antropologie
"antropologie" rezultate au fost gasite 21
Studying Film |
| . Hollywood cinema, studying film, film form and conventions, mainstream and alternative film form | |
|
Antropologie Numar pagini: 333
|
Tehnici retorice si argumentative |
| . Retorica, tehnici, argumentare, functii ale retoricii | |
|
Antropologie Numar pagini: 146
|
Gramatica argumentarii |
| . Gramatica argumentarii, calificatorul, rezerva, intarirea, textul argumentativ | |
|
Antropologie Numar pagini: 21
|
Argumentare |
| . Argumentarea, textul argumentativ | ARGUMENTAREA. TEXTUL ARGUMENTATIV ARGUMENTAREA (a argumenta - a sus?ine - a dovedi - a ?nt?ri) este un mijloc de a sus?ine sau de a demonstra un punct de vedere; se face ?n scopul de a-i convinge pe partenerii de comunicare de juste?ea opiniei exprimate. TEXTUL ARGUMENTATIV este un text ?n care se prezint? opinii ?i idei sus?inute prin argumente ?i dovezi ?i prin care se urm?re?te schimbarea opiniei sau a comportamentului interlocutorului. Punctele de vedere exprimate se ... |
|
Antropologie Numar pagini: 2
|
Istoria religiilor |
|
In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoare, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istoria religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor religioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, institutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul.
1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica 2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor 3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare. 4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei. 5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor. . Istoria religiilor, mircea, eliade, homo, faber, homo, ludens, homo, sapiens, homo, religiosus, sacru, profan, realitatea, ultima, transcendenta, dumnezeu, paradis, adam, pacat, religie, credinta, dogma, cult, herodot, teologic, laic, repere, axiologice, toma, dí, aquino, etic, morala, a, n, whitehead, s, kirkegaard, mituri, mit, cosmogonie, antropologie, escatologie, max, muller, metoda, filologica, metoda, antropologica-etnologica, e, b, taylor, metoda, comparativa, metoda, istorica, metodele, psihologica, si, sociologica, a, comte, j, lubbok, fetisism, naturism, max, muller, animism, magism, toteism, monoteism, civilizatie, |
|
Religie Numar pagini: 8
|
26. Vasile Pârvan şi Dumitru Drăghicescu |
|
"Vasile Pârvan s-a născut în 1882 în comuna Hurueşu, jud. Tecuci. Şcoala primară o urmează la Bereşti şi în parte la Bârlad. Tot aici urmează liceul, sec¬ţia clasică. Se înscrie apoi la Universi¬tatea din Bucureşti, urmând istoria şi luându-şi licenţa în 1904. Tot în 1904 obţine din partea Academiei Române o bursă de studii pen¬tru străinătate, pleacă în Germania unde stă patru ani, dându-şi doc¬toratul la universitatea din Breslau în 1908. Întors în ţară, este numit profesor suplinitor la Catedra de Istorie veche şi epigrafie de pe lingă Universitatea din Bucureşti pe care o ocupă ca titular în 1913. Ajuns profesor la o vîrsta foarte tînără, Pârvan are timpul să se consacre problemelor ştiinţifice ce-1 preocupă şi să se impună nu numai în ţară, ci şi peste hotare. El este ales, rând pe rând, membru al Academiei Române şi în diferite institute de specialitate româneşti şi străine. El dobândeşte un enorm prestigiu şi, ca profesor, ştie să descopere o întreagă serie de elemente bine dotate şi să le pregătească serios în specialitatea lui. În 1927 se îmbolnăveşte şi, cu toate străduinţele doctorilor din ţară şi din străi¬nătate, după ce este supus unei operaţii chirurgicale, moare în acelaşi an............."
"O preocupare specială pentru filosofia socială găsim la Dumitru Drăghicescu (1870-1945). Acesta s-a născut în comuna Zăvoieni din judeţul Vâlcea; după ce face şcoala primară în satul natal, iar cursul secun¬dar la Liceul Carol din Craiova, se înscrie la Universitatea din Bucureşti, ca student la drept şi filosofie. În ianuarie 1901 pleacă pen¬tru studii la Paris, unde rămâne patru ani. Aici a lucrat la Universi¬tate cu Espinas, H. Michel, Boutroux şi Durkheim, iar la „College de France” a audiat pe Ribot, Tarde şi Bergson. În acest timp a călătorit şi în Germania unde, la Berlin, a audiat cursurile lui Simmel şi Paulsen, Schmoller şi A. Wagner, iar unele din vacante petrecîndu-le în Anglia şi Italia. Întors în ţară, D. Drăghicescu este numit, în 1905, conferen¬ţiar de sociologie la Universitatea din Bucureşti, dar nu deţine această demnitate în învăţămîntul superior decît pînă în 1913, când îşi dă demisia. De la plecarea din învăţământ, adică aproape trei decenii, D. Drăghi¬cescu a dus o viaţă închinată cercetării ştiinţifice şi filosofice destul de variate, abordând, cu pregătirea şi compe¬tenţa lui de sociolog, atât probleme de filosofia religiei cât şi probleme de filosofia istoriei.................." BIBLIOGRAFIE 1. Dumitru Drăghicescu, Ontologia umană, Buc., Ed. Şt. şi Encicl., 1987 2. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 3. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 4. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Vasile, parvan, dumitru, draghicescu, xenopol, iorga, logice, epistemologice, cosmos, isiorie, filosofia, plasarea, perspectivica, fenomen, fictiune, spatiala, timp, devenire, infinite, entitatea, metafizica, devenirea, cosmica, cultura, geografie, umana, antropologie, economie, politica, sociologie, suflet, omenesc, omul, pamant, natiune, timpul, biologic, sociologic, individual, material, spiritual, individ, mediul social, libertate, determinism, geniu, epoca, imprejurarile istorice, masa, libertatea, determinism, morala, arta, teorie, tehnica, ratiune, practica, kant, dinamism, molecular, mozaism, civilizatia, omenire |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 13. Omul ca libertate absolută la Sartre |
|
"În numele concepţiei sale despre existenţa concretă, existenţialismul reproşează raţionalismului optimismul ontologic, acea filosofie care, pe urmele lui Hegel, tinde să afirme că în miezul său „realul e raţional”. Împotriva acestui punct de vedere, filosofii existenţialişti vor invoca existenţa răului şi absurdului, a neantului chiar, impli¬cat în inima existenţei. Raţiunea tinde la stabilirea unor adevăruri universale, ea caută să demonstreze şi să explice, preocupată a scoate în relief legăturile logice dintre fenomene. Dar logica - susţine existenţialismul - e un instrument superficial şi artifi¬cial, care, urmărind a organiza fenomenele în clase omogene, ignoră trăsăturile lor particulare, originalitatea lor proprie. Caracterelor generale care constituie esenţa trebuie să li se substituie particularităţile concrete, proprii fiecărui lucru, fiecărui fenomen....................."
BIBLIOGRAFIE 1. Jean Paul Sartre, Fiinţa şi neantul, trad. Adriana Neacşu, Piteşti-Bucureşti, Ed. Paralela 45, 2004 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, libertate, absoluta, sartre, existenta, concreta, existentialism, rationalism, optimism, ontologic, hegel, ratiune, logica, caractere, universul, realitatea, sentiment, izolare, anxietate, angoasa, greata, fiinta si neantul, temperamentul, structura, mentala, libertate, elita, les salauds, conformism, fariseii, lasii, morala, traditionala, credinciosul, indragostitul, burghezul, omul, rea-credinta, l\'etre-pour-la-mort, condamnat la libertate, conditia, umana, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 10. Antropologia filosofică a lui Max Scheler |
|
" Format în mediul fenomenologiei husserliene, Max Scheler a elaborat o concepţie specifică, determinând veritabile mutaţii în elaborarea eticii, axiologiei, antropologiei filosofice, sociologiei culturii etc, exercitând, la rândul său, o netăgăduită influenţă asupra cercetărilor de etică ale lui Husserl.
În procesul elaborării unei antropologii filosofice, autorul se preocupă de poziţia omului în cosmos, pe fondul clarificării raporturilor dintre metafizică şi teologie, fenome¬nologie şi axiologie. Metafizica modernă - preciza Scheler - nu mai este astfel o cosmologie şi o metafizică a obiectului, ci o metaantropologie şi o metafizică a actului. Punctul de vedere călăuzitor aici constă în a releva că temeiul suprem a tot ceea ce este apt de obiectualitate nu este el însuşi obiectual, ci numai o actualitate pură, de efectuat numai ca atribut al fiinţei care se dă la iveală ea însăşi fără încetare. Unicul acces la Dumnezeu nu este, astfel, teoretic, adică, o examinare obiectualizată, ci o angajare personală, activă a omu¬lui pentru Dumnezeu şi pentru Devenirea autorealizării sale, o realizare - împreună a unui act etern - atât al acti¬vităţii spirituale făuritoare de idei, cât şi al forţei sale de impulsiune sesizabilă în viaţa noastră instinctivă..........." BIBLIOGRAFIE 1. Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 2. Alexandru Boboc, „Max Scheler în gândirea contemporană”, în: Max Scheler, Poziţia omului în cosmos, Concepţia filosofică despre lume, trad. Vasile Muscă, Alexandru Boboc, Piteşti, Editura Paralela 45, 2001 . Antropologia, filosofica, max, scheler, fenomenologie, husserliana, axiologie, etica, sociologie, cultura, antropologie, metafizica, moderna, ideea, om, dumnezeu, viata, problematica, kant, husserl, consubstantialitate, a priori, agreabilulul, emotionalul, valorile, ordinea, etica, pozitia omului in cosmos, reductia, alexandru boboc |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 11. Fenomenologia franceză. M. Merleau-Ponty |
|
"Ideea pe care se concentrează concepţia lui M. Merleau-Ponty despre om şi care constiuie premisa sine qua non a conceputului său de libertate defineşte corpul uman ca unitate între aspectul fizic, biologic, obiectiv şi cel psihic, subiectiv. În istoria filosofiei întâlnim ideea amintită într-o primă formă chiar la vechii filosofi greci. Mai mult, prin hilozoismul lor, aceştia susţineau că orice corp este însufleţit.
În perioada modernă s-a impus însă punctul de vedere obiectivist, potrivit căruia corpul ar fi un obiect fizic, situat în spaţiu şi timp. Această viziune şi-a găsit cea mai netă expresie în dualismul cartezian. Gândirea mea, spunea Descartes, nu influenţează întinderea mea şi nici invers, întinderea mea nu-mi influenţează gândirea. Ce-i drept, în Meditaţii despre filosofia primă şi Pasiunile sufletului el vorbea şi despre strânsa legătură dintre corp şi suflet, dar fără a-şi anula ideea separaţiei lor de principiu, substanţiale. Or, dacă se consideră că orice parte a corpului poate fi schimbată artificial, se va nega identitatea corporală, corpul fiind conceput ca obiect care poate lipsi din definiţia omului, cum gândea şi Descartes. Bunăoară, însuşi creierul, ca purtător al sufletului, ar putea fi detaşat dintr-un corp şi ataşat altui corp. În acest caz, afirmaţia „Eu sunt corpul meu” nu ar mai fi îndreptăţită. Concepţia fizicalistă despre corpul uman este prezentă şi la sfârşitul perioadei moderne, de exemplu la Marx, care afirma în lucrarea sa Manuscrise economico-filosofice că natura anorganică reprezintă o prelungire a corpului omenesc..........." BIBLIOGRAFIE 1. Maurice Merleau-Ponty, Fenomenologia percepţiei, trad. Ilieş Câmpeanu şi Giorgiana Vătăşelu, Buc., Ed. Aion, 1999 2. Ioan N. Roşca, Specificul fenomenologiei franceze. Maurice Merleau-Ponty, Târgu-Mureş, editura Ardealul, 2001. Fenomenologia, francez, m, merleau-ponty, sine qua non, libertate, corpul, uman, unitate, fizic, biologic, obiectiv, psihic, subiectiv, filosofi, greci, dualism, cartezian, descartes, meditatii despre filosofia prima si pasiunile sufletului, eu sunt corpul meu, manuscrise economico-filosofice, marx, celalalt, j, piaget, husserl, libertate, prereflexiv, eul, viata, sens, individ, ioan n, rosca |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 9. „Umanismului integral” al lui Jacques Maritain |
|
"Promovând o filosofie de inspiraţie tomistă, Jacques Maritain consideră că omul este făcut să fie o fiinţă totodată naturală şi suprana¬turală; una care, pe de o parte, moşteneşte urmările păcatului originar şi de aceea se naşte despuiată de datele graţiei, iar pe de alta este făcută pentru un scop supranatural, pentru a parveni la însăşi viaţa lui Dumnezeu.
Dezbaterea care împarte contemporanii noştri şi care ne obligă pe toţi la un act de alegere este — opinează Maritain — între două concepţii ale umanismului: una, concepţia teocentrică, sau creştină, şi alta antropocentrică, de al cărui spirit Renaşterea este cea dintîi responsabilă. Primul fel de umanism poate fi numit uma¬nism integral, al doilea umanism inuman. Cel din urmă, născut în Grecia, dar crescut în epoca modernă, punând în circulaţie antropocentrismul prin însuşi acest fapt: nefe¬ricirea umanismului clasic, s-ar fi denunţat singur şi, punând omul doar în relaţie cu sine, ar fi născut marea tragedie a umanismului şi a omului..........." BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghe Vlăduţescu, „Jacques Maritain - eşecul umanismului teocentrist”, în: *** Confruntări despre om şi cultură, Bucureşti, Editura Academiei, 1972 . Umanismul, integral, jacques, maritain, inspiratie, tomista, antropocentrica, teocentrica, umana, renasterea, ontologic, darwin, rousseau, kant, descartes, rationalismul, freudismul, umanismul integral, centrul, universului, geneza, dumnezeu, ateismul, pur, marx, sufletul, act, divin, nemuritor, gheorghe vladutescu |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 12. Omul ca loc de deschidere a fiinţei la Martin Heidegger |
|
"Luând poziţie critică faţă de orientarea speculativă, abstractă a gândirii filosofice şi etice, existenţialismul va face din „concretul" fiinţei umane obiectul central al reflec¬ţiei filosofice. Referindu-se la natura preocupărilor şi la valoarea rezultatelor obţinute de filosofia contemporană în problema omului, unul din principalii reprezentanţi ai existenţialismului, Martin Heidegger, declara: „Nici o epocă nu a avut atâtea cunoştinţe variate despre om câte are cea actuală. Nici o epocă nu a putut obţine atât de repede şi atât de uşor aceste cunoştinţe, precum cea actuală. Şi totuşi, nici o epocă nu a ştiut atât de puţin ce este omul, ca epoca actuală. Niciodată omul nu a constituit în aşa măsură o problemă, ca în epoca noastră".
Constituie, fără îndoială, unul din meritele remarcabile ale existenţialismului faptul de a fi analizat cu atâta patos şi pregnanţă condiţia fiinţei umane şi, implicit, problema raportului dintre individ şi societate. După cum se ştie, existenţialismul s-a dezvoltat în două direcţii diferite, una atee (Sartre, Camus, Heidegger ş.a.) şi alta religioasă (Karl Jaspers, Gabriel Marcel ş.a.), comportând nuanţe particulare în tratarea unor probleme fundamenale, ca problema existenţei, aceea a libertăţii etc............." BIBLIOGRAFIE 1. Martin Heidegger, Fiinţă şi timp, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 2. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Omul, loc, deschidere, fiinta, martin, heidegger, existentialismul, constiinta, originalitate, omul, lumea, fiinta si timp, ontologie, fiintare, dasein, incertitudine, eu, neant, existent, obiect, liniste, tentatie, impotmolire, decadere, angoasa, sentiment, tragic, pesimism, existentialist, jaspers, moartea, fatalitate, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
V. Antropologia filosofica in epoca contemporana - 14. Existenţialismul religios. Karl Jasppers şi Gabriel Marcel |
|
"Încercarea de a fundamenta o teorie a existenţei şi valorii pe reinterpretarea concep¬tului de transcendenţă este caracteristică pentru o serie de poziţii adoptate în cadrul existenţialismului de factură religioasă. Pentru această direcţie, vom prezenta concepţia lui Karl Jaspers şi cea a lui Gabriel Marcel.
Karl Jaspers este preocupat soarta omului într-un secol în care acumulările tehnico-ştiinţifice, ca şi dramaticele evoluţii social-politice, departe de a fi adus mult sperata reaşezare a comunităţii umane pe axa unor valori neperi¬sabile, au sporit considerabil deruta conştiinţei contemporanilor. Prinsă între luciditatea care o împiedică să mai împărtăşească cuvîntul re¬ligiei şi neliniştea de a nu găsi un alt temei ima¬nent absolut, această conştiinţă cedează frecvent cerinţelor imediatului, se abandonează diver¬tismentului, se pierde în banalitate. Din această perspectivă, reconstrucţia filosofiei într-un chip inedit îşi propune, prin Jaspers, transformarea tămăduitoare a sufletului uman, iar critica filosofiilor premergătoare, eliberarea omului de obsesia posibilităţii de a-şi găsi salvarea într-o realitate sau doctrină dată, în altceva decît în profunzimile sinelui său lăuntric. Pentru a-şi depăşi derizoria fiinţare factică (Dasein) şi a accede la fiinţarea de sine autentică (Selbst-sein) care, potenţial, îi este imanentă fără să-i fie totuşi dată, individul va trebui să pur¬ceadă la filosofare, prin care are loc o a doua naştere spirituală şi morală a sa......................" BIBLIOGRAFIE 1. D-tru Ghişe, George Purdea, Prefaţă la: Karl Jaspers, Texte filosofice, Bucureşti, Ed. Politică, 1986 2. Gabriel Marcel, Jurnal metafizic, în: A fi şi a avea, trad. Ciprian Mihali, Cluj, Ed. Apostrof, 1997 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Existentialismul, religios, karl, jaspers, gabriel, marcel, soarta, omului, filosofia, filosofare, filsoful, metafizica, traditionala, kant, proces, cognitiv, cine, eul, constiinta, existenta, transcendenta, journal, mantuire, spirituala, absolut, corpul, tu, dumnezeu, acela, teologia, invizibilul, solistul, veleitarul, ernest stere, george purdea, dumitru ghise |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
I. 1. Concepţii antice despre natura umană |
|
"Toate marile teme ale filosofiei se leagă, în mod mai mult sau mai puţin direct, de om. Filosofii, chiar dacă n-au avut mereu conştiinţa clară a acestui lucru, şi-au abordat întotdeauna problematica în vederea omului, ţinând invariabil cont de el – ţinta, mai mult sau mai puţin îndepărtată a oricărei concepţii.
În ceea ce priveşte filosofia greacă, aceasta, încă din prima ei fază, intens cosmologică, în care urmărea să găsească temeiul lumii şi să construiască un scenariu raţional de apariţie a ei din Principiu, ne oferă în acelaşi timp şi un model de înţelegere a omului (άνθρωπος). Vechii filosofi au pus constant în evidenţă, fiecare în modalitate proprie, natura lui duală: faptul că, pe de o parte, prin corpul său, este asemenea tuturor lucrurilor din univers, iar pe de altă parte, prin suflet este ceva distinct. În acelaşi timp, ei s-au străduit să conceapă principiul tuturor lucrurilor luând drept model raţionalitatea umană, ceea ce însemna deopotrivă efort de integrare a cosmică a omului şi recunoaştere a unui loc privilegiat pentru el în univers............" . Conceptie, antice, natura, umana, filosofia, greaca, heraclit, focul, socrate, amintirile despre socrate, xenofon, platon, sofisti, protagoras, despre starea originara a omului, prometeu, aristotel, protagoras, de rerum natura, lucretiu, gheorghe vladutescu, w, k, guthrie |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
II. Tipuri istorice de umanism - 2. Umanismul medieval |
|
"
Dacă antichitatea a gândit condiţia umană în maniere diverse, de la acceptarea înrudirii omului cu divinitatea până la proclamarea lui ca fiinţă naturală cu puteri autoformatoare, evul mediu i-a conferit o dimensiune religios creştină care, în liniile ei generale, s-a menţinut intactă până destul de târziu chiar şi în filosofia modernă. De altfel, meditaţia asupra individului şi a condiţiei sale este o constantă a filosofiei creştine, căci deşi termenul ei central îl reprezintă Dumnezeu, tema fundamentală este mântuirea omului prin raportarea teoretică şi practică la divinitate. Se poate spune că întreaga gândire creştină nu este altceva decât o meditaţie, în formă specifică, asupra omului, asupra condiţiei sale şi asupra căilor care-l pot conduce la desăvârşire. Primii filosofi creştini, părinţi ai bisericii, au trăit la confluenţa dintre două lumi: cea antică, reprezentată de Imperiul Roman, cu un mod de viaţă deja decadent........." BIBLIOGRAFIE 1. ***Între antichitate şi renaştere – Gândirea evului mediu – de la începuturile patristice la N. Cusanus, Volumele I-II, Editura Minerva, Bucureşti, 1984 2. Étienne Gilson, Filozofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Buc., Ed Humanitas, 1995 3. Vladimir Losski, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia şi Remus Rus, Buc., Ed. Enciclopedică, 1993 4. Ioan Coman, Patrologie, Volumul I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1984 5. Henri-Irénée Marrou, Patristică şi umanism, trad. Cristina şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 1996 . Umanismul, medieval, dumnezeu, augustin, logosul, origen, sufletul, uman, ioan gura de aur, maxim din hrisopolis, marturisitorul, dionisie, areopagitul, sfântul bernard de clairvaux |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 8. Limbajul drept cheie a înţelegerii omului în antropologia lui Herder |
|
"Contemporan cu Kant, Herder joacă un rol proeminent în antropologia filosofică. Antropologia lui Herder va fi dezvoltată pornind de la problema limbajului. Herder ajunge la teza sa, potrivit căreia limbajul este un monopol al omului, prin critica îndreptată împotriva a două puncte de vedere răspândite în vremea lui privind originea limbii. Prima, cea teologică, consideră că din perfecţiunea gramaticală şi logică a limbajului se poate deduce că Dumnezeu este Creatorul său. Herder susţine că omul dispune de un bogat „limbaj al senzaţiilor” care nu poate fi transcris în mod univoc în litere. Interjecţiile sunt involuntare, legate de context şi totodată au putere de comunicare, adică pot fi înţelese de semeni. Cu toate aces¬tea, „limbajul senzaţiilor” este comun oamenilor şi animalelor:
Interjecţiile sunt nespecifice doar atâta vreme cât sunt considerate în mod abstract, într-o situaţie concretă, „oh”-ul unui îndrăgostit ce oftează se deosebeşte net de „oh”-ul care exprimă surprinderea. Herder respinge aşadar teza teologică privind originea limbaju¬lui prin referirea la interjecţii. Dar, în acelaşi timp, o va continua cu presupunerea că Dumnezeu i-a dat omului raţiunea. Aceasta însă are nevoie de limbă pentru a se putea dezivolta................." BIBLIOGRAFIE 1. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Limbajul, cheie, intelegere, omul, antropologia, herder, kant, teologic, dumnezeu, creatorul, teza, aporie, senzualista, condillac, rousseau, omul, reflectie, chibzuinta, sentimente, senzatii, vis, recunoastere, organizare, simturi, omenesti, auzul, vazul, pipaitul, legile evolutiei, perfectibilitatii, exprimare, reglare, nevoi, sociabilitate, individualizare, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 4
|
II. Tipuri istorice de umanism - 3. Umanismul renascentist |
|
"Opunându-se acestei valorizări negative a omului şi a vieţii sale terestre, Renaşterea manifestă, ca una din tendinţele sale fundamentale, antropocentrismul, care reprezintă o schimbare radicală în perceperea condiţiei umane. Deşi epoca nu renunţă la credinţă şi omul este văzut în continuare drept legătura privilegiată dintre pământ şi cer, în filosofie se manifestă panteismul, care socoteşte divinul ca imanent lumii iar lumea, în consecinţă, este preţuită ca parte a lui Dumnezeu. În acest context se subliniază şi forţa omului, nu slăbiciunile lui, însuşirile pozitive nu cele negative, voinţa, curajul, capacitatea de a şti şi de a face în virtutea propriei sale condiţii. Asemenea lui Dumnezeu, omul este privit prin prisma rolului de creator iar opera sa întemeietoare în cadrul lumii este calificată drept „a doua creaţie”.
Renaşterea continuă practic idei pe care gânditorii evului mediu deja le formulaseră dar într-o formă în care locul întâi era acordat mereu lui Dumnezeu. Renaşterea schimbă accentele, exprimând mult mai clar conştiinţa de sine a omului încrezător în propriile sale..........." BIBLIOGRAFIE 1. Giovanni Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, trad. Dan Negrescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1981 2. Heinz Paetzold, „Omul”, trad. Camelia Simion, în: Filosofie Curs de bază, Editori: Ekkehard Martens, Herbert Schnädelbach, Buc., Ed. Ştiinţifică, 2000 . Umanismul, renascentist, renasterea, antropocentrismul, dumnezeu, gianozzo manetti, giovanni pico della mirandola, mijlocitor, cunoastere, cuprinzatoare, toma din aquino, augustin, vechiul testament, geneza, timaios, creatorul, demiurgic, libertatea, pax philosophica, eirene, kant, toleranta, nicolaus cusanus, de pace fidei, demnitatea, heinz paetzold |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 6. Rousseau şi ideea reîntoarcerii omului la starea sa naturală |
|
"Dacă Pascal încă mai credea cu ardoare în ajutorul divin pentru salvarea genului uman, secolul al XVIII-lea, intens raţionalist, dă naştere concepţiei rousseauiste a omului lipsit de orice raport esenţial cu absolutul, liber şi bun de la natură, care printr-un mecanism firesc al evoluţiei şi-a creat pretutindeni lanţuri înrobitoare, de care nu va putea scăpa decât prin întoarcerea, în condiţiile ireversibile ale societăţii, la valorile originare.
Printr-o anumită înclinaţie proprie naturii sale, Rousseau e un contemplativ, o fire visătoare, puţin predispusă la efort metodic şi acţiune efectivă. Dar inerţia, voluptatea sentimentului cultivată în izolare, acel individualism orgolios care se traduce în dispreţul tuturor regulilor şi convenţiilor pe care înţelpciunea umană le consideră indispensabile vieţii sociale, nu a reprezentat de fapt decât forma indirectă, deghizată, mai mult sau mai puţin conştientă, a unui protest........" BIBLIOGRAFIE 1. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Rousseau, ideea, reintoarcerii, om, starea, naturala, pasca, l rationalist, rousseauiste, conceptie, liber, bun, contemplativ, revolutia, 1789, teza, raul, discursul, stiinte, arte, discurs asupra originii si fundamentelor inegalitatii dintre oameni, montaigne, locke, contractul social, dumnezeu, libertatea, onoarea, viata, bunurile, vointa generala, hobbes, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 5. Descoperirea tragismului existenţei umane (Pascal) |
|
"Dar Renaşterea, insistând atâta asupra forţei omului, a capacităţii lui de a-şi depăşi limitele, a introdus un puternic germene destabilizator. Încrederea în măreţia omului se sprijinea pe credinţa într-o ordine fermă a lumii, stabilită de către Dumnezeu, în care omul avea sau îşi cucerea un loc şi un rost care-i confereau sens existenţei. Stabilitatea universului îl ferea pe om de nelinişte şi el putea să creadă că este centrul lumii. La un moment dat, este formulată teza infinităţii lumilor şi ea a răsturnat toate principiile socotite până atunci sigure, lăsând omul pradă derutei. Sentimentul de nesiguranţă a sporit şi mai mult în secolul al XVI-lea care, datorită Reformei, a cunoscut o răsturnare a valorilor şi o zguduire a ordinii sociale.
Cu acest sentiment de criză a omului începe epoca modernă şi el este sugestiv exprimat de Blaise Pascal (secolul al XVII-lea), care arată că omul, în raport cu infinitatea universului, este un nimic, un neant dar în raport cu infinitul mic........" BIBLIOGRAFIE 1.Pascal, Cugetări, trad. Maria Ivănescu, Cezar Ivănescu, Oradea, Ed. Aion, 2000 2. François Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magnard, Omul. Sinteze filosofice, trad. din fr., Oradea, Editura Antet, 1999 . Descoperire, tragismul, existenta, umana, pascal, blaise pascal, criza, epoca, moderna, viata, amenintare, infinitul, fericire, epicurieni, ratiune, mizeria, maretia, grandoarea, antropologie, paradox, orgoliul, slabiciunile, virtutea, vicii, omul, moral, adaptare, maleabilitate, intelepciune, dumnezeu, adam, iisus, hristos, mantuire, cugetari, françois cavallier, jean paul ferrand, philippe ducat, pierre magnard |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 4. Omul în viziunea raţionaliştilor. Descartes şi Spinoza |
|
"În ansamblul filosofiei lui Descartes, omul leagă două lumi, două substanţe. Prin corpul său omul e integrat naturii mecanice, prin suflet el este substanţa spirituală. Dar sufletul încetează, cu toate acestea, de a fi principiul vieţii şi cel care mişcă trupul: acesta nu moare pentru că îl părăseşte sufletul, ci sufletul îl părăseşte pentru că el, corpul se opreşte ca un ceasornic, sau alt automat din mersul său de mecanism.
Astfel, spune Descartes, s-a crezut fără temei că şi căldura noastră naturală şi toate mişcările corpului nostru depind de suflet, în timp ce trebuia să se creadă, din contră, că sufletul atunci cînd murim nu mai e deoarece această căl¬dură încetează iar organele care servesc pentru a pune în mişcare corpul, se corup. În Meditaţia a şasea, Descartes ruinează concepţia medievală despre suflet ca pilot, făcând apel la natură. Natura ne învaţă prin sentimentele de durere, foame, sete etc., că nu suntem numai cazaţi în corpul nostru, ca un pilot pe o navă... Căci, în definitiv, toate aceste senti¬mente de foame, sete, durere etc, nu sunt altceva decît anumite..........." BIBLIOGRAFIE 1. *** Istoria filosofiei moderne şi contemporane, Volumul I, Bucureşti, Editura Academiei, 1984 2. Roger Scruton, Spinoza, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996 . Omul, viziunea, rationalisti, descartes, spinoza, meditatia a sasea, corp, suflet, fapt, primar, inanalizabil, geometrie, intelectul, pasiuni, spiritele animale, tratatul despre pasiuni, vointa, sentimente, emotii, i monismul, efemeritate, fragilitate, nulitate, metafizica, cogito, dumnezeu, fericirea, libertate, iubire, roger scruton |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
Proiectul Genomului Uman |
|
Genotipul uman este alcatuit din 80.000-100.000 de gene ce insumeaza in jur de 3 miliarde de nucleotide.Aceasta complexitate este ilustrata si de capacitatea organis-mului uman de a sintetiza aproximativ 80.000 de proteine diferite.
Genele umane variaza intre limite largi ca lungime,cuprinzand adesea sute de ba- ze insa doar despre aprox. 10% din genom se stie ca include secventele codificatoare ale proteinelor(exoni).Intercalate cu genele se gasesc numeroase secvente noninforma- tionale(introni).Aflarea de noi informatii asupra structurii genelor si a functiilor acestora impunea o cunoastere detaliata a codului genetic.Astfel a demarat Proiectul Genomului Uman--Human Genome Project(HGP). Initiat in 1990 in SUA de catre Department of Energy(DOE) si National Institutes of Health(NIH),beneficiind de o finantare considerabila( 3 miliarde $),programul a fost estimat sa se intinda pe 15 ani.Obiectivele principale ale acestui program sunt: . Genomului, genotipul, uman, gene, nucleotide, genom, escherichia coli, saccharomyces cerevisiae, caenorhabditis elegans, medicina, moleculara, microbiologie, bioarheologie, antropologie, evolutionism, medicina legala, agricultura, cresterea animalelor, bioprocesare |
|
Biologie Numar pagini: 3
|
III. Evolutia conceptiilor despre om in epoca moderna si cea contemporana - 7. Afirmarea demnităţii umane; omul – scop în sine în filosofia lui Kant |
|
"Mare admirator al lui Rousseau, Immanuel Kant va face din om în calitate de fiinţă morală un scop în sine şi totodată scop al naturii. De altfel, el este primul care conştientizează individul în calitate de persoană, fără să mai facă apel pentru aceasta la modelul unei divinităţi personale. În acest sens, el face o distincţie explicită între lucruri, în care include obiectele neînsufleţite dar şi fiinţele lipsite de raţiune, a căror singură valoare este de mijloace – şi persoane, fiinţele raţionale printre care şi omul, a căror natură este de a fi totodată scopuri obiective, cu neputinţă de subordonat unui scop mai înalt decât ele.
Valoarea omului în calitate de persoană este atât de mare încât Kant consideră că doar prin simpla calitate de persoană omul este obligat să-şi întreţină viaţa. Natura omului este însă duală, căci prin corpul său material el este membru al lumii sensibile, supus legilor cauzalităţii fizice, care reprezintă pentru voinţa lui principii exterioare ale acţiunilor, simple fenomene printre alte fenomene. Integrat sistemului naturii, omul este o fiinţă de importanţă redusă şi are o valoare comună cu a celorlalte animale. Faptul că le este superior prin intelect şi îşi poate formula el însuşi scopuri îi conferă numai o valoare exterioară a utilităţii sale, în cadrul schimbului între semeni, unde este considerat tot ca un lucru.............." BIBLIOGRAFIE 1. Kant, Critica raţiunii practice trad. Nicolae Bagdasar, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1972 2. Kant, Scrieri moral politice, trad. Rodica Croitoru, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991 3. Ernest Stere, Din istoria doctrinelor morale, Iaşi, Ed. Polirom, 1998 . Afirmarea, demnitate, uman, omul, scop, filosofia, kant, immanuel kant, rousseau, fiinta, morala, natura, lucruri, persoane, valoarea, vointa, principii, exterioare, antropolgia din punct de vedere pragmatic, fiziologic, pragmatic, cunoastere, logica generala, critica ratiunii practice, vointa pura, vointa buna, buna-vointa, sensibila, dorinta, formalismul, metafizica moravurilor, umanitatea, autonomia, basel, spre pacea eterna, ernest stere |
|
Antropologie Numar pagini: 5
|
"antropologie" rezultate au fost gasite 21
