George Bacovia - Plumb

PLUMB
- Comentariu literar –

Substanta poeziei bacoviene se extrage de cele mai multe ori din “banalul metafizic, categorial, inspaimantator pentru imaginatie” (Matei Calinescu). Acestui banal i se elibereaza toata puterea de simbolizare, transmisa apoi ca o forta de sugestie neasteptata, fara cea mai mica intentie retorica: “Poezia bacoviana se interiorizeaza pana la claustrare in cuprinsul eului” (Al. Dima).
Stand sub aureola simbolista, Bacovia aspira tot la principiul sinesteziei, corespondentelor baudelairene, asociindu-li-se transpozitiile de senzatii. Se supune chiar si principiului verlairian: “Car nous voulons la Nuance encore/ Pas la Couleur, rien que la nuance”. “Cand Bacovia isi alegea prin urmare titlul primului sau volum PLUMB, trimiterea era la Verlaine, dar si la corespondentele Baudelairiene. Pentru Rimbaud vocala A este neagra, caci Alpha, inceputul, haosul din care ia nastere pamantul, e intunecat. Insa, pamantul vulgar, e impur, pamantul magic se aflu, operand in plumb, in centrul sau, in mercur care e un aur degradat. Poate de aceea Macedonski, alchimist amator, a ascultat poezia “Plumb”, citita in cenaclul sau in 1903, declarandu-l pe Bacovia, poet care singur pana atunci a facut din plumb aur.” (Al. Piru). Poetul insusi declara: “Fiecarui sentiment, scrie Bacovia, ii corespunde o culoare. Acum, in urma, m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdei. De aceea, ultimul volum poarta titlul “Scantei galbene” (1926).
Poemul “Plumb”, care deschide volumul cu acelasi nume a fost considerat “poem saturnian”, caci asociaza “planeta Saturn cu plumbul ca metal”, asemeni lui Verlaine, fara insa a merge la celelalte asocieri: puciasa ca parfum si galbenul in plan coloristic. “Poemele saturniste” se cladeau pe sentimentul de melancolie. La Bacovia, tristetea devine deprimanta, sfasietoare, adevarata chemare din adancuri a pamantului. Lumea pustie, lipsa perspectivei, gandul frant si cadearea in vid sunt motive des reluate de versul bacovian.
“Dormeau adanc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmant –
Stam singur in cavou… si era vant…
Si scartaiau coroanele de plumb.”
Intr-o lume moderna, in care omul este asaltat de civilizatie si coplesit de ea, se naste lesne sentimentul alienari, care, la Bacovia, are o incarcatura tragica. De aceea eul poetului isi doreste trairea integrala, aspira spre restul pierdut in spatiu, in amintire, in istorie sau vis. Calea cea mai simpla de iesire din cotidian este evadarea intr-o alta lume, evadarea ce slujeste unei revendicari subiective a realului. Poezia simbolista instaurase pe primul plan indeea Contopirii, visul contopit cu viata, stergerea granitelor intre trecut si prezent, intre culoare si sunet, intre miros si muzica, intr-un cuvant, asimilarea senzatiilor provenite de la diferite simturi intr-un tot, intr-un intreg. “Intregul are o convergenta perfecta si o consistenta cristalina” (Edgar Papu)
Nimicirea formelor vietii spirituale are drept corespondent desfiintarea notiunii de spatiu asa cum fusese ea inteleasa si inlocuirea ei cu alta in care “departele” si “aproapele”, “inlauntrul” si “inafara” nu mai sunt iremediabile asa cum “trecutul” poate fi oricand “prezent”.
In prima strofa a poeziei “Plumb” spatiul este configurat simultan, dinauntru si dinafara. Inafara, spatiul este limitat, stramt – un cavou, un spatiu fara iesire. Starile de spirit depresive ingaduie proiectia unor imagini ale coplesiri, ale inabusirii punand in evidenta aceleasi trasaturi de spatiu contorsionat cu trairi pline de convulsii.
Exista un focar, un punct central care strange impr...