Moara cu noroc

MOARA CU NOROC
de Ioan Slavici



Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicata in 1881, in volumul de debut “Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.
Nuvela este o specie in proza a genului epic cult, cu dimensiuni intre povestire si roman, care tinde spre obiectivitate si care contine un numar restrans de personaje ce graviteaza in jurul unui erou central. Dintre trasaturile caracteristice nuvelei pot fi mentionate: este o scriere obiectiva, are o intriga riguros construita, existenta unui erou central antrenat in actiune, se foloseste un ton sobru.
Nuvela apartine realismului clasic prin urmatoarele trasaturi: tema, importanta acordata banului, atitudinea critica fata de societate, obiectivitatea perspectivei narative, personaje tipice si dialogul viu, autentic. Tot de realism tine si interesul pentru analiza psihologica realizata prin utilizarea modalitatilor de caracterizare, investigarea psihologica, monologul interior, stilul indirect liber.
Tema scrierii sustine caracterul realist – oglindirea vietii sociale -, dar si pe cel psihologic – dezumanizarea individului stapanit de patima banului in contextul societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Problematica se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social, dar pentru aceasta se confrunta cu personajul antagonist, Lica Samadaul (conflict exterior), scriitorul considerand ca “goana dupa avere tulbura linistea si viata omului ducand la pierzanie”. Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte puternice, dar contradictorii, sa ramana un om cinstit, pe de o parte, si sa se imbogateasca, pe de alta parte.
Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului omniscient si naratiunea la persoana a III-a, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, personaj episodic.
Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul carciuma numita “Moara cu noroc” inseamna, de fapt, Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sf. Gheorghe pana la Paste.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate, o structura narativa complicata si un ritm neomogen cu modificara ale timpului povestirii.
Preceptul moral rostit de mama-soacra la inceputul nuvelei reflecta intelepciunea batraneasca: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”, aflata in opozitie cu dorinta de bunastare a ginerelui Ghita, in contextul patrunderii relatiilor capitaliste in viata satului transilvanean.
In expozitiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc este realizata in maniera realista, prin tehnica detaliului semnificativ si a locului in care se afla carciuma Tot prin acesta descriere se realizeaza simetria incipitului cu finalul. Simbolistica initiala a acestuia se completeaza in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: “Apoi ea lua copiii si pleca mai departe”.
Subiectul nuvelei pune in evidenta conflictul dintre doua personaje deosebit de puternice: protagnistul, Ghita si antagonistul, Lica.
Ghita se dovedeste, la inceput, om corect, tata si sot iubitor si isi da seama ca nu poate intretine intreaga familie din venitul obtinut in mod cinstit. ...