Eugen Jebeleanu - poet al depasirii impasurilor

EUGEN JEBELEANU —poet al depasirii impasurilor(„Surisul Hiroshimei", „Elegie pentru floarea seceratd")
Viziunea cutremurata a existentei, amenintata de iminenta razboiului, e caracteristica poetului Eugen Jebeleanu, inca de la inceputul carierei lui artistice. Marturie este volumul „Inimi sub sabii" (1934), al carui titlu-metafora sugereaza imaginea unei epoci care anunta razboiul prin inarmari si propaganda fascista agresiva.
Razboiul numai presimtit a venit cu toate ororile lui si poetul a cantat tineretea insangerata a generatiei sale. Mormintele prietenilor 1-au cutremurat

Un fluviu de lacrimi de-as fi, n-as mai putea
Sa-ntorc pe nimeni din drum,
De dupa codrul de scrum la lumina
Decit virtejul cu frunze de fum
(Veacul de gratie 1942)
In 1944, scrie poemul „Ceea ce nu se uita", in care apar accente noi, justitiare:

Morti nestiuti, purtati-ma pe vinturi,
Caci eu sint cel ce vrea si pentru voi,
Topor sa fie, flacara cu ghiare
Sau o padure-n mers razbunatoare!

Volumul „Poeme de pace si lupta" (1950) contine si poezia faptelor ce nu se uita, fie ca evoca. cimitirul „Trei pruni" de la, Doftana sau, mai ales, micul muzeu din ceea ce a fost odata satul Lidice din Cehoslovacia, distrus cu desavarsire de hitleristi.
Calitatile artistice ale lui Eugen Jebeleanu, poet tragic de viziuni zguduitoare si acuzatoare, cu preferinte pentru momentele dramatice, de mare tensiune ale vietii, "care rascolesc constiinta noastra, isi gasesc o valorificare deosebita in poemul de amploare si gravitate „Surisul Hiroshimei".
Compozitia vasta a acestei „cantate tragice", cum a fost numita, e ceruta de intentia artistica a poetului. Cutremurat de oroarea, unica-n istorie, a catastrofei de la Hiroshima, Eugen Jebeleanu isi propune sa o evoce cu toata amploarea, tocmai pentru ca asemenea tragedie umana sa nu mai poata fi posibila. A vizitat Hiroshima, dupa cum a vizitat Lidice. La Lidice era un loc gol, la Hiroshima un cimitir inexistent. Versurile suna patetic:
De vrei sa plingi, sa nu poti stringe-n brate
Macar o urna, un mormint macar.
Sfiala il domina pentru a nu atinge ranile. Ca si in „Lidice", ceea ce a fost mai zguduitor a fost, in primul rand, asasinarea copiilor:

Fiece pas ce-1 fac, it fac cu teama
Fiece palma de pamint
ascunde-un catafalc . .
Parc-a strigat pamintul
calcat de mine: Mama.

Sfiala poetului e invinsa de insasi Hiroshima care-1 indeamna sa vada tot ce-a fost si sa povesteasca. Dar poetul nu povesteste in versuri, ci evoca, creeaza viziuni esentiale ale tragicelor evenimente, c-o concretete de imagini, caracteristica, mai ales in viziunea descompunerii materiei.
Cele trei mari parti ale poemului se impletesc in acte ale unei „tragedii optimiste", cantand invincibilitatea vietii oricate dezastre ar putea s-o ameninte. Titlul insusi e o metafora a vietii.
Prima parte imagineaza visele orasului Hiroshima in noaptea de 5 august 1945 inainte de bombardament, visele feerice, diferite, ale unor personaje simbolice, visul pescarului batran (pestii neprinsi ai unei vieti intregi navalesc in bordeiul lui sarac), visul mutilatului de razboi (se viseaza cu picioare intregi, cu genunchii amandoi infloriti), visul „omului-cal" purtator de riksa, cu talpile sfasiate de pietre, rugandu-se de cai sa-1 adaposteasca in grajdul lor„ pentru a putea sa-i hraneasea pe cei case copii, visul negustorului ce asteapta „o ploaie de aur", visul poetului care „glorifica muntele neclintit" egal cu sine, vesnic tanar, cu pletele de cascade revarsate pe umeri. Bineinteles, personajele sunt simboluri lirice, n-au relief e...