Stanica Ratiu - caracterizare

Stanica Ratiu
(Caracterizare)



Intre Costache Giurgiuveanu si Aglae Tulea se asaza avocatul Stanica Ratiu, ipostaza a patrunderii in viata “cu o mare lacomie de a-si face o situatie prin familie”. Omul are oroare de meserii lucrative, multumindu-se “cu mediocritatea lui libera si sigura, in asteptarea unei lovituri”. Rudele ii considerau speranta legitima, fiind de parere ca totdeauna “casatoria unui barbat trebuie conditionata numai de avere”. Fetele, “ca sa usureze pe parinti, puteau sa se marite si mai rau, dar un barbat ca Stanica, cu carte, niciodata. Acest punct de vedere, devenit disciplina, pact al neamului, era sustinut cu indaratncie, mai cu seama de femei. Prin urmare, Stanica, in ciuda sinceritatii sentimentelor lui pentru Olimpia, la inceput, fie si sub forma nestabila, se simtea vinovat de a fi incalcat regula si se temea sa infrunte ochii ironici ai rudelor.” De aici vine agitatia lui perpetua, tumultul interior al nerabdarii, mecanica furtunoasa a gandirii: “ Stanica nu urmarea nimic special, astepta numai, infrigurat, lovitura care sa-i schimbe cursul vietii. Aceasta relativa gratuitate a activitatii lui il facea fecund in idei si ascutit in intuitii, ca pe un adevarat artist. Stanica era pretutindeni, intreba de toate, dadea sfaturi in toate directiile, era frate, parinte, consilier pentru orice, induiosandu-se de propriile lui improvizatii sentimentale”.
Prin ubicuitate, una din trasaturile sale definitorii, Stanica il prefigureaza pe Gaittany din “Bietul Ioanide”, dar fara dignitatea aceluia: “Eu sunt ca un doctor, intelegi? Eu am contact cu toate clasele sociale”. Odata, la coltul unei strazi, Stanica “rasari ca din pamant”, intr-o seara, la intoarcerea spre casa; Felix ii simte mana strangandu-i bratul si, mai mereu, apare pe neasteptate in camera tanarului, confesandu-i-se interesat. Felix il asculta amuzat, plictisit ori enervat, dar cu ura niciodata. Adesea ii gaseste circumstante atenuante: “ Daca exista un colportor permanent de fleacuri, acela era Stanica. Asta era sigur. Ce putea sa spuna insa mai mult decat putea sa gandeasca el, Felix, in clipe de pofida?”
Stanica Ratiu cumuleaza trasaturi negative de caracter, infaptuieste lucruri reprobabile, foloseste pentru realizarea telurilor sale mijloace si procedee ce sfideaza normele morale. Cu toate acestea, el nu izbuteste sa indigneze, asemenea lui Dinu Paturica sau Tanase Scatiu. Dimpotriva! Prezentat prin limbaj, implicare in actiune si caracterizare directa, privit cu simpatie de narator, Stanica Ratiu este acceptat ca un element indispensabil existentei.
Iata, de pilda, ce subtila nuanta de puritate adauga structurii lui caracterologica fraza prin care reflecteaza la comportamentul soacrei sale: “Scarboasa femeie! medita Stanica, in drum spre casa. – Stanica era un om volubil si instabil, care insa traia sincer o clipa toate sentimentele umane si le intelegea. –Scarboasa femeie! Asta n-are nimic sfant. Barbat, frate, toti-s fleac pentru ea. Ambitioasa si veninoasa.” Iar altadata: “Ce canalii sunt oamenii! gandi Stanica. Aglae, soacra-mea, e o vrajitoare, n-are inima nici de un gram. Ii moare barbatul, si se tocmeste cu doctorul. Si e plin de bani.”
Expresiile: “canalii”, “vrajitoare”, “scarboasa femeie”, epitetele: “ambitioasa si veninoasa” sunt ale lui G. Calinescu insusi, care le rosteste prin Stanica la adresa rudelor sale. Placarea sentimentelor romancierului pe afectivitatea personajului explica si ambiguitatea morala a lui Stanica. El savarseste spre sfarsitul cartii un fapt reprobabil: ...