1. Valenţe filosofice ale culturii române de tip popular

SEMESTRUL I

I. Premise istorice ?i culturale ale cristaliz?rii g?ndirii filosofice
rom?ne?ti; de la geto-daci la Cantemir


Valen?e filosofice ale culturii rom?ne de tip popular


G?ndirea filosofic? rom?neasc? se contureaz? destul de t?rziu ?n istorie, abia cu c?teva secole ?n urm?. Dar ea este un rezultat nu numai al contactului cu filosofia universal? a timpului ci ?i al ?ntregii spiritualit??i a poporului rom?n, care s-a format de-a lungul evului mediu ?i a epoci moderne. Cultura noastr? popular? reprezint? deci una din premisele fundamentale ale filosofiei rom?ne?ti. ?n cadrul acesteia ?nt?lnim o viziune specific? despre lume ?i via??, valori etice ?i estetice care i-au influen?at mai mult sau mai pu?in direct pe filosofii rom?ni.
Cultura popular? rom?neasc? are o latur? extrem de arhaic?, provenit? din fondul geto-dac perpetuat de-a lungul timpului, a?a ?nc?t, ?n eviden?ierea premiselor culturale autohtone ale filosofiei rom?ne?ti nu putem face abstrac?ie de spiritualitatea dac?. Informa?ii asupra acesteia le avem, ?ncep?nd cu secolul al VI-lea ?.Hr. de la diver?i istorici, filosofi ?i scriitori antici ?i chiar din primele secole cre?tine, precum Herodot, Hecateu, Strabon, Pomponius Mela, Dio Cassius, Porphyrius, Iamblichos, Jordanes.
Din toate aceste surse rezult? c? dacii, socoti?i cei mai viteji ?i mai drep?i dintre traci, ?i care, prin Burebista, au reu?it s?-?i creeze un stat puternic, centralizat, practicau o religie henoteist?, adic?, admi??nd exiten?a a numeroase divinit??i minore, venerau un singur zeu suprem, pe care ?l numeau Zalmoxis ?i la care trimiteau o dat? la c??iva ani un mesager prin aruncarea acestuia ?n suli?i. Fa?? de zeul suprem dacii nu aveau ?ns? o atitudine de supunere necondi?ionat? de vreme ce aveau obiceiul s? trimit? s?ge?i spre cer de c?te ori tuna ?i fulgera, cu scopul de a-l indimida ?i de a-l face s?-?i domoleasc? m?nia. Aceast? pozi?ie demn? provenea din credin?a ?nrudirii lor cu zeul, lucru exprimat ?n ideea nemuririi sufletului, care dup? moarte se ?n?l?a la Zalmoxis.
Mitul lui Zalmoxis a fost interpretat ?ntr-un mod ra?ionalist de c?tre scriitorii greci, care socoteau c? Zalmoxis a fost un sclav trac al lui Pitagora, eliberat apoi ?i devenit ?nv???cel, care, ?ntors printre ai lui a reu?it s?-i conving? de faptul c? este nemuritor st?nd ascuns c??iva ani ?n p?m?nt ?i apoi revenind, insufl?ndu-le astfel credin?a ?n nemurirea tuturora. Totu?i, unii dintre interpre?i ?nclinau s? considere c?, de fapt, Zalmoxis a fost anterior lui Pitagora ?i c? nu se poate vorbi de o influen?? a pitagorismului ?n cazul religiei dacilor.
Semnificativ? pentru ideea nemuririi sufletului ?i a concep?iei despre leg?tura necesar? dintre toate lucrurile ?n univers este m?rturia lui Platon din dialogul Charmides, ?n care Socrate ne poveste?te cum a ?nv??at de la un medic trac doctrina lui Zalmoxis, care spune c? a?a cum nu trebuie s? ?ncerci a vindeca ochii f?r? s? vindeci capul ?i nici capul f?r? s? vindeci trupul, la fel nu trebuie s? ?ncerci s? vindeci trupul f?r? s? vindeci sufletul – iar tocmai asta este pricina pentru care cele mai multe boli r?m?n nevindecate de medicii greci, faptul c? ei nu ?in seama de ?ntregul a c?rui ?ngrijire ar trebui s-o ?ntreprind?, c?ci dac? acesta nu se simte bine, este cu neputin?? ca partea s? se simt? bine. Iar sufletul se ?ngrije?te cu vorbe ?i g?nduri frumoase, din care se na?te ?n el ?n?elepciunea, singura care confer? s?n?tate ?i capului ?i trupului. Platon pune deci ?n eviden??, ?n cadrul spiritualit??ii trace, valoarea ontologic? a sufletului ?i a ?n?elepciunii...