Frunza verde magheran

Frunza verde magheran
-demonstratie doina-
Poporul roman a creat un adevarat tezaur artistic si acesta cuprinde:
basme, legende, snoave, doine, etc.
Doina este poezia lirica specifica folclorului romanesc prin care sunt
exprimate sentimente de dor, de jale, de revolta, de dragoste, etc. De obicei, ea
nu se recita, ci se canta pe o melodie trista, domoala, numindu-se si “cantec”,
“hora”, etc. In functie de sentimentele pe care le exprima, care sunt deosebit de
intense si profunde, doinele se clasifica astfel: doine de dor, doine de jale, doine
de instrainare, doine de catanie. Fiind creatii populare, doinele au caracter
anonim, oral, sincretic, colectiv si expresiv.
Poezia “Frunza verde magheran” face parte din culegerea de poezii
populare publicata de Vasile Alecsandri in 1852 si este o doina de haiducie.
Poarta si subtitlul de “Mehedinteanul”.
Titlul poeziei este o formula specifica liricii populare “Frunza verde”, care
simbolizeaza tineretea, viata, natura.
Doina incepe cu aceeasi formula din titlu si cuprinde doua parti, partea a
doua incepand tot cu o constructie specifica (“frunza verde paducel”).
Desi aceasta doina este localizata prin cateva elemente lexicale
(mehedintean, Olt, Dunare), haiducia este vazuta ca o forma de protest si de
lupta a intregului popor.
In prima parte a doinei, haiducul vorbeste despre originea sa. El
marturiseste ca este un tanar din Mehedinti care, nascut in mijlocul naturii, a
trait infratit cu aceasta si a imprumutat de la ea dragostea de viata, sensibilitatea
si intelepciunea. Expresia “frunzi de fag” sugereaza bucuria de a trai inconjurat
de iubirea celorlalti. Undele Oltului l-au facut sa fie viteaz, iar floarea de
busuioc i-a adus noroc.
Tanarul marturiseste in continuare ca a plecat de la parinti in munti si a
devenit haiduc: “S-am ajuns un voinicel/ Cu inima de otel.”
Epitetul metaforic “cu inima de otel” sugereaza darzenia si vitejia.
Trecerea catre partea a doua a doinei se realizeaza printr-o exclamatie
retorica “Aoleo! ce foc de dor!”, prin care haiducul isi exprima bucuria si
speranta ca va putea lupta alaturi de pandurii lui Tudor Vladimirescu.
Partea a doua a doinei incepe cu expresia “Frunza verde paducel” si pune
in evidenta calitatile deosebite ale haiducului: curajul, priceperea in manuirea
armelor, rapiditatea in lupta, spiritul de sacrificiu.
Doina se incheie cu aceeasi exclamatie retorica prin care este marcat si
sfarsitul primei parti: “Aoleo!”, poezia capatand astfel o perfecta unitate
compozitionala.
Poezia “Frunza verde magheran” este o doina deoarece prezinta toate
caracteristicile acestei specii literare.
Este o opera lirica deoarce poetul anonim isi exprima in mod direct
sentimentele, dorinta de libertate si de dreptate cu ajutorul exclamatiei retorice
“aoleo!”, care se repeta, insotita de expresiile: “ce foc de dor!”, “ma arde focul”,
“tipa sufletul in mine!”.
Sentimentele si calitatile haiducului sunt exprimate cu ajutorul
procedeelor artistice: epitetul metaforic “cu inima de otel”, diminutive
“voinicel”, forme expresive de superlativ “ce foc de dor”, forma inversa a
verbului la viitor “veni-va”, substantivul “badea”, termen care exprima
respectul, alaturat substantivului propriu “Tudor”.
Marcile eului liric sunt verbe si pronume la persoana 1 singular: “sunt”,
“sa fiu”, “ma”.
Doina “Frunza verde magheran” este o creatie populara, avand caracter
anonim, oral, colectiv, sincretic si expresiv. Caracterul popular mai reiese si din
prezenta unor cuvinte si forme populare “maica”, “badea”...