Comicul

COMICUL
?n cele mai multe ?i mai importante sistematiz?ri ?i teoretiz?ri filosofice din spa?iul european ?i nord-american de cultur?, comicul este recunoscut drept o categorie estetic?. O ?ntreag? tradi?ie a preg?tit ?i, p?n? la urm?, a reu?it s? impun? acest statut. Aceast? recunoa?tere nu intr? neap?rat ?n contradic?ie cu admiterea unui adev?r la fel de important, anume c?, fenomenul comic este mult mai amplu ?n semnifica?ii ?i mult mai ad?nc ?n explica?ii dec?t ceea ce numim, ?n mod curent, apari?ie ?i aparen?? comic?. Altfel spus, ca fenomen antropologic real, comicul are, pe de o parte, at?t cauze biologice (inclusiv neurofiziologice), c?t ?i cauze psihologice sau sociologice. Pe de alt? parte ?ns?, fenomenului comic ?i sunt ata?ate dimensiuni lingvistice, comunica?ionale, de cunoa?tere sau chiar metafizice. ?n fapt, nu exist? un fenomen comic brut, nedependent de aprecierea uman?, deci, de valori omene?ti. ?nseamn? c? fenomenul, ?n toat? amplitudinea ?i ad?ncimea sa, poate fi ?n?eles numai ca fenomen axiologic aflat ?n raport de contiguitate cu, de exemplu, valorile vitale (afirmarea vie?ii sau, din contr?, a declinului ?i a mor?ii), cu cele morale (binele ?i r?ul, mila sau ura, iubirea sau inocen?a, cinstea sau r?utatea) sau cu cele ale sacrului (dar ?i cu cele ale desacraliz?rii ?i trecerii ?n derizoriu, rizibil ?i profan) ?.a.
Un punct central ?n definirea comicului ca fenomen antropologic ?i estetic, totodat?, ?l de?ine r?sul. ?n acest ?n?eles general, comicul exprim? ambivalen?a condi?iei umane. Astfel, se constat? cu u?urin?? c?, pe de o parte, comicul implic? solidaritate (,,se r?de cu"), dar ?i, pe de alt? parte, excluziune (,,se r?de de"). ?n orice caz, exist? un etos al r?sului. (Nicolai Hartmann) ?i, ?n acest sens, se vorbe?te ?n mod curent de ,,r?sul plin de inim?" ?n?eleg?tor, bl?nd ?i generos, dar ?i de r?sul nemilos, exprim?nd ur?, dispre?, invidie, resentiment. Exist?, astfel, un r?s de acceptare care celebreaz? unitatea unui grup ?i care face posibil? refacerea unit??ii acestuia prin admiterea de noi membri, dup? cum exist? r?sul de excludere care reface ?i el unitatea unui grup, dar prin excluderea, prin sanc?iunea unora dintre membrii s?i, uneori numai printr-un simplu sur?s dispre?uitor, sau printr-o t?cere ,,plin? de ?n?eles". Oricum, ?n ceea ce prive?te definirea comicului ca fenomen, r?sul ?i etosul asociat acestuia ridic? c?teva probleme. Astfel, ?n primul r?nd, exist? o multiplicitate a formelor r?sului ?i, simultan, o dificultate de-a stabili distinc?ii ?ntre, de pild?: a) r?setele de bucurie, de pl?cere, de excita?ie general?; b) r?setele suscitate de amuzament (,,reac?ie de umor"); c) r?setele provocate printr-o inven?ie pozna?? ?i relev?nd precis comicul (,,crea?ie de umor"). ?nseamn? c? nu orice r?s este semnalizator al comicului, pentru c? sunt ?i expresii ?i modalit??i de realizare ale comicului care nu implic? ?n mod obligatoriu prezen?a r?sului, ?n componenta sa fiziologic? ?i/sau psihologic?. ?n acest sens, merit? amintit? propunerea f?cut? de Jean-Marc Defays ?n cartea sa Comicul (ed. francez? 1996, varianta rom?neasc?, 2000, Institutul European Ia?i) care consider? c? ?ntre r?s (euforic sau non-euforic) ?i comic (ca fenomen estetic ?n care exist? inten?ionalitate ?i percep?ie con?tient?) este util s? se stabileasc? un nivel intermediar, rizibilul, definit ca fiind ,,totalitatea stimulilor intelectuali care pot provoca r?sul, dac? exist? condi?ii favorabile. La r?ndul lui, rizibilul este involuntar (,,comicul de situa?ie") ?i voluntar (,,comicul propriu-zis"). ?n aceea?i ordine de idei, nu...