Felix si Otilia - caracterizare

Felix si Otilia
Caracterizare -


Felix Sima reprezinta in faza potentiala omul superior care-si canalizeaza intreaga activitate cu o incardare tipic balzaciana a vointei spre realiarea unui tel anume. El vine in Capitala cu hatararea precisa de a urma Facultatea de medicina, dar nu il incanta o banala cariera de medic. Ambitiile sale tintesc mai sus. Foarte bine si cu o unda de melancolie sunt analizate framantarile tanarului la aparitaia intaiului sau articol intr-o publicatie stiintifica straina. Mergea pe strada intr-o beatitudine deplina. Lumea toata, i se parea ca se uita la revista, stiind ca el e autorul unui articol: “Era indiscutabil fericit, nu de articol in sine, a caruit putina insemnatate i se parea evidenta, cat de semnificatia lui. Atrasese atentia profesorului, izbutise sa fie publicat intr-o revista straina, prin umrare nimic nu-l impiedica sa faca o mare cariera medicala daca muncea.” Indiferenta simulata a colegilor ii determina un complex proces de consiinta, in care descoperim ecouri ale biografiei romancierului: Felix “jura sa lucreze si sa studieze atat incat la varsta cand unii isi dau doctoratul el sa aiba indaratul lui o activitate publicistica remarcabila”.
Viitorul il vede sub semnul unei activitati stiintifice neintrerupte. La o intrebare a Otiliei: “Si ai sa fii multi ani ocupat asa?” raspunde imediat, spontan: “Cativa ani si din ce in ce mai mult. Cu toate acestea adevarata munca productiva, stiintifica, nu va incepe decat dupa ce voi termina studiile. Am de gand sa ma specializez, sa devin un nume”. In acest context gandeste si prezenta viitoarei partenere in viata: “Femeia o inteleg ca tovarasa a aspiratiilor mele, ca un scop in acelasi timp al tuturor sfortarilor”. Cu invidiabila tenacitate isi mobilizeaza energiile creatoare si, cu sovaieri inerente varstei, prospecteaza viitorul apropiat si mai indepartat:”Nu pot suferi ideea de a nu insemna nimic in viata, de a nu contribui cu nimic la ea, de a nu-mi lega numele de ceva”. Asemenea creatorului sau, la aceeasi varsta biologica, Felix a inteles ca aptitudinile nu sunt creative prin ele insele. Numai activate si valorificate ele devin expresia unei vocatii autentice, cu conditia alegerii modului adecvat de exprimare a personalitatii. G. Calinescu a creat astfel premisele necesare pentru a-i lasa lui Felix un viitor deschis, de exceptie.
Cand, intr-o zi, inbratisandu-l, Otilia ii prpune sa se abandoneze trairilor cotidiene: “Daca o fata ti-ar spune: am gust sa cutreier lumea cu tine, sa fac cele mai fantastice meserii, sa ajungem dansatori in Mexic, ti-ai lasa, iubind-o, rosturile tale, ai renunta la cariera ta, la la studiile tale?” Felix o priveste uimit, incapabil sa creada ca cineva poate gandi astfel existenta.
In alti termeni, si la un nivel inferior, G. Calinescu readuce in discutie problematica Luceafarului eminescian. In Felix salasluieste simburele omului superior, de timpuriu orientat spre o activitate pozitiva in care rolul esential il joaca vointa: “Singura cariera in care un om normal, cum ma socotesc, poate ajunge in frunte, numai prin vointa este aceea stiintifica.” Structural, un asemenea individ exclude, in materie erotica, dezlantuirea pasionala. El vede in femeie un partener al propriilor idealuri si Otilia il intelege, dar intuieste si putina lui pricepere in materie feminina, prin ea vorbind Catalina: “Felix, nu cunosti bine sufletul feminin. O fata admira un tanar cu ganduri serioase, dar obeseste si adesea prefera oamenii mediocri. Are si ea idealul ei, acela de a placea cat e tanara...