Neurofiziologia atentiei

Neurofiziologia atentiei

Principala formatiune implicata in realizarea atentiei este sistemul reticulat. Formatiunea reticulata pregateste cortexul si caile senzoriale pentru a raspunde adecvat la un stimul. Lezarea accidentala sau experimentala a acestei formatiuni duce la coma profunda. Invers, o serie de cercetari experimentale au aratat ca stimularea acestei zone duce la trezire in cazul in care animalul (ex. Pisica) sau subiectul uman ce participa la experiment se afla in stare de somn. Stimularea formatiunii reticulate atunci cand subiectul se afla in stare de veghe duce la aparitia reflexului de orientare. Asadar, contributia formatiunii reticulate la realizarea atentiei nu mai poate fi pusa la indoiala. Aceasta formatiune se afla in stranse conexiuni cu cortexul. Pe baza sistemului reticulat activator ascendent, formatiunea reticulata activeaza cortexul, facandu-l disponibil pentru receptionarea si procesarea semnalelor de la analizator. Formatiunea reticulata din trunchiul cerebral genereaza o reactie tonica, se alerteaza cortexul, in vreme ce proiectiile talamice ale sistemului reticulat genereaza o reactie fazica, implicata in concentrarea si comutarea atentiei. La randul sau, cortexul, actionand descendent, are o actiune excitatoare sau inhibitoare asupra formatiunii reticulate.
Stimulii receptionati la nivelul analizatorilor sunt transmisi spre cortex fie direct, prin caile lemniscale, la zonele specifice de proiectie, fie indirect, colateral, prin medierea formatiunii reticulate. In functie de nivelul de activare indus de sistemul reticulat, cortexul realizeaza o procesare selectiva a informatiei receptionate de la analizatori. Daca anumite patternuri de activare receptate de cortex sunt dublate de un nivel de activare adecvat indus de formatiunea reticulata, atunci procesarea acestor patternuri este prioritara, selectiva. Unitatile de informatie mai activate sunt selectionate si fac obiectul unor procesari ulterioare, mai laborioase. Informatiile subactivate, insuficient sustinute de sistemul reticulat activator ascendent, sunt ignorate sau slab procesate. Aceasta subactivare se poate datora fie intensitatii reduse a stimulului receptionat, fie valorii sale motivationale reduse, fie unei analize descendente insuficiente. Putem ilustra cele spuse anterior facand apel la experienta noastra cotidiana. Un stimul de intensitate redusa sau un stimul care nu prezinta interes pentru noi nu intra in campul atentiei. Asadar cortexul poate activa, la randul sau, formatiunea reticulata care sustine insuficient energetic o anumita informatie, adica un anumit pattern de activare. Odata activata, formatiunea reticulata sustine activitatea cortexului de prelucrare a mesajului receptionat.
Relatiile dintre formatiunea reticulata si cortex au fost modelate deja de Sokolov (1963), pentru a explica reflexul de orientare. Reflexul de orientare este un conglomerat de modificari neurofiziologice si comportamentale care apar cand organismul este confruntat cu un stimul nou si semnificativ din punct de vedere motivational. El consta intr-o redirectionare a atentiei asupra acestui stimul, a locatie sale sau a canalului senzorial care la receptat.Dupa 10-15 prezentari ale stimulului apare efectul de habituare,intensitatea reflexului de orientare scazand in intensitate. Pe
EEG se inregistreaza o activitate semnificativa doar in zona de proiectie a stimulului respectiv care dispare si ea dupa alte 25-30 de stimulari.Aceste modificari neurofiziologice l-au facut pe Sokolov sa postuleze existenta unui model acceptor,concretizat,eventual,s...