. Îşi face studiile primare la Braşov, liceul la Viena iar studiile universitare la Berlin şi Giessen, unde-şi ia doctoratul în filosofie (1859). Termină apoi şi Facultatea de Drept din Paris (1861). Va fi profesor la Universitatea din Iaşi (1862), localitate unde va sta până în 1874, întemeind societatea celebră Junimea (1863) şi revista Convorbiri literare (1867). Între anii 1874-1917 stă în Bucuresti ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru şi chiar prim-ministru, prezidând Conferinţa de pace de la Bucureşti (1913), în urma războiului balcanic. Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române. Din punct de vedere filosofic general, Maiorescu a încercat să aşeze filosofia pe un nou fundament, acela al relaţiei. Obiectul de studiu al filosofiei sunt, aşadar, relaţiile pure. Concepţia lui este idealistă, un idealism raţionalist, care contestă existenţa relaţiei la nivelul lumii obiective, plasând-o în sfera inteligibilului şi aprioricului. Considerând sensibilul doar ca individual şi perisabil, iar inteligibilul ca general, idealismul lui Maiorescu este apropiat de platonism şi de idealismul obiectiv al lui Leibniz. Întrucât însă, pe de altă parte, idealis¬mul lucrărilor de tinereţe operează încă nedesluşit cu termeni de apriori şi pur, el este apropiat şi de kantianism................" BIBLIOGRAFIE 1. Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, Vol. I, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1984 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 . Titu, maiorescu, relatie, sensibilul, individual, perisabil, herbart, hegel, feuerbach, rationalismul, consideratii filosofice, logica, estetica, analizele, metafizica, platon, aristotel, descartes, spinoza, locke, kant, fichte, schelling, din experienta, cunoasterea de sine, cunoasterea altora, intelesul cuvintelor, limba si inteligenta, originea limbajului, limba romana in jurnalele din austria, psihologia |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 6
|
Amintiri din copilărie – Ion Creangă |
|
„Întâiul mare scriitor român, ieşit din sânul poporului, scriind despre popor dar ridicându-se la mijloacele marii arte” (G. Călinescu), Ion Creangă, s-a născut în Humuleştiul mitic, despărţit de Târgu Neamţ de apa „Ozanei cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul”. Spaţiul acesta a fost spaţiul „Amintirilor din copilărie”. Opera este în primul rând o creaţie artistică şi proiectează ruralitatea materiei în imaginea literară, coexistând în acelaşi timp în ficţiune şi în realitate.
Cartea are în centrl ei un personaj aparte, un personaj singular în lumea literară: Nică a lui Ştefan a Petrii. Una din modalităţile de concepere a textului narativ este „popasul contemplativ” (T. Vianu), popas al povestitorului care reînvie universul copilăriei: Ozana, dumbrăvile, prundul, ştioalnele, ţarinile, tata şi mama, fraţii şi surorile, clăcile............ Amintiri, din, copilarie, ion, creanga |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Despre Enigma Otiliei- George Călinescu |
|
'Vitorul critic si romancier se naste la Bucuresti, in luna iulie 1889, urmand pe rand cursurile primare si liceale la Iasi si la Bucuresti. Debuteaza cu cateva poezii pe care I le trimite lui Eugen Lovinescu la “Cenaclul Sburatorul” (1919).
Ca publicist va semna un an mai tarziu in paginile ziarului “Dimineata”. Este profesor in diferite licee din Bucuresti, apoi la Timisoara. Colaboreza cu diferite reviste literare si ziare ale timpului unde va sustine cronici literare. In 1832 publica, “Viata lui Mihai Eminescu”, urmata doi ani mai tarziu de “Opera lui Mihai Eminescu”. Isi sustine teza de doctorat si va fi numit titularul categoriei de estetica si critica literara a Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti. In anul 1938 publica, “Enigma Otiliei”, apoi “Viata lui Ion Creanga”, “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” (1941)............" . Enigma otiliei, george, calinescu, pompiliu constantinescu, o, krohmaniceanu, balzac, parintii otiliei, costache giurgioveanu, pascalopol, aglae tulea, stanica ratiu, otilia marculescu, felix sima, cartea nuntii, tema balzaciana |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
"carte" rezultate au fost gasite 31
