Tudor Vianu, De la sentimentul tragic al vieţii la estetica tragicului

Tudor Vianu, De la sentimentul tragic al vie?ii la estetica tragicului
Tudor Vianu, Opere, vol. 4, pp. 21-23; 39-41.
Cine a pierdut, de pild?, o fiin?? de care ?l lega o mare iubire, nu poate ajunge u?or la ideea c? faptul apar?ine structurii totalitare a lumii, unit??ii ei de stil. C?ci, aceast? din urm? recunoa?tere presupune pietate fa?? de a?ezarea lucrurilor, pe c?nd deocamdat?, ?i chiar dac? lupta este pierdut?, ?n sufletul nostru st?ruie revolta. Nu consim?im s? ced?m ordinii universale fiin?a pe care am iubit-o din tot sufletul ?i pe care continu?m s-o socotim r?pit? cu injusti?ie ?i brutalitate. C?ci, dac? am recunoa?te ?n acest fapt un aspect al ordinii nezdruncinate a lucrurilor, ar trebui s? t?iem ?i ultimul fir care ne mai ?ine de fiin?a iubit? ?i anume, acela al dragostei noastre ?n revolt?! ?i mult? vreme sufletul nostru nu consimte s? reteze acest fir pre?ios. Abia dup? revolt? ?i lupt?, dup? dispre? ?i dezn?dejde, intervine ideea destinului, care trebuie acceptat ca singura solu?ie ?ntr-o lupt? ?n care puterile noastre amenin?? s? se zdrobeasc?.
Acceptarea destinului ?nseamn?, ?n primul r?nd, o criz? de demoralizare, m?rturisirea unei ?nfr?ngeri. Abia mai t?rziu poate s? intervin? adev?rata m?ng?iere ?i anume, ?n momentul ?n care, din am?r?ciunea experien?elor fatale, se distileaz? sucul cu puteri ?nt?ritoare al adora?iei ?i c?nd recunoa?terea destinului se ?nal?? ?i se subliniaz? ?n ?nchinare. Nietzsche credea c? iubirea soartei, acel amor fati despre care vorbe?te ?n at?tea r?nduri, este dovada unei mari vitalit??i, a acelui fel de a te situa ?n fa?a lumii pe care o afirm? ?i o ?ndr?ge?te nu pentru ceea ce poate ea deveni, ci pentru ceea ce este ?n fapt, chiar ?n aspectele ei dureroase pentru sensibilitatea omeneasc?. Noi socotim, ?ns?, mai degrab? c? amor fati este atitudinea sufletului contemplator ?i religios, nu al omului ca expresie vital?, c? acesta, orient?ndu-se ?n chip firesc c?tre fapt?, ?ntrevede ?n lume mai mult absurdul care trebuie ?nl?turat dec?t figura venerabil? a destinului pe care urmeaz? s?-l primim ?i s?-l ador?m.
Mai exist?, de altfel, ?i o alt? antinomie ?ntre destin ?i voin??, ?i poate c? ea este r?spunz?toare de tragicul vie?ii omene?ti. C?ci, voin?a omeneasc? reac?ioneaz? totdeauna la ?mprejur?ri particulare ?i este mediativ?, adic? se c?l?uze?te de motive, ?n timp ce destinul lucreaz? spontan ?i ca totalitate. Este foarte tulbur?tor g?ndul c? via?a noastr?, ca ?ntreg, se constituie din materia faptelor particulare, din puzderia reac?iilor cu care r?spundem la ?mprejur?ri izolate. Nu rezult? de aici c?, pentru a se realiza, destinul fiec?ruia din noi lucreaz? ?mpotriva voin?ei noastre, ?nfr?ng?nd-o ?i zdrobind-o. Destinul, s-a spus, lucreaz? ca un artist, cu preocupare de unitate stilistic?; pe c?nd voin?a omeneasc? ?ncearc? s? se sustrag? unit??ii destinului pentru a-i substitui pe aceea a ordinii umane. Din acest punct de vedere, orice fapt? omeneasc? este o fapt? ?mpotriva destinului, o fapt? din care nimeni nu poate ie?i ?nving?tor. Oricine a sim?it vreodat? tragicul vie?ii omene?ti, este ?ndrept??it s?-l atribuie eternului ?i ne?mp?catului conflict dintre voin?? ?i destin, dintre m?rginita noastr? chibzuin?? ?i arta marelui Faur care azv?rle pe nicovala lui materia s?nger?nd? a durerii umane.
[...] ,,tragic?" este orice viziune a lumii care presupune o astfel de r?nduial? a lucrurilor, ?nc?t purt?torii valorilor pe care le socotim mai pre?ioase sunt sorti?i suferin?ei ?i nimicirii. Aceast? structur? a realit??ii nu ?mpu?ineaz?, nu scade energia lui moral?, nu devasteaz? sufle...