adevar
"adevar" rezultate au fost gasite 29
Frunza verde magheran |
|
Poporul roman a creat un adevarat tezaur artistic si acesta cuprinde:
basme, legende, snoave, doine, etc. Doina este poezia lirica specifica folclorului romanesc prin care sunt exprimate sentimente de dor, de jale, de revolta, de dragoste, etc. De obicei, ea nu se recita, ci se canta pe o melodie trista, domoala, numindu-se si “cantec”, “hora”, etc. In functie de sentimentele pe care le exprima, care sunt deosebit de intense si profunde, doinele se clasifica astfel: doine de dor, doine de jale, doine de instrainare, doine de catanie. Fiind creatii populare, doinele au caracter anonim, oral, sincretic, colectiv si expresiv.. Frunza verde magheran, doina, opera lirica, eul liric, creatie populara, epitet metaforic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Frunza verde magheran |
|
Poporul roman a creat un adevarat tezaur artistic si acesta cuprinde:
basme, legende, snoave, doine, etc. Doina este poezia lirica specifica folclorului romanesc prin care sunt exprimate sentimente de dor, de jale, de revolta, de dragoste, etc. De obicei, ea nu se recita, ci se canta pe o melodie trista, domoala, numindu-se si “cantec”, “hora”, etc. In functie de sentimentele pe care le exprima, care sunt deosebit de intense si profunde, doinele se clasifica astfel: doine de dor, doine de jale, doine de instrainare, doine de catanie. Fiind creatii populare, doinele au caracter anonim, oral, sincretic, colectiv si expresiv.. Frunza verde magheran, doina, eul liric, opera lirica, creatie populara, epitet mataforic |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
25. A.D. Xenopol şi Nicolae Iorga |
|
"Născut în1847, la Iaşi, Xenopol face studiile se¬cundare în acelaşi oraş, apoi, în 1867, cu ajutorul unei burse acordată de Societatea „Junimea”, pleacă în Germania, la Berlin, unde urmează regulat prelegeri filosofice, juridice şi istorice. La istorie el audiaza pe Mommsen, Curtius, Ranke şi Gervinus, adică pe cei mai reputaţi istorici ai Germaniei din acea vreme. În 1871 îşi dă şi doctoratul în drept şi doctoratul în istorie. Întors în ţară, el este numit în acelaşi an procuror de secţie la Tribunalul din Iaşi, în 1876 fiind înaintat prim procuror la acelaşi tribunal. În 1878, Xenopol se retrage din magistratură din cauza unei neînţelegeri cu procurorul general, dedicându-se profesiunii de avocat, pentru ca, în 1883, să fie numit profesor de Istoria românilor la Universitatea din Iaşi.
Prin opera sa filosofică, Ale¬xandru Xenopol stabileşte contactul indiscutabil între filosofia românească şi cea străină. Istoric şi gânditor de reală valoare, ne-a dat una din cele mai de seamă cercetări a fundamentelor istoriei. Făcînd deose¬bire principială între structura teoretică a ştiinţelor istorice, Xenopol se apropie în concepţia sa de filosofii germani Windelband şi Rickert............." "Un alt istoric preocupat de teoria istoriei a fost Nicolae Iorga. El s-a născut la 1871 la Botoşani. De o uimitoare precocitate, înzestrat cu o memorie şi o putere de muncă rare, N. Iorga urmează cursul liceal în oraşul natal, apoi se înscrie la Universitatea din Iaşi, unde, la vîrsta de19 ani, îşi ia licenţa. Pleacă apoi în străinătate, îşi dă doctoratul la Universitatea din Leipzig iar la Paris îşi ia diploma la „Ecole de Hautes Etudes”. Întors în ţară, e profesor pentru puţin timp la liceul din Ploieşti, apoi reuşeşte la concursul pentru catedra de Istorie Univer¬sală de la Facultatea de Filosofie şi Litere de pe lângă Universitatea din Bucureşti. De acum înainte, N. Iorga desfăşoară o prodigioasă activitate. De la istorie propriu-zisă, sfera lui de acti¬vitate se extinde an de an la filosofia istoriei, impresii din călătorie, critică literară, la ziaristică, politică, versuri, artă dramatică, memorii. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Insti¬tutului Franţei, al Academiei sârbe, polone şi suedeze, doctor honoris causa al mai multor universităţi străine, N. Iorga este personalitatea cu cea mai covârşitoare activitate pe care a produs-o poporul român............." BIBLIOGRAFIE 1. A.D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Buc., Ed. Şt., 1967 2. Nicolae Iorga, Generalităţi cu privire la studiile istorice. Lecţii de deschidere şi cuvântări , Bucureşti, 1933 3. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 4. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 5. *** Dicţionarul operelor filozofice româneşti, Buc., Ed. Humanitas, 1997 . Filosofia, istoriei, sociala, xenopol, nicolae, iorga, alexandru, windelband, rickert, existenta, empirica, cunostinta, realitatii, reproducerea, intelectuala, univers, spatiu, timpul, forme a priori, sensibilitate, kant, proces, prefaceri, materie, suflet, fizica, chimia, astronomia, biologia, fiziologia, matematica, psihologia, logica, economia, politica, dreptul, sociologia, geologia, paleontologia, teoria descendentei, istoria, carol i, hohenzollern, traian, dacia, generalitatii cu privire la studiile istorice, lectii de deschidere si cuvantari, popor, umanitatea, trecut, tot, unitar, utilitate, istoriei, adevarul, cunoastere a lumii, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Eminescu si etica lui Schopenhauer |
|
"Apropierea dintre Eminescu si Schopenhauer s-a facut de atatea ori incat ea poate fi considerata astazi ca un adevar curent al istoriei literare.Analogia dintre pesimismul poetului nostru si al filosofului german a fost in numeroase randuri pusa in lumina ,in timp ce acele apropieri care ne dau dreptul a vedea in textele lui Schopenhauer nu numai izvorul unei indrumari generale pentru conceptia eminesciana ,dar si locul unde se gasesc de data aceasta cateva dintre izvoarele literare precise si al unora dintre temele particulare ale poeziei eminesciene au scapat totdeauna cercetatorilor.
Sa spunem insa mai intai ca daca de atatea ori s-a vorbit despre inrudirea de ganduri a poetului nostru cu marele filosof al pesimismului , uneori s-a incercat a se arata ce ii desparte si cat de radicala este divergenta lor,desigur pentru motivul invaluit ,dar transparent ,ca negatia pesimista a vietii ar alcatui o pata a caracterului de sub acuzatia careia poetul nostru ar fi mai bine scos................." . Eminescu, etica, apera, schopenhauer, glossa, gherasim, influenta lui schopenhauer asupra lui eminescu, i, slavici, rig-veda, vointa de a trai, dorul nemarginit, curierul din iasi, oxenstierna, poetica, aristoteles, socrate |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 7
|
Mihai Eminescu - Scrisoarea I |
|
"Se poate conchide astfel ca Eminescu e un poet de doua ori dificil pentru analistii sai: o data pentru conditia insasi a unei estetici de tranzitie si apoi prin disimularea esentei lirismuluio sau dincolo de roiurile extraordinare de cuvinte, ritmuri si metafore. Din aceasta cauza n-am staruit si nu vom starui aupra figurilor stilistice particulare, ci asupra sensului fundamental al viziunii lirice care reprezinta pentru noi elementul germinativ al valorii. Lamurind acest raport principial, se poate trece negresit la o disectie a versurilor, la o cantarire metodica a efectelor obtinute prin figuratie semantica sau prin asocierea sintactica, dar aceste operatii raman subsidiare de vreme ce esenta poeziei nu se vadeste prin suma acestor procedee, ci prin sinteza lor romantica, relevabila numai intuitiei critice. Nici vorba nu va fi insa aici de receptare arbitrara sau partiala, de subiectivism interpretativ sau de afirmatii speculative, pentru ca totul e controlabil prin text.
Frumusetile concrete si risipite prin fiecare rand al “Scrisorii I” nu fac, in fond, nici una, nici toate laolalta cat intuitia lirica de ansamblu. Valoarea proprie geniului eminescian nu sta in versurile poeziei sale, ci in lirismul ei adanc, nu se explica prin tehnica cu adevarat extraordinara a artei sale expresive sau compozitionale, ci prin viziunea lirica a lumii. Semnele concrete ale acesteia, versurile, tropii, figurile de stil etc. nu ne dau singure cheia problemei si nu de la ele pornim pentru a ajunge la esenta lirismului, ci de la intuitia generala a poemului. Incat analiza se dovedeste in ultima instanta a nu fi decat o simpla exemplificare a sensului initial extras dintr-o lectura libera si integrala. Caci intuitia insemna sinteza iar analiza descompune. Nu cea din urma o explica pe cea dintai, ci invers." Nu e genul ala de referat obosit, memorat de ahtiatii dupa note de 10, chiar analizeaza poemul lui Eminescu intr-un mod foarte pertinent, intr-un stil "aerisit", fara pedanterii lipsite de continut. . Mihai, eminescu, scrisoarea i |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 6
|
Alexandru Lapusneanul |
|
Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana,fiind totodata publicist , traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog.El este creatorul nuvelei istorice romanesti si primul scriitor modern din Moldova..
Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569). Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric....... . Alexandru, lapusneanul, costache negruzzi |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Euclid |
|
Euclid
From Wikipedia, the free encyclopedia Jump to: navigation, search For other uses, see Euclid (disambiguation). Euclid (/ˈjuːklɪd/ EWK-lid; Ancient Greek: Εὐκλείδης Eukleidēs), fl. 300 BC, also known as Euclid of Alexandria, was a Greek mathematician, often referred to as the "Father of Geometry". He was active in Alexandria during the reign of Ptolemy I (323–283 BC). His Elements is one of the most influential works in the history of mathematics, serving as the main textbook for teaching mathematics (especially geometry) from the time of its publication until the late 19th or early 20th century.[1][2][3] In the Elements, Euclid deduced the principles of what is now called Euclidean geometry from a small set of axioms. Euclid also wrote works on perspective, conic sections, spherical geometry, number theory and rigor. "Euclid" is the anglicized version of the Greek name (Εὐκλείδης — Eukleídēs), meaning "Good Glory". Euclid - GEOMETRIA PLANA - PROPORTIILE - ARITMETICA - IRATIONALELE - SPATIUL - CORPURILE PLATONICE - LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE O traditie perpetuata fara intrerupere timp de patru secole pretinde ca primul matematician al epocii elenistice, Euclid, ar fi trait la inceputul secolului al III-lea. Nu exista insa nici un document autentic care sa sprijine aceasta parere general acceptata. Intr-adevar, prima referire explicita la Euclid apare abia intr-o prefata a lui Apollonios. In general vorbind, nu avem nici o dificultate in a face din Euclid un precursor al lui Arhimede. Cu toate acestea, unele pasaje din opera siracuzanului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva Euclid a fost fie unul din precursorii imediati ai lui Arhimede, fie chiar unul dintre contemporanii acestuia. In orice caz, studiul matematicilor epocii alexandrine trebuie sa inceapa cu opera lui Euclid. GEOMETRIA PLANA. Acest ansambul foarte impunator cuprinde, in primul rand, Elementele, opera fundamentala in 13 carti, care a dominat matematica elementara pana in secolul trecut. Elementele pot fi subdivizate in cinci parti. Primele patru carti sunt consacrate geometriei plane, si anume, exclusiv studiului figurilor poligonale si circulare. In ele nu se face uz de notiunea de asemanare. Aceasta notiune este studiata in partea a doua, formata din Cartea a V-a, care trateaza, pe plan abstract, rapoartele si proportiile, si din Cartea a VI-a, care este o aplicare a cartii anterioare la geometria plana. Teoria numerelor intregi face obiectul partii a treia care cuprinde Cartile VII, VIII si IX. Cartea a X-a, cea mai extinsa dintre toate, este consacrata celor mai simple numere irationale algebrice. Partea a cincea si ultima trateaza geometria in spatiu si cuprinde Cartile XI, XII si XIII. La inceputul Cartii I, Euclid plaseaza definitiile, cinci “cerinte” sau postulate si “notiunile comune” in numar variabil in diferitele editii, dintre care cel mult cinci sunt considerate autentice. Dintre postulate, cel mai celebru este ultimul: “Daca o dreapta taind doua drepte formeaza unghiurile interne si de aceeasi parte mai mici decat doua unghiuri drepte, cele doua drepte prelungite la infinit se vor intalni in partea in care se afla unghiurile mai mici decat doua unghiuri drepte.” Acesta este celebrul postulat al lui Euclid pe care, in zilele noastre, preferam sa-l enuntam in forma pe care i-a dat-o J. Playfair, in secolul al XVIII-lea: “Printr-un punct al planului nu se poate duce decat o singura paralela la o dreapta data”. In secolul al III-lea i.e.n., el constituia conditia necesara pentru aplicarea rationamentului matematic in geometrie si a ramas ca atare pana in secolul al XVIII-lea e.n. Astazi stim ca sunt posibile multe geometrii elementare, insa pentru a formula si deci utiliza geometrii neeuclidiene trebuie sa poata fi folosite functiile circulare si functiile exponentiale. Grecii, care nu aveau la dispozitie decat algebra babiloneana, adaptata la geometrie prin intermediul tehnicii aplicatiilor ariilor, erau nevoiti sau sa admita postulatul lui Euclid, sau sa abandoneze orice cercetare in domeniul geometriei. Ceea ce este remarcabil este ca, confruntat cu aceasta necesitate imperioasa, Euclid nu s-a multumit cu o referire la evidenta, cu un apel la bunul-simt exprerimental, ci a simtit nevoia sa formuleze un postulat. Este prima marturie istorica a unei atitudini specific matematice. Continutul propriu-zis al primei carti, care incepe cu problema construirii triunghiului echilateral (de fapt, un postulat deghizat in problema) si se termina cu teorema despre patratul ipotenuzei (teorema zisa “a lui Pitagora”) este, in ansamblu, de data foarte veche. Cartea a II-a, foarte scurta, se ocupa cu bazele algebrei geometrice, instrument de lucru indispensabil al geometriei elene. Dupa ce se admite existenta sumei si a diferentei a doua segmente rectilinii, se studiaza relatiile dintre dreptunghiurile care au aceeasi inaltime si apoi patratele construite pe suma sau diferenta a doua segmente. Ea contine, in particular, intr-o terminologie azi uitata, o rezolvare a ecuatiilor de gradul al doilea. Aceasta ultima tema va fi reluata, intr-o forma mai generala, in Cartea a VI-a, in care “parabolele in elipsa” si “in hiperbola” – adica “aplicarea ariilor in lipsa” si “in exces” – echivaleaza cu un studiu complet al ecuatiei . Cartea a III-a, si ea tot foarte elementara, trateaza proprietatile cercului. In particular, in ea se stabileste – fapt remarcabil – notiunea de putere a unui punct in raport cu un cerc, fara sa se foloseasca similitudinea, prin metode de aplicare a ariilor, adica prin algebra geometrica. Studiul tangentei intr-un punct determina aparitia, pentru prima data in istorie, a notiunii capitale de unghi de contingenta. Cartea a IV-a, cu savoare pitagoreica, studiaza problema inscrierii poligoanelor regulate intr-un cerc, precum si problema circumscrierii poligoanelor. Ea nu trateaza insa decat triunghiul echilateral, patratul, pentagonul si hexagonul, pentru care problema poate fi rezolvata cu ajutorul riglei si compasului. In ea se reuseste turul de forta de a inscrie pentagonul in cerc, fara a face apel la asemanare; asemenea detalii sunt dintre cele care ne fac sa recunoastem mana unui mare artist. PROPORTIILE. Partea a doua a Elementelor este mult mai dificila. Cartea a V-a constituie una dintre culmile gandirii matematice si se poate afirma ca ea n-a fost realmente asimilata si depasita decat de abia vreo suta de ani. Ea trateaza notiunea de raport, care este inclusa in urmatoarele patru definitii abstracte: “[3] Raport este relatia dupa cantitate a doua marimi de acelasi fel. [4] Se zice ca marimile au un raport intre ele daca, inmultite, una poate intrece in marime pe cealalta. [5] Se zice ca marimile sunt in acelasi raport, intaia catre a doua si a treia catre a patra, daca multiplii egali ai celei dintai si ai celei de a treia, deodata, sau intrec in marime respectiv multiplii egali ai celei de a doua si ai celei de a patra, pentru oricare multiplu, sau sunt egali, sau mai mici, in ordinea considerata… [7] Iar daca dintre multiplii egali, multiplul celei dintai intrece in marime multiplul celei de a doua, dar multiplul celei de a treia nu intrece in marime multiplul celei de a patra, se zice ca intaia catre a doua are un raport mai mare decat a treia catre a patra.” Dintre aceste definitii, cea mai importanta este definitia [4]. Ea apare aici, in mod cu totul justificat, sub aspectul ei de definitie, insa in Cartile VI, X, XI si XII se admite, implicit, ca segmentele rectilinii, ariile plane, volumele si unghiurile rectilinii satisfac aceasta definitie. Arhimede este cel care a simtit ca este vorba aici de o cerinta, de un postulat, care ar trebui explicitat, deoarece unghiurile curbilinii, in particular, unghiul de contingenta, nu satisfac aceasta definitie. Definitiile [5] si [7], foarte abstracte, permit sa se formuleze teoria rapoartelor in toata generalitatea ei si intr-o forma de o suprema eleganta. Ea constituie echivalentul notiunii moderne de taietura introdusa in secolul trecut. Nimic nu ne autorizeaza, in afara, poate, de o scolie anonima, sa atribuim aceasta teorie inca lui Eudoxos. Cartea a VI-a este importanta, dar elementara. In ea se gasesc cazurile de asemanare a triunghiurilor, teorema numita impropriu, pana in zilele noastre, “a lui Tales”, proportionalitatea intre arcurile de cerc si unghiurile la centru sau unghiurile inscrise in cerc, rezolvarea generala a ecuatiilor de gradul al doilea prin procedee pur geometrice. In felul acesta, algebra geometrica este solid constituita, devenind un admirabil instrument de lucru pe care Arhimede si Apollonius vor sti sa-l foloseasca la maximum. ARITMETICA. Cartile de aritmetica constituie cel mai vechi tratat de teorie a numerelor care a ajuns pana la noi si totodata si cel mai riguros, daca avem in vedere perioada de pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. In ele nu trebuie cautata o aritmetica practica, ci un ansamblu de studii teoretice asupra naturii numarului intreg. Cartea a VII-a dezvolta din nou, in primele propozitii, tema Cartii a V-a, teoria proportiilor, dar numai pentru cazul rapoartelor rationale si, in general vorbind, intr-o forma mai arhaica si mai putin riguroasa. Luata insa in ansamblu, Cartea studiaza intregul, pornind de la urmatoarele consideratii: fara nici o incercare de a demonstra afirmatia si fara nici un postulat explicit, se afirma ca numarul, fiind o marime, se bucura de proprietatile generale ale marimilor, si anume, in principal, de proprietatile de existenta, unicitate, comutativitate si asociativitate a sumei. Demonstratiile se vor baza pe aceste proprietati intuitive si pe caracterul discret al intregului. Acest caracter discret este exprimat prin doua axiome principale implicite: 1) unitatea este o masura (divizor) a oricarui numar si 2) inaintea unui numar dat exista doar o multime finita de numere intregi, cu alte cuvinte, orice multime de numere intregi poseda un cel mai mic element. Cea de-a doua axioma este esentiala pentru gasirea, cu ajutorul algoritmului lui Euclid, a celui mai mare divizor comun a doua numere. Acest algoritm, care este instrumentul de baza al teoriei elementare a numerelor, apare aici pentru prima data, in legatura cu simplificarea aproximativa a rapoartelor asa cum o practicau, in aceeasi epoca, Aristarh din Samos si Arhimede. El constituie si punctul de plecare al teoriei fractiilor continue, care vor incepe sa joace un rol de prim rang incepand din secolul al XVII-lea. Tot in Cartea a VII-a mai gasim o teorie a numerelor prime intre ele si a numerelor prime absolute, teorie care s-a pastrat pana azi in invatamantul elementar, intr-o forma aproape neschimbata. Urmeaza apoi o scurta teorie a celui mai mic multiplu comun. Cartea a VIII-a, mult mai omogena decat precedenta, este consacrata aproape in intregime numerelor intregi in progresie geometrica sau, intr-un alt limbaj, puterilor numere intregi ale fractiilor. Scopul ei este, in ultima analiza, sa stabileasca, intr-o forma generala, cazurile de rationalitate a radacinilor de ordinul n ale unui intreg sau ale unei fractii. Cartea a IX-a cuprinde, pe de o parte, propozitii vetuste despre par si impar, bazate pe rationamente foarte slabe, iar pe de alta parte, teoreme foarte subtile si foarte frumoase, cum este cea care stabileste existenta unei infinitati de numere prime absolute sau cea care construieste numerele perfecte euclidiene. IRATIONALELE. Cartea a X-a este cea mai ampla dintre toate: contine 114 propozitii! Lectura ei cere din partea matematicianului modern o pregatire solida si un curaj perseverent.. In schimb, studiul ei recompenseaza pe deplin efortul. Tema generala o constituie clasificarea scrupuloasa a primelor lungimi irationale, rezultate din metodele de aplicare (transformare) a ariilor, pornind de la o lungime luata drept unitate (ultimele cuvinte nu sunt insa pronuntate explicit). Un singur termen a supravietuit in limbajul nostru ca unica amintire a acestei oprere considerabile: cuvantul “binom”, dupa modelul caruia algebristii nostri au fasonat “trinomul” si “polinomul”. Unii au incercat sa atribuie aceasta carte lui Teetet, eroul Dialogului lui Platon. Dar daca mai multe dintre propozitiile cele mai simple pe care le contine pot fi atribuite secolului al IV-lea, cartea, in ansamblu, se prezinta totusi ca o opera de mare perseverenta, minutioasa, un pic greoaie, elaborata de un bun matematician. Autorul ei este o minte riguroasa, un matematician de profesie, care se inrudeste mai mult cu Apollonios decat cu Arhimede. Prima propozitie, care poate fi atribuita inca lui Eudoxos, formuleaza elementul de baza al metodelor de exhaustiune despre care vom vorbi mai tarziu. Iat-o: “Fiind date doua marimi neegale, daca din cea mai mare se scade una mai mare decat jumatatea ei, iar din cea ramasa una mai mare decat jumatatea ei, si aceasta se repeta continuu, va ramane o marime oarecare care va fi mai mica decat marimea cea mai mica considerata.” Urmatoarele trei propozitii folosesc algoritmul lui Euclid, fie pentru a gasi cea mai mare masura comuna, daca cele doua marimi sunt comensurabile, fie pentru a trage concluzia ca marimile sunt incomensurabile, daca algoritmul nu se sfarseste dupa un numar finit de pasi. Urmeaza apoi cateva propozitii generale despre marimi. Dupa aceasta parte, care este doar un fel de introducere, nu va mai fi vorba decat de segmente rectilinii. Masurile lor, pornind de la un segment unitate, ar fi reprezentate de noi prin expresii de forma , unde a si b sunt numere rationale. Euclid studiaza diferitele cazuri cand aceasta forma poate fi simplificata si deduce o clasificare a acestora. SPATIUL. O data cu Cartea a XI-a incepe geometria spatiului. Putinul care se cunoaste despre lucrarile lui Arhytas si Eudoxos lasa sa se creada ca aceasta carte rezuma cunostintele secolului al IV-lea in acest domeniu, cu cateva adaptari efectuate in secolul urmator. Dintre definitiile initiale, cele care se refera la sfera, con si cilindru fac apel la miscare. Generarea acestor corpuri se face prin rotirea, respectiv, a unui semicerc in jurul bazei, a unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre laturile unghiului drept si a unui dreptunghi in jurul uneia dintre laturi. Astfel de consideratii cinematice, introduse aici, probabil, pentru a asigura continuitatea figurilor, erau evitate cu desavarsire in cartile de geometrie plana. Cele trei propozitii de la inceput, si anume: “Nu se poate ca o parte a unei linii drepte sa fie in planul de baza, iar o parte intr-unul mai ridicat”, “Daca doua drepte se taie, ele sunt intr-un plan, si orice triunghi este intr-un plan”, “Daca doua plane se taie, sectiunea lor comuna este o dreapta”, sunt demonstrate cu totul insuficient si de fapt sunt adevarate postulate. Insa cartea, in ansamblu – in care se studiaza notiunile de ortogonalitate si paralelism in cazul dreptelor si planelor, precum si volumele paralelipipedelor – este de inalta tinuta. Trebuie remarcata absenta totala a notiunii de orientare si a ideii inrudite de simetrie. Cartea a XII-a studiaza ariile cercurilor, precum si volumele piramidelor, conurilor, cilindrilor si sferelor. Aceste studii necesita folosirea procedeelor infinitezimale si, dupa marturia formala a lui Arhimede, ele vin de la Eudoxos. Propozitiile enuntate nu dau cvadratura acestor arii sau cubatura acestor solide, ei se multumesc sa dea numai rapoartele: “Cercurile sunt intre ele ca patratele diametrelor.” “Orice prisma avand baza triunghiulara se imparte in trei piramide egale intre ele avand baze triunghiulare.” “Sferele sunt intre ele in raportul cuburilor diametrelor.” Pentru a stabili echivalenta a doua volume, se arata ca primul nu este nici mai mic, nici mai mare decat cel de-al doilea. Tehnica demonstratiei se bazeaza pe ceea ce geometrii logicieni ai secolului al XVII-lea au numit exhaustiune, epuizare. Aceasta metoda, a carei utilizare este legitimata de prima propozitie a Cartii a X-a arata, in ultima analiza, ca diferenta dintre cele doua volume, daca ar exista, ar fi mai mica decat orice marime dinainte data. CORPURILE PLATONICE. Cartea a XIII-a, foarte frumoasa si foarte tehnica, este consacrata in intregime celor cinci poliedre regulate cunoscute de Platon. In secolul al II-lea i.e.n., Hipsicle a adaugat Elementelor o a XIV-a carte, care trateaza compararea dodecaedrului si icosaedrului inscrise intr-o aceeasi sfera. Dupa cum recunoaste autorul insusi in scrisoarea-prefata, tema aceasta fusese deja tratata de Aristeu si Apollonios. Bizantinii au mai adaugat o a XV-a carte, consacrata si ea tot corpurilor platonice. Ea este insa de un nivel foarte scazut. Una dintre cele doua parti care o compun pare sa fi fost scrisa in secolul al V-lea e.n., cealalta – intr-o epoca si mai recenta. LUCRARILE MINORE SAU PIERDUTE. Opera lui Euclid nu se limiteaza la Elemente. Catalogul scrierilor care ii sunt atribuite este mare. Unele dintre ele au ajuns pana la noi, altele au disparut complet sau partial. Dintre aceste scrieri cu caracter teoretic citam mai intai Datele, un fel de complement al Elementelor, dar cu o forma mai analitica. Lucrarea cuprinde 94 de propozitii. Primele stabilesc cateva proprietati ale marimilor proportionale sau “care au cresteri proportionale”, adica, in limbajul nostru, proprietatile functiilor liniare. Propozitiile urmatoare, cu caracter mai geometric, se refera la figurile asemenea, la aplicarea ariilor, adica la rezolvarea ecuatiilor de gradul al doilea, si la cerc. Lucrarea pastreaza inca un caracter foarte elementar. Nu acelasi lucru se poate afirma despre tratatul, astazi pierdut, despre porisme (Porismata). Pappus ne-a lasat o descriere destul de neclara. Pornind de la aceasta marturie, matematicienii moderni, in special Robert Simson si Chasles, au incercat reconstituiri care, ca toate lucrarile de acest gen, au un caracter foarte ipotetic. Se pare insa ca este destul de ferm stabilit ca in acest tratat pierdut, Euclid rezolva mai multe probleme care au oarecare afinitate cu geometria proiectiva si cu teoria transversalelor, asa cum le tratau matematicienii din prima jumatate a secolului trecut. In el figureaza, in particular, teorema lui Desargues cu privire la Triunghiurile omologice si teorema lui Pappus cu privire la hexagoanele inscrise intr-o conica degenerata in doua drepte. Incepand de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea, aceste doua propozitii joaca un rol esential in geometria proiectiva. Vom mai mentiona, ceva mai departe, alte doua tratate pierdute: Conica (Conicele) si De locis ad superficiam (Despre locuri pe suprafata). Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor, Teorma, Definitii, Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu Paralelism in spatiu Postulatul lui Euclid sau axioma paralelelor. Intr-un plan, printr-un punct exterior unei drepte trece o dreapta paralela cu ea si numai una. Teorema 1. Doua drepte paralele determina un plan. Definitie. O dreapta d poate sa nu aiba nici un punct comun cu planul α ( d ∩ α = Ø ). In acest caz, vom spune, ca dreapta este paralela cu planul α si notam: α || d sau d || α. 34721nss32ulz6y Teorema 2. O dreapta paralela cu o dreapta dintr-un plan α este paralela cu planul α ( sau continuta in el). Teorema 3. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α, oricare plan β care contine aceasta dreapta si intersecteaza planul α, o face dupa o dreapta b paralela cu a. Teorema 4. Daca o dreapta a este paralela cu un plan α paralela la dreapta a dusa printr-un punct A, al planului α, este continuta in α. Lema de paralelism. Daca doua drepte paralele a si b sunt situate, respectiv in doua plane α si β care se intersecteaza dupa o dreapta c atunci c este paralela si cu a si b. sl721n4332ullz Teorema 5. Daca doua drepte distincte a si b sunt paralele cu a treia dreapta c, atunci dreptele a si b sunt paralele intre ele. (Tranzitivitatea relatiei de paralelism in spatiu). Teorema 6. Daca un plan contine doua drepte concurente paralele cu un alt plan, atunci cele doua plane sunt paralele. Teorema 7. Doua unghiuri cu laturile respectiv paralele sunt congruente ( cand sunt amando-ua ascutite sau amandoua obtuze) sau suplementare ( cand unul din ele este ascutit, iar celalalt obtuz. Daca unul este drept, celalalt este asemenea drept. Teorema 8. Daca un plan intersecteaza doua plane paralele, intersectiile sunt drepte paralele. Teorema 9. Doua plane distincte paralele cu al treilea plan sunt paralele intre ele. Teorema 10. Doua plane paralele determina pe doua drepte paralele, pe care le intersecteaza, segmente congruente. Teorema 11. (Teorema lui Thales in spatiu). Mai multe plane paralele determina pe doua drepte oarecare, care le intersecteaza pe acestea in segmente respectiv proportionale. . Euclid |
|
Matematica Numar pagini: 7
|
Costache Giurgiuveanu - Caracterizare |
|
Critica literara, de la Pompiliu Constantinescu la Ov. S. Crohmalniceanu, l-a caracterizatat invariabil pe Costache Giurgiuveanu un “veritabil avar”, in descendenta lui Hagi-Tudose de Barbu Stefanescu Delavrancea.
Este insa cu adevarat Costache Giurgiuveanu un avar? . Costache giurgiuveanu, caracterizare, ion balu, avar, zgarcit, enigma otiliei |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Hegel, O perspectivă filosofică asupra formelor evolutive ale artei |
| "Avem de considerat aici trei raporturi ale ideii faţă de forma ei de expresie artistică. Anume, în primul rând, începutul îl face ideea când, fiind încă în stare de nedeterminare şi indistincţie, ori în stare de proastă şi neadevărată determinare, ea însăşi devine conţinut al plăsmuirilor artistice. Fiind nedeterminată, ea încă nu posedă acea individualitate pe care o pretinde idealul; caracterul ei abstract şi unilateralitatea ei fac ca forma să fie din punct de vedere exterior defectuoasă şi întâmplătoare. De aceea, prima formă a artei e mai mult simplă căutare a figurării decât capacitate de plăsmuire veritabilă. Ideea încă n-a găsit în sine însăşi forma, şi rămâne astfel numai lupta şi aspiraţia spre ea. Putem numi în general forma aceasta - formă simbolică a artei. În această formă de artă, ideea abstractă îşi are forma artistică în aflarea ei, în materia sensibilă naturală, de la care pleacă acum plăsmuirea artistică şi de care apare legată. Obiectele intuiţiei naturii sunt, pe de o parte, lăsate mai întâi aşa cum sunt ele, totuşi în acelaşi timp e introdusă în ele ideea substanţială ca semnificaţie a lor, încât acestor obiecte le revine acum sarcina s-o exprime, ele trebuind să fie interpretate ca şi când ideea însăşi ar fi prezentă în ele. Lucru posibil datorită faptului că obiectele realităţii au în ele o latură care le face apte de a înfăţişa o semnificaţie generală. Cum însă nu este posibilă o corespondenţă completă, această raportare nu se poate referi decât la o determinaţie abstractă, cum ar fi, de exemplu cazul când prin reprezentarea leului se înţelege forţa..............". Hegel, perspectiva, filosofica, asupra, formelor, evolutive, arta, raporturi, forma, expresie, artistica, idee, cautare, figurare, simbolica, determinatie, abstracta, caracter, l strain, fenomene, natura, sublim, clasica, simbolice, originar, subiectiv, formal, figura, omeneasca, metempsihoza, fiziologia, corpul, omenesc, romantica, sensibila, corespondenta, adevarat, concept, sine, stiinta, unitate, infinit, omul, animal, spirituala, spirit, spiritualitate, interiorul, spiritual, interioara, existenta, exterioare, lumii, durere, crima, deosebire, speciale, particular, lume, arhitectura, calm, fericit, sculptura, comunitate, templul, culoarea, tonul, pictura, muzica, poezie |
|
Estetică Numar pagini: 8
|
Tudor Arghezi - Testament |
|
"Artele poetice, din categoria carora face parte si „Testament", sunt interpretate de regula drept simple transpuneri versificate ale unor concepte estetice si, in consecinta, analizate ca atare. Or daca realmente in foarte multe cazuri lucrurile stau astfel, poezia lui Arghezi este inainte de toate poezie si atentia noastra trebuie concentrata prin urmare asupra zacamintelor ei de ordin artistic.
Publicata in fruntea primului volum de versuri al autorului, „Cuvinte potrivite", „Testament" se prezinta intr-adevar ca o ex¬presie a unui program de creatie. Virtutile ei izvorasc de aceea atat din originalitatea conceptiei, cit si din originalitatea artei literare argheziene, de unde nu rezulta insa posibilitatea de a le analiza separat, intrucat unitatea lor este indestructibila. Asimilarea viziu¬nii in expresie se realizeaza intr-un chip atit de desavarsit, incat poezia nu poate fi rezumata, ci doar sistematizata dupa structura motivului liric, reprezentat de incercarea de a defini particularitatile unei creatii artistice insolite. ,,Testament" se organizeaza succesiv in trei componente funda¬mentale, a caror ordine e absolut coerenta din punct de vedere logic: 1) mesajul testamentar al poetului catre urrnasul sau ereditar, cu sublinierea izvoarelor si demnitatii bunului spiritual incredintat; 2) dezvaluirea procesului genetic al creatiei si a ipostazelor lui contradictorii, in sfIrsit 3) impletirea detaliilor genetice (in prelungirea momentului anterior) cu sugestia metaforica si simbolica a finalitatii ideale a artei. Sa le urmarim pe rand..................". Tudor, arghezi, testament |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
Iona - Marin Sorescu |
|
Inspirata din mitul biblic al omului inghitit de un peste, drama “Iona” da nastere, de-a lungul celor patru tablouri, la interogatii existentiale grave, privitoare la: viata, moarte, singuratate, destin; prin aceasta trasatura, ea se incadreaza in teatrul de idei, devenind un adevarat poem dramatic al nelinistii metafizice.
La o prima lectura, actiunea ar putea fi rezumata astfel: Un pescar sarac, Iona, pe care norocul mereu il ocoleste, sta in gura unui peste urias si isi arunca navodul intr-o mare ostila, care refuza sa-i dea macar un peste (sau, poate, si-a pierdut capacitatea genetica originara)................................. . Iona, marin sorescu, gura de peste |
|
Romana Numar pagini: 3
|
Aglae Tulea - Caracterizare |
| Aparent paradoxal, adevaratul avar al romanului ramane incontestabil Aglae Tulea. De la caracterizarile celorlalte personaje: “baba absoluta, fara cusur in rau” (Weissmann), “vipera, vrajitoarea” (Stanica Ratiu), “femeie-tip…care nu poate fi ocupata decat de un sentiment deodata” (Pascalopol), pana la aspectele concrete, complexe si energice, intreprinse in absenta oricaror criterii morale, Aglae Tulea simbolizeaza femeia avar, umbra urbana a ruralei Mara, din prima parte a romanului cu acelasi nume, imaginat de Ioan Slavici.. Aglae tulea, enigma otilei, caracterizare, avar |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
George Topirceanu - Rapsodii de toamna |
|
"Pentru a incepe cu cateva consideratii mai generale, sa observam mai intai marea impresie de spontaneitate pe care ne-o produce poezia, ca dealtfel intreaga opera a lui Topirceanu. Totodata insa „Rapsodiile de toamna" ne pun in fata unei realizari de cea mai inalta arta a expresiei, in care si cel din urma detaliu pare sa ocupe locul sau cel mai potrivit. Cum spontaneitatea artistica este un rezultat si nu un act, este un produs al elaborarii constiente care urmareste concretizarea unor anumite intentii expresive si nu un exercitiu de improvizatie, ea nu numai ca nu contrazice tehnica slefuirii formei, dar o si presupune.
Se intelege usor atunci faptul ca pe cat de spontane sunt „Rapsodiile de toamna", pe atata sunt si de lucrate, de premeditate in efectele lor artistice. pana sa ajunga la acel admirabil echilibru dintre continut si expresie care le face sa fie un adevarat model de perfectiune. Dupd cum ne atesta marturia Otiliei Cazimir, poezia a fost rezultatul unui efort putin comun: „Imi aduc aminte, ne relateaza scriitoarea, de munca indarjita, aproape neomeneasca, pe care a cheltuit-o ca sa-si cizeleze „Rapsodiile de toamna". Arunca atata material (dupa care mie mi se rupea inima!), ciocanea si intorcea pe toate partile fiecare vers, fiecare strofa, ca sa zvarle totul ........................". Topirceanu, rapsodii, toamna |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 5
|
15. Ion Petrovici |
|
"S-a născut în 1882, la Tecuci, făcându-şi studiile medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga. În 1904 îşi ia licenţa în Filosofie în 1905 devine primul Doctor în Filosofie al unei universităţi româneşti, cu teza Paralelismul psiho-fizic. În anul universitar 1905-1906 frecventează cursuri de filozofie la Leipzig.
În noiembrie 1906 este numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. Între anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi. La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la Academia de Ştiinţe morale şi politice din Paris, unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi L'Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier. La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române..........." BIBLIOGRAFIE 1. Ion Petrovici, Introducere în metafizică, în: Antologie de filosofie românească, Vol. II, Buc., Ed. Minerva, 1988 2. *** Istoria filosofiei româneşti, Buc., Ed. Academiei, Vol. I, ediţia a II-a, 1985 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, E.D.P., 1984 5. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 6. Bagdasar Nicolae, Scrieri, Buc., Ed. Eminescu, 1988 . Tendinte spiritualiste, ion, petrovici, conferentiar, octavian goga, lucian blaga, cunoasterea, obstacole, pasiuni, individuale, colective, aspect, obiectiv, realitatate, ratiune, prejudecati, adevar, kant, stiinta, metafizica, relativ, suprasensibil, religie, metoda, empirica, pura, neant, bergson, memoria, ratiunea, forme, apriorice, cultura, arta, morala, ion ianosi, cazan, gheorghe vladutescu, bagdasar nicolae |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
D-l Goe - demonstratie |
|
Motto: “Toata arta lui Caragiale tinde catre prezentarea directa a omului. Viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o sorbim din paginile sale.”
I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste a fi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul “Momente si schite”: “Lantul slabiciunilor” , “Vizita”, “Domnul Goe”. Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentionate in text sunt putine, dar semnificative.. D-l goe, domnul goe, i, l, caragiale, momente si schite, cadrul desfasurarii actiunii, atitudine ironica, narator, discursul naratorului, naratiunea |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
D-l Goe - demonstratie |
|
Motto: “Toata arta lui Caragiale tinde catre prezentarea directa a omului. Viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o sorbim din paginile sale.”
I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste a fi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul “Momente si schite”: “Lantul slabiciunilor” , “Vizita”, “Domnul Goe”. Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentionate in text sunt putine, dar semnificative.. D-l goe, domnul goe, i, l, caragiale, momente si schite, cadrul desfasurarii actiunii, atitudine ironica, narator, discursul naratorului, naratiunea |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Imaginea cuplului in romanul Mara |
|
"Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie. Nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau. Nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar. Acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata..." (Epistola intaia catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel, XIII, 4-8).
Aceasta ar fi în câteva cuvinte concepţia lui Ioan Slavici despre iubire, aşa cum apare în romanul “Mara”. Scriitorul prezinta evolutia a trei cupluri diferite: unul deja format si consolidat (Hubar-Hubaroaie), unul format dar pe punctul de a se destrama (Bocioaca-Marta) si un cuplu în formare (Natl-Persida) pe care autorul pune foarte mare accent .............................................. . Cuplu, roman, mara, ioan slavici, iubire |
|
Romana Numar pagini: 2
|
22.Constantin Noica (1909-1987) |
|
"Constantin Noica s-a născut în localitatea Vităneşti, judeţul Teleorman. Urmează cursuri la liceele Dimitrie Cantemir şi Spiru Haret din Bucureşti, apoi, între 1928 şi 1931 este student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A urmat studii pentru specializare în Franţa 1938-1939. Îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu teza Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou (publicată în acelaşi an, 1940). În anii războiului este referent pentru filosofie în cadrul Institutului Româno-German de la Berlin. Între anii 1949 şi 1958 are domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel, iar între decembrie 1958 şi august 1964 este deţinut politic. Din 1965 este cercetator principal la Centrul de Logică al Academiei Române, de unde se va pensiona în 1975. În 1988 i s-a acordat Premiul Herder, iar în 1990 a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.
O preocupare constantă a lui Noica a fost de a pune în discuţie statutul filosofiei. Astfel, în Încercare asupra filosofiei tradiţionale el socoteşte că filosofia se opune ştiinţei. Ştiinţa e teoretică, obiectivă, un univers închis. Filosofia reacţionează împotriva teoreticului pur, se întoarce spre concret, coboară pe pământ, îşi asumă un univers deschis. Certitudinile ştiinţei sunt incertitudinile filosofiei. Mai important este însă reversul. Filosofia obţine din incertitudinile sale trei tipuri de certitudine: 1) întâlnirea cu sinele (nu cu lucrul) conştiinţa existenţei omului. 2) întâlnirea cu îngrădirea omului – conştiinţa existenţei îngiăciite, 3) întâlnirea cu un dincolo de sine – conştiinţa posibilităţii de a depăşi îngrădirea................." BIBLIOGRAFIE 1. Noica, Constantin, Sentimentul românesc al fiinţei, Buc., Ed. Humanitas, 1996 2. Noica, Constantin, Devenirea întru fiinţă, Buc., Ed. Şt. şi Enciclopedică, 1980 3. Noica, Constantin, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Buc., Ed. Eminescu, 1987 4. Noica, Constantin, Jurnal de idei, Buc., Ed. Humanitas, 1991 1. Noica Constantin, Scrisori despre logica lui Hermes, Buc., Ed. Cartea românească, 1986 2. Noica, Constantin, Modelul cultural european, Buc., Ed. Humanitas, 1993 3. Ion Ianoşi, O istorie a filosofiei româneşti, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996 4. Gheorghe Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filosofia românească, Buc., Ed. Paideia, 2002 . Constantin, noica, incercare asupra filosofiei traditionale, ingradirea, omului, constiinta, dincolo, de, sine, criza, omului, heraclt, parmenide, ratiunea, libertatea, supunere, adevar, infinitate, hegel, kant, teza, parmenide, heraclit, actul, estetic, frumosul, ambivalent, arta, ambigua, umila, precara, fiinta, fiinta din sanul realului, spatialitate, temporalitate, camp, natura, eterogena, haosul, fiinta autentica, antropomorfizare, modelul cultural european, platon, unu, multiplu, cunoasterea libera, bizantul, niceea, spengler, frobenius, toynbee, ion ianosi, gheorghe vladutescu |
|
Istoria filosofiei româneşti Numar pagini: 5
|
Celula |
| Celulele – baza chimica a vietii – sunt “caramizile” din care este construit organismul pluricelular. Materialele chimice care alcatuiesc celule au drept unitati moleculele. Moleculele sunt grupari de atomi. Atomii sunt legati prin forte chimice. Dintre elementele chimice, carbonul este nelipsit din substantele organice. Compusii carbonului sunt numerosi si cu proprietati chimice foarte variate. Pentru viata sunt importante legaturile C-H ce pot constitui adevarate rezerve de energie. Energia este pusa in libertate prin procese de oxidare si reducere............. Celula, carbon, molecule, bacteriana, bacteriile, vegetala, animala, membrana, citoplasma, adn, amiba, parameci |
|
Biologie Numar pagini: 2
|
Valoarea nutritiva si terapeutica a vitaminelor. Boli cauzate de carenta unor vitamine. |
| In ultima vreme auzim tot timpul de vitamine si de felul cum acestea ne influenteaza viata. Dar ce sunt cu adevarat vitaminele? Ele sunt substante organice cu rol absolut necesar in reglarea proceselor vitale, dar nu hranesc in mod direct organismul. Majoritatea vitaminelor sunt substante pe care organismul nu le poate forma el insusi. Cele mai multe dintre ele sunt luate din hrana, fie gata prelucrate ca vitamina, fie sub forma unor provitamine. Vitaminele sunt necesare dietei umane numai in proporţii de câteva miligrame pe zi. Diferenţa intre acestea si minerale este faptul ca vitaminele sunt distruse de temperaturi ridicate in timp ce mineralele nu sunt. Multe vitamine sunt instabile si se pot pierde in timpul preparării mâncării.. Valoarea, nutritiva, terapeutica, boli, carenta, vitamine, nutritionisti, lunin, hopkins, vitamina, a, b1, b2, beriberi, b6, scorbutul, d, rahitismul, e |
|
Biologie Numar pagini: 5
|
Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii |
|
"Simplitatea expresiva a acestui text, considerat unanim a fi arta poetica a lui Blaga si, mai mult chiar, intuitia generatoare a intre¬gului sau sistem filozofic, se impune de la prima lectura. Ceea ce se retine numaidecat este refuzul paradoxal al cunoasterii si conser¬varea tainelor, din iubire pentru ele. Ideea se valorifica printr-o comparatie dezvoltata in maniera mai generala din „Poemele lu¬minii", in fruntea carora e asezata in chip semnificativ si poezia pe care o supunem analizei.
Ca elementul care declanseaza emotia lirica e tocmai aceasta idee nu incape nici o indoialà. In „Pietre pentru templul meu", volum publicat concomitent cu cel deja pomenit, citim urmatoarele: „Ca¬teodata datoria noastra, in fata unui adevarat mister, nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa de mult incat sa-1 prefacem intr-un mister si mai mare". Identitatea acestei afirmatii cu ideea poeziei dovedeste limpede ca ne aflam in fata unei obsesii a autorului care exprima o credinta mai adanca si o atitudine cu implicatii dintre cele mai importante. Dar prezenta ideii printre aforismele lui Blaga pune in discutie in mod automat regimul ei poetic. Nu cumva „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este versificarea unei simple observatii cu ca¬racter teoretic? Sta frumusetea, incontestabila, a poeziei numai in haina ei de imagini? Pentru a depasi dificultatea, va trebui sa cadem de acord mai curand ca ideea in sine e prin propria ei esenta mai aproape de conditia poeziei decat de aceea a gandirii logice. Caci paraldoxul e intotdeauna mai mult sau mai putin poetic prin rasturnarea pe care o impune viziunii normale a bunului simt................". Blaga, lucian, arta, poetica, eu nu strivesc corola de minuni a lumii |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Literatura aservita ideologiei comuniste |
|
``Literatura angajata’’ poate fi o optiune personala,a unor autori convinsi ca prin intermediul literaturii se poate face educatiei,se pot transmite valori si atitudini pe care ei le considera recomandabile pt toti.Literatura capata in acest caz un scop persuasiv declarat,mai important decat scopul estetic(producerea placerii estetice)sau cognitiv(sporul de cunoastere).
Pe de alta parte,o putere politica poate fi interesata de utilizarea literaturii ca mijloc de propaganda:adica de raspandire a ideilor care o legimiteaza si ii intaresc pozitia.Literatura poate servi ceremonialului politic,ca ornament(prin imnuri,laude,elogii aduse conducatorilor),sau ideologiei(prin texte ‘’teziste’’, care prezinta tezele oficiale ca adevaruri absolute). . Literatura aservita ideologiei comuniste, literatura, comunism |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 3
|
Mikel Dufrenne, Atitudinile în faţa frumosului şi adevărului |
| "Respectul pe care-l impune obiectul estetic e comparabil cu atitudinea pe care o solicită adevărul? Ni se pare că, oricare ar fi apropierea dintre frumos şi adevăr, aceste două atitudini diferă sub trei aspecte. Nu stăpânim în acelaşi fel, mai întâi, adevărul şi frumosul. Evident, şi unul şi altul pot să apară ca un dat; sunt tot atât de dezarmat şi de convins prin evidenţa raţională cât şi prin evidenţa estetică, astfel încât pot spune deopotrivă: verum index sui şi pulchrum index sui. Şi dacă se pretinde că adevărul presupune, spre deosebire de frumos, o activitate care nu e deloc scutită de ambiţie sau de avariţie, ne putem aştepta la protestul apostolilor cunoaşterii dezinteresate şi care consideră cunoaşterea ca ultim scop al contemplării. Trebuie să dezvoltăm, totuşi, această diferenţă: chiar când parvine la acel punct maxim de puritate, în abdicarea puterii, cercetarea adevărului vizează o apropiere, operaţiune ce se pretează la manevre care o opun frumosului. Contemplarea adevărului rămâne întotdeauna preţul unei asceze: plăcerea pe care o încerc e aceea a unei cuceriri. Adevărul poate să mi se impună ca o graţie - ,,atenţia este o rugăciune naturală" - şi a trebuit............" . Mikel dufrenne, atitudinile, frumosul, adevarul, fenomenologia experientei estetice, perceptia estetica, obiectul, estetic, verum index sui, pulchrum index sui, experienta, estetica, judecata, universalitatea |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
Tudor Vianu, Atitudinea estetică şi estetismul |
| "Posibilitatea de a subordona oricare din aspectele realului în sfera valorii estetice, despre care am amintit mai înainte, determină aşa-numita atitudine estetică în faţa lumii şi a vieţii. Atitudinea estetică trebuie însă limpede distinsă de estetism, cu care confuzia este adeseori făcută. Estetismul este acea atitudine care reactivează în realitate numai valori de artă, rămânând într-acestea închisă celorlalte valori ale culturii sau profesând chiar o anumită ostilitate faţă de ele. Stăpâneşte un punct de vedere estetic acela care în faţa unei opere ştiinţifice, în loc să se intereseze de substanţa cercetării, de justeţea sau profunzimea adevărurilor pe care le atinge, judecă numai darul de scriitor al cercetătorului. Estetismul inspiră pe acela care apreciază în conduitele practice ale vieţii nu valoarea lor morală, binele sau răul pe care ele îl pot conţine, ci pitorescul lor, forţa plastică a unui gest sau atitudini, caracterul sugestiv al unui cuvânt exprimat într-o anumită împrejurare concretă. Dintr-un punct de vedere estetic se aşează acela care, din complexul de valori al religiei, reţine şi preţuieşte numai frumuseţea ceremoniilor şi a cadrului în care ele se desfăşoară. Nici adevărul, nici binele, nici sacrul nu au un preţ adevărat pentru estet. ,,Lumea nu este justificabilă decât ca fenomen estetic", spunea odată Fr. Nietzsche, un om care avea de altfel în sine o posibilitate mai largă de îmbrăţişare a lumii. Lupta unul Flaubert cu formele burgheze ale societăţii timpului său, fanatismul său estetic provenea poate dintr-o antipatie radicală faţă de toate valorile extraestetice care se întrunesc în cuprinsul vieţii sociale. ,,Nimic din ce se întâmplă cu adevărat n-ar o importanţă cât de mică", scria odată Oscar Wilde. Şi altădată: ,,Mulţi oameni acţionează bine, dar foarte puţini vorbesc la fel, ceea ce înseamnă că a vorbi este cu mult mai greu şi în acelaşi timp mai frumos". ..................... Tudor, vianu, atitudinea, estetica, estetismul, valori, arta, adevarul, binele, sacrul, nietzsche, flaubert, oscar wilde, j, j, weiss, umanitatea, egoismul, frumos, excentric, spranger, formele vietii, banausi, religie, omul, artistul |
|
Estetică Numar pagini: 2
|
Fosforul |
| In anul 1669, un negustor de chimicale din Hamburg, fost militar si apoi medic, pe nume Hennig Brand, era si el printre pasionatii cercetarilor alchimice cautand, ca si sutele de predecesori ai sai, \\\\\\\\\\\\\\\"piatra filozofala\\\\\\\\\\\\\\\" si \\\\\\\\\\\\\\\"elixirul vietii\\\\\\\\\\\\\\\". Astfel, el s-a gandit sa caute \\\\\\\\\\\\\\\"piatra filozofala\\\\\\\\\\\\\\\" chiar in omul insusi, realizand urmatorul experiment: a fiert urina umana in absenta aerului -o idee cu adevarat geniala- si a distilat in prezenta nisipului zeci de litri, poate sute pana ce lichidul ramas s-a concentrat, a devenit siropos, iar dupa ce l-a lasat sa se raceasca si a facut sa patrunda aer in retorta de distilare spre marea lui surpriza, a aparut o luminozitate deosebita, pe care a numit-o \\\\\\\\\\\\\\\"focul rece\\\\\\\\\\\\\\\". Aceasta descoperire a lui Brand era cea mai spectaculoasa din toata perioada alchimica. Simbolul P este atribuit fosforului dupa numele elementului in limba greaca \\\\\\\\\\\\\\\"phosphoros\\\\\\\\\\\\\\\", care inseamna purtator de lumina (o varietate a fosforului este fosforescenta, emite lumina). Etimologie: phos=lumina, pherein=a purta........................................ Fosfor |
|
Chimie Numar pagini: 2
|
Mikel Dufrenne, Categorii estetice - categorii afective |
| " Calităţile afective dezvăluie, într-adevăr, un aspect important care trebuie pus acum în discuţie. Ele constituie, mai întâi, a priori-urile care suntem şi, de asemenea, pe cele pe care le cunoaştem. În general, cunoaştem deja a priori-urile corporale, intelectuale sau afective şi trăim având ca temei această cunoaştere ce precede orice achiziţie. Le cunoaştem, adică, înaintea oricărei experienţe. Să precizăm însă că e vorba de o cunoaştere care poate să rămână implicită, chiar dacă acţionează, dar care, în momentul explicitării, se traduce în propoziţii care forţează asentimentul. Chiar dacă a priori-urile sunt indefinibile, aşa cum am văzut în cazul calităţilor afective, ele sunt, totuşi, cunoscute. E vorba de o cunoaştere care nu înşeală. A priori -urile prezenţei apar, mai întâi, ca insesizabile: cum să exprimăm modul singular în care un organism singular, potrivit constituţiei proprii, se raportează la un mediu, se instalează în el şi i se ajustează, trăieşte şi moare? Şi totuşi, ştim să recunoaştem imediat o fiinţă vie şi să-i înţelegem demersurile. Pe temeiul acestei cunoaşteri a priori, biologia şi psihologia comprehensivă - cărora Goldstein le-a trasat programul - pot institui o ştiinţă a comportamentului, pot arăta în ce fel fiinţa vie îşi utilizează corpul potrivit modului în care utilizează.........." . Mikel dufrenne, fenomenologia experientei estetice, perceptia estetica, calitatile, afective, a priori, stiinta, comportament, biologia, psihologia, comprehensiva, goldstein, heidegger, racine, tragicul, pateticul, beethoven, seninatatea, bach, kant, frumosul, adevarul, estetic, valori, estetice, frumos, sublim, amuzant gratios, esente, reflexive, etienne, souriau, ethosul, a posteriori, scop, victor basch, bayer, cvintetul, franck, el greco, cvartete, faure, oda funebra, mozart, fedra, rembrandt, ecce homo |
|
Estetică Numar pagini: 4
|
Realismul |
|
"Realismul este curentul literar care tinde sa dea o reprezentare veridica realitatii, sa infatiseze cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala. Impresia deosebita produsa la jumatatea secolului al XIX-lea de prograsul stiintelor naturii ii indeamna pe scriitori sa incerce aplicarea, in creatia literara, a unor metode impuse de dezvoltarea stiintei.
Scriitorii realisti se indreapta spre viata sociala, reprezentand omul ca produs al mediului in care traieste.In realism personajele sunt tipice, reprezentative pentru o intreaga categorie umana si sociala.Intre curentele literare apar frecvent interferente. Astfel, in opera unor mari scriitori relisti, ca Balzac sau Stendhal se intalnesc multe elemente romantice............" . Realismul, curent, literar, existenta, reala, sociala, personajele, tipice, balzac, stendhal, charles dickens, gogol, flaubert, l, tolstoi, h, ibsen, ioan luca caragiale, ioan slavici, liviu rebreanu, george calinescu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 1
|
Poezia bacoviana sau confesiunea inadaptabilului |
|
"De la Romantism incoace numai curentul simbolist a prilejuit o ampla si adevarata miscare de reconsiderare a valorilor. J.M. Cohen definea secolul al XX-lea european ca pe un moment al luptei dintre urmasii si adversarii simbolismului. Evident, panorama literara e mult mai intinsa, dar Cohen a surprins totusi esenta ei.
O personalitate cristalizata intre 1904-1905, George Bacovia s-a impus prin opera sa incepand cu anul 1916, volumul “Plumb”, caruia i s-au adaugat apoi “Scantei galbene” si “Cu voi”. Vesnic izolat, cu o neta individualista, subiectiva, Bacovia a trecut in ochii multora drept un pozeur. Erorea sa fundamentala. In realitate “omul singular, intr-un univers al cumplitei monotonii si al abrutizarii (cum este acela al alui Bacovia) isi suporta singularitatea cu umilinta, ca pe un destin implacabil, lipsit insa de orice maretie” (M. Calinescu). De aici, inclinatia spre morbid si uneari spre macabru. Fara a fi un simbolist ostentativ, Bacovia se inscrie in traditia curentului. “In poezia romaneasca Bacovia este reprezentantul cel mai pur al simbolismului nascut din inraurirea franceza, dar autohtonizat in forme specifice, la noi, in primul rand, de el.” (Al. Piru)" Genul de referat pe care nu-l gasesti la tot pasul pe net, poate fi folosit ca introducere la un eseu mai extins despre universul poetic bacovian. In mare arata pozitia lui Bacovia printre simbolistii literaturii universale.. Bacovia, simbolism, inadaptat, verlaine, laforgue, rodenbach, rimbaud, coleridge, wordsworth |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 2
|
Hanu Ancutei |
|
“Hanu-Ancutei”,tiparit in intregime in 1928,dar inceput cu sapte ani inainte,prin publicarea povestirii
“Iapa lui Voda”,in “Adevarul literar si artistic”,trebuie citit in intregime ,daca vrem sa intelegem arta prozatorului, caci “Hanu-Ancutei” este “Decameronul” lui Sadoveanu. Garabet Ibraileanu afirma ca,daca i s-ar cere sa aleaga cinci din cele mai valoroase lucrari sadoveniene, “Hanu-Ancutei” s-ar situa categoric printre ele,iar Sadoveanu insusi aseza aceasta opera intre cartile pe care”… le socotesc opere de maturitate,opere care vor ramane…Ma reprezinta bine.”(din interviul acordat in 1942 lui Vasile Netea). Tehnica povestirii in povestire,sau a “povestirii in rama”-“rahmenerzählung”,cum numesc acest procedeu teoreticienii germani ,sau “roman à tiroir”,cum ii spun francezii-este mult mai veche .............. . Hanu, ancutei, mihail, sadoveanu |
|
Limba si literatura romana Numar pagini: 4
|
"adevar" rezultate au fost gasite 29
