Aporia tristetii

APORIA TRISTE?II

At?t ?n calitatea de sentiment “empiric” al vie?ii, c?t ?i ?n calitatea de sentiment metafizic al acesteia, triste?ea are o configura?ie aporetic?, ceea ce ?nseamn? c? ?n ambele ipostaze ea coincide cu o situa?ie afectiv? conflictual?. Triste?ea este o form? specific? a luptelor dintre contrarii. F?r? ?ndoial?, individul care se instaleaz? ?n triste?e ca ?ntr-un fel de concluzie afectiv? a unei serii de evenimente cu un caracter strict personal nu va resim?i niciodat? nevoia de a teoretiza pe marginea ei ?i de a-i atribui prin urmare, un sens mai profund ?i mai general. El nu va defini niciodat? triste?ea ?n termeni aporetici. Dar el o va percepe ca o tonalitate aporetic?, o va percepe, deci, ca o contradic?ie afectiv? intern?, ca o insatisfac?ie afectiv?, ca o indispozi?ie sufleteasc?, o va percepe a?adar, ca o expresie a ne?mplinirii vie?ii sale suflete?ti. Omul (obi?nuit), care se ?ntristeaz?, se ?ntristeaz? pentru c? este contrariat ?n aspira?ia lui spre fericire. Triste?ea lui (triste?ea lui “empiric?”) decurge din faptul c?, ?n elanul s?u spre fericire, el ?nt?mpin? opozi?ia unei for?e exterioare. Din aceast? tensiune ?i lupt? ?ntre contrarii nu rezult? neap?rat un vid sufletesc, un “neant” psihic. Dac? nu va cunoa?te ceea ce s-ar numi mortificarea sufletului, persoana dominat? de sentimentul triste?ii “empirice” va cunoa?te, totu?i, variatul registru al regretelor ?i, pentru o anumit? perioad? de timp, va intra chiar ?ntr-o stare de inactivitate, de imobilism ?i se va l?sa p?truns? de perfidia otr?vit? a oboselii psihice.
Triste?ea filozofic? este un sentiment mult mai complex. Un sentiment filozofic propriu-zis este un sentiment trecut prin filtrul reflec?iei, al medita?iei, al ra?iunii critice. Un sentiment devine un sentiment filozofic atunci c?nd ?l conceptualiz?m, ?l ra?ionaliz?m, ?i atribuim un sens explicit.
Deci, exist? dou? feluri de triste?e: triste?ea ira?ional? sau prefilozofic? ?i triste?ea filozofic?. Lor le corespund dou? forme specifice ale autocunoa?terii: una dintre ele este “abstract?” ?i imprecis?, cealalt? este “concret?” ?i exact?. Autocunoa?terea abstract? ne indic? faptul c? sentimentul triste?ii este un sentiment totalizator al vie?ii subiective, dar ea nu descifreaz? cauzele ascunse ale acestui fenomen; ea procedeaz? ca ?i cum cauzele respective nici nu ar exista. De asemenea, aceast? form? a autocunoa?terii nu se refer? ?n termeni explici?i la con?inutul aporetic al sentimentului ira?ional al vie?ii. Autocunoa?terea concret?, ?ns?, dezv?luie cauzele pentru care triste?ea poate deveni sentimentul concluziv al tr?irii subiective ?n ?ntregul ei, circumstan?? care ?i permite, totodat?, s? treac? la explicitarea aporiei consubstan?iale triste?ii ?i la definirea ei corect?.
F?r? ?ndoial?, autocunoa?terea concret? este precedat? de autocunoa?terea abstract?. Cu alte cuvinte, reflec?ia filozofic? asupra triste?ii pleac? de la constatarea c? ?n urma impactului cu existen?a apare ?n con?tiin?a omului o prim? form? de “indispozi?ie”, o prim? form? de nefericire – triste?ea ira?ional? – ?i se motiveaz? prin dorin?a de a revela cauza acestei “indispozi?ii”, a acestei “nefericiri”, a acestei “triste?i”. Ea ne dezv?luie faptul c? triste?ea “originar?” decurge din ne?mplinirea aspira?iei originare spre fericire, aspira?ie prezent?, ?ntr-o modalitate implicit?, ?n sufletul fiec?rui individ. Dar misiunea ei nu se opre?te aici. Medita?ia filozofic? trece dincolo de aceast? explica?ie oarecum tautologic?, pentru a c?uta cauzele mai concrete ale sentimentului de triste?e. Ea parvine la ?ntrebarea: d...