George Topirceanu - Rapsodii de toamna

G. TOPIRCEANU: „Rapsodii de toamna"
Pentru a incepe cu cateva consideratii mai generale, sa observam mai intai marea impresie de spontaneitate pe care ne-o produce poezia, ca dealtfel intreaga opera a lui Topirceanu. Totodata insa „Rapsodiile de toamna" ne pun in fata unei realizari de cea mai inalta arta a expresiei, in care si cel din urma detaliu pare sa ocupe locul sau cel mai potrivit. Cum spontaneitatea artistica este un rezultat si nu un act, este un produs al elaborarii constiente care urmareste concretizarea unor anumite intentii expresive si nu un exercitiu de improvizatie, ea nu numai ca nu contrazice tehnica slefuirii formei, dar o si presupune.
Se intelege usor atunci faptul ca pe cat de spontane sunt „Rapsodiile de toamna", pe atata sunt si de lucrate, de premeditate in efectele lor artistice. pana sa ajunga la acel admirabil echilibru dintre continut si expresie care le face sa fie un adevarat model de perfectiune. Dupd cum ne atesta marturia Otiliei Cazimir, poezia a fost rezultatul unui efort putin comun: „Imi aduc aminte, ne relateaza scriitoarea, de munca indarjita, aproape neomeneasca, pe care a cheltuit-o ca sa-si cizeleze „Rapsodiile de toamna". Arunca atata material (dupa care mie mi se rupea inima!), ciocanea si intorcea pe toate partile fiecare vers, fiecare strofa, ca sa zvarle totul la cos si s-o ia de la capat, incat nu obosea numai el, ci si eu, care nu faceam decat sa asist o ora sau doua pe zi, la aceasta munca de Sisif". („Prietenii mei scriitori" , p. 151.)
Este momentul acum sa prevenim o imprejurare, posibila prin necunoasterea sau neintelegerea caracterului specific al procesului de creatie. Din faptul ca artistul isi elaboreaza opera si-i calculeaza efectele, intentionand mereu sa-i sporeasca expresivitatea prin alegerea celor mai potrivite procedee, nu rezulta nicidecum ca el este constient de toate aspectele operei sale in acelasi mod in care nazuim sä fim noi ca analisti. Ceea ce noi detectam si exprimam cu o constiinta logica, artistul a manuit cu o constiinta de alt tip, cu o constiinta intuitiva, dar nu mai putin eficienta si chiar lucida in felul ei, de vreme ce produsele sale sunt atat de adanc simtite si asimilate de catre noi.
Iesite dintr-o chinuitoare elaborare, cum s-a vazut, „Rapsodiile de toamna" se caracterizeaza intr-adevar prin limpezime si simplitate, ca o adevdrata opera a unui creator de atitudine clasica.
Structura sintactica si versificatia folosite de poet explica in mare masura impresia aceasta. Frazele sunt scurte, sarace in subordonate, de obicei realizate prin coordonare. Schema lor este de regula dintre cele mai simple, topica e normala, bineinteles toate aceste caracteristici potrivindu-se continutului, care nu solicita prin natura lui modalitati mai complexe. In ce priveste prozodia, versurile de 8 silabe alternand cu cele de 7 alcatuiesc tiparul metric constant al intregii poezii. Ele se leaga in rime incrucisate (dupa pozitie) si feminine (a+ c) si dactilice (b+d), (dupa participare sonora) in cadrul a 38 de catrene dispuse dupa o anumita simetrie in cele 5 parti ale poeziei.
Ritmul trohaic, de asemenea intrebuintat perpetuu, sprijina senzatia de miscare pe care o creeaza „Rapsodiile" inca de la inceput. Dupa cum simplitatea schemei prozodice este dublata de aceea a constructillor sintactice, tot astfel miscarea e potentata de numarul mare de verbe dinamice cu care debuteaza poezia. Ele continua sa apara si pe parcurs, doar caracterul lor se schimba in raport cu situatiile. Sa luam de pilda primele doua strofe:
„A trecut intii o boare
Pe deasupr...