Curs: Hermeneutica filosofică

Curs: Hermeneutica filosofic?

Hermenutica ?n antichitate

Folosirea termenului „hermeneutic?” (hermeneia) este legat?, ?n antichitate, mai ales de
Aristotel, Filon din Alexandria ?i Sf?ntul Augustin. De?i una din lucr?rile care fac parte
din Organon-ul aristotelic poart? numele Despre interpretare (Peri hermeneia), cuv?ntul
„hermeneia” „nu este nici folosit, nici definit ?n cursul operei” (Mircea Florian,
„Introducere la Despre interpretare”, Aristotel, Organon I, p. 149), iar ?n lucrare nu se
vorbe?te „nici de arta de a interpreta un text, un document ... nici de explica?ie ?n genere”
(idem). Semnifica?ia termenului „interpretare” este, la Aristotel, aceea a exprim?rii
verbale a unei judec??i, ?ns? pe l?ng? conota?ia sa logic? (referitoare la exprimarea unei
judec??i care poate avea rolul unui element – premis? sau concluzie - ?ntr-un argument)
termenul sugereaz? ?i o rela?ie str?ns? ?ntre g?ndire ?i limbaj.
Tehnica alegoric? de interpretare a lui Filon din Alexandria (20?H -50dH) avea drept
scop identificarea sensurilor ascunse sau simbolice ale textelor sacre, dincolo de
sensurile lor literale.
Exeget al Scripturii, Sf?ntul Augustin (354-430) opera ?i el distinc?ii asem?n?toare
cu cele ale lui Filon: signa ignota/signa ambigua („sensuri necunoscute”/”sensuri
ambigue”), signa propria/signa translata („sensuri proprii”/”sensuri figurate”). Signa
semnificau sensul literal propriu al Scripturii, ?n timp ce signa translata aveau ?n vedere
tot sensul figurat ?i spiritual al cuvintelor. Interpretarea ?n?elesurilor literale nu era
diferit? de ceea ce tradi?ia ?n?elegea prin exegez? gramatical?, „nef?c?nd dec?t s?
adapteze, la cazul particular al Bibliei, procedeele tradi?ionale ale ?colilor antice: lectio,
emendatio, enarratio („citire, corectare, comentare”) (Henri-Irénée Marrou, Sf?ntul
Augustin ?i sf?r?itul culturii antice, Humanitas, Bucure?ti, 1997, p.344). Studiul ?i
interpretarea sensurilor figurate ?i spirituale, pe de alt? parte, presupunea compararea
pasajelor ?n care ap?reau acestea, pe baza unor explica?ii detaliate care f?ceau apel la
folosirea cuno?tin?elor, uneori destul de avansate, din cele mai diverse discipline: istoria
natural?, fiziv?, aritmologie (id., p 364-365).
Hermeneutica lui Augustin mai are o latur? care i-a asigurat recunoa?terea, de
exemplu, a unui Gadamer: preten?ia de universalitate a hermeneuticii rezultat? din
sublinierea de c?tre Augustin a rela?iei str?nse ?ntre limbaj ?i interpretare, precum ?i din
afirma?ia c? exegeza Scripturii este ?nso?it? ?ntotdeauna de asumarea caracterului
existen?ial al ?n?elegerii de sine. (Bj¸rn Ramberg, Kristin Gjesdal, SEP, „Hermeneutics”,
2005).

Hermeneutica ?n Evul Mediu

?n Evul Mediu, interpretarea literar? ?i simbolic? sau ezoteric? a textelor religioase era
dublat? de interpretarea alegoric? a textelor filosofice ale antichit??ii ?n vederea
asimil?rii lor.
Filosofii apar?in?nd tradi?iei islamice, iudaiste ?i cre?tine considerau de la sine ?n?eles
c? interpretarea textelor sacre ?n scopul identific?rii multiplelor ?n?elesuri era justificat?
de ac?iunea divin? care le-a inserat ?n aceste texte.
?n tradi?ia islamic? un loc important ?l are interpretarea alegoric? a unor teme ale
filosofiei neoplatonice, cum sunt: stadiile emana?iei fiin?elor din Unitatea suprem? ?i
re?ntoarcerea c?tre aceasta, structura neoplatonic? a cosmosului, etc. Probabil cele mai
cunoscute alegorii de aceast? factur? sunt cele care ?l au ca autor pe Avicenna (Erleen
Sweeney, SEP, 2008).
?n tradi?...