Al. Macedonski - Poema rondelurilor

AL. MACEDONSKI
“Poema rodelurilor”

Intre anii 1916-1920, adica in ultimii ani ai vietii, Alexandru Macedonski a scris 54 de rondeluri, consacrandu-se cu fervoare formei muzicale a rondelului, intr-o suita ce reprezinta o sinteza tematica si estetica a intregului sau univers poetic.
Faptul ca 52 de rondeluri au aparut in volum prima oara abia in 1927, postum, aureoleaza acest an in care a aparut si primul volum de versuri “Cuvinte potrivite” de Tudor Arghezi, marcand un moment deosebit in istoria poeziei romanesti.
Macedonski a apreciat locul de frunte pe care-l tin rodelurile in ansamblul cratiei lui poetice. In anul 1920, cu cateva luni inaintea mortii, meditand la o editie completa in zece volume de opere, din care primele patru urmau sa cuprinda versurile, poetul a renuntat la criteriul cronologic. Volumele de poezii trebuiau sa fie publicate in aceasta ordine: 1. Poema rondelurilor; 2. Noptile; 3. Flori sacre; 4. Cartea nestematelor, care inlocuia vechiul titlu Excelsior. Editorul si monografistul Adrian Marino opineaza ca “insusi poetul renuntase in cele din urma la cronologia stricta in favoarea unei ordini tematice”.
Nu este exclus ca, in conceptia editoriala a poetului, sa fie vorba nu numai de o ordine tematica, si de o ierarhie estetica, multe dintre rondeluri reprezentand floarea suprema a unei creatii, impreuna cu alte poeme, pe care poetul le selecta dintr-o vasta opera, in declaratii publice: “Noaptea de mai”, “Noaptea de decemvrie”, “Stepa”, “Lewski”, “Pe balta clara”, “In arcane de padure”.
Alexandru Macedonski si-a scris rondelurile in una dintre etapele cele mai intunecate si mai apasatoare ale zbuciumatei lui existente, de aceea la o cercetare de suprafata ar putea surprinde lumina intensa, atmosfera solara dominanta in acest ultim ciclu, care nu se poate explica decat prin puternica lui personalitate artistica, prin forta singulara de transgresiune si sublimare a vietii. Grav bolnav (in decembrie 1915 a avut un atac de anghina pectorala), batran si sarac, indurand o cumplita mizerie in timpul ocupatiei germane, fara foc in soba, arzandu-si biblioteca, agitat de alarmele si bombardamentele aeriene, batjocorit de dusmani, atacat violent si pentru bine si pentru erori, parasit de unii prieteni, Macedonski continua sa se agate de idealul lui de arta si umanitate, cu o sete nestinsa pana la sfarsit de a alerga spre naluca visurilor lui, neajunsa nicioadata, urmarita fara intrerupere.
El putea spune asemenea eroului tragic din drama sa “Moartea lui Dante”: “Necazurile m-au otelit si sufletul mi s-a facut de diamant”.
Exista in rondeluri atata soare, atata aur, atat argint, atata portelan, atata profuziune de roze si crini, atat extaz, atata euforie incat putem spune ca nici un alt poet n-a putut sa depaseasca in mai mare masura tristetea de a trai, ostilitatea contemporanilor, opacitatea celor mai multi.
Este consolator pentru noi gandul ca, in mijlocul atator adversitati, el si-a putut cladi, imaginar, compensatoriu, un paradis plin de stralucire prin care si-a putut plimba cu seninatate orgoliul sau ranit de stupiditatea (ca sa folosim propria-i exprimare polemica) brutelor coalizate impotriva zeilor”.
Unii contemporani, mai ales poeti, au fost impresionati de tinuita semeata a artistului, de aspiratia spre inaltimi ce-i angaja intreaga fiinta. Cincinat Pavelescu noteaza ca pana si “mustatile ii erau infipte in cer. Se uita drept inainte. Fruntea o ridica cu o mandrie sfidatoare”. Traian Demetrescu isi aminteste ca “in amurgurile calde si pasnice de vara, retrasi in gradina sa, pe cate o banca de lemn, il...