Costache Giurgiuveanu - Caracterizare

Costache Giurgiuveanu
caracterizare –



Critica literara, de la Pompiliu Constantinescu la Ov. S. Crohmalniceanu, l-a caracterizatat invariabil pe Costache Giurgiuveanu un “veritabil avar”, in descendenta lui Hagi-Tudose de Barbu Stefanescu Delavrancea.
Este insa cu adevarat Costache Giurgiuveanu un avar? G. Calinescu insusi s-a aratat rezervat fata de eticheta atribuita personajului sau: “…a fi zgarcit nu cred ca este de ajuns spre a fi numit avar”, zgarcenia “e doar o slabiciunea, alterand mai mult sau mai putin complexitatea morala a unui individ.”
Adevaratul avar, mediteaza G. Calinescu, “uita ca banul e un mijloc de subzistenta, incearca durere de a-l cheltui chiar in folosul sau propriu, incepe sa-l iubeasca in sine. De aceea, in general, avarii vietuiesc mai mult sau mai putin sordid, sunt niste asceti in felul lor” (G. Calinescu, Despre avaritie, Cronicile optimistului). Aici se afla cea mai izbitoare deosebire, adaugam noi, dintre Costache Giurgiuveanu si Hagi-Tudose. Personakul imaginat de Delavrancea strange bani numai pentru placerea de acumulare, impunandu-si un regim strict de privatiuni; pentru el, banul nu mai este un mijloc de subzistenta, refuza a-l cheltui in folosul personal, pentru ca iubeste banii cu o placere posesiva: “In zece galbeni este inima lui de zece ori; intr-o suta, inima lui de o suta de ori; intr-o mie, inima lui de o mie de ori. In zece mii, el nu vede un purcoi de galbeni, ci zece mii de copii ai lui, fiecare cu chipul si cu viata lui.”
Imaginand personajul, G. Calinescu nu a plecat de la modelul autohton, nici de la Balzac, ci de la Harpagon din Avarul, Moliere a compensat zgarcenia personajului prin comportament si trasaturi caracteriale ce-l umanizeaza. Harpagon este “amabil si spiritual”, comenta G. Calinescu , este inconjurat de afectiunea celor din jur, nu traieste in indigenta: “Are casa mare, gradina, grajd cu cai si trasura, un intendent, un bucatar, facand functie si de vizitiu, servitoare, doi lachei”, incuviinteaza “mancari satioase si substantiale”. Dar, in varsta, “a pierdut increderea in puterea sa de munca”, se teme sa fie o povara pentru copiii sai, “deci strange si pastreaza”.
Costache Giurgiuveanu, dimpotriva, “mananca din toate mancarurile”, da bani Marinei pentru cheltuieleile zilnice, chiar daca o data ii cere lui Felix, sub pretextul ca “n-am acum la indemana, sunt cam stramtorat”, deoarece zgarcitului ii este mai usor sa cheltuiasca banii altuia.
Secventele epice din care critica vremii a scos concluzia avaritiei lui Giurgiuveanu sunt inconcludente. Intr-o zi, batranul mananca multumit, cu multa pofta si marturiseste cu inocenta: “…mi-a dat Pascalopol sa-i platesc chiria si, din greseala, mi-a dat cu o suta de franci mai mult”. Gestul de a-si insusi, pe nedrept, banii reprezinta o instinctiva pornire achizitiva, intalnita frecvent la o categorie larga de oameni, care nu pot rezista ispitelor circumstantiale. In aceeasi clipa, Otilia “merse spre locul lui mos Costache, pe marginea scaunului caruia se aseza, inconjurand capul chel al batranului cu cele mai subtile mangaieri:
-Papa draga, daca ma iubesti, trebuie sa-i inapoieti banii! Cum ai putut face una ca asta? Papa draga, scoate banii” si Costache accepta fara obiectie confiscarea monedelor, fiindca stia ca procedase incorent.
Refuzul de a imprumuta cu bani pe Aglae la jocul de carti, din primul capitol, se inscrie, aparent, sub aceeasi trasatura caracterologica: avaritia. In realitate, refuzul este un principiu aplicat de numeros...