Al. Macedonski - Noaptea de decemvrie

AL. MACEDONSKI
“Noaptea de decemvrie”


Impresia dominanta pe care o produce orice lectura sau auditie a celei mai celebre dintre “Noptile” lui Macedonski este aceea a unei atmosfere de magie, savant regizata atat la nivelul orchestratiei sonore, cat si la acela al imaginatiei poetice. Ceea ce se observa mai intati in chip izbitor este procedeul repetitiei versurilor fie in forma identica, fie in forma partial modificata. Cum pozitia versurilor ce se repeta variaza in schema strofelor, primejdia unei anume monotonii este cu grija evitata si procedeul genereaza un farmec straniu de incantatie hipnotica, de unde atmosfera intregului poem ale carui modulatii dulci si invaluitoare suna leganator ca melodia unei cantilene, amplificate de sonoritatile armonice ale ritmului amfibrahic:
“Bagdadul! Bagdadul! Si el e emirul…-
Prin aer petale de roze plutesc…
Matasea-nflorita, marita cu firul
Nuante, ce-n umbra, incet, vestejesc…-
Havuzele canta…voci limpezi soptesc…
Bagdadul! Bagdadul! Si el e emirul”.
pentru ca in continuare cele doua motive, Bagdadul si emirul, sa fie reluate mereu si impletite pe intinderea mai multor strofe. Alteori repetitia devine deliberat obsesiva, materializand de fapt obsesia interioara:
“De nume-l intreaba emirul, deodata
S-acesta-i raspunde cu voce ciudata:
-La Meka, plecat-am a merge si eu.
-La Meka?... La Meka?... si vocea ciudata:
-La Meka! La Meka! Rasuna mereu”.
Iata acum si tipul repetitiei divers si subtil organizate, cu functie pronuntat fascinatorie, incercand sa creeze senzatia nesfarsirii spatiului si timpului:
“In largu-i, pustia, sa treaca-l asteapta…
Si el ‘nainteaza – si calea e dreapta –
E dreapta – tot dreapta – dar zilele curg,
Si foc e in aer, in zori, si-n amurg –
Si el ‘nainteaza – dar zilele curg”.
Intalnim aici aproape toate tipurile de repetitie, de la cea lexicala pana la cea sintactica, repartizate in strofa dupa normele unei arhitecturi de mare rafinament tehnic, incat – incaodata – pericolul oricarei monotonii, pe care ar putea-o provoca redundanta, dispare si repetitia castiga o extraordinara forta de insinuatie, incomparabila nu numai in contextul poeziei romanesti in genere, dar chiar al celei macedonskiene, unde virturtle procedeului din “Noaptea de decemvrie” n-au mai fost niciodata egalate.
O alta caracteristica frapanta a poemului este nu preponderenta, ci quasiunanimitatea verbelor la prezent. Cu cateva exceptii de perfect compus, mai cu seama in primele strofe, dar si in versul final, sau de canjunctiv prezent in numai sapte din totalul versurilor, timpul verbelor din “Noaptea de decemvrie” este prezentul indicativului, fenomen demn de cea mai mare atentie daca avem in vedere regimul de vis si reverie al intregii fictiuni poetice. Semnificatia acestei imprejurari expresive nu poate fi decat puternica actualizare a parabolei. Visul in marginile caruia se desfasoara intreaga intamplare simbolica este un vis trait pe masura ce este si relatat, ceea ce da poeziei – cum nu mai e nevoie de demonstrat – o capacitate de emotie, incalculabila. Poetul nu mai relateaza parabola lui dintr-un vis trecut si indepartat, ci ne obliga sa participam sau cel putin sa asistam la ea din imediata apropiere, daca nu chiar din interiorul ei. Rezultatul este un angajament integral care scoate in modul cel mai categoric poemul din zodia parnasianismului, de care ramane legat numai prin elemente exterioare, de figuratie plastica, demonstrandu-i vibratia romantica fundamentala.
Motivul insusi al visului si-al aspiratiei spre ideal este esentialmente romantic, cum romantice sunt si c...