Enigma Otiliei - Balzacianismul

Enigma Otiliei – Balzacianismul ca metoda narativa predilecta
Ion Balu


Pentru G. Calinescu, notiunea de “balzacianism” este similara cu ideea de “clasicism”, de creatie durabila, ce iese de sub actiunea erodarii temporale. Delimitandu-se de experienta narativa a marilor romancieri romani si straini, dezaproband formula epica proustiana, G. Calinescu si-a manifestat preferintele pentru romanul obiectiv si personaje de structura clasica, deoarece clasicismul a creat caractere general-umane: avarul, arivistul, ipocritul, impostorul, mizantropul s.a.
Din perspectiva clasicismului, G. Calinescu a receptat si creatia lui Balzac. Romanele lui “atat de inegale” sunt toate “solide si universale”, pentru ca “asa de documentare in aparenta sunt pline de aceasta inalta semnificatie umana”. Si mai departe: “Totul este fundamental la Balzac, orice individ infatiseaza un caracter. Numai scena pe care eroii joaca poarta notele epocii” (G. Calinescu, Cateva cuvinte despre roman ). Balzacianismul presupune in acelasi timp si folosirea metodei narative a lui Balzac, pe care G. Calinescu si-o insuseste.
Expozitiunea romanului Enigma Otiliei este tipic balzaciana, prin asezarea personajului intr-un moment istoric exact determinat: “Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli cu un soi de valiza in mana, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindca, obosit, o trecea des dintr-o mana intr-alta. Strada era pustie si intunecata si in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare ca o padure…” Acest tip de expozitiune specifica romanului realist are o mare capacitate de deschidere pentru ca, prin intalnirea si contopirea timpului istoric cu timpul naratiunii, romancierul accentueaza forta iluziei, imprima credibilitate verosimilului.
Toate scrierile lui Balzac incep prin fixarea temporala a actiunii, precizarea locului si sumara prezentare a personajelor: “Pe la sfarsitul lunii octombrie a anului 1800, un strain, insotit de o femeie si o fetita, ajungand in fata gradinii Tuileries din Paris, se opri putin langa mormanele de moloz ale unei case daramate…”(Vendetta); “Intr-o zi a anului 1828, spre unu din noapte doi insi ieseau dintr-o casa…” (Punerea sub interdictie); “Prin anul 1838, pe la mijlocul lunii iulie, trecea pe strada Universitatii o trasura dintre acelea numite <>, de curand puse in circulatie pe pietele Parisului; in ea se afla un barbat pantecos, de statura potrivita, purtand uniforma de capitan al garzii nationale” (Verisoara Bette); “In anul 1824, la ultimul bal de la Opera, multe masti au fost impresionate de frumusetea unui tanar care se plimba prin coridoare si in foaier…” (Stralucirea si suferintele curtezanelor) etc.
Balzacian de asemenea este romanul Enigma Otiliei prin tema dezvoltata. Nucleul cartii il constituie istoria unei mosteniri si ea genereaza arhitectura romanului. Miscarea epica scoate la iveala doua conflicte succesorale: unul se duce in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu, celalalt macina familia Tulea si el este adus initial la suprafata: amandoua sugereaza mediul social.
Actiunea este construita simetric, dovada mainii sigure a romancierului. In ambele familii, unul din membrii ei se afla intr-o situatie incerta: de o parte Otilia, fiica, neinfiata, a celei de a doua sotii, decedate, a lui Costache Giurgiuveanu;, de cealalta, Ol...