Otilia Marculescu - caracterizare

Otilia Marculescu – caracterizare

Lumea romanului graviteaza in jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturata altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete.
Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se intregeste parca din miscarea romanului, in fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o invaluie si intinsele registre pe care evolueaza. Autorul insusi ii fixeaza identitatea: “Otlilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie… Eroina este tipizarea mea, fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint…”
Prin Otilia, romanul capata modernintate. Ea sparge tiparele clasice care reunesc un avar, un arivist, o fata batrana si nenumarati alti interesati doar de partea materiala a oricarei relatii, ea aduce in prim plan o problematica existentialista.
Ca personaj, Otilia cea zglobie sta sub semnul dramei feminine, ea aducand in aceeasi albie de ganduri furtunoase viituri de anxietate, de neinpliniri nemarturisite, de singuratate, de zambete frante sau valuri ale unui timp ajuns la tarm.
Fata e vesnic inconjurata de admiratori si iubita de “papa Giurgiuveanu”, apoi de tanarul Felix, de Pascalopol, un strain care a fost in preajma ei inca de cand era mica si ale carui sentimente nu sunt deloc lamurite. Otilia e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de Stanica, agasata de Titi, Otilia starneste oricui dorinta de a o stapani. Nimeni nu va reusi cu adevarat. Fiecare va cunoaste mai mult sau mai putin din ea, dar Otilia ramane, cu toata evolutia ei “o enigma”.
Cititorului ii este prezentata prin intermediul lui Felix Sima, care abia a sosit in casa lui mos Costache, si neprimit cum s-ar fi asteptat, da sa plece. Inainte de a-i vedea chipul, Felix ii aude vocea “cristalina”:
“ – Dar, papa, e Felix!
Felix privi spre capatul scarii ca spre un cer deschis”. Apo i se deseneaza inaintea ochilor “fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga la poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colorata de dantela pe umeri”.
Modul in care se prezinta lui Felix, e simplu si direct:
“ – Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare ca ai venit! Zise ea volubil. Eu sunt Otilia.
Apoi, parandu-i-se ca tanarul nu reactioneaza destul de calduros, intreaba, intorcand adanc fata spre el:
- Oare nu-ti pare bine?”
Otilia ii impune lui Felix modul cum sa o trateze. “Felix ii stranse mana si avu o clipa impulsiunea de a i-o saruta, insa fata i-o trase cu mult inainte de a lua o decizie si i-o trecu sub bratul stang”.
Otilia e de la inceput ocrotitoare. Ea il introduce in atmosfera familiei si tot ea face prezentarile. Adunati imprejurul unei mese, personajele reactioneaza diferit fata de aparitia lui Felix, fiecare conform interesului ce-l are in casa lui Costache.
Otilia va urma, ca personaj, structura cunoascuta si abordata si pentru celelalte. Portretul fetei este schitat de la inceput: “Fata parea sa aiba 18-19 ani. Fata maslinie, cu nasul mis si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare...