Popa Tanda - Caracterizare

Popa Tanda

de Ioan Slavici

Caracterizare


Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei Popa Tanda, fiind prezent in toate momentele actiunii si infatisat in evolutia sa. Astfel, dupa trecerea anilor (“ In vremea asta, parintele Trandafir a imbatranit cu zece ani “), timpul a lasat urme in parul si in barba sa, dar a ramas sufleteste mereu tanar, “precum a fost: verde, vesel si harnic. Daca parul carunt si barba carunta ar vesti vremea lui, am crede ca copilasii cu care joaca inspre seara sunt copilasii lui.”
Fiind unul dintre cei doi copii ai dascalului Pintilie, Trandafir devine preot , isi intemeiaza o familie in care la un moment dat se aflau “trei copii mici, al patrulea de lapte”, si isi profeseaza meseria aproape doi ani la Butucani, satul natal.
In urma unor dispute cu enoriasii, este mutat la Saraceni, un sat care isi merita numele avand in vedere aspectul lui si starea materiala a locuitorilor.
Apeland la caracterizarea directa, inca din expozitiune, naratorul evidentiaza unele calitati ale personajului principal. El este “un om bun; a invatat multa carte si canta mai frumos decat chiar raposatul sau tata. Vorbeste drept, cumpatat, ca si cand ar citi din carte”. Este “harnic si grijitor” pentru ca este asa de priceput incat “aduna din multe si facea din nimica ceva, strange, drege si culege, ca sa aiba pentru sine si pentru altii.”
Naratorul ii gaseste insa din punctul sau de vedere si defecte pe care le prezinta, de asemenea, direct. Este vorba de sinceritatea, corectitudinea si franchetea preotului, el fiind prea aspru in relatiile cu semenii: „Minunat om ar fi parintele Trandafir daca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul. Prea verde-fatis. El nu mai suceste vorba ci spune drept in fata, daca i s-a pus ceva pe inima.”
Aceste insusiri si defecte, dar si alte trasaturi caracteristice personajului, sunt infatisate in continuare in opera si indirect, prin faptele si prin atitudinea acestuia sau prin felul sau de a vorbi. Astfel ajuns preot in Saraceni, analizeaza situatia cu luciditate si isi da seama ca trebuie „sa faca din poporenii sai oameni harnici”, deoarece „cata vreme vor fi saracenenii lenesi, ei vor ramane saraci si eu flamand.”
De aceea, cu o energie iesita din comun si cu uimitoare tenacitate in atingerea scopului propus isi incepe actiunea prin predici care impresioneaza pe ascultatori, dar nu au nici o consecinta practica. Atunci, preotul nu cedeaza si apeleaza cu mai multa indarjire la sfat, la munca de la om la om. Incrancenarea sa, vointa de actiune sunt reflectate prin hotararea luata: „Asteptati ! grai el. Daca nu veniti voi la mine, ma duc eu la voi!”
Neobtinand nici acum vreun rezultat, parintele Trandafir apeleaza la batjocura. Fin observator a ceea ce se intampla in jurul sau, neiertator, aspru cu cei care se dovedesc lenesi, cu o limba ascutita si vorba muscatoare, el ii ironizeaza pe satenii trandavi, dar nici de data asta nu se inregistreaza vreo schimbare. Ocara se dovedeste ineficienta, avand un efect contrar: „In sfarsit, vazand insa ca merge prea gros, incepura si ei sa ocarasca pe popa”.
Preotul este vazut de sateni „ca o persoana din afara comunitatii,menita sa le strice rosturile, vechile randuieli si obisnuinte. La inceput este primit si privit cu ingaduinta, dar in urma insistentelor parintelui Trandafir satenii ii raspund cu ostilitate, vazand in actiunile sale doar o „tandalitura”, o pierdere de vreme, de unde per...