George Bacovia - Universul poetic

George Bacovia
Universul poetic

Coborarea in infern a lui Bacovia este adanca, dar nu totala, nostalgia paradisului o strabate si uneori o insenineaza. Universul lui de plumb e predominant, dar nu complet, ii copleseste cerul, dar nu-l anuleaza.
Exasperanta chemare a unui maret viitor, persistenta culoare alba, claritatea campiei si azurul vazduhului, vibratia violetelor si a violinii sunt tot atatea mangaieri pentru sufletul ulcerat care a daruit poeziei romane si universale un sunet unic, irepetabil.
Creatorul unei atmosfere lirice inedite, sufocante, in care nu lipsesc eforturi de descatusare, printr-o mare putere de sugestie muzicala, de concentrare maxima a expresiei poetice pana la scormonirea esentelor, este sugestiv pana si in alegerea titlurilor care adesea dezvaluie semnificatii fundamentale.
Este interesant de descifrat sensul unor titluri bacoviene in limba latina, destul de frecvente ca: Pulvis, Finis, Ego, Vobiscum, Vae soli, Gaudeamus, Dies irae, In somno, Memento, Nihil, Veritas, Sic transit, Nihil novi, Excelsior, Cogito.
Piesele care poarta titluri latinesti, bacoviene prin evocarea lirica a unor nevroze, dezolari sau descompuneri, ajung uneori sa sugereze o stare sufleteasca mai luminoasa. De exemplu, in poezia “Excelsior”, care prin tilul chiar (dealtfel macedonskian) indica o nazuinta de zbor spre inaltimi, marele poet repeta de asta data o idee mai optimista:
“Si poate rezerva de visari, dar suflet mai viteaz,
Taceri de viitor, dar suflet mai viteaz”.
Bacovia a scris doua poezii cu titlul “Vobiscum” pe care le-a integrat in volumul cu acelasi titlu tradus in romaneste “Cu voi”, publicat in 1930. Prima dintre aceste poezii a fost publicata in revista sa “Orizonturi noi”, seria bucuresteana (1929, nr 6-7) cu titlul “Vobiscum”, pentru ca in volumul pe care-l incepe sa capete titlul romanesc “Cu voi”, pentru a se deosebi de cealalta a doua poezie care si-a pastrat titlul latinesc si-n volum ca si in revista “Flacara” (Buc. Nr. 29, 1916), unde a aparut prima oara.
Puterea magistrala a compozitiei si a concentrarii care ajunge la chintezente artistice este evidenta si in aceste doua poezii in care apare un Bacovia solidar cu invinsii unei societati monstruoase, ostile artei si artistilor si oricarei sensibilitati deosebite.
Amandoua poeziile au cate doua strofe, continutul fiind distribuit cu luciditatea bacoviana. Prima strofa schiteaza in ambele poezii un gest de retragere, de insingurare, de nepasare. A doua strofa indica o deschidere spre oameni, o consonanta, o compasiune.
“Mai bine singuratec si uitat,
Pierdut sa te retregi nepasator
In tara asta plina de humor,
Mai bine singuratic si uitat.

O genii intristate care mor
In cer barbar si fara sentiment,
Prin asta este celebra-n Orient,
O, tara trista, plina de humor!”
La solidariteate cu drama geniilor intristate, al caror simbol suprem este Eminescu, exprimata poetic, se adauga satira amara impotriva unei lumi in care se rasfata zeflemeaua stupida (acesta e sensul humorului), amintindu-ne de aceeasi atitudine a lui Camil Petrescu fata de Romania veche a batailor cu flori, a usurintei vinovate. Gravitatea tragica a condidului poet respingea rasul frivol.
In a doua poezie “Vobiscum” contrastul e si mai clar, o doua strofa incepe cu o conjunctie adverstiva (pa langa interjectia vai, fata de o din prima poezie), iar evocarea celor invinsi mai pregnanta, lipsind insa sarcasmul satirei.
“In cercul lumii comun si avar…
Ma zguduie de mult un plans intern;
Si-acest fel (de-a fi) va fi etern
Si de nimic, pe lume, nu tresar.

Dar vai, acei invi...