basarab
1 decembrie 1918, proclamarea Marii Uniri Naţionale |
|
"De la 1 decembrie 1918 – ziua în care s-a vestit lumii, prin hotărârea Adunării Naţionale de la Alba Iulia, Unirea tuturor românilor sub sceptrul Regelui dezrobitor Ferdinand I – şi până în timpul de faţă, fiecare cetăţean al României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează trăinicia.
Nu erau însa şi nu sunt toate lămuririle izvorâte dintr-o cunoştinţă deplina a împrejurărilor, nici dintr-o neprihănită iubire a adevărului istoric. Unii din cei ce le dau, mai ales străinii care nu au văzut din capul locului cu ochi buni întregirea României, urmăresc scopul de a înfăţişa Unirea aceasta în aşa fel încât să trezească în sufletul celor slabi de înger îndoială, spunând că ea nu ar putea să fie trainică sau că nu ar fi izbânda neîndoielnică a vredniciei neamului românesc........." . 1 decembrie 1918, proclamarea marii uniri na?ionale adun?rii na?ionale de alba, iulia, ferdinand i, unirea, 1918, eminescu, scrisoarea iii, 1914, sarajevo, sofia de chotek, gavril prinkipo, transilvania, bucovina, basarabia, sinaia, consiliu, de, coroana, 3 august 1914, 4/17 august 1916, fran?a, marea britanie, tratatul, alian??, italia, rusia, austro-ungaria, puterile aliate, cotroceni, 14/27 august 1916, ion i, c, br?tianu, 15/28 august 1916, turtucaia, sibiu, neajlov, moldova, robert de flers, germania, monkéwitz |
|
Istorie Numar pagini: 6
|
Familia de Hohenzollern |
|
Carol I
Ferdinand Carol al II-lea . Ferdinand, josefina, contele de filip de flandra, principatelor unite, ion c, bratianu, germania, dinastiei, elisabeta de wied, maria, scarlatina, razboi, independenta, proclamarea, independentei, romaniei, rege, 1881, titlul, regat, proclamarea, carol de hohenzollern-sigmaringen, i, ferdinand, fiul, fratelui, mai, mare, nicolae, iorga, istoria, romanilor, vasta, cultura, botanist, greaca, veche, ebraica, principelui, leopold, de, universitatii, din, lipsca, scolii, superioare, stiinte, de, politice, economice, tubingen, bucuresti, elena, vacarescu, consiliului, ministri, maria, de, edinborough, febra, tifoida, iasi, 1916, principele, mircea, saselea, copil, puterile, centrale, romania, 1918, romania mare, odessa, ioana lambrino, elena, 1923, mihai, elena lupescu, cancer, colon, reforma, agrara, regel, taranilor, al, constitutia, fiica, regelui, constantin al greciei, controversat, patru, regi, carol al ii-lea, sinaia, zizi, mircea, fiul, nelegitim, magda, iuliu, maniu, dizolvat, partidele, politice, abolit, regimul, dictatura, personala, propria, abdicare, anglia, franta, 1940, destramarea, ocuparea, basarabiei, rusi, transilvainei, ungaria, ion antonescu, cancer, portugalia, gh tatarascu, stabilit |
|
Istorie Numar pagini: 3
|
3. Reflecţii de tip filosofic în primele scrieri ale literaturii culte române |
|
" Învăţăturile lui Neagoe basarab către fiul său Theodosie constituie cel mai vechi monument literar românesc cunoscut în epoca feudală, cu un conţinut esenţialmente politic şi moral, deşi totul se proiectează pe un fundal religios. Învăţăturile… se înscriu printre lucrările în care se teoretizează politica domnească autoritară şi centralizatoare, lucrări oboşnuite pentru acel timp, aşa cum au fost Il Principe, a lui Miachiavelli, scrisă în 1513, adică pe timpul domniei luii Neagoe în Ţara Românească (1512-1521) sau lucrarea lui Peresvetov care, la mijlocul sec. XVI, a scris Învăţături adresate lui Ivan cel Groaznic al Rusiei, atribuite însă lui Petru Rareş, domnul Moldovei.
Scrisă în limba slavonă, această lucrare este reprezentativă pentru filosofia şi cultura religioasă medievală creştină de nuanţă bizantino-slavă, în care sunt prezente importante elemente ale stoicismului. A trăi conform raţiunii, a fi înţelept, adomina afestele şi pasiunile, a avea o atitudine fermă în faţa vicisitudinilor vieţii, sunt imperative morale susţinute de Neagoe pentru modul de viaţă al conducătorilor, care-l apropie de marele împărat Marc Aureliu..........." BIBLIOGRAFIE 1. basarab, Neagoe, Învăţăturile către Theodosie, Buc., Ed. Minerva, 1970 . Reflectii, tip, filosofic, primele, scrieri, literatura, culta, romana, invataturile lui neagoe basarab catre fiul sau theodosie, il principe, miachiavelli, neagoe, tara romaneasca, ivan cel groaznic, petru rares, slavona, dumnezeu, omul, politic, lume, viata, dualista, conceptia, mintea, gandire, guvernari, centralizate, nicolaus olahus, huniazilor, hungaria, grigore ureche, letopisetul tarii moldovei, miron costin, letopisetul tarii moldovei de la aaron voda incoace, de unde este parasitu de ureche vornicu?, viata lumii, nicolae milescu, biblia, despre ratiunea dominanta, josephus flavius, constantin cantacuzino stolnicul, basarab, neagoe, invataturile catre theodosie |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Evul Mediu |
| "In conditii favorabile pe plan international, fara de amestecul ungar si amenintarea tatarilor, in secolul XIV au luat nastere la sud si est de Carpati, statele romanesti de sine statatoare, Valahia Maior (Muntenia) si Valahia Minor (Moldova). Acest lucru a deschis calea unei vieti politice a provinciilor romanesti, care va fi ilustrata de-a lungul istoriei prin mari valori create intr-una sau intr-alta dintre acestea si unei afirmari internationale. ". Plan, international, evul, mediu, unguri, tatari, sec, xiv, sud, est, carpati, state, romanesti, valahia maior, muntenia, valahia minor, moldova, vieti, politice, provincii, istorie, valori, afirmari, deplasari, permanente, populatiei, conditii, politice, socio, legaturile, economice, politice, culturale, unitatii, etnice, transilvania, romaneasca, tara, independent, stat, unitar, domnitorii, mircea cel batran, secolul, xiv, conducatori, apararea, aliante, schimbarea, alexandru cel bun, iancu de hunedoara, stefan cel mare, ioan voda cel cumplit, mihai viteazul, asigurarea, militare, cooperarii, dacii, mihai viteazul, domn al munteniei, transilvaniei si moldovei, calugareni, pace, bizantul, dominatia, otomana, ridicarea, rusiei, avangarda, crestinatatii, ortodoxe, scut, bisericii, rasaritene, literaturii, bisericesti, carti, bisericesti, neagoe basarab, matei basarab, vasile lupu, constantin brancoveanu, traditiei, bizantine, cancelariile, operele, arta, picturile, arhitectura, originalitate, medievale, imperiului rus, imperiului austriac, poarta otomana, regimul fanariot, autonomie, politica, reformatoare, stapanirea, habsburgica, structurilor, feudale, dezintegrarea, xviii, productie, capitaliste, scoala ardeleana, marea, rascoala, taranilor, modernizare, 1784, 1821, tudor vladimirescu, xix, transilvaneni |
|
Istorie Numar pagini: 2
|