Lucian Blaga - Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

LUCIAN BLAGA : „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"

Simplitatea expresiva a acestui text, considerat unanim a fi arta poetica a lui Blaga si, mai mult chiar, intuitia generatoare a intregului sau sistem filozofic, se impune de la prima lectura. Ceea ce se retine numaidecat este refuzul paradoxal al cunoasterii si conservarea tainelor, din iubire pentru ele. Ideea se valorifica printr-o comparatie dezvoltata in maniera mai generala din „Poemele luminii", in fruntea carora e asezata in chip semnificativ si poezia pe care o supunem analizei.
Ca elementul care declanseaza emotia lirica e tocmai aceasta idee nu incape nici o indoial?. In „Pietre pentru templul meu", volum publicat concomitent cu cel deja pomenit, citim urmatoarele: „Cateodata datoria noastra, in fata unui adevarat mister, nu e sa-l lamurim, ci sa-1 adancim asa de mult incat sa-1 prefacem intr-un mister si mai mare". Identitatea acestei afirmatii cu ideea poeziei dovedeste limpede ca ne aflam in fata unei obsesii a autorului care exprima o credinta mai adanca si o atitudine cu implicatii dintre cele mai importante.
Dar prezenta ideii printre aforismele lui Blaga pune in discutie in mod automat regimul ei poetic. Nu cumva „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este versificarea unei simple observatii cu caracter teoretic? Sta frumusetea, incontestabila, a poeziei numai in haina ei de imagini?
Pentru a depasi dificultatea, va trebui sa cadem de acord mai curand ca ideea in sine e prin propria ei esenta mai aproape de conditia poeziei decat de aceea a gandirii logice. Caci paraldoxul e intotdeauna mai mult sau mai putin poetic prin rasturnarea pe care o impune viziunii normale a bunului simt. In cazul nostru, el se indeparteaza cu atit mai mult de regimul unei simple aberatii logice, cu cit absurditatea pe care o implica si care consta in insasi anularea scopului definitoriu al cunoasterii e mai mare si mai inadmisibila. Nu rezulta nicidecum de aici ca paradoxul si-ar pierde in intregime functia de adevar. Vrem sa spunem doar ca el devine ceea ce se poate numi cu bune argumente o metafora intelectuala. Adevärul ei a fost formulat inca de multa vreme in cele mai variate moduri: dupa cum citind si invatand, sentimentul ignorantei nu diminueaza obligatoriu pentru ca orizonturile se deschid mai mult si fac posibile perspective de-a dreptul nebanuite, tot astfel cunoasterea inseamna prin caracterul ei productiv si problematizant un mod de a genera noi mistere, incat se poate zice foarte bine ca nu e numai un izvor de raspunsuri, ci si unul de nesfirsite intrebari.
De aici insa si pane la a conchide ca prin cunoastere ne adincim intr-un mister si mai mare fara a fi izbutit sa ne lamurim cu privire la nimic este o cale prea lunga, pe care o gandire stiintifica nu o poate niciodata strabate. Caci daca e sigur ca procesul cognitiv e un proces istoric infinit, el nu trebuie asimilat unui blestem metafizic al omului, ci inteles prin raportare la caracterul inepuizabil sub aspect gnoseologic al universului obiectiv in mijlocul caruia traim si ne exercitam functiile biologice, sociale si existentiale.
Judecat asadar ca o metafora intelectuala, paradoxul adancirii misterului prin cunoastere poate fi desigur primit, dar, hipostaziat, el devine rapid punctul de plecare al unei conceptii irationaliste generalizate, la care Blaga avea sa si ajunga prin opera lui filozofica de mai tirziu.
Legatura intre poezia si filozofia viitorului autor al „Trilogiei cunoasterii" este indiscutabila. Poetul insusi o recunostea intr-un interviu din 1935, cel putin pentru perioada c...