Tudor Arghezi - Testament

TUDOR ARGHEZI: „Testament"

Artele poetice, din categoria carora face parte si „Testament", sunt interpretate de regula drept simple transpuneri versificate ale unor concepte estetice si, in consecinta, analizate ca atare. Or daca realmente in foarte multe cazuri lucrurile stau astfel, poezia lui Arghezi este inainte de toate poezie si atentia noastra trebuie concentrata prin urmare asupra zacamintelor ei de ordin artistic.
Publicata in fruntea primului volum de versuri al autorului, „Cuvinte potrivite", „Testament" se prezinta intr-adevar ca o expresie a unui program de creatie. Virtutile ei izvorasc de aceea atat din originalitatea conceptiei, cit si din originalitatea artei literare argheziene, de unde nu rezulta insa posibilitatea de a le analiza separat, intrucat unitatea lor este indestructibila. Asimilarea viziunii in expresie se realizeaza intr-un chip atit de desavarsit, incat poezia nu poate fi rezumata, ci doar sistematizata dupa structura motivului liric, reprezentat de incercarea de a defini particularitatile unei creatii artistice insolite.
,,Testament" se organizeaza succesiv in trei componente fundamentale, a caror ordine e absolut coerenta din punct de vedere logic: 1) mesajul testamentar al poetului catre urrnasul sau ereditar, cu sublinierea izvoarelor si demnitatii bunului spiritual incredintat; 2) dezvaluirea procesului genetic al creatiei si a ipostazelor lui contradictorii, in sfIrsit 3) impletirea detaliilor genetice (in prelungirea momentului anterior) cu sugestia metaforica si simbolica a finalitatii ideale a artei.
Sa le urmarim pe rand. Prima parte a monologului testamentar, care contine mesajul catre fiu, cuprinde primele douasprezece versuri. Singurul bun al poetului este gloria lui, interpretata aici mai ales ca notorietate: „un nume adunat pe-o carte", deci cunoscut si raspandit prin circulatie publica.
Cartea inseamna insa in acest caz mai mult decit un simplu. volum oarecare; ea devine un simbol al inaltarii, o „treapta" spre un ideal de progres. Nascut dintr-o conditie social? inferioara, fiul o poate depasi prin cartea parintelui sau. In vreme ce „strabunii" au suit „pe brinci" „prin rapi si gropi adinci", urmasul lor le poate urca acum cu mai multa usurinta prin ascendentul tineretii si al cartii care-i serveste de treapta in aspiratia lui spre lumina. Dificultatilor pe care le-au avut de infruntat strabunii, de unde si razvratirea serii in care umbra amintirii lor se pierde, li se. substituie de data aceasta o dubla superioritate: tineretea si, mai ales, cartea. Dar aceasta carte mai are o semnificatie, si inca una nobila motiv pentru care nu trebuie redusa la o simpla treapta, adical la un instrument ce poate fi uitat si indepartat dupa intrebuintare.Ea reprezinta si un blazon de genealogie sociala, fiind „hrisovul nostru cel dintii, / Al robilor cu saricile pline / De osemintele varsate-n mine", oseminte in care putem distinge metafora zestrei de durere si de revolta surda ce s-a transmis poetului din generatie in generatie. Drept pentru care el isi indeamna fiul cu hotarare:
„Aseaz-o cu credinta capatii".

Mesajul testamentar al poetului presupune asadar orgoliul unei origini umile, convertite intr-o noblete aparte, aceea a apartenentei de neam si de clasa, al caror exponent se simte autorul. Sentimentul comuniunii ancestrale cu multimea de batrani care s-au stins in timp trudind in anonimat, dar nu inainte de a-si depune osemintele in sufletul urmasului, explica aici o data mai mult demnitatea cu totul specialä pe care Arghezi o imprumuta hrisovului sau care, in virtutea ...